ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1226/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1226/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1226/2016
Deliberând asupra cererii de recurs, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrata
pe rolul Tribunalului Bucuresti, secția a VI-a civilă, reclamanta SC A. SA a
solicitat obligarea pârâtei B., în calitate de autoritate implicata în
privatizarea SC A. SA, la plata despăgubirilor reprezentând c/val. suprafeței
de 3.151 mp teren și imobilelor aferente situate în sat Bistrița, com.
Alexandru cel Bun, jud. Neamț, restituite în natură foștilor proprietari,
conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9093 din 6 noiembrie
2009 pronunțată în Dosarul nr. x/32/2008, la valoarea actuala de circulație a
acestor bunuri. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor
moratorii reprezentând contravaloarea dobânzilor plătite de reclamantă băncilor
creditoare pe durata cât s-au făcut plăți succesive, respectiv rate eșalonate
în vederea îndeplinirii obligațiilor de plata către Statul Roman prin C.
și D. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de
judecata.
Prin
sentința civilă nr. 5323 din 30 octombrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012,
Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea de majorare a
onorariului de expert formulată de expertul contabil E., a dispus majorarea
onorariului de expert de la 1.000 lei la 2545 lei. Totodată, a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a
chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a
respins cererea reclamantei SC A. SA împotriva pârâtului Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără
calitate procesuală pasivă.
A
respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. împotriva
chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în
parte cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei B., pe care a obligat-o
să plătească reclamantei suma de 129.128 lei despăgubiri. A respins celelalte
pretenții ale reclamantei ca neîntemeiate. A obligat pârâta B. să plătească
reclamantei 5.198,56 lei cheltuieli de judecată și 1.545 lei, onorariu cuvenit
expertului contabil E.
În
motivarea soluției pronunțate, Tribunalul București a reținut, în
esență, că pârâta B. are calitatea de instituție implicată în procesul
de privatizare și obligația legală de a plăti reclamantei o
despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin
restituirea în natură a imobilului.
Tribunalul
a reținut că valoarea despăgubirilor se stabilește în funcție de
valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta a fost reflectată în
bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul
societății, actualizată cu indicele de inflație de la momentul
plății despăgubirii, astfel cum rezultă din Decizia nr. 18 din 17
octombrie 2011 a Înaltei Curți prin care a fost soluționat recursul
în interesul legii.
Totodată,
s-a mai reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este întemeiată,
având în vedere că între instituția publică pârâtă și chematul în garanție nu
există o obligație de garanție sau de despăgubire.
Din
interpretarea dispozițiilor art. 32
4
alin. (6) din
O.U.G. nr. 88/1997
rezultă că intenția
legiuitorului nu a fost aceea de a institui o obligație de plată proprie în
sarcina statului, aceasta rămânând în patrimoniul instituțiilor publice
implicate în privatizare, iar statul garantează îndeplinirea de către
instituțiile publice implicate a obligațiilor, din perspectiva atribuțiilor
ce-i revin.
Împotriva acestei
sentințe și a tuturor încheierilor premergătoare, a declarat apel pârâta B.,
solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței și a tuturor
încheierilor pronunțate în Dosarul nr. x/3/2012, admiterea excepțiilor
invocate, iar pe fond, respingerea cererii față de B. ca neîntemeiata.
Prin
Decizia civilă nr. 1095 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția
a VI-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta B., a anulat în parte
sentința atacată în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale
pasive a chematului în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, ca neîntemeiată.
Totodată,
a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. împotriva
Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor de 129.128 lei cu
titlu de despăgubiri, 5.198,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și 1.545
lei cu titlu de onorariu expert contabil.
Au
fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În
considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență,
că despăgubirile solicitate de reclamantă au fost corect stabilite în temeiul
dispozițiilor art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997, detaliind argumentele
care au format convingerea instanței în acest sens.
Sub
acest aspect, s-a mai reținut că, în speță, contractele de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 120 și 289 au fost încheiate la data de 14
iunie 1995, astfel că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 nu sunt
aplicabile, în ce privește limitarea cuantumului despăgubirilor.
În ceea ce privește
critica referitoare la greșita soluționare a cererii de chemare în garanție
formulată de pârâta B. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, Curtea de Apel București a reținut că aceasta este fondată
în raport cu dispozițiile art. 60 și urm. C. proc. civ.
Astfel,
instanța de apel a apreciat că între reclamanta și pârâta din cererea
introductivă, pe de o parte și chematul în garanție nu se impune existența unui
raport juridic, fiind suficient doar existența unui raport juridic între pârâtă
și chematul în garanție în temeiul căruia pârâta să poată promova o cerere în
garanție sau în despăgubire împotriva celui chemat în garanție.
S-a
mai reținut că, potrivit art. 32
4
alin. (6) din
O.U.G. nr. 88/1997
, statul garantează
îndeplinirea de către instituțiile publice implicate în procesul de privatizare
a societăților a obligațiilor prevăzute de art. 32
4
din
O.U.G. nr. 88/1997
.
Ministerul
Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului român, este garantul
îndeplinirii obligațiilor de către acesta, obligații care rezultă din
procedura privatizării și care sunt prevăzute de dispozițiile legale
incidente în materie.
În
plus, mai reține instanța de apel că, reprezentarea Statului de către
Ministerul Finanțelor Publice este reglementată prin dispozițiile art. 223
alin. (1) coroborat cu art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009/R privind C.
civ. și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate
publică, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva
acestei decizii, a declarat recurs chematul în garanție Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea
hotărârii atacate și respingerea apelului formulat de pârâta B., cu consecința
admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a chematului în garanție
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și respingerii cererii de
chemare în judecata formulata de SC A. SA și a cererii de chemare în garanție
astfel cum au fost formulate.
În
motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită
de temei legal
în
ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de B. față de Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Astfel,
susține că în cauză se impune respingerea cererii de chemare în garanție
întrucât nu există raport juridic obligațional între Ministerul Finanțelor
Publice, ca reprezentant al Statului Român și B., și de altfel nici B. nu
indică un raport juridic în fundamentarea cererii de chemare în garanție.
Totodată,
precizează că,
B.
nu a participat la procedura privatizării cu mijlocirea Ministerului Finanțelor
Publice, astfel încât atragerea răspunderii patrimoniale a instituției nu se
poate răsfrânge negativ asupra unui terț, respectiv Ministerul Finanțelor
Publice.
Recurentul
mai susține că, în considerentele deciziei pronunțate, instanța
de apel a motivat doar soluția de admitere a cererii de chemare în garanție
prin raportare la dispozițiile art. 60 și următoarele C. proc. civ. de la 1865,
fără a indica motivele pentru care au fost înlăturate susținerile chematului în
garanție, fiind astfel invalidat raționamentul instanței de fond cu
privire la excepția invocată.
În
cuprinsul motivele de recurs, chematul în garanție a procedat la evocarea
dispozițiilor legale pe care le consideră incidente în cauză și care
susțin, în opinia sa, respingerea cererii de chemare în garanție.
Totodată,
a susținut că nu există un raport juridic obligațional nici între
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC A. SRL, iar
dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 nu pot
constitui fundamentul unui asemenea raport.
Intimata-pârâtă
B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului
ca nefondat și menținerea horărârii atacate ca fiind legală și
temeinică.
Înalta Curte,
analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele
controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, constată că
recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Statul Român prin
Ministerul Finanțelor este nefondat pentru următoarele considerente:
Prealabil
analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit
dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului,
nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare
la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea
reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea
acesteia.
Recurentul
și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor
la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că acesta poate fi invocat
atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv
dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului
juridic dedus judecății și înlăturarea acestei contradicții se impune în raport
de fapte, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite de judecătorii
fondului.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., recurentul a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu
interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32
4
alin.
(6) din O.U.G. nr. 88/1997.
Motivele de nelegalitate, astfel cum au putut fi extrase din
memoriul de recurs, se referă la lipsa calității procesuale pasive a
Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât nu ar exista
niciun raport juridic obligațional între Statul Român și B. care să
conducă la obligarea Statului la plata despăgubirilor în calitatea acestuia de
chemat în garanție.
Înalta
Curte rețină că, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție
promovată de pârâta B. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor
Publice, aceasta a fost în mod corect admisă întrucât, potrivit art. 60 și
următoarele C. proc. civ. între reclamanta și pârâta din cererea introductivă,
pe de o parte, și chematul în garanție nu se impune existența unui raport
juridic, fiind suficient doar existența unui raport juridic între pârâtă și
chematul în garanție în temeiul căruia pârâta să poată promova o cerere în
garanție sau în despăgubire împotriva celui chemat în garanție.
Contrar
susținerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că potrivit
dispozițiilor art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, Statul
român garantează îndeplinirea obligațiilor de către instituțiile publice
implicate în procesul de privatizare a societăților, astfel cum acestea au fost
prevăzute de art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997.
Prin
introducerea alin. (6) la art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997,
legiuitorul a prevăzut o garanție speciala în sarcina Statului Roman
reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, pentru repararea prejudiciilor
cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin
restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
Astfel,
această dispoziție legală a fost prevăzută pentru a preîntâmpina
imposibilitatea reparării acestor prejudicii, Statul Roman fiind garantul
acestor reparații împotriva efectelor create de regimul comunist în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În
mod corect a reținut instanța de apel faptul că B. face parte din
categoria instituțiilor publice implicate în privatizare pentru îndeplinirea
obligațiilor stabilite în sarcina lor prin dispozițiile art. 32
4
din
O.U.G. nr. 88/1997, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant
al Statului Român. Însă, acesta ca reprezentant al statului, este garantul
îndeplinirii acestor obligații de către B., reprezentarea statului de
către acest minister fiind reglementată la art. 223 alin. (1) C. civ. adoptat
prin Legea nr. 287/2009 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.
Mai
mult, instanța reține că nu a fost stabilit un alt organ care ar
putea garanta, în numele statului, îndeplinirea obligației de despăgubire de
către instituția publică implicată.
În
plus, potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, toate
sumele încasate de B. din dividende, contracte de privatizare etc. se varsă la
bugetul statului.
În
consecință, Înalta Curte apreciază că soluționarea cererii de chemare
în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu
este susceptibilă de critică, aceasta fiind în mod legal admisă de către
instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în
cauză.
În
consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul
declarat de
chematul
în garanție Statul Roman prin Ministerul Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție Statul Român prin Ministerul
Finanțelor
împotriva Deciziei nr. 1095 din 23 iunie
2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 28 iunie 2016.