ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6168/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin dispoziția din 5

septembrie 2001, Primarul orașului B., în soluționarea notificării formulată de

P.R., a respins cererea de restituire în natură a terenului, în suprafață de 512

m.p., situat în B., județul Prahova, și a propus acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul

de privatizare, ce urmau a fi emise de Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile

Legii nr. 10/2001, în redactarea de la data emiterii actului.

La 9 martie 2006, persoana

îndreptățită a contestat această dispoziție solicitând instanței – în contradictoriu

cu primăria orașului B. – să oblige pârâta de a emite o altă decizie prin care să

îi atribuie un alt teren, în compensare, situat în intravilanul orașului B.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1117 din 4 octombrie 2006,

a respins contestația ca neîntemeiată, reținând în esență că în mod corect i s-au

acordat contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile în care

terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea nu poate fi restituit în natură,

iar în ceea ce privește atribuirea unui alt teren „la schimb”, prin adresele depuse

intimata a învederat că nu deține terenuri libere care să poată fi oferite în compensare.

De altfel, se arată, legea

instituie numai o posibilitate și nu o obligație a unității deținătoare de a oferi

în această situație persoanei îndreptățite un alt teren în echivalent, în situația

în care aceasta acceptă oferta.

Or, în cauza de față,

conchide prima instanță, această propunere nu a fost făcută, întrucât intimata nu

dispune de terenuri libere în incinta orașului B., care să poată fi oferite în compensare.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

care, prin decizia nr. 8 din 18 ianuarie 2008, a respins ca nefondat apelul contestatoarei

reținând că în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta s-ar afla în posesia unor terenuri

libere ce ar fi putut fi acordate în schimbul terenului ce nu poate fi restituit

în natură.

Chiar dacă în apel, se

mai arată, intimata a învederat că urmează a identifica și acorda terenuri în compensare,

contestatoarei, atâta vreme cât aceste suprafețe nu au fost încă individualizate

și nu s-a emis o dispoziție în acest sens, în prezenta cauză instanța nu poate obliga

în mod generic, printr-o hotărâre ce nu poate fi pusă în executare, la atribuirea

către intimată a unor terenuri în compensarea pretențiilor contestatoarei.

În cauză, a declarat recurs

în termen legal, contestatoarea P.R. care, făcând trimitere la dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză pe considerentul

respingerii greșite a contestației în condițiile în care, prin probele administrate

a reușit să facă dovada că valoarea despăgubirilor reținute prin dispoziție este

inferioară valorii reale a terenului în litigiu precum și a faptului că primăria

orașului B. deține terenuri libere care pot fi atribuite în compensare.

Astfel, susține recurenta,

deși la fond intimata a învederat că nu se află în posesia niciunui teren pe care

să-l poată acorda notificatoarei, în schimbul celui solicitat, în apel, poziția

acesteia s-a schimbat, fiind depuse „note de ședință” din care rezultă existența

unor terenuri libere, fiind exprimat astfel acordul expres de a atribui un astfel

de teren, în limita valorii stabilită prin expertiză.

Recursul se privește ca

fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificării, în

vigoare la data emiterii dispoziției, în cazul imobilelor care aveau numai altă

destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate sau a căror restituire

în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii

în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe

piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent

de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

Textul relua, pe de o

parte, principiul restituirii în natură și enumera categoriile de măsuri reparatorii

prin echivalent ce pot fi acordate în cazul în care restituirea în natură a anumitor

imobile nu este admisibilă.

Cu referire la vocația

reclamantei de a primi un teren în compensare, din interpretarea dispozițiilor mai

sus invocate – în vigoare la data emiterii dispoziției atacate – nu rezultă că această

măsură reparatorie ar fi lăsată exclusiv la latitudinea deținătorului, și că ar

scăpa cenzurii instanței de judecată refuzul acordării unei asemenea reparații.

O asemenea abordare ar

recunoaște posibilitatea deținătorilor de a refuza în mod arbitrar acordarea unor

bunuri sau servicii în compensare pentru imobilele pe care nu le restituie în natură

persoanelor îndreptățite sau de a acorda acest tip de reparație, cu adevărat eficiență,

în mod preferențial și discriminatoriu, printr-un abuz de drept.

O asemenea atitudine din

partea pârâtului a fost inițial invocată în speță, iar situația de fapt nu a fost

judicios analizată de curtea de apel care, s-a limitat a statua că pârâtul nu poate

fi obligat la acordarea unui teren în compensare, așa cum se solicită.

În realitate, în măsura,

în care se face dovada că pârâtul deține terenuri libere pe care le-ar putea oferi

în compensare reclamantei, dar refuză să o facă în mod nejustificat, acesta poate

fi obligat să se conformeze, prin hotărârea pronunțată de instanță.

Or, atât prin notele de

ședință depuse în apel cât și prin întâmpinarea formulată în recurs pârâta a învederat

că deține terenuri libere ce pot fi oferite în compensare, fiind chiar individualizată

suprafața de 10.000 m.p. situată în extravilanul localității B., în punctul P.-B.

Mai mult, a fost exprimat

chiar acordul pârâtei pentru acest tip de măsură reparatorie prin echivalent.

Ca atare, aserțiunile

instanței de control judiciar referitoare la inexistența unor terenuri libere, individualizate

ca atare, ce pot fi oferite în compensare, sunt greșite.

În rejudecare, urmează

a se administra noi probe care să ateste dacă mai există posibilitatea acordării

în compensare către reclamantă a unui teren echivalent valoric cu cel preluat abuziv,

în raport de oferta pârâtei și opțiunea celei în cauză.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate

și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta P.R. împotriva deciziei nr. 8 din 18 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.