ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4390/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: La data de 24 martie 2009, a fost vândut la licitație publică imobilul situat în Timișoara, str. Romul Ladea, județul Timiș, înscris în C.F. 29301 Timișoara, nr. cadastral 4200/III, cumpărător fiind B.D. La 21 iunie 2011, reclamanta B.D. a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând să se constate „identitatea de obiect dintre obiectul contractului de ipotecă notat la unitatea individuală nr. 6 la poz. 2 din C.F. nr. 18775 TM și obiectul actului de adjudecare notat la aceeași unitate individuală nr. 3 la poz. nr. 3 din C.F.”. S-a solicitat, totodată, să fie obligată pârâta B.C.R. SA să depună la dosarul cauzei raportul de evaluare ce a stat la baza radierii ipotecii din cartea funciară, în condițiile art. 236 C. proc.

civ., având în vedere că banca a refuzat să-i comunice acest raport. Prin sentința comercială nr. ll04/ PI/COM din 7 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Potrivit art. lll C. proc. civ., text de lege care fundamentează juridic demersul reclamantei, partea care are un interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă vizează, însă, constatarea unei stări de fapt, respectiv că există identitate între obiectul contractului de ipotecă notat la unitatea individuală nr. 3 la poz.

nr. 2 din C.F. nr. 18775 TM și obiectul actului de adjudecare notat la aceeași unitate individuală nr. 3 la poz. nr. 3 din cartea funciară și nu constatarea unui drept subiectiv al acesteia. Pe de altă parte, a mai reținut instanța, reclamanta nu este în măsură să dovedească nici interesul formulării unei astfel de cereri, motivele de fapt ale acțiunii făcând vorbire despre introducerea acesteia doar în scopul obținerii unui document din evidențele pârâtei a cărui predare i-a fost reclamantei refuzată și care nu poate fi socotit interes legitim în declanșarea unui proces. Ca atare, în considerarea celor de mai sus și a citatelor prevederi ale art. lll C. proc. civ., cererea formulată de reclamantă a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Cât privește cererea de asigurare de dovezi, întemeiată pe prevederile art. 236 C. proc. civ., instanța a apreciat că aceasta se impune a fi respinsă, întrucât a rămas fără interes, dat fiind că pârâta a depus la dosarul cauzei documentul vizat de către reclamantă, iar dreptul acesteia de a avea acces la actele dosarului și de a obține copii ale acestora este unul consacrat procedural, astfel încât finalitatea urmărită prin formularea cererii, este asigurată. Prin decizia civilă nr. 8/ A din 16 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a avut în vedere că: Potrivit art. 235 C. proc.

civ., oricine are interes să dobândească recunoașterea unui înscris poate cere administrarea acestei dovezi, dacă este primejdie ca ea să dispară sau să fie greu de administrat în viitor și conform art. 236 alin. (2) C. proc. civ., partea este obligată să indice faptele ce tind a fi dovedite prin administrarea probei. Potrivit art. 172 alin. (l) C. proc. civ., când partea învederează că partea potrivnică deține un înscris privitor la pricină, instanța poate ordona înfățișarea lui. A reținut că întemeindu-se concomitent pe aceste texte de lege, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să înfățișeze un raport de evaluare întocmit de către aceasta din urmă cu privire la un imobil. A observat preliminar faptul că un raport de evaluare a unui imobil reprezintă concluziile unei expertize extrajudiciare și nu un „înscris” în sensul art. 172 C. proc.

civ. A menționat, pe de altă parte, că atât în ipoteza reglementată de art. 235 C. proc. civ., cât și în cea vizată de art. 172 C. proc. civ., dispozițiile legale impun părții ce solicită prezentarea unui înscris în instanță să justifice pertinența și concludenta probei, or, cum în speță, o atare dovadă nu a fost făcută, a apreciat că în mod greșit prima instanță a reținut la primirea cererii de chemare în judecată obligația pârâtei de a depune raportul de evaluare privind imobilul, astfel cum rezultă din rezoluția președintelui de complet, fiind indiferent faptul că raportul de evaluare nu ar fi complet, astfel cum a susținut apelanta - reclamantă în motivarea apelului. Instanța de apel a reținut, de asemenea, că chiar dacă s-ar accepta caracterul de „înscris” al raportului, proba este nepertinentă cauzei, cum de altfel ar fi orice probă ce s-ar propune în susținerea unei acțiuni în constatarea unei stări de fapt, inadmisibile conform art. l 11 C. proc.

civ., astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, soluția nefiind criticată în apel. Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins apelul reclamantei, ca nefondat, păstrând în tot sentința apelată și luând act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta B.D., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3), (4) și (6 1 ) C. proc. civ.

și solicitând cercetarea fondului sub toate aspectele și rejudecarea pricinii pe fondul acesteia, iar raportat la dispozițiile legale învederate și la criticile formulate și dezvoltate, în speță, solicită în principal, admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, cu consecința admiterii cererii reclamantei, iar în cazul respingerii acestei cereri principale, în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei instanței competente spre o corectă judecată. De asemenea, solicită să se dea eficiență și dispozițiilor alin. (2) și (3) al art. 306 C. proc. civ., cât și dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat legal asupra unor mijloace de apărare și asupra unor dovezi administrate, înlăturându-le/ignorându-le, fără a motiva credibil/temeinic hotărârea dată, dovezile fiind covârșitoare pentru dezlegarea pricinii. Recurenta susține, în continuare, că instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. și a încălcat și formele de procedură prevăzute de lege, neobservând, totodată, că prezenta cauză trebuia judecată numai cu recurs, fără apel (art. 238 C. proc. civ.), competentă în primă instanță fiind Judecătoria Timișoara (art. 236 C. proc. civ.). Invocă și frauda la lege, respectiv nesocotirea ocultă a legii, prin abaterea unor dispoziții legale de la sensul și spiritul lor.

Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor formulate de reclamantă în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în speță, precum și de hotărârile pronunțate în cauză, se constată următoarele: Critica întemeiată de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat legal asupra unor mijloace de apărare și asupra unor dovezi administrate, înlăturându-le sau ignorându-le, tară a motiva credibil și temeinic hotărârea dată, în ciuda existenței unor dovezi covârșitoare, care ar fi trebuit să conducă la o corectă dezlegare a pricinii, nu este fondată.

Se observă astfel, contrar susținerilor exprimate de recurentă, sub acest aspect, ca ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au reținut corect situația de fapt și au făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile speței, apreciind legal și întemeiat că, deși reclamanta a formulat o acțiune în constatare, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă vizează constatarea unei stări de fapt și nu constatarea unui drept subiectiv al acesteia, împrejurare în care acțiunea reclamantei nu poate fi considerată decât ca fiind inadmisibilă. Tot corect, s-a apreciat că cererea de asigurare de dovezi, întemeiată de recurenta - reclamantă pe dispozițiile art. 236 C. proc.

civ., a rămas fără interes, având în vedere că pârâta a depus la dosarul cauzei documentul vizat de către reclamantă, iar pe de altă parte, curtea de apel a reținut judicios că raportul de evaluare a imobilului, la înfățișarea căruia reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de către instanță nu reprezintă „un înscris" în sensul dispozițiilor art. 172 C. proc. civ. și nu îndeplinește cerințele art. 236 alin. (2) C. proc. civ., pentru că chiar dacă i s-ar accepta caracterul de înscris, o astfel de probă nu poate fi pertinentă în cauză, cum nu ar putea fi nicio altă probă prin care s-ar tinde la constatarea unei stări de fapt, în cadrul unei acțiuni în constatare, inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. Recurenta invocă și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. , susținând că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute de lege, dar nu menționează în mod corect ce anume neregularități de ordin procedural îi impută instanței de apel și consideră că instanța nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea cauzei deduse judecății, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. , or, această critică se dovedește a fi pur formală, ca de altfel și critica privind frauda la lege, atâta vreme cât prezenta cauză a primit o dezlegare corectă și legală, la adăpost de orice critică. Recurenta invocă și alte dispoziții legale, inexistente [(art. 312 1 C. proc. civ.)] sau inaplicabile în cauză [(art. 304 1 C. proc.

civ.)], întrucât prezenta cauză, având ca obiect o acțiune în constatare s-a judecat corect prin parcurgerea a trei grade de jurisdicție și, drept urmare, hotărârea primei instanțe nu era supusă numai recursului, așa cum eronat afirmă recurenta. Invocă, de asemenea și dispozițiile art. 306 și 314 C. proc. civ. , într-un mod inadecvat, nemotivat și inaplicabil în speță ce nu poate fi luat în considerare. În consecință, reținându-se că recurenta reclamantă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. l - 9 C. proc. civ., să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de reclamanta B.D., ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.D. împotriva deciziei civile nr. 8/A din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a 11-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.