ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1556/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, din 26 ianuarie 2006,

reclamanta SC D.C.

SRL,

a solicitat

anularea deciziei din 4 noiembrie 2005, emisă de pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor -

Comisia

pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale și a Importatorilor de Produse Accizabile

Supuse Marcării, prin care s-a dispus revocarea autorizației sale de antrepozit

fiscal din 30 decembrie 2004, precum și a deciziei din 20 decembrie 2005, prin care

s-a respins contestația împotriva deciziei de revizuire a autorizațiilor de antrepozit

fiscal.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 01 octombrie 2005, urmare a controlului efectuat,

A.N.A.F., a întocmit procesul verbal din 01 octombrie 2005, în care s-a consemnat

că antrepozitul este autorizat conform legii, constatându-se că existența unor diferențe

între cantitățile de materii prime și produse înregistrate în contabilitate și produsele

constatate faptic la inventariere, motiv pentru care s-a emis decizia nr. 335 din

30 ianuarie 2005.

Prin sentința nr. 152

din 14 iunie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios, administrativ

și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată reținând că, în lista de inventariere

întocmită cu ocazia controlului efectuat de către inspectorii fiscali, gestionarul

societății a declarat că toate cantitățile de materii prime și produse finite au

fost stabilite în prezența sa, prin cântărirea materiilor prime și ajustarea cantității

de produse finite. Susținerile reclamantei că diferențele constatate de organele

de control s-au datorat faptului că nu au fost luate în considerare toate semifabricatele

aflate pe fluxul tehnologic, precum și utilizarea unor mijloace de măsurare mai

puțin exacte, nu au fost reținute de instanță, atâta vreme cât nu s-a solicitat

sau administrat nici o altă probă în acest sens.

Prin decizia din 09 martie

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal,

a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând

că, deși reclamanta a solicitat proba cu expertiză tehnică de specialitate, prima

instanță nu s-a pronunțat, luând în considerare doar declarația gestionarului care

nu poate avea forța probantă a unei mărturisiri depline, aceasta atestând doar rezultatul

inventarierii materiilor prime și a produselor de inventar.

În fond după casare, prin

sentința civilă nr. 166 din 12 noiembrie 2007 Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC

D.C. SRL, a dispus anularea

deciziilor emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, potrivit art. 162 C. fisc., alcoolul brut și alcoolul tehnic

sunt produse supuse accizării și că potrivit listei de inventar, comisia de inventariere

nu a calculat și aplicat indicii de corecție, temperatură și gradație iar aplicarea

acestor indici obligatorii presupunea aplicarea marjei de eroare admisibilă, astfel

că diferențele constatate de către organele fiscale se încadrau în marjele de eroare

și perisabilitățile legale.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs D.G.F.P. Botoșani în nume propriu și pentru pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor, criticând-o pentru nelegaliatate și netemeinicie.

În motivarea cererii,

reclamantele arată că prin actul de control a fost stabilită încălcarea, de către

societatea reclamantă, a dispozițiilor art. 183 lit. c) din Legea nr. 571/2003 –

C. fisc., astfel încât sancțiunea revocării autorizației de antrepozit fiscal a

fost legal aplicată în temeiul art. 185 alin. (3) din C. fisc.

Consideră recurentele

că instanța a stabilit în mod greșit că diferențele cantitative la produsele controlate

s-ar fi încadrat în marjele de eroare, întrucât împrejurările de fapt referitoare

la constatarea lipsurilor în gestiune dovedesc contrariul, iar bonul de consum

din 1 octombrie 2005 a fost prezentat doar ulterior controlului.

Recursul se fondează,

sentința urmând a fi casată, pe temeiul art. 304

1

C. proc. civ., iar

în fond respinsă acțiunea ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu a

motivat sentința pe baza ansamblului probator, preluând în exclusivitate concluziile

expertului,

eronate, cu privire la datele concrete rezultând din documente.

Astfel, pentru rezervoarele

de stocare alcool marja de eroare de +/-0,2% este prevăzută în certificatele de

calibrare și buletinele de verificare din 26 mai 2004, iar nu în buletinul de verificare

din 11 mai 2004, cum pretinde expertul.

La data controlului, în

urma inventarierii, s-a constatat lipsa faptică a cantității de 3.953,6 kg porumb

boabe, față de cantitatea scriptică ce era consemnată în fișele de magazie.

Pentru a combate această

constatare, în acțiunea sa, societatea a pretins că echipa de control nu ar fi inventariat

toate semifabricatele aflate pe fluxul tehnologic și anume plămada din linuri și

făină, ca semifabricat rezultat din măcinarea porumbului boabe.

Ulterior, societatea prezintă

expertului un bon de consum – document intern, fără regim special, pentru o cantitate

de 3.600 kg porumb boabe, act datat chiar în ziua controlului.

Or, dacă un asemenea înscris

exista cu adevărat la data controlului, el ar fi fost invocat în acțiune și prezentat

la prima judecată în fond.

În condițiile mai sus

arătate, este evident însă că înscrisul nu are valoare probantă, în raport cu constatările

actului de control, coroborate cu mărturia în circumstanțiere a gestionarului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. a județului Botoșani în nume propriu și pentru pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței civile nr. 166 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și pe fond respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2008.