ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3743/2012

Asupra conflictului negativ de competență

de față:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Hunedoara, contestatorul A.G., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate,

în Rezervă și în Retragere, a chemat în judecată pe intimatele Ministerul Apărării

Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de

Pensii din Ministerul Apărării Naționale, solicitând, în principal anularea deciziei

de pensie din 31 decembrie 2010, privind recalcularea

pensiei în baza Legii nr. 119/2010 și menținerea

deciziei din 12 iunie 2009, precum și a drepturilor de pensie pe care le-a avut

anterior emiterii deciziei atacate, iar în subsidiar s-a solicitat anularea deciziei

de pensie din 31 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr.

119/2010 și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării

Naționale de a emite o nouă decizie, în baza Legii nr. 119/2010, prin care să-i

valorifice toate veniturile realizate lunar, pe toată perioada de activitate, precum

și să fie obligați pârâții să-i plătească diferențele de pensie cuvenite, actualizate

cu rata inflației la data plătii efective.

Investit cu soluționarea acțiunii, Tribunalul

Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență

teritorială a Tribunalului Hunedoara și a declinat competența de soluționare a cauzei,

în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin sentința civilă nr. 1553/LM din 20 iunie 2011.

În

motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență,

următoarele aspecte:

Decizia contestată în prezentul dosar,

privind recalcularea pensiei militare, a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010.

Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 119/2010 „Procedura de stabilire, plata, suspendare, recalculare, încetare

și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi, este cea prevăzută

de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 156 din Legea

nr. 19/2000, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

În

speța de față, cererea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S.,

sau împotriva casei teritoriale de pensii, astfel cum sunt reglementate de art.

3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, ci împotriva altor instituții, astfel

că sunt aplicabile prevederile art. 156, teza 2

din Legea nr. 19/2000, conform cărora cererea se adresează

instanței de la sediul pârâtului.

În ceea ce privește susținerea reclamantului

că în speță sunt aplicabile prev.art. 87, 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, conform

cărora decizia de stabilire sau de recalcularea a pensiei poate fi contestată la

instanța judecătorească competenta în a cărei rază teritorială se află domiciliul

reclamantului, se constată că este neîntemeiată întrucât și aceste prevederi legale

se aplică în situația în care cererea a fost îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau

a casei teritoriale de pensii.

În ceea ce privește Casa Sectorială de

Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale, se constată că a fost înființată

în baza Legii nr. 263/2010, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie

2011, iar decizia contestată în prezentul dosar nu a fost emisă în conformitate

cu această lege.

Prin urmare, față de prevederile legale

mai sus menționate, se constată că sub aspect teritorial Legea nr. 19/2000, stabilește

o competență derogatorie de la dreptul comun, potrivit căreia cererile care nu sunt

îndreptate împotriva C.N.P.A.S., sau a caselor teritoriale de pensii, se soluționează

de instanța în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul, fiind o competență

teritorială exclusivă, ce nu poate fi înlăturată de către părți sau de către instanță.

La rândul său, Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Hunedoara, pe a cărui rază teritorială se află domiciliul contestatorului, prin

sentința civilă nr. 4518 din 15 mai 2012 și a dispus înaintarea dosarului

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ

de competență ivit.

Astfel, art. 154 alin. (1) din Legea

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ în vigoare

la data sesizării' Tribunalului Hunedoara (25 februarie 2011), reglementează din

punct de vedere teritorial competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale,

aceasta aparținând instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau

reședința reclamantului.

Totodată, potrivit art. 156, prevederile

prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează

cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art.725 alin. (1) C. proc. civ. prevede

că dispozițiile

legii noi de procedură se aplică, din momentul

intrării ei în vigoare

și proceselor în curs de judecată începute

sub legea veche, iar

procesele în curs de judecată la data schimbării

competenței

instanțelor legal investite vor continua

să fie judecate de acele

instanțe, potrivit alin. (2). Dispozițiile

C. proc. civ. constituie procedura de drept comun în materie civilă, aplicându-se

și

în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu

cuprind

dispoziții potrivnice, potrivit art. 721 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 139 din Legea

nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, cu modificările

și completările

ulterioare, colectarea și virarea contribuțiilor

de asigurări sociale,

precum și stabilirea și plata drepturilor

de pensie reprezintă

atributul exclusiv al caselor de pensii

sectoriale. Art. 132

prevede că:„(1) Casele de pensii sectoriale

se înființează în sub

ordinea Ministerului Apărării Naționale,

M.A.I. și Serviciului Roman de Informații,

după caz, ca structuri cu

personalitate juridică și cu sediul în

municipiul București, (2)

Casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale

structurilor organizatorice

responsabile cu pensiile din

instituțiile menționate la alin. (1). Mai

mult decât atât, potrivit

prevederilor art. 139 lit. 1) din Legea nr.

263/2010,

Casa de pensii sectorială „asigură reprezentarea în fața

instanțelor

judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a

aplicării

dispozițiilor prezentei legi".

Având în vedere aceste dispoziții legale,

pentru stabilirea competenței teritoriale prezentând interes legea de procedură

în vigoare la momentul sesizării instanței, aceasta fiind legea nouă, nr. 263/2010,

intrată în vigoare la data de 23 decembrie 2010, care a modificat norma de competență

reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care de altfel a fost abrogată

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în baza art. 158 și următoarele

C. proc. civ. , raportat la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, instanța

constată că aparține Tribunalului Hunedoara, în circumscripția căruia se află reședința

contestatorului, competența de soluționare a cererii formulate în contradictoriu

cu Casa sectorială de pensii.

Analizând actele și lucrările dosarului,

constatând că, in cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul

art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat

deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Decizia nr.

18488 din 31 decembrie 2010, privind recalcularea

pensiilor militare, a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 și a fost contestată

la 28 februarie 2011, la data sesizării instanței fiind în vigoare Legea nr. 263/2010,

care în art. 154, cuprinde dispoziții privitoare la competență.

Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010,

sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea,

recalcularea, încetarea și contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută

de Legea nr. 19/2000.

La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat

în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea

din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispozițiilor acesteia din

urmă, în lipsa unor prevederi exprese.

Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010

sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc.

civ., iar, când o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde

și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere

la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind

cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

În

aceste condiții, în raport de prevederile art. 725 alin.

(1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură,

din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute

sub legea veche, devin incidente dispozițiile legii noi, respectiv art. 154 din

Legea nr. 263/2010.

Art. 154 alin. (1) din precitata lege prevede

că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau

împotriva

caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială

se află domiciliul sau sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Așa fiind, față de textele de lege mai

sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Hunedoara a reținut, în mod greșit,

că, în speță, se aplică regulile de competență materială și teritorială cuprinse

în art. 154, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, abrogată, în realitate, competența

teritorială revenind instanței prevăzute la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În

consecință, având în vedere faptul că, contestatorul are domiciliul

în Deva, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., competența de soluționare

a cauzei revine Tribunalului Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.