ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 2070/97/2011, reclamantul F.G., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naționale solicitând, în principal anularea Deciziei de pensie nr. 096045 din 12 septembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 și menținerea Deciziei nr. 50236 din 31 decembrie 2010 precum și a drepturilor de pensie pe care Ie-a avut anterior emiterii deciziei atacate, iar în subsidiar s-a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 50236 din 31 decembrie 2010, privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naționale de a emite o nouă decizie, în baza Legii nr. 119/2010 prin care să-i valorifice toate veniturile realizate lunar, pe toată perioada de activitate, precum și să fie obligați pârâții să-i plătească diferențele de pensie cuvenite, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Prin Sentința nr. 1429/LM/2011 din data de 9 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, conform cărora cererile îndreptate împotriva altor pârâți decât CNPAS sau casele teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Așa fiind, prima instanță învestită a reținut ca în cauză, contestația nu este îndreptată împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, ci împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, drept pentru care competența de soluționare a cauzei aparține instanței de la sediul pârâtei.
Prin Sentința civilă nr. 6735 clin data de 25 iunie 2013 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Hunedoara. Pentru a hotărî astfel Tribunalul București a reținut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. Totodată a reținut că în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010 cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamante.
Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 119/2010 procedura de contestare a pensiilor recalculate conform dispozițiilor acestei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor art. 156 teza I din Legea nr. 19/2000, cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, iar în conformitate cu dispozițiile tezei a doua a aceluiași articol celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Astfel, conform prevederilor celei de a doua teze a art. 156 din Legea nr. 19/2000 contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI erau de competența instanței de Ia sediul pârâtului, în speță Tribunalul București.
Legea nr. 13/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la prevederile unei unei legi abrogate. Se constată totodată faptul că cererea de anulare a deciziei privind recalcularea pensiei a fost introdusă Ia instanța de la domiciliul reclamantului Ia data de 22 februarie 2011, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogării exprese a Legii nr. 19/2000. În conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010 cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
Prin urmare, prin Legea nr. 263/2010 competența de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale a fost stabilită în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ. normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare și ținând cont de faptul că în ceea ce privește normele de procedură atât Legea nr. 19/2000 cât și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale raportat la Codul de procedură civilă, Înalta Curte apreciază că în momentul în care o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care conține și norme de procedură cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, din momentul intrării în vigoare a noii legi se aplică prevederile acesteia, competența fiind cea stabilită de noua lege.
Prin urmare începând cu data abrogării Legii nr. 19/2000 și intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 textul art. 7 din Legea nr. 119/2010 va fi interpretat în sensul că face trimitere la norma specială procedurală din noua lege care a înlocuit prevederile abrogate. În raport de textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că, Tribunalul București a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept reținând că, în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, atunci acel text trebuie interpretat în sensul că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.