ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3291/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 140/F/2010 din 29

decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1999/112/2008, Tribunalul Bistrița

Năsăud, secția penală, a condamnat pe inculpatul T.A.I. la pedeapsa de 5 ani

închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. și art. 13 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b) C. pen.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen., a constatat că partea vătămată K.I.M. nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 55D/P/2008 din 31

iulie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - B.T. Bistrița Năsăud pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 lit. a)

C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., constând în aceea că, în luna august 2004,

împreună cu frații săi B.L.U. și I.P.D., care au primit și au cazat victima, a

recrutat-o prin fraudă pe martora K.I.M., în scopul exploatării prin

practicarea prostituției.

Analizând ansamblul

probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Martora K.I.M. lucra

ca femeie de serviciu în Stația C. Beclean, din primăvara anului 2004.

Cunoscând starea

materială precară a părții vătămate și împrejurarea că aceasta avea doi copii

minori, inculpatul T.A.I. a abordat-o, în jurul datei de 10 august 2004, în

timp ce aceasta se afla la lucru, oferindu-se să o ajute să lucreze în

agricultură în Spania.

Cum martora s-a

arătat interesată, însă i-a spus inculpatului că nu are nici pașaport și nici

banii necesari pentru obținerea acestuia, inculpatul s-a oferit să suporte el

aceste cheltuieli, urmând ca K.I.M. să-i restituie suma cheltuită în acest

scop.

Drept urmare, în

jurul datei de 13 august 2004, cei doi s-au deplasat la Serviciul Pașapoarte

din cadrul Poliției Bistrița în vederea depunerii actelor necesare obținerii

pașaportului, taxele aferente fiind achitate de inculpat.

Pe drum inculpatul

i-a comunicat martorei K.I.M. că în Spania va locui la mama inculpatului,

persoana cu care va și lucra în agricultură.

În data de 24 august

2004, martorul și inculpatul s-au deplasat la Bistrița pentru ridicarea

pașaportului, care a fost reținut de inculpat, acesta spunându-i martorei să se

pregătească de plecare în Spania pentru ziua următoare.

În data de 25 august

2004, cei doi s-au deplasat împreună până în localitatea Coldau, de unde

martora urma să facă deplasarea în Spania cu un autocar al SC B.

Inculpatul a plătit

asigurarea medicală pentru inculpată, comunicându-i șoferului autocarului că aceasta

va călători până în localitatea Tarancon, unde va fi așteptată de frații lui,

care vor plăti și biletul de călătorie.

La autocar, martora

s-a întâlnit cu numitul S.D.C., însoțit de soția sa S.G. și cu T.I.

S.G. i-a comunicat

martorei că și ea pleacă în Spania și că vor fi împreună.

Cei trei au călătorit

împreună până la vama maghiară, unde S.G. a fost returnată în țară, iar K.I.M.

și T.I. și-au continuat drumul.

La destinație, în

localitatea Tarancon - Spania cele douĂ fete au fost așteptate de frații

inculpatului, numitul I.P.D. și B.L.U., pe care martora K. îi cunoștea

dinainte.

Cei doi au luat

legătura cu șoferul autocarului, plătindu-i contravaloarea transportului pentru

ambele femei.

La cererea acestora,

K.I.M. și T.I. i-au urmat pe frații inculpatului, care le-au transportat în

localitatea Santa Cruz de Sarsa, la locuința părinților celor doi, unde fetele

au fost cazate și au rămas până a doua zi, când li s-a comunicat că vor începe

lucrul în ziua următoare, fără să li se spună în concret ce anume vor lucra.

A doua zi, frații

inculpatului le-au transportat pe K.I. și T.I. în localitatea Perales de

Tahunia unde, într-o parcare, s-au întâlnit cu numita A.D.C., care le-a preluat

pe cele două fete și, împreună, au intrat în Clubul M.P., unde au fost cazate

în câte o cameră.

Numita A.D.C. le-a

cerut celor două femei să se îmbrace în ținuta de club.

Înțelegând că trebuie

să se prostitueze, K.I.M. a început să plângă și să spună că nu dorește să facă

acest lucru.

Pentru a lămuri acest

lucru, A.D. l-a sunat pe B.L.U. și i-a relatat despre refuzul martorei K.I.M.

de a practica prostituția.

B.L.U. a discutat

telefonic cu martora K., pentru a o convinge să practice prostituția și cum

aceasta continua să refuze, a amenințat-o că îi omoară familia, inclusiv pe

copiii acesteia.

În condițiile date,

cum martora nu avea nici bani și nici pașaport, a început să practice

prostituția, pe durata a trei zile după care, aceasta a întâlnit o persoană din

Timișoara căreia i-a povestit situația în care se afla și care s-a oferit să o

ajute să plece de la club.

A doua zi dimineața

martora a fost luată de această persoană de la club.

Ulterior martora a

fost ajutată de această persoană să își găsească de lucru și a lucrat ca

menajeră până în data de 8 august 2006, când s-a reîntors în țară.

În baza acestei stări

de fapt, instanța a apreciat că fapta inculpatului T.A.I. întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13

alin. (1) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor și

natura acestora, împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana

inculpatului care este recidivist postcondamnatoriu și este cercetat într-un

alt dosar de urmărire penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași

natură, limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, atitudinea inculpatului

cu privire la fapta pentru care este cercetat, pe tot parcursul procesului

penal.

Împotriva hotărârii

primei instanțe a declarat apel inculpatul T.A.I. solicitând, în principal,

achitarea în raport de împrejurarea că materialul probator administrat nu

dovedește vinovăția inculpatului și, în subsidiar, reducerea pedepsei spre

minimul special prevăzut de norma incriminatoare.

Prin Decizia penală

nr. 95/2011 din 4 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.A.I. împotriva Sentinței

penale nr. 140/F din 29 decembrie 2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

În motivarea acestei

decizii instanța de apel a constatat că instanța de fond, pe baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios

administrate și interpretate, a stabilit o stare de fapt corespunzătoare

realității.

În privința

individualizării judiciare a pedepsei, Curtea a constatat că a fost realizată

de judecătorul fondului, în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., sub aspectul cuantumului și modalității de executare, fiind în măsură să

realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen., în condițiile în care inculpatul

este recidivist, are numeroase condamnări anterioare, atitudinea sa procesuală

fiind una de sfidare și dezinteres, neprezentându-se în apel pentru a-și

susține motivele de apel, dar încercând să influențeze martorii din dosar.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul, întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul, prin

avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în

rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei, prin acordarea unei eficiențe

sporite circumstanțelor atenuante de care beneficiază inculpatul.

Examinând hotărârea

atacată în raport de cazul de recurs invocat și dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului

din dosarul cauzei, următoarele:

Probatoriul

administrat în cauză a stabilit neechivoc vinovăția inculpatului, constând în

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane de două sau mai multe persoane,

împreună, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Inculpatului i s-a

aplicat pedeapsa principală a închisorii de 5 ani.

Pedeapsa orientată la

limita minimă prevăzută de norma incriminatoare este greșit individualizată,

clemența instanțelor nefiind justificată în condițiile în care:

- infracțiunea a fost

săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, or, potrivit tratamentului

recidivei postexecutorii stabilit prin art. 39 C. pen., acestuia îi putea fi

aplicată o pedeapsă orientată spre maximul de 15 ani prevăzut de norma

incriminatoare, la care se putea adaugă un spor de până la 10 ani;

- fapte de aceeași

natura au făcut obiectul urmăririi penale, acesta fiind trimis în judecată prin

Rechizitoriul nr. 70D/P/2005 din 16 august 2006 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - B.T. Bistrița Năsăud.

Relevantă pentru atitudinea de neconformare a inculpatului prescripțiilor

legale apare împrejurarea că, în cauza menționată, obiectul procesului penal

privește o multitudine de infracțiuni de trafic cu minori și proxenetism,

săvârșite în perioada comiterii infracțiunii care face obiectul prezentului

dosar, dar și anterior și posterior acestei perioade;

- ulterior săvârșirii

infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, inculpatul a încercat să

influențeze martorii, exercitând asupra acestora violențe psihice;

- atitudinea

procesuală a acestuia este una de sfidare a instanțelor, procedurile judiciare

neavând niciun efect asupra inculpatului, acesta dând dovadă de perseverență

infracțională, coroborat cu împrejurarea neîndeplinirii funcțiilor pedepsei

anterioare aplicată acestuia.

Întrucât hotărârile

nu au fost atacate de Parchet, acestuia nu i se poate aplica o pedeapsă

corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al faptei, respectiv

gradului ridicat de pericol social pe care îl prezintă inculpatul, întrucât nu

i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac.

Referirea

inculpatului, prin apărător, la circumstanțele atenuante, cu privire la care

solicită acordarea unei eficiențe sporite, nu are corespondent în actele

dosarului.

Prin urmare, nu se

constată motive care să justifice reindividualizarea pedepsei în sensul

reducerii cuantumului acesteia, așa încât hotărârea atacată nu este supusă

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

invocat de recurentul-inculpat.

Alte cazuri de casare

susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei penale nr.

95/2011 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, de

inculpatul T.A.I. care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A.I. împotriva Deciziei penale nr.

95/2011 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 septembrie 2011.