ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3291/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 140/F/2010 din 29 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1999/112/2008, Tribunalul Bistrița Năsăud, secția penală, a condamnat pe inculpatul T.A.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 alin. (1) C. pen. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a constatat că partea vătămată K.I.M.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 55D/P/2008 din 31 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - B.T. Bistrița Năsăud pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., constând în aceea că, în luna august 2004, împreună cu frații săi B.L.U. și I.P.D., care au primit și au cazat victima, a recrutat-o prin fraudă pe martora K.I.M., în scopul exploatării prin practicarea prostituției. Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele: Martora K.I.M.

lucra ca femeie de serviciu în Stația C. Beclean, din primăvara anului 2004. Cunoscând starea materială precară a părții vătămate și împrejurarea că aceasta avea doi copii minori, inculpatul T.A.I. a abordat-o, în jurul datei de 10 august 2004, în timp ce aceasta se afla la lucru, oferindu-se să o ajute să lucreze în agricultură în Spania. Cum martora s-a arătat interesată, însă i-a spus inculpatului că nu are nici pașaport și nici banii necesari pentru obținerea acestuia, inculpatul s-a oferit să suporte el aceste cheltuieli, urmând ca K.I.M. să-i restituie suma cheltuită în acest scop. Drept urmare, în jurul datei de 13 august 2004, cei doi s-au deplasat la Serviciul Pașapoarte din cadrul Poliției Bistrița în vederea depunerii actelor necesare obținerii pașaportului, taxele aferente fiind achitate de inculpat.

Pe drum inculpatul i-a comunicat martorei K.I.M. că în Spania va locui la mama inculpatului, persoana cu care va și lucra în agricultură. În data de 24 august 2004, martorul și inculpatul s-au deplasat la Bistrița pentru ridicarea pașaportului, care a fost reținut de inculpat, acesta spunându-i martorei să se pregătească de plecare în Spania pentru ziua următoare. În data de 25 august 2004, cei doi s-au deplasat împreună până în localitatea Coldau, de unde martora urma să facă deplasarea în Spania cu un autocar al SC B. Inculpatul a plătit asigurarea medicală pentru inculpată, comunicându-i șoferului autocarului că aceasta va călători până în localitatea Tarancon, unde va fi așteptată de frații lui, care vor plăti și biletul de călătorie.

La autocar, martora s-a întâlnit cu numitul S.D.C., însoțit de soția sa S.G. și cu T.I. S.G. i-a comunicat martorei că și ea pleacă în Spania și că vor fi împreună. Cei trei au călătorit împreună până la vama maghiară, unde S.G. a fost returnată în țară, iar K.I.M. și T.I. și-au continuat drumul. La destinație, în localitatea Tarancon - Spania cele douĂ fete au fost așteptate de frații inculpatului, numitul I.P.D. și B.L.U., pe care martora K. îi cunoștea dinainte. Cei doi au luat legătura cu șoferul autocarului, plătindu-i contravaloarea transportului pentru ambele femei. La cererea acestora, K.I.M. și T.I. i-au urmat pe frații inculpatului, care le-au transportat în localitatea Santa Cruz de Sarsa, la locuința părinților celor doi, unde fetele au fost cazate și au rămas până a doua zi, când li s-a comunicat că vor începe lucrul în ziua următoare, fără să li se spună în concret ce anume vor lucra.

A doua zi, frații inculpatului le-au transportat pe K.I. și T.I. în localitatea Perales de Tahunia unde, într-o parcare, s-au întâlnit cu numita A.D.C., care le-a preluat pe cele două fete și, împreună, au intrat în Clubul M.P., unde au fost cazate în câte o cameră. Numita A.D.C. le-a cerut celor două femei să se îmbrace în ținuta de club. Înțelegând că trebuie să se prostitueze, K.I.M. a început să plângă și să spună că nu dorește să facă acest lucru. Pentru a lămuri acest lucru, A.D. l-a sunat pe B.L.U. și i-a relatat despre refuzul martorei K.I.M. de a practica prostituția. B.L.U. a discutat telefonic cu martora K., pentru a o convinge să practice prostituția și cum aceasta continua să refuze, a amenințat-o că îi omoară familia, inclusiv pe copiii acesteia.

În condițiile date, cum martora nu avea nici bani și nici pașaport, a început să practice prostituția, pe durata a trei zile după care, aceasta a întâlnit o persoană din Timișoara căreia i-a povestit situația în care se afla și care s-a oferit să o ajute să plece de la club. A doua zi dimineața martora a fost luată de această persoană de la club. Ulterior martora a fost ajutată de această persoană să își găsească de lucru și a lucrat ca menajeră până în data de 8 august 2006, când s-a reîntors în țară. În baza acestei stări de fapt, instanța a apreciat că fapta inculpatului T.A.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 13 alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor și natura acestora, împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatului care este recidivist postcondamnatoriu și este cercetat într-un alt dosar de urmărire penală pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură, limitele de pedeapsă prevăzute de norma incriminatoare, atitudinea inculpatului cu privire la fapta pentru care este cercetat, pe tot parcursul procesului penal. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul T.A.I. solicitând, în principal, achitarea în raport de împrejurarea că materialul probator administrat nu dovedește vinovăția inculpatului și, în subsidiar, reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de norma incriminatoare.

Prin Decizia penală nr. 95/2011 din 4 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.A.I. împotriva Sentinței penale nr. 140/F din 29 decembrie 2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud. În motivarea acestei decizii instanța de apel a constatat că instanța de fond, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios administrate și interpretate, a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității.

În privința individualizării judiciare a pedepsei, Curtea a constatat că a fost realizată de judecătorul fondului, în concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sub aspectul cuantumului și modalității de executare, fiind în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen., în condițiile în care inculpatul este recidivist, are numeroase condamnări anterioare, atitudinea sa procesuală fiind una de sfidare și dezinteres, neprezentându-se în apel pentru a-și susține motivele de apel, dar încercând să influențeze martorii din dosar. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul, prin avocat, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, reducerea cuantumului pedepsei, prin acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante de care beneficiază inculpatul.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazul de recurs invocat și dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, următoarele: Probatoriul administrat în cauză a stabilit neechivoc vinovăția inculpatului, constând în săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane de două sau mai multe persoane, împreună, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani. Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa principală a închisorii de 5 ani.

Pedeapsa orientată la limita minimă prevăzută de norma incriminatoare este greșit individualizată, clemența instanțelor nefiind justificată în condițiile în care: - infracțiunea a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, or, potrivit tratamentului recidivei postexecutorii stabilit prin art. 39 C. pen., acestuia îi putea fi aplicată o pedeapsă orientată spre maximul de 15 ani prevăzut de norma incriminatoare, la care se putea adaugă un spor de până la 10 ani; - fapte de aceeași natura au făcut obiectul urmăririi penale, acesta fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 70D/P/2005 din 16 august 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - B.T.

Bistrița Năsăud. Relevantă pentru atitudinea de neconformare a inculpatului prescripțiilor legale apare împrejurarea că, în cauza menționată, obiectul procesului penal privește o multitudine de infracțiuni de trafic cu minori și proxenetism, săvârșite în perioada comiterii infracțiunii care face obiectul prezentului dosar, dar și anterior și posterior acestei perioade; - ulterior săvârșirii infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, inculpatul a încercat să influențeze martorii, exercitând asupra acestora violențe psihice; - atitudinea procesuală a acestuia este una de sfidare a instanțelor, procedurile judiciare neavând niciun efect asupra inculpatului, acesta dând dovadă de perseverență infracțională, coroborat cu împrejurarea neîndeplinirii funcțiilor pedepsei anterioare aplicată acestuia.

Întrucât hotărârile nu au fost atacate de Parchet, acestuia nu i se poate aplica o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social ridicat al faptei, respectiv gradului ridicat de pericol social pe care îl prezintă inculpatul, întrucât nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac. Referirea inculpatului, prin apărător, la circumstanțele atenuante, cu privire la care solicită acordarea unei eficiențe sporite, nu are corespondent în actele dosarului. Prin urmare, nu se constată motive care să justifice reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, așa încât hotărârea atacată nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat.

Alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 95/2011 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, de inculpatul T.A.I. care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A.I. împotriva Deciziei penale nr. 95/2011 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 septembrie 2011.