Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1305/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1305/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 117 din 11 iulie 2012 a Tribunalului Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților S.I., M.C. și S.V.P. pentru comiterea infracțiunii de inițierea și constituirea unui grup, care nu este grup infracțional organizat în sensul dat de Legea nr. 39/2003, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor comise de către inculpații: S.I.

și S.V.P. din infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (pentru S.I.) și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) și (3) C. pen. (pentru S.V.P.), fapte comise în cursul anului 2002, în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. pentru inculpatul S.I. și art. 26 C. pen. în referire la art. 329 alin. (1) C. pen. pentru inculpata S.V.P. și în această încadrare juridică: în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților: S.I. și S.V.P., întrucât a intervenit prescripția la sfârșitul anului 2010, potrivit art. 122 lit. c) C. pen.

(8 ani). În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de către inculpatul S.I. din infracțiunile de: trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (martorele C.V. - fostă V. -, C.A. și partea vătămată D.A.), fapte comise în perioada 2005 - 2009, proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., fapte comise în perioada anilor 2006 - 2007, (martora H.G. și partea vătămată D.A.) și proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. faptă comisă în toamna anului 2011, martora P.F.G., într-o singură infracțiune de proxenetism în formă continuată comisă pe parcursul anilor 2005 - 2011, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în această încadrare juridică l-a condamnat pe inculpatul S.I. la 5 (cinci) ani închisoare. În baza art. 53 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 65 C. pen., art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. S-a constatat că inculpatul S.I.

se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 2032 din 10 decembrie 2008 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 676/R din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, concurentă cu faptele deduse judecății în prezenta cauză și în consecință: S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare în pedepsele componente: două pedepse de câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat, prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 192/2002 cu art. 74 - 76 C. pen. și a înlăturat sporul de o lună închisoare, și pedeapsa de 3 ani închisoare ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 C. pen., aplicată prin Sentința penală nr. 101/2007 a Judecătoriei Brăila.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 448 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare cu două pedepse de câte 3 luni închisoare și cu pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu 6 (șase) luni închisoare, în total va executa 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, - pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cuprinsă între: 23 februarie 2012 - 11 iulie 2012. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpata M.C. din trei infracțiuni, respectiv trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (martore C.V. - fostă V. și D.A.) comisă în perioada 2005 - 2009; proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu 41 alin. (2) C. pen. (martora H.G. și partea vătămată D.A.), faptă comisă în perioada anilor 2006 - 2007 și proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., faptă comisă în toamna anului 2011 (martoră P.F.G.), în complicitate la comiterea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen.

în referire la art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în această încadrare juridică a condamnat pe inculpata M.C. la 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 53 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 65 C. pen., art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe o perioadă de 4 (patru) ani, potrivit art. 82 C. pen. și în temeiul art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpata S.V.P. din infracțiunea de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., faptă comisă în perioada 2005 - 2006, în complicitate la comiterea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în această încadrare juridică, cu reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpata S.V.P. la 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe o perioadă de 3 (trei) ani, potrivit art. 82 C. pen. și potrivit art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate și nesusținute pretențiile civile formulate de partea vătămată D.A. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. a) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul S.I. a sumelor de: 22.600 euro și 1634 dolari SUA și l-a obligat la plata acestora către stat sau contravaloarea în RON la data executării sentinței, și de la inculpata S.V.P. a sumei de 4355 euro și a obligat-o la plata acesteia către stat sau contravaloarea lor la data punerii în executare a sentinței. S-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra: imobilului aparținând inculpaților S.I. și S.V.P., situat în Brăila, Aleea P., înscris la cartea funciară nr. xxx a localității Brăila, având număr cadastral yyy, măsură înscrisă prin încheierea nr. 8814 din 7 martie 2012 a Biroului de Cadastru și Publicitate imobiliară Brăila; sumei de 200 euro consemnată la C.B.

cu recipisa din 24 februarie 2012; sumei de 1200 franci elvețieni depusă la C.B. cu recipisa din 24 februarie 2012 și asupra sumei de 7600 RON consemnată la C.B. cu recipisa din 24 februarie 2012. În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de: 10.000 RON pentru inculpatul S.I. și câte 2.500 RON pentru inculpatele M.C. și S.V.P. S-a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, înregistrat la data de 18 aprilie 2012 și care formează obiectul Dosarului penal nr. 2066/113/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a trei inculpați, pentru comiterea următoarelor fapte penale: inculpatul S.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen.; art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. "a" din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

C.V. - fostă V., D.A. și C.A.); art. 329 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. (V.A.); art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (D.A., H.G.); art. 329 alin. (1) C. pen. (P.F.G.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; inculpata M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen.; art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. "a" din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (C.V. - fostă V. și D.A.); art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (D.A., H.G.); art. 329 alin. (1) C. pen. (P.F.G.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; inculpata S.V.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen.; art. 329 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

(V.A.); art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (D.A., H.G., C.V. (fostă V.), C.A.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Faptele au fost reținute în sarcina inculpaților în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile părții vătămate D.A., declarațiile martorilor: V.A., C.V. (fostă V.), H.G., P.G., A.G., I.I., N.S., M.I.I.; declarațiile martorei cu identitate protejată C.A.; copiile formularelor de transfer bancar; convorbirile telefonice interceptate și înregistrate; procese-verbale privind tranzacțiile monetare efectuate și harta relațională atașată; adresele instituțiilor bancare referitoare la tranzacțiile monetare; declarațiile inculpaților.

Conform materialului probator administrat în faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt: Pe baza investigațiilor efectuate de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila a rezultat faptul că inculpatul S.I. a racolat prin inducere în eroare, mai multe tinere de pe raza județului Brăila și județele limitrofe pe care le-a transportat în Spania sau Elveția unde, împreună cu inculpata M.C., le-a obligat sau le-a îndemnat și sprijinit să practice prostituția în folosul lor. Inculpatul S.I. a avut drept preocupare racolarea de tinere de pe raza municipiilor Brăila și Galați. Racolarea se realiza prin abordarea acestora pe internet, după ce obținea ID-ul lor din listele de ID existente pe diferite site-uri.

După ce primea acceptul acestora de a conversa, inculpatul S.I. le aborda insistent până în momentul în care acestea începeau să îi relateze situația familială sau economică pe care o aveau. Ulterior inculpatul S.I. le complimenta și obținea astfel numărul de telefon. Insistențele lui continuau la telefon prin apeluri la intervale scurte, pentru a le convinge de intențiile lui bune și a le propune o eventuală căsătorie, după ce se cunoșteau personal și locuiau împreună un timp. Inculpatul S.I. le relata fetelor abordate fie că se deplasa frecvent în Spania, unde se ocupa cu achiziționarea de autoturisme pe care ulterior le revindea, fie că locuia în această țară, că este necăsătorit și că dorea să își întemeieze o familie, întrucât are vârsta de peste 30 de ani.

După ce câștiga încrederea fetelor, inculpatul S.I. le propunea să îl însoțească în Spania sau să se deplaseze singure în această țară, unde erau așteptate de el, pentru a petrece mini-vacanțe de două săptămâni împreună și a se cunoaște. La destinație, după 3 - 4 zile, inculpatul S.I. le propunea tinerelor să practice prostituția într-un club de noapte, iar cu banii câștigați să își achiziționeze un apartament în Brăila, după ce se vor căsători. Dacă acestea refuzau propunerea făcută, inculpatul S.I. recurgea la amenințări la adresa lor sau a unor persoane apropiate. Pentru a le induce o stare de temere, inculpatul S.I. se prezenta ca fiind membru al unei importante grupări infracționale care se ocupa cu traficul de ființe umane.

Acest mod de operare a fost adoptat în cazul victimelor C. (fostă V.) V. și C.A. - martor cu identitate protejată. În alte situații, - cum sunt cele ale părții vătămate D.A. și martorelor V.A., H.G. și P.F.G., inculpatul S.I. le racola și le convingea să se deplaseze în Spania sau Elveția pentru a se prostitua, asigurându-le banii necesari deplasării și punându-le în contact cu inculpata M.C., care le aștepta în țările de destinație și le asigura înscrierea la cluburi de noapte, învățarea programului și a regulilor interne, ulterior supraveghindu-le, colectând banii obținuți și expediindu-i către inculpații S.I. și S.V.P., direct sau prin persoane interpuse. O situație distinctă a avut-o partea vătămată D.A., în sensul că, inițial aceasta a fost convinsă de către inculpatul S.I.

să practice prostituția, partea vătămată dându-și consimțământul însă, după o perioadă de timp de practicare a prostituției la îndemnul, cu sprijinul și în folosul inculpatului S.I., partea vătămată a refuzat să continue activitatea, drept pentru care inculpatul a obligat-o la aceasta prin constrângere psihică. În cauză au fost identificate și audiate victimele:

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2004/2014
Asupra recursurilor de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 266 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. 1206/99/2007*, s-au dispus următoarele: „În temeiul
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1559/2014
Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 558 din 06 decembrie 2011 a Tribunalului Iași s-au dispus următoarele: 1. În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. dis
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2920/2013
parte vătămată T., fostă S., K.K.), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. b) în cazul inculpatului L.I., din infracțiunea de: - trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) d
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2597/2013
. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 334 C. proc. pen. în sensul schimbării încadrării juridice, având în vedere că la încadrarea juridică a faptelor inculpaților în rechizitoriu, atunci când sunt descrise faptele ce constituie infr
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2011
. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunea de proxenetism prevăzute de art. 329 alin. (1) - (3) C. pen. cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; S-au respins celelalte cereri de schimbare de încadrare ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă