ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2481/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

l. Procedura în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei să emită

dispoziția de plată sau cecul aferent pentru suma de 90.000 euro.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în

esență, că există două expertize de evaluare a imobilului și dorește să i se

plătească cu titlu de despăgubiri suma de 90.000 euro, atât cât rezultă din

prima expertiză.

I. Hotărârea Curții de apel

Prin sentința nr. 4250 din 17 iunie 2011, Curtea de

Apel București a admis cererea precizată formulată de reclamantul S.A., în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligând pârâtă să emită dispoziția de plată către petent, în

dosarul nr. 34466/CC cu dispoziția nr. 512/2007/903/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut, în esență, că reclamantul avea dreptul la restituirea în natură a

parterului imobilului situat în Iași și acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru etajul I al imobilului situat în Iași la aceeași adresă,

conform sentinței civile definitive și irevocabile nr. 342 din 12 mai 2004 a

Tribunalului Iași.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că

în anul 2010, la solicitarea A.N.R.P., s-a efectuat o expertiză de evaluare a

etajului și a terenului aferent, ale cărei concluzii atestă o altă valoare în

raport cu prima expertiză extrajudiciară, foarte defavorabilă pentru reclamant.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat că

aplicarea, în cauză, a dispozițiilor art. 16 alin. (6) din Capitolul 5, Titlul

VII al Legii nr. 247/2005, a fost de natură a limita cuantumul despăgubirilor

la suma stabilită în raportul de expertiză întocmit de evaluatorul/ societatea

de evaluare desemnată de Comisia Centrală.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că „pârâta A.N.R.P.

-

Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor trebuie să achite suma

stabilită, în caz contrar,

petentul poate declanșa un posibil caz la C.E.D.O. în temeiul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului".

3.

Recursul declarat de pârâtă

Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele

aspecte:

- încălcarea

dreptului său la apărare, precum și a principiului

contradictorialității,

prin aceea că nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată și a

fost ignorată solicitarea sa în acest sens formulată pentru termenul din 17

iunie 2011.

- nu s-a clarificat calitatea procesual

pasivă instanța oscilând între Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților deși

cele două instituții au atribuții distincte.

- s-au încălcat etapele procedurii administrative,

instanța obligând direct la emiterea dispoziției de plată deși reclamantul nu

era în posesia unui titlu de despăgubire; între timp s-a emis decizia nr. 9676

din 26 mai 2011, reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 53.250 lei.

- calea

procedurală aleasă de reclamant este greșită, el având

posibilitatea contestării valorii stabilite în

decizia reprezentând titlu de despăgubire, conform art. 19 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005

4.

Apărările formulate de S.A.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză însă,

prin cererea de preschimbare a termenului înregistrată la data de 27 februarie

2012, a prezentat istoricul cauzei, subliniind îndeosebi:

- perioada excesiv de lungă a procedurilor

administrative și judiciare;

- necesitatea despăgubirii sale urgente cu suma de

84.393 euro, conform expertizei tehnice de evaluare efectuată în anul 2008;

- situația sa personală: vârsta înaintată și starea

precară de sănătate.

II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate de recurentă, a apărărilor intimatului, cât și sub toate aspectele, înalta

Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare:

La data de 28 ianuarie 2011 la Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat

acțiunea judiciară formulată de reclamantul S.A. ale cărei elemente esențiale:

obiectul și calitatea procesual pasivă erau neclare. De asemenea, cererea de

chemare în judecată s-a depus într-un singur exemplar.

Ca urmare, prin rezoluția de primire aplicată de

președintele completului de judecată, s-au indicat următoarele: „se emite

adresă

către petent cu mențiunea de a

preciza obiectul cererii adresate instanței și

temeiul juridic, împreună cu exemplare suficiente ale cererii pentru

părțile

adverse, sub sancțiunea suspendării conform art. 114 alin. (1) -

(4) C. proc. civ."

Cauzei i s-a fixat prim termen de judecată la data de

17 iunie 2011, dispunându-se citarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor fără copia acțiunii și a înscrisurilor atașate acesteia (fila

94, dosar fond).

Reclamantul s-a conformat parțial dispoziției

instanței, în sensul că la data de 26 aprilie 2011 a depus la registratură

copie de pe cererea de chemare în judecată. Obiectul cererii a fost

„precizat" abia în ședința de judecată, fiind consemnată poziția sa în

practicaua sentinței pronunțate la aceeași dată: 17 iunie 2011.

După cum corect afirmă recurenta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu a cunoscut cuprinsul acțiunii judiciare

întrucât nu i s-a comunicat copia acesteia depusă de reclamant înainte de

termenul de judecată și, în mod evident, nici „precizarea" privind

obiectul cauzei, realizată, cum s-a arătat, chiar în ședința în care instanța a

rămas în pronunțare.

Pășind la judecata cauzei în contextul prezentat,

instanța a încălcat dispozițiile art. 114

1

alin. (2) și (3) C. proc.

civ. și, prin aceasta, principiile dreptului la apărare și al

contradictorialității, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.

5 C. proc. civ.

Pe lângă neregularitatea procedurală examinată,

înalta Curte constată că judecata în primă instanță s-a realizat și în

condițiile în care cadrul procesual, sub aspectul calității procesual pasive,

nu a fost lămurit.

Într-adevăr, după cum indică recurenta în critica de

la pct. I.3.2. din această decizie, instanța a citat Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor în calitate de pârâtă dar a obligat „Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziția de plată", nefiind clar, în

raport de atribuțiile celor două instituții și de faptul că în cuprinsul

acțiunii reclamantul arată că nu este în posesia unui titlu de despăgubire,

care este pârâta din această cauză.

Toate celelalte critici

formulate de recurentă exced analizei pe care o poate face instanța de recurs

în contextul procedural enunțat întrucât ele vizează fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în

temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și (5) și art. 313 C. proc. civ., precum și al

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4250 din 17 iunie 2011 a

Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 mai 2012.