ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2481/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei l. Procedura în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei să emită dispoziția de plată sau cecul aferent pentru suma de 90.000 euro. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că există două expertize de evaluare a imobilului și dorește să i se plătească cu titlu de despăgubiri suma de 90.000 euro, atât cât rezultă din prima expertiză.

I. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 4250 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis cererea precizată formulată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâtă să emită dispoziția de plată către petent, în dosarul nr. 34466/CC cu dispoziția nr. 512/2007/903/2007. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul avea dreptul la restituirea în natură a parterului imobilului situat în Iași și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru etajul I al imobilului situat în Iași la aceeași adresă, conform sentinței civile definitive și irevocabile nr. 342 din 12 mai 2004 a Tribunalului Iași.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în anul 2010, la solicitarea A.N.R.P., s-a efectuat o expertiză de evaluare a etajului și a terenului aferent, ale cărei concluzii atestă o altă valoare în raport cu prima expertiză extrajudiciară, foarte defavorabilă pentru reclamant. De asemenea, judecătorul fondului a constatat că aplicarea, în cauză, a dispozițiilor art. 16 alin. (6) din Capitolul 5, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a fost de natură a limita cuantumul despăgubirilor la suma stabilită în raportul de expertiză întocmit de evaluatorul/ societatea de evaluare desemnată de Comisia Centrală. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că „pârâta A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuie să achite suma stabilită, în caz contrar, petentul poate declanșa un posibil caz la C.E.D.O.

în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului". 3. Recursul declarat de pârâtă Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte: - încălcarea dreptului său la apărare, precum și a principiului contradictorialității, prin aceea că nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată și a fost ignorată solicitarea sa în acest sens formulată pentru termenul din 17 iunie 2011. - nu s-a clarificat calitatea procesual pasivă instanța oscilând între Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților deși cele două instituții au atribuții distincte.

- s-au încălcat etapele procedurii administrative, instanța obligând direct la emiterea dispoziției de plată deși reclamantul nu era în posesia unui titlu de despăgubire; între timp s-a emis decizia nr. 9676 din 26 mai 2011, reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 53.250 lei. - calea procedurală aleasă de reclamant este greșită, el având posibilitatea contestării valorii stabilite în decizia reprezentând titlu de despăgubire, conform art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 4. Apărările formulate de S.A.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză însă, prin cererea de preschimbare a termenului înregistrată la data de 27 februarie 2012, a prezentat istoricul cauzei, subliniind îndeosebi: - perioada excesiv de lungă a procedurilor administrative și judiciare; - necesitatea despăgubirii sale urgente cu suma de 84.393 euro, conform expertizei tehnice de evaluare efectuată în anul 2008; - situația sa personală: vârsta înaintată și starea precară de sănătate. II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului, cât și sub toate aspectele, înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare: 1. Argumente de fapt și de drept relevante La data de 28 ianuarie 2011 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat acțiunea judiciară formulată de reclamantul S.A.

ale cărei elemente esențiale: obiectul și calitatea procesual pasivă erau neclare. De asemenea, cererea de chemare în judecată s-a depus într-un singur exemplar. Ca urmare, prin rezoluția de primire aplicată de președintele completului de judecată, s-au indicat următoarele: „se emite adresă către petent cu mențiunea de a preciza obiectul cererii adresate instanței și temeiul juridic, împreună cu exemplare suficiente ale cererii pentru părțile adverse, sub sancțiunea suspendării conform art. 114 alin. (1) - (4) C. proc. civ." Cauzei i s-a fixat prim termen de judecată la data de 17 iunie 2011, dispunându-se citarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fără copia acțiunii și a înscrisurilor atașate acesteia (fila 94, dosar fond).

Reclamantul s-a conformat parțial dispoziției instanței, în sensul că la data de 26 aprilie 2011 a depus la registratură copie de pe cererea de chemare în judecată. Obiectul cererii a fost „precizat" abia în ședința de judecată, fiind consemnată poziția sa în practicaua sentinței pronunțate la aceeași dată: 17 iunie 2011. După cum corect afirmă recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu a cunoscut cuprinsul acțiunii judiciare întrucât nu i s-a comunicat copia acesteia depusă de reclamant înainte de termenul de judecată și, în mod evident, nici „precizarea" privind obiectul cauzei, realizată, cum s-a arătat, chiar în ședința în care instanța a rămas în pronunțare. Pășind la judecata cauzei în contextul prezentat, instanța a încălcat dispozițiile art. 114 1 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. și, prin aceasta, principiile dreptului la apărare și al contradictorialității, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Pe lângă neregularitatea procedurală examinată, înalta Curte constată că judecata în primă instanță s-a realizat și în condițiile în care cadrul procesual, sub aspectul calității procesual pasive, nu a fost lămurit. Într-adevăr, după cum indică recurenta în critica de la pct. I.3.2. din această decizie, instanța a citat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în calitate de pârâtă dar a obligat „Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziția de plată", nefiind clar, în raport de atribuțiile celor două instituții și de faptul că în cuprinsul acțiunii reclamantul arată că nu este în posesia unui titlu de despăgubire, care este pârâta din această cauză.

Toate celelalte critici formulate de recurentă exced analizei pe care o poate face instanța de recurs în contextul procedural enunțat întrucât ele vizează fondul cauzei. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și (5) și art. 313 C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4250 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2012.