ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4366/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantului Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 martie 2011, reclamantul R.M. a chemat în judecată pârâta C.N.V.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să pună in executare decizia din 04 iunie 2009, astfel cum a solicitat prin petiția din 12 ianuarie 2011. În continuare reclamantul a arătat că prin decizia sus invocată a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost modificată o sentință penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

A mai arătat că a fost admisă pretenția sa de a fi despăgubit de către C.N.V.M. pentru unitățile de fond deținute la F.N.I. S-a adresat pârâtei cu o petiție prin care a cerut sa fie despăgubit pentru 3092 de unități de fond, însă pârâta i-a comunicat că a fost suspendată provizoriu executarea. A invocat dispozițiile O.G. nr. 27/2002, ale Constituției României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul a mai solicitat amendarea conducătorului autorității publice pârâte cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu 04 iunie 2009 în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004. 2. Apărările pârâtei În drept, a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, art. 24. Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului în raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, precum și excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M.

3. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4706 din 06 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.” - În același sens sunt și dispozițiile art. 22 din legea menționată mai sus, care cu privire la titlu executoriu, arata ca „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legi și s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun”.

- De asemenea, la art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului se prevede că „s ancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului”, iar la alin. (4) că „prevederile alin. (1)-(3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor instanțelor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.” Față de aceste prevederi legale, prima instanță a concluzionat că numai pentru o sentință care a fost pronunțată de instanța de contencios în baza Legii nr. 554/2004 pot fi aplicabile dispozițiile art. 24 din această lege. Or, a constatat Curtea ce apel că, din actele depuse de reclamant și pârâtă reiese că reclamantul invocă o hotărâre pronunțată de o instanță penală și nicidecum una pronunțată de o instanță de contencios administrativ.

Față de admiterea acestei excepții, instanța de fond nu a mai analizat și excepțiile autorității de lucru judecat și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.M., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit s-a respins ca inadmisibilă cererea sa care viza obligarea intimatei-pârâte C.N.V.M. de a pune în executare decizia penală nr. 2098 din 04 iunie 2009 și de a se aplica conducătorului autorității publice amendă conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, deoarece s-a încălcat principiul contradictorialității, întrucât instanța nu a pus în discuție motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea că acțiunea este inadmisibilă, hotărârea pronunțată fiind nulă în baza art. 105 (2) C. proc.

civ. Recurentul a învederat că prin nota scrisă din 02 iunie 2011 a demonstrat că o acțiune prin care se urmărește punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și învestită cu forță executorie nu poate fi respinsă în baza unei excepții de procedură, însă instanța a ignorat această susținere, necercetând afirmațiile sale privitoare la încălcarea dreptului de petiționare. S-a arătat că prima instanță a folosit greșit excepția inadmisibilității în dauna intereselor sale legitime, sancționându-l într-o modalitate incompatibilă față de dispozițiile art. 23 alin. (2) din Constituția României și de prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 C. proc.

civ. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere care viza obligarea intimatei-pârâte C.N.V.M. de a pune în executare decizia penală irevocabilă nr. 2098 din 04 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, (prin care intimata din prezenta cauză, în calitate de parte civilmente responsabilă a fost obligată în solidar cu două persoane fizice și alături de alte persoane fizice și juridice – în calitate de comitenți - SC G. SA, SC S.I. SA - la plata despăgubirilor către investitorii F.N.I. constituiți părți civile în dosarul penal) precum și obligarea conducătorului intimatei la plata unei amenzi în cuantumul prevăzut de art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 554/2004, pe calea contenciosului administrativ poate fi atacat în instanță actul administrativ emis în regim de putere publică, care vatămă drepturile și interesele legitime ale unei persoane sau refuzul considerat nejustificat al unei autorități de a rezolva o cerere legitimă. Pe cale de consecință, nu poate fi obligată o instituție să pună în executare o hotărâre penală, utilizându-se calea specială a contenciosului administrativ. Nici amenda ce poate fi aplicată conducătorului unei autorități administrative conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea unei hotărâri definitive și irevocabile nu privește decât hotărârile pronunțate în temeiul legii contenciosului administrativ, așa cum reiese expres din dispozițiile art. 22 și art. 25 alin. (1)-4 din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care recurentul a solicitat obligarea intimatei la executarea unei hotărâri penale irevocabile și la aplicarea unei amenzi în temeiul Legii nr. 554/2004, în mod corect prima instanță a respins acțiunea acestuia ca inadmisibilă, niciunul din capetele de cerere cu care instanța a fost învestită neputând fi soluționat pe calea contenciosului administrativ. Sunt greșite susținerile recurentului că la soluționarea cauzei s-ar fi încălcat principiul contradictorialității și a dreptului său la apărare, deoarece din încheierea de ședință din 22 iunie 2011 rezultă că recurentului-reclamant i s-au comunicat înscrisurile depuse în apărare de către pârât la data de 27 noiembrie 2011 , inclusiv întâmpinarea prin care s-a invocat excepția inadmisibilității, în temeiul art. 115 alin. (2) și 116 alin. (1) C. proc.

civ. Recurentul-reclamant a înțeles greșit aplicabilitatea principiului contradictorialității, apreciind că prima instanță ar fi trebuit să pună în discuție motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea că acțiunea este inadmisibilă, întrucât aceasta ar fi însemnat o antepronunțare, motivarea unei soluții făcându-se numai în considerentele hotărârii, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. La termenul de judecată din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București a acordat cuvântul părților prezente cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârât prin întâmpinare, respectând dispozițiile art. 137 C. proc. civ., însă recurentul- reclamant nu a fost prezent la judecată, neputându-și invoca propria culpă în valorificarea unui drept.

De asemenea, dreptul de petiționare recunoscut cetățenilor prin art. 51 din Constituție nu a fost încălcat în această situație, deoarece nu se confundă cu dreptul de acces la o instanță, reglementat de art. 21 din Legea fundamentală, care este strâns legat de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 21 alin. (3) Constituție și art. 6 C.E.D.O., pe care recurentul și le-a exercitat. Recurentul-reclamant este îndreptățit să urmeze căile legale pentru executarea hotărârii penale al cărei beneficiar este, însă instanțele de judecată au obligația de a soluționa litigiile potrivit competenței și legilor în vigoare, chiar dacă soluțiile pronunțate nu corespund așteptărilor sau intereselor unei persoane, care a urmat o cale de judecată nepotrivită, justiția înfăptuindu-se în numele legii și fiind unică, imparțială și egală pentru toți, conform art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție.

Astfel fiind, constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.M., împotriva sentinței civile nr. 4706 din 06 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.