ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se dispune obligarea la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 6367/CC și plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la data expirării termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea actului și până la executarea obligației. În motivare s-a arătat că, în urma notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, în beneficiul reclamantei s-a emis Dispoziția nr. 420/2005 prin care s-a recunoscut dreptul acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Municipiul Câmpulung Muscel, str. Râului, imobil ce a fost expropriat și demolat.

În cauză, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 420/2005, după rămânerea în pronunțare a cauzei, deci după încheierea dezbaterilor din 7 septembrie 2011, deși aceasta a primit înștiințarea cu privire la existența litigiului la 25 iulie 2011. Curtea de a apreciat că după încheierea cercetării judecătorești părților nu le este permis să formuleze cereri noi, iar eventuala repunere pe rol privește, fie aspecte ivite în cadrul procedurii, fie aspecte ulterioare acesteia, dar care nu puteau fi invocate anterior. Pentru aceste considerente instanța de fond a considerat că pârâta nu a învestit în mod legal instanța și ca atare nu se poate trece la verificarea celorlalte condiții de admisibilitate.

Prin sentința civilă nr. 372/F-Cont din 7 septembrie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta T.E., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubiri în temeiul Dispoziției nr. 420/2005 și a respins cererea de daune cominatorii. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta este beneficiara unui drept recunoscut printr-un act administrativ valabil, drept ce nu-l poate valorifica datorită atitudinii culpabile a pârâtei. Caracterul culpabil este determinat de perioada lungă de timp scursă de la momentul recunoașterii dreptului, perioadă în care pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile stabilite în sarcina sa de art. 16-17 din Hotărârea nr. 1095/2005, de faptul că acest interval scurs, de aproape 6 ani, nu poate fi considerat un termen rezonabil.

În ceea ce privește solicitarea de plată a penalităților de întârziere instanța de fond a respins-o având în vedere că Legea nr. 247/2005 nu a stabilit termene de îndeplinire de către pârâtă a obligațiilor astfel statuate. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală având în vedere că la termenul din 07 septembrie 2011, a fost invocată excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 420 din 19 decembrie 2005, emisă de Primarul municipiului Câmpulung Muscel. De asemenea, recurenta mai arată că respectiva dispoziție a cărei nelegalitate se susține, este un act administrativ, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție, la instanța de contencios administrativ.

Dispoziția primarului reprezintă un act administrativ întrucât în cuprinsul Legii nr. 10/2001, dispoziția de restituire în natură sau, după caz, de refuz a restituirii în natură, este atributul exclusiv al primarului, urmare a sesizării primăriei (ca unitate deținătoare) de către persoana interesată, printr-o notificare, în cadrul termenului imperativ stabilit de lege. Drepturile și obligațiile care iau naștere nu au la bază acordul de voință (dintre persoana îndreptățită și unitatea deținătoare) ci reprezintă efectele unei singure voințe juridice, care provine de la administrația publică locală, astfel încât dispoziția primarului este un act juridic unilateral, trăsătură caracteristică actului administrativ.

Se mai apreciază că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în cauză s-a depășit termenul rezonabil pentru analizarea și soluționarea dosarului de despăgubire. Mai mult, deși nu a fost prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Potrivit deciziei nr. 2815/2008 dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se vor împărți în două categorii: - dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007; - dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007. Totodată, conform art. 2 din decizia amintită, proporțional, din fiecare categorie mai sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate a fi complete, vor fi transmise spre evaluare. Dosarul privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor. Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale nu face altceva decât să respecte egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă pentru toți.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs privind excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 420 din 19 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Câmpulung Mușcel, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.” Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, în cauză, fiind incidente prevederile art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate /propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură. Recurenta a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul unui evaluator sau societății de evaluare desemnate. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantului de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantului. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 372/F-Cont din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.