ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se dispune obligarea la

emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire în dosarul nr. 6367/CC

și plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere de la data expirării

termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea actului și până la executarea

obligației.

În motivare s-a

arătat că, în urma notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, în

beneficiul reclamantei s-a emis Dispoziția nr. 420/2005 prin care s-a

recunoscut dreptul acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în

Municipiul Câmpulung Muscel, str. Râului, imobil ce a fost expropriat și

demolat.

În cauză, pârâta a

invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 420/2005, după rămânerea în

pronunțare a cauzei, deci după încheierea dezbaterilor din 7 septembrie 2011,

deși aceasta a primit înștiințarea cu privire la existența litigiului la 25

iulie 2011. Curtea de a apreciat că după încheierea cercetării judecătorești

părților nu le este permis să formuleze cereri noi, iar eventuala repunere pe

rol privește, fie aspecte ivite în cadrul procedurii, fie aspecte ulterioare

acesteia, dar care nu puteau fi invocate anterior.

Pentru aceste

considerente instanța de fond a considerat că pârâta nu a învestit în mod legal

instanța și ca atare nu se poate trece la verificarea celorlalte condiții de

admisibilitate.

Prin

sentința civilă nr. 372/F-Cont din 7 septembrie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta T.E., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită titlul de despăgubiri în temeiul Dispoziției nr. 420/2005

și a respins cererea de daune cominatorii.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta este

beneficiara unui drept recunoscut printr-un act administrativ valabil, drept ce

nu-l poate valorifica datorită atitudinii culpabile a pârâtei.

Caracterul culpabil

este determinat de perioada lungă de timp scursă de la momentul recunoașterii

dreptului, perioadă în care pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile

stabilite în sarcina sa de art. 16-17 din Hotărârea nr. 1095/2005, de faptul că

acest interval scurs, de aproape 6 ani, nu poate fi considerat un termen

rezonabil.

În ceea ce privește

solicitarea de plată a penalităților de întârziere instanța de fond a respins-o

având în vedere că Legea nr. 247/2005 nu a stabilit termene de îndeplinire de

către pârâtă a obligațiilor astfel statuate.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală

având în vedere că la termenul din 07 septembrie 2011, a fost invocată excepția

de nelegalitate a Dispoziției nr. 420 din 19 decembrie 2005, emisă de Primarul

municipiului Câmpulung Muscel.

De

asemenea, recurenta mai arată că respectiva dispoziție a cărei nelegalitate se

susține, este un act administrativ, care poate fi atacat, indirect, pe cale de

excepție, la instanța de contencios administrativ.

Dispoziția

primarului reprezintă un act administrativ întrucât în cuprinsul Legii nr. 10/2001,

dispoziția de restituire în natură sau, după caz, de refuz a restituirii în

natură, este atributul exclusiv al primarului, urmare a sesizării primăriei (ca

unitate deținătoare) de către persoana interesată, printr-o notificare, în

cadrul termenului imperativ stabilit de lege.

Drepturile

și obligațiile care iau naștere nu au la bază acordul de voință (dintre

persoana îndreptățită și unitatea deținătoare) ci reprezintă efectele unei

singure voințe juridice, care provine de la administrația publică locală,

astfel încât dispoziția primarului este un act juridic unilateral, trăsătură

caracteristică actului administrativ.

Se

mai apreciază că instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în cauză s-a

depășit termenul rezonabil pentru analizarea și soluționarea dosarului de

despăgubire.

Mai

mult, deși nu a fost prevăzut un termen de soluționare a dosarelor ce fac

obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, legiuitorul a stabilit că ordinea de soluționare a

dosarelor va fi decisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Potrivit

deciziei nr. 2815/2008 dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale se

vor împărți în două categorii:

-

dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007;

-

dosare transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 81/2007.

Totodată,

conform art. 2 din decizia amintită, proporțional, din fiecare categorie mai

sus arătată și în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate și constatate

a fi complete, vor fi transmise spre evaluare.

Dosarul

privind acordarea de despăgubiri, în favoarea reclamantului, face parte din categoria

dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după intrarea în vigoare

a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

Decizia

nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale nu face altceva decât să respecte egalitatea

de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de despăgubire

înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale stabilind astfel o modalitate de soluționare convenabilă

pentru toți.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

În

ceea ce privește motivul de recurs privind excepția de nelegalitate a

Dispoziției nr. 420 din 19 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului

Câmpulung Mușcel, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi

primit:

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

„

Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi

de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de

contencios administrativ competentă să o soluționeze.”

Înalta Curte constată

că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, în cauză, fiind incidente

prevederile art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul

de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o

altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26

din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei

Înalta Curte reține următoarele:

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Potrivit

art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu

soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se

acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a

imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de

persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de

proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe,

conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile autorităților

administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul

prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând

avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin.

(3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării

în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe

baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de

despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor

prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După

primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl

va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul

despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul

a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea

raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În

mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în

baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre

reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate

/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

În

cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de

restituire în natură.

Recurenta

a invocat în apărarea sa împrejurarea că soluționarea dosarelor privind

acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de

soluționare prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, avându-se în vedere

ordinea de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 2815/2008

emisă de Comisia Centrală, însă aceasta avea obligația de a trimite dosarul

unui evaluator sau societății de evaluare desemnate.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea

unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6

din C.E.D.O., garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai

desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura

preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții

este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat  într-o dublă manieră, respectiv în mod global și

în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau

nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra

întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare

realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie

«civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamantului și cel al autorităților competente.

Activitatea

pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel

încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil,

iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamantului

de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii reclamantului.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 372/F-Cont din 7 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 martie 2012.