ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 300/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr. 290/ PI din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 20147.2/325/2008, s-a respins cererea formulată de reclamanta SC I. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâții C.L.M. TIMIȘOARA și P.M. TIMIȘOARA prin P., având ca obiect obligația de a face. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, obligând pârâții la prelungirea contractului de închiriere, considerând că prima instanță nu a observat că potrivit petitului, obiectul acțiunii era „prelungirea contractului de închiriere nr. 497/1998” și nu încheierea contractului.

Apelul reclamantei a fost respins prin decizia nr. 37/ A din 15 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 20147/325/2008. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost admis prin decizia nr. 783/ R din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția comercială. Acțiunea a fost reînregistrată pe fondul Tribunalului Timiș sub nr. 20147.1/325/2008, iar ca urmare a admiterii cererii de abținere, s-a reînregistrat sub nr. 20147.2/325/2008. Tribunalul a reținut următoarele: Între părți s-a încheiat la data de 30 decembrie 1998 contractul de închiriere nr. 497/1998, potrivit căruia reclamantul închiria de la pârâta P.M.

Timișoara spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, str. 3 August 1919. Potrivit art. 3 din convenția părților, termenul închirierii este de 10 ani, cu începere de la data de 22 decembrie 1998, până la data de 21 decembrie 2008, urmând ca, la expirarea contractului de închiriere chiriașul să își manifeste intenția prelungirii contractului în scris, cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării, în caz contrar contractul urma a se rezilia de drept, iar la cap. IX clauze speciale, art. 11 al.2 lit. d, părțile au convenit că „tacita relocațiune nu e permisă”. Spațiul închiriat urma să aibă destinație de „magazin produse electronice și prestări servicii”. Potrivit motivării cererii, s-a observat că se invocă aplicabilitatea prevederilor art. 5 din H.C.L.

nr. 34/1998, cu privire la durata contractului. Astfel, potrivit temeiului de drept anterior menționat „în cazul îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor de prelungire a locațiunii, contractele de închiriere vor fi prelungite pe o perioada de 10 ani pentru activități comerciale și pentru o perioada de 15 ani pentru activități de prestări servicii”. S-a observat că încheierea contractului de închiriere nr. 497/1998, a fost guvernată de dispozițiile H.C.L. nr. 34/1998, care reglementează utilizarea spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință aflate în administrarea C.L.M. Timișoara, iar la momentul încheierii, părțile de comun acord au convenit că termen de închiriere o durată de 10 ani.

Dispozițiile legale invocate sunt norme juridice cu caracter dispozitiv, permisiv, care permit părților să încheie contractele de închiriere pe o perioadă de timp de maxim 15 ani. Părțile pot, însă, deroga, prin acordul lor de voință, de la aceste norme juridice, în sensul că pot prevedea un termen de închiriere mai mic și, de asemenea, că relocațiunea tacită nu poate opera, deoarece operează principiul libertății acordului de voință al părților, precum și cel al voinței reale al părților, conform art. 969 C. civ., contractul odată încheiat devine legea părților, iar părțile nu mai pot să se prevaleze de dispoziții legale pe care le-au eludat la data încheierii acestui act juridic. În consecință, în baza art. 969 C. civ., coroborat cu art. 5 din H.C.L.

nr. 34/1998, s-a respins acțiunea. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC I. SRL Timișoara , solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii SC I. SRL și obligării pârâților la prelungirea contractului de închiriere nr. 497/1998, având ca obiect spațiul comercial situat în Timișoara str. 3 August 1919, până la data de 21 decembrie 2013. Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat că este legală și temeinică, apelul fiind respins prin decizia civilă nr. 163 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Împotriva deciziei sus evocată a declarat recurs reclamanta SC I. SRL TIMIȘOARA, fără a indica în concret motivele de nelegalitate conform art. 304 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacată și pe cale de consecință admiterea cererii formulată de reclamantă. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor de judecată, și a reținut: Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Față de dispozițiile legale evocate se constată că recursul declarat de către recurenta reclamantă SC I. SRL TIMIȘOARA nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, recurenta fiind citată pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012 cu mențiunea timbrării cererii de recurs.

În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare a cererii de recurs potrivit mențiunii din citația emisă pentru termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2012, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și ale art. și respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC I. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 163 din 23 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.