ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3688/2010

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 60/F din 13 iulie 2010 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov formulată de petentul B.P.A.

A respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.P.A.împotriva Ordonanței nr. 1842/P/2009 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul D.G.C.  pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 rap. la art. 259 C. pen., soluție menținută prin Ordonanța nr. 263/11/2/2010 din 19 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a menținut soluția dată prin ordonanța atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată de petentul B.P.A. s-a solicitat admiterea plângerii și desființarea ordonanței nr. 1842/P/2009 din 24 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul D.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 rap. la art. 259 C. pen., soluție menținută prin Ordonanța nr. 263/11/2/2010 din 19 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În motivarea plângerii petentul a arătat că în mod eronat procurorul a omis audierea numitei B.E.M., însă autorul de fapt al infracțiunii de denunțare calomnioasă este de fapt făptuitorul D.C.G., clienta acestuia fiind în totală eroare cu privire la intențiile infracționale ale avocatului ei.

Pe parcursul procesului petentul a invocat și excepția de necompetență materială a Curții de Apel Brașov și să se dispună declinarea plângerii la Direcția Națională Anticorupție.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

La data de 16 octombrie 2009 la Judecătoria Făgăraș a fost înregistrată o cerere de recuzare a executorului judecătoresc K.C. pe considerentul că executorul judecătoresc a primit daruri sub formă pecuniară de la creditorul B.P.A. cu motivarea că în procesul-verbal de stabilirea cheltuielilor de executare silită au fost trecute sume nejustificate, iar onorariu stabilit este mult peste baremul prevăzut prin Ordinul nr. 2550/2006 astfel apreciindu-se că toate sumele nejustificate sunt daruri pecuniare ale creditorului făcute cu nerespectarea dispozițiilor legale. La data de 27 octombrie 2009 în Dosarul nr. 3853/226/2009 s-a dispus respingerea cererii de recuzare a executorului judecătoresc K.C.

Procurorul, în urma verificărilor efectuate, a reținut că nu se poate reține în sarcina avocatului D.C.G. infracțiunea de instigare la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen., deoarece pe de-o parte în raport cu executorul judecătoresc K.C. nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective și subiective în condițiile în care înscrisul depus de avocat la Judecătoria Făgăraș nu este un denunț, nu se referă la săvârșirea unei infracțiuni, conținutul fiind în conformitate cu prevederile art. 27 pct. 8 C. proc. civ.; pe de altă parte, petentul B.P.A. care a formulat prezenta plângere, nu poate pretinde că a fost formulat vreun denunț calomnios sau vreo altă reclamație în ceea ce îl privește.

În aceste condiții, procurorul a concluzionat că în raport cu B.P.A., petent în prezenta cauză nu există fapta reclamată fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., și potrivit dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 42 C. proc. pen. și art. 45 C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul D.C.G. sub aspectul comiterii infracțiunii de instigare la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 259 C. pen.

În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Curții de Apel, instanța a reținut că infracțiunea pentru care este cercetat făptuitorul este de competența acestei instanțe, potrivit art. 28

1

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu prev. art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. și nu de competența Direcției Naționale Anticorupție.

Cu privire la afirmațiile petentului cu privire la „influența pe care făptuitorul se laudă că o are asupra Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov", acestea nu au fost susținute și probate cu niciun mijloc de probă de către petent astfel că au fost respinse, ca nefondate de instanță.

În ceea ce privește plângerea petentului, astfel cum s-a reținut și în ordonanța procurorului nu s-a putut reține în sarcina făptuitorului săvârșirea infracțiunii de instigare la denunțare calomnioasă, întrucât actul depus la instanță de făptuitor nu este un denunț privind o învinuire mincinoasă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, ci o cerere de recuzare a executorului judecătoresc făcută de făptuitor în baza mandatului său de avocat ales al părții pe care o reprezenta.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 188/2000 recuzarea executorilor judecătorești se poate cere, atunci când sunt incidente prevederile art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ. Art. 27 pct. 8 C. proc. civ. prevede că recuzarea se poate cere dacă executorul judecătoresc a primit de la una dintre părți daruri sau făgăduieli ori altfel de îndatoriri.

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat stabilește în alin. (6) că avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris, în formă adecvată cu respectarea prevederilor din alin. (5) în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire sau a altor organe administrative de jurisdicție și numai dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului. De asemenea, art. 38 prevede că avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredințate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanțele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituții, conform mandatului încredințat, să manifeste conștiinciozitate și profesionalism, să pledeze cu demnitate față de judecător și față de părțile din proces, să depună concluzii scrise sau note de ședință ori de câte ori natura sau desfășurarea cauzei cere aceasta sau instanța dispune în acest sens.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat recurs petentul B.P.A.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei acesta a reiterat cererea formulată în primă instanță, respectiv de trimitere a cauzei la Direcția Națională Anticorupție spre competentă soluționare.

Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate de petiționar și de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că, atât ordonanța procurorului, de neîncepere a urmăririi penale, cât și sentința primei instanțe sunt temeinice și legale întrucât din actele dosarului nu rezultă niciun indiciu că intimatul avocat D.C.G. a săvârșit infracțiunea de instigare la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 C. pen.

Înalta Curte, apreciază că nu se poate reține în sarcina făptuitorului săvârșirea infracțiunii de instigare la denunțare calomnioasă, întrucât actul depus la instanță de făptuitor nu este un denunț privind o învinuire mincinoasă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, ci o cerere de recuzare a executorului judecătoresc făcută de făptuitor în baza mandatului său de avocat ales al părții pe care o reprezenta.

Intimatul avocat și-a desfășurat activitatea în limitele conferite de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Înalta Curte, a constatat că potrivit art. 28

1

alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu prev. art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. competența soluționării plângerii aparținea Curții de Apel Brașov și nu Direcției Naționale Anticorupție.

De altfel, criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Neexistând niciun motiv de casare a sentinței recurate, aceasta fiind legală și temeinică sub toate aspectele, Înalta Curte în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul petiționarului B.P.A. ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.P.A. împotriva Sentinței penale nr. 60/F din 13 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2010.

Procesat de GGC - CT