ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5429/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 187/F/CA din 07 iulie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, a fost admisă cererea reclamanților P.V. și P.E.D. formulată

în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu și, în consecință, a fost suspendată

executarea deciziei de impunere din 25 mai 2010 și a dispoziției nr. 6391 din

25 mai 2010 emise de pârâtă până la data la care se va pronunța instanța de fond.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege

pentru a se dispune suspendarea actelor administrative atacate. Astfel, instanța

a constatat că prin decizia de impunere, reclamanții au fost obligați la plata către

bugetul de stat a sumei de 1.074.435 RON TVA și a sumei de 644.516 RON majorări

de întârziere.

Organele fiscale au obligat

reclamanții la plata taxei pentru tranzacțiile imobiliare efectuate în perioada

2007-2009, deși la data efectuării vânzărilor, organele fiscale nu au cerut ca operațiunile

să fie purtătoare de TVA.

De asemenea, reclamanții

au fost obligați să întocmească actele necesare pentru a fi înregistrați ca persoane

fizice plătitoare de TVA.

Împotriva titlului de

creanță, reclamanții au urmat procedura administrativă, formulând contestație la

D.G.F.P. în conformitate cu dispozițiile din C. proc. fisc.

Instanța de fond a reținut

că suma reținută de organul fiscal în titlul de creanță este considerabilă, iar

executarea silită este în măsură să prejudicieze patrimoniul reclamanților.

S-a reținut și faptul

că organele fiscale au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri imobile

și mobile aflate în patrimoniul reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs autoritatea fiscală – D.G.F.P. Sibiu.

În motivarea recursului

său, pârâta D.G.F.P. Sibiu a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.).

A arătat recurenta că

intimații-reclamanți au realizat venituri din vânzarea, în scopul de a obține venituri

cu caracter de continuitate, a unor apartamente-locuințe individuale.

Din acest punct de vedere,

se consideră că în mod corect s-au aplicat prevederile legale expres prevăzute de

Legea nr. 571/2003 și legiuitorul a prevăzut expres certitudinea impunerii.

Instanța de fond în mod

greșit a avut dubii în ceea ce privește vânzarea de bunuri imobile, cât timp legiuitorul

a prevăzut expres caracterul economic al operațiunilor desfășurate de intimați și

a prevăzut expres soluția legală.

În ceea ce privește prevenirea

pagubei iminente, hotărârea instanței de fond este greșită cât timp nu s-a făcut

dovada efectivă a începerii executării silite a conturilor bancare ale intimaților.

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză, și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este fondată

și va fi admisă pentru considerentele următoare:

În mod greșit instanța

de fond a considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond

nu a precizat care este cazul bine justificat, nu s-a raportat la nicio dispoziție

din C. fisc., faptul că reclamanții au formulat contestație în conformitate cu prevederile

art. 205 C. proc. fisc. nu reprezintă un caz justificat în accepțiunea art. 2

lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Existența unui caz bine

justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din

fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate și este el însuși titlu executoriu, neexecutarea

lui fiind contrară unei bune ordini juridice. De aceea, aprecierile instanței de

fond privind îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente datorată măsurilor

asigurătorii nu poate fi primită.

Înalta Curte constată

că nu există îndeplinită condiția cazului bine justificat. Motivele invocate de

reclamanți nu intră sub incidența art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, fără a antama

fondul cauzei, se reține că însăși reclamanții recunosc că art. 127 alin. (2

1

)

din Legea nr. 571/2003 a introdus ipoteza că și persoanele fizice care vând imobile

devin persoane impozabile din punct de vedere al TVA-ului.

Împrejurarea că reclamanții,

ca persoane fizice, efectuează tranzacții mobiliare (136 apartamente), cu caracter

de continuitate, în mod cert nu are caracter domestic, ci economic, în scopul obținerii

de venituri cu caracter de continuitate – în sensul art. 127 alin. (2) C. fisc.

Au arătat reclamanții

că este notoriu că persoanele fizice care vindeau un bun imobil nu trebuiau să vândă

cu TVA – însă această afirmație nu este primită întrucât reclamanții au vândut 136

apartamente, ipoteză total diferită.

Chiar dacă s-ar putea

presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților, în lipsa unei

situații care să reprezinte caz bine justificat, această condiție nu este îndeplinită,

întrucât aceasta trebuie raportată la un caz bine justificat, o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, care nu a fost relevat

în speță.

Față de cele reținute

mai sus, având în vedere că nu au fost dovedite de reclamanți condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - caz bine justificat și prejudiciu iminent -

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite

recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.A.F. - D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 187 din 07 iulie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de P.V. și P.E.D. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.