ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4925/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată și precizată de pe rolul Curții de Apel Timișoara reclamantul D.E.A., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul București, ca reprezentant al Statului Român, a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul suferit, cu ocazia deplasării la București pentru consultarea Dosarului nr. 13183/3/2009, aflat pe rolul Tribunalului București, fără un rezultat concret, precum și la plata cheltuielilor de judecată și a sumei de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere, până la plata efectivă a despăgubirilor solicitate. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că după termenul de judecată din 13 octombrie 2009, respectiv în data de 19 noiembrie 2009, a dorit să consulte dosarul său, ce se afla pe rolul Tribunalului București, secția civilă, însă nu a reușit nici în acea zi și nici în ziua următoare.

În această situație a depus cererea înregistrată cu nr. 1913 din 20 noiembrie 2009 pentru stabilirea persoanei care urmează să îl despăgubească material și moral pentru faptul că nu a putut studia dosarul în care are calitatea de reclamant. Ulterior, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i permite consultarea dosarului, exprimat prin adresa din 26 noiembrie 2009. Cu privire la competența de soluționare a cauzei, reclamantul a invocat prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză. Curtea ce Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78, pronunțată în data de 11 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul D E.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Tribunalul București, având ca obiect pretenții.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată față de precizările reclamantului, potrivit cărora acțiunea sa vizează constatarea unui refuz al Tribunalului și plata daunelor produse ca urmare acestuia. Pe fondul cauzei, s-a constatat că reclamantul nu a fost în măsură să studieze propriul dosar, în care figura ca parte, însă, trebuie avut în vedere motivul pentru care Tribunalul București nu a dat curs solicitării sale, fiind necesar totodată a se analiza dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

S-a apreciat că nu se poate reține Tribunalului București refuzul nejustificat de a soluționa cererea reclamantului deoarece dosarul solicitat spre consultare se afla la judecătorul învestit cu cererea de acordare a asistenței judiciare gratuite, care, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (4) din Legea nr. 329/2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, efectua concediul fără plată, impus prin aceste prevederi legale, iar ulterior dosarul a fost predat departamentului arhivă. Prin urmare, prima instanță a apreciat că Tribunalul București a fost în imposibilitate obiectivă de a da curs solicitării reclamantului, astfel că nu poate fi reținut refuzul nejustificat al acestei autorități.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul D.E.A., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în cadrul acestui unic motiv recurentul a formulat, în esență, următoarele critici: - prima instanță a interpretat greșit actul atacat, schimbându-i în mod vădit înțelesul și natura. - în practicaua hotărârii nu se regăsesc o serie de aspecte importante care ar fi condus la o altă concluzie a instanței. - instanța nu a analizat probatoriul administrat în cauză. Examinând cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care a fost pus și în dezbaterea părților. După cum se constată, instanța de fond a fost învestită, așa cum s-a reținut de altfel și în dispozitivul sentinței recurate, cu o acțiune în pretenții.

În mod greșit prima instanță a calificat adresa Tribunalului București din 26 noiembrie 2009 drept act administrativ, întrucât aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Potrivit definiției legale a actului administrativ prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 acesta este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". Cum prin actul atacat (adresa din 26 noiembrie 2009 urmare a petiției reclamantului) s-au formulat doar recomandări, nu există temei legal pentru a-l considera act administrativ, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. mai sus-menționat.

Pe cale de consecință, având în vedere obiectul cauzei, respectiv pretenții, în temeiul art. 304 pct. 5, 312 alin. (2) raportat la art. 1 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință, va trimite cauza spre competentă soluționare, la Judecătoria sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.E.A. împotriva sentinței nr. 78 din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sector 3 București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.