ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4625/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 4487/62/2010, printre altele, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților D.M.M. și G.C.. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au modificat, analiza probelor administrate în cursul cercetării judecătorești conducând la concluzia că există probe și indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000, observând natura acestor fapte, gradul deosebit de ridicat de pericol social al acestora rezultat din modalitatea de săvârșire, caracterul organizat, cantitatea substanțelor stupefiante traficate, calificate ca fiind droguri de risc, consecințele care ar fi putut fi produse dacă erau revândute, precum și datele care caracterizează persoana inculpaților (cunoscuți cu antecedente penale) și având în vedere că în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare de către Tribunalul Brașov, chiar dacă nu este definitivă, se constată că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a putea reține în continuare, ca temei al privării de libertate, dispozițiile art. 148 lit. f) din C. proc.

pen. În condițiile în care inculpații au fost deja condamnați în primă instanță, există mai mult decât o presupunere rezonabilă că ar fi putut săvârși faptele pentru care sunt cercetați, fapte cu un grad ridicat de pericol social, ce aduc atingere sănătății populației și care justifică, prin natura lor și modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaților, la acest moment, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce îl privește pe inculpatul G.C., în plus de argumentele anterior precizate, se constată că din actele dosarului rezultă, pe de o parte, împrejurarea că ar fi comis prezentele fapte în stare de recidivă postexecutorie, situație care, deși nu constituie un temei al menținerii unei persoane în stare de arest preventiv, este de natură să întărească concluzia instanței în sensul pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar putea prezenta lăsarea în libertate a acestei persoane care, confruntată fiind anterior cu legea penală, nu a înțeles să își conformeze conduita normelor de conviețuire socială. Pe de altă parte, în cauză a rezultat și împrejurarea că acest inculpat s-a sustras de la urmărire penală, fiind arestat în lipsă, iar pentru aducerea sa în fața organelor judiciare a fost necesară emiterea unui mandat european de arestare.

Sub aspectul duratei măsurii preventive, având în vedere gradul de complexitate a cauzei, care a impus un probatoriu vast în fața primei instanțe, apreciem că se înscrie în limitele duratei rezonabile, fiind astfel conformă cu dispozițiile art. 5 parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nefiind de natură să aducă atingere prezumției de nevinovăție de care inculpații beneficiază până la pronunțarea unei hotărâri definitive asupra acuzațiilor care li se aduc. Toate aceste argumente demonstrează că, cel puțin la acest moment, în cauză temeiurile aflate la baza privării de libertate nu au încetat să existe și nici nu s-au schimbat, astfel încât solicitarea inculpatului G.C.

de revocare sau de înlocuire a măsurii privative de libertate este nefondată, în cauză impunându-se a fi menținută arestarea sa preventivă, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Curtea reține că din modul de redactare a dispozițiilor art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că acordarea acestei modalități a liberării provizorii nu reprezintă un drept al inculpatului, ci doar o posibilitate a acestuia, supusă aprecierii instanței de judecată. Îndeplinirea condițiilor obiective impuse de lege pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, nu conduce automat la admiterea cererii, fiind obligatorie analiza temeiniciei solicitării prin prisma scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) și al criteriilor stabilite de art. 136 alin. (8) C. proc.

pen. Împrejurarea că inculpatul D.M.M. dorește să-și refacă starea de sănătate și să asigure întreținerea copilului minor nu constituie argumente în sensul admiterii cererii de liberare provizorie în condițiile în care acesta nu a făcut vreo dovadă din care să rezulte care este starea actuală a sănătății sale sau cu privire la situația prezentă a minorului; cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, Tribunalul Brașov a fost în imposibilitate de a efectua un referat de evaluare, prin intermediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., Curtea va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M.M., ca neîntemeiată.

Totodată, apreciind că nu s-a modificat și nici nu a încetat să existe temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., va menține arestarea preventivă a acestui inculpat. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și solicitând punerea în libertate. Înalta Curte, analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 C. proc. pen. constată că aceasta este temeinică și legală. În cauză există probe ce justifică aprecierea rezonabilă a unui observator independent că inculpații au săvârșit infracțiunea ce li se reține în sarcină (trafic de droguri de risc).

Această apreciere este întărită și de faptul că inculpații au fost condamnați de prima instanță la pedepse cu închisoarea cu executare. Înalta Curte constată că gravitatea faptelor săvârșite justifică aprecierea că inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică și că se justifică menținerea arestului preventiv, dat fiind și faptul că inculpatul G.C. este recidivist. Deși inculpații au invocat faptul că măsura arestării preventive a depășit un termen rezonabil, Înalta Curte constată că inculpații sunt arestați preventiv de aproximativ 8 luni de zile și dată fiind gravitatea faptelor și complexitatea cauzei, nu s-a depășit un termen rezonabil al măsurii preventive, cu atât mai mult cu cât conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pentru aprecierea termenului rezonabil este luată în considerare durata măsurii preventive până la condamnarea primei instanțe, ulterior măsura preventivă fiind întemeiată pe hotărârea de condamnare.

Curtea de apel a apreciat de asemenea corect cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M.M., în sensul că, deși sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a acestei cereri, nu este oportună liberarea provizorie, dat fiind modul de săvârșire a faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului. De aceea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților și conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M.M. și G.C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4487/62/2010. Obligă recurentul inculpat D.M.M. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat G.C. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2010.