ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4625/2010

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din 15 decembrie

2010 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. 4487/62/2010, printre

altele, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților D.M.M. și G.C..

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive nu s-au modificat, analiza probelor administrate

în cursul cercetării judecătorești conducând la concluzia că există probe și

indicii temeinice că inculpații ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

În raport de limitele

de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr.

143/2000, observând natura acestor fapte, gradul deosebit de ridicat de pericol

social al acestora rezultat din modalitatea de săvârșire, caracterul organizat,

cantitatea substanțelor stupefiante traficate, calificate ca fiind droguri de

risc, consecințele care ar fi putut fi produse dacă erau revândute, precum și

datele care caracterizează persoana inculpaților (cunoscuți cu antecedente

penale) și având în vedere că în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de

condamnare de către Tribunalul Brașov, chiar dacă nu este definitivă, se

constată că sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a putea reține în

continuare, ca temei al privării de libertate, dispozițiile art. 148 lit. f)

din C. proc. pen.

În condițiile în care

inculpații au fost deja condamnați în primă instanță, există mai mult decât o

presupunere rezonabilă că ar fi putut săvârși faptele pentru care sunt cercetați,

fapte cu un grad ridicat de pericol social, ce aduc atingere sănătății

populației și care justifică, prin natura lor și modalitatea în care se reține

că ar fi fost comise, aprecierea că lăsarea în libertate a inculpaților, la

acest moment, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul G.C., în plus de argumentele anterior precizate, se

constată că din actele dosarului rezultă, pe de o parte, împrejurarea că ar fi

comis prezentele fapte în stare de recidivă postexecutorie, situație care, deși

nu constituie un temei al menținerii unei persoane în stare de arest preventiv,

este de natură să întărească concluzia instanței în sensul pericolului pentru

ordinea publică pe care l-ar putea prezenta lăsarea în libertate a acestei

persoane care, confruntată fiind anterior cu legea penală, nu a înțeles să își

conformeze conduita normelor de conviețuire socială.

Pe de altă parte, în

cauză a rezultat și împrejurarea că acest inculpat s-a sustras de la urmărire

penală, fiind arestat în lipsă, iar pentru aducerea sa în fața organelor

judiciare a fost necesară emiterea unui mandat european de arestare.

Sub aspectul duratei

măsurii preventive, având în vedere gradul de complexitate a cauzei, care a

impus un probatoriu vast în fața primei instanțe, apreciem că se înscrie în

limitele duratei rezonabile, fiind astfel conformă cu dispozițiile art. 5

parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, nefiind de natură să aducă atingere prezumției de nevinovăție de

care inculpații beneficiază până la pronunțarea unei hotărâri definitive asupra

acuzațiilor care li se aduc.

Toate aceste

argumente demonstrează că, cel puțin la acest moment, în cauză temeiurile

aflate la baza privării de libertate nu au încetat să existe și nici nu s-au

schimbat, astfel încât solicitarea inculpatului G.C. de revocare sau de

înlocuire a măsurii privative de libertate este nefondată, în cauză

impunându-se a fi menținută arestarea sa preventivă, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Curtea reține că din

modul de redactare a dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., rezultă că acordarea acestei modalități a liberării provizorii nu

reprezintă un drept al inculpatului, ci doar o posibilitate a acestuia, supusă

aprecierii instanței de judecată. Îndeplinirea condițiilor obiective impuse de

lege pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, nu conduce automat la admiterea cererii, fiind obligatorie analiza

temeiniciei solicitării prin prisma scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) și

al criteriilor stabilite de art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

Împrejurarea că

inculpatul D.M.M. dorește să-și refacă starea de sănătate și să asigure

întreținerea copilului minor nu constituie argumente în sensul admiterii

cererii de liberare provizorie în condițiile în care acesta nu a făcut vreo

dovadă din care să rezulte care este starea actuală a sănătății sale sau cu

privire la situația prezentă a minorului; cu ocazia judecării cauzei în primă

instanță, Tribunalul Brașov a fost în imposibilitate de a efectua un referat de

evaluare, prin intermediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Vaslui.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., Curtea

va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul D.M.M., ca neîntemeiată.

Totodată, apreciind

că nu s-a modificat și nici nu a încetat să existe temeiul prevăzut de art. 148

lit. f) C. proc. pen., în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., va menține arestarea preventivă a acestui inculpat.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și

solicitând punerea în libertate.

Înalta Curte, analizând

încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu,

conform dispozițiilor art. 385

6

C. proc. pen. constată că aceasta

este temeinică și legală.

În cauză există probe

ce justifică aprecierea rezonabilă a unui observator independent că inculpații

au săvârșit infracțiunea ce li se reține în sarcină (trafic de droguri de

risc).

Această apreciere

este întărită și de faptul că inculpații au fost condamnați de prima instanță

la pedepse cu închisoarea cu executare.

Înalta Curte constată

că gravitatea faptelor săvârșite justifică aprecierea că inculpații prezintă

pericol pentru ordinea publică și că se justifică menținerea arestului

preventiv, dat fiind și faptul că inculpatul G.C. este recidivist.

Deși inculpații au

invocat faptul că măsura arestării preventive a depășit un termen rezonabil,

Înalta Curte constată că inculpații sunt arestați preventiv de aproximativ 8

luni de zile și dată fiind gravitatea faptelor și complexitatea cauzei, nu s-a

depășit un termen rezonabil al măsurii preventive, cu atât mai mult cu cât

conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pentru aprecierea

termenului rezonabil este luată în considerare durata măsurii preventive până

la condamnarea primei instanțe, ulterior măsura preventivă fiind întemeiată pe

hotărârea de condamnare.

Curtea de apel a

apreciat de asemenea corect cu privire la cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul D.M.M., în sensul că, deși sunt

îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a acestei cereri, nu

este oportună liberarea provizorie, dat fiind modul de săvârșire a faptelor și

circumstanțele personale ale inculpatului.

De aceea, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate,

recursurile inculpaților și conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații D.M.M. și G.C. împotriva

încheierii din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4487/62/2010.

Obligă recurentul

inculpat D.M.M. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat G.C. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 decembrie 2010.