ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 756 din 30 martie 2007,

Tribunalul Timiș a admis, în parte, contestația formulată de contestatorii M.A.

și M.H. în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului Timișoara și

Consiliul local al municipiului Timișoara, a anulat Dispoziția nr. 2618 din 01

noiembrie 2006 a Primarului municipiului Timișoara și l-a obligat pe pârât să

emită o nouă decizie/dispoziție motivată, de restituire în natură sau prin

echivalent a imobilului situat în Timișoara, înscris în CF X Timișoara, cu nr.

top. X1, X2.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Primarul municipiului Timișoara, care a fost respins

prin Decizia nr. 406 A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Împotriva Deciziei

civile nr. 406/A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara a formulat

recurs pârâtul.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul, a casat ambele hotărâri anterioare și a

trimis cauza, spre rejudecare, la Tribunalul Timiș.

În pronunțarea

acestei decizii, Înalta Curte a reținut că, prin procura generală dată la 4

ianuarie 1996, M.M. și M.A. au împuternicit-o pe M.C., în calitatea sa de

avocat, să efectueze toate demersurile în vederea redobândirii dreptului de

proprietate pentru imobilul în litigiu ca urmare a apariției Legii pentru

reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe,

trecute în proprietatea statului.

Potrivit actelor de

la dosar, M.C. s-a adresat cu notificare în anul 2001 către Prefectura

județului Timiș, care a solicitat completarea înscrisurilor anexate.

La data de 23

februarie 2006, deși mandatul acordat avocatului sus-menționat nu a fost

revocat, aceasta a solicitat familiei M. să-și găsească un alt mandatar care

să-i reprezinte în fața autorităților în demersul referitor la imobilul în

litigiu, restituindu-le și originalul procurii din 1996.

Atât la judecata în

fond a cauzei, cât și la judecata în apel, reclamanții au avut un alt

reprezentant legal, respectiv pe avocat B.D.

Problema validității

mandatului dat de reclamanți avocatului M.C. nu a fost pe deplin lămurită,

întrucât la dosar nu s-a depus o ratificare de mandat, iar, pe de alta parte,

procura întocmită în Germania, la 04 ianuarie 1996, nu a fost depusă în

original și nu are aplicată apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 5

octombrie 1961.

În rejudecare, se va

face dovada mandatului de reprezentare dat lui M.C. pentru depunerea

notificării și a contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și

a mandatului dat avocatului B.D.

Rejudecarea va viza

și aspectul referitor la primirea despăgubirilor, de către reclamanți, pentru

cota de ½ din construcțiile trecute în proprietatea statului în raport

de mențiunea din Decizia nr. 1396/1986 privind aprobarea plății sumei de 29.540

lei, urmând a se ține seama de aceasta la o eventuală restituire în natură a

bunului, în sensul rambursării acestor despăgubiri.

Tribunalul Timiș, în

rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2180/PI din 17 septembrie 2010, a admis

contestația astfel cum a fost precizată, a anulat Dispoziția nr. 2618 din 01

noiembrie 2006 și a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Timișoara să emită

dispoziție motivată prin care să soluționeze pe fond notificările formulate de

contestatori cu privire la imobilul situat în Timișoara, înscris în CF X

Timișoara, nr. top. X1 și X2.

A fost respinsă

contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul

Local Timișoara, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr. 2618 din 01

noiembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Timișoara, urmare a

soluționării notificărilor formulate de notificatorii M.M. și M.A.,

înregistrate sub nr. 3175 din 24 aprilie 2001 la Prefectura județului Timiș și

transmisă ulterior la Primăria municipiului Timișoara, notificarea nr. 2618 din

19 aprilie 2001 și notificarea nr. 4358 din 01 iunie 2001 la Prefectura

județului Timiș și transmise de asemenea ulterior Primăriei municipiului

Timișoara, s-a dispus respingerea acestor notificări pe considerentul că au

fost făcute de o persoană fără drept de reprezentare și că notificatorii nu au

făcut dovada calității de persoane îndreptățite.

În rejudecare,

contestatorii M.A. și M.H. și-au precizat contestația, solicitând să li se

constate calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, urmând a fi

obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție pentru soluționarea pe fond a

notificării.

Au arătat că, din

situația de carte funciară, rezultă că imobilul (construcții) a fost vândut în

baza Legii nr. 112/1995 soților D.N. și D.M.

Au depus procura

specială acordată de contestatorul M.H. avocatei B.D. la 25 februarie 2005,

carte funciară in extenso la zi și acte de stare civilă traduse și apostilate.

Cu privire la

calitatea de persoane îndreptățite, potrivit mențiunilor de carte funciară,

imobilul casă, curte și grădină, situat în Timișoara, înscris în CF X

Timișoara, nr. top. X1 și X2, a aparținut soților M.A. și M.M. în cotă de 1/1,

ca bun comun prin cumpărare.

În baza Decretului

nr. 223/1974, imobilul a trecut în proprietatea Statului Român și în

administrarea operativă a ICRAL Timișoara, iar în anul 1997, construcțiile au

fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către numiții D.N. și D.M.

Notificatorii M.A. și

M.M. au făcut dovada calității de persoane îndreptățite a accede la beneficiul

Legii nr. 10/2001, depunând în acest sens la dosar acte de stare civilă,

respectiv certificat de căsătorie, certificat de deces al numitului M.Mh.,

precum și copii pașaport (acte de identitate aflate în perioada de

valabilitate), precum și certificat de naștere al contestatorului M.H., care a

formulat contestație alături de mama sa, în calitate de succesor al

notificatorului decedat M.M. (Mh.).

De altfel, prin

Sentința civilă nr. 1171 din 15 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a

admis acțiunea formulată de aceiași contestatori, dispunându-se obligarea

pârâtului Primarul municipiului Timișoara să emită dispoziție privind

notificarea înregistrată la 08 mai 2001, sentință rămasă definitivă și

irevocabilă.

Cei doi soți, M.M. și

A., l-au împuternicit pe fiul acestora, M.H., la data de 27 august 2002

(împuternicire la Dosar 6167.2/30/2006) să solicite în numele acestora, precum

și al său, imobilul ce face obiectul prezentei cauze.

Notificatorii M.A. și

M. au acordat mandat la data de 04 ianuarie 1996 lui M.C. (procură generală

depusă în copie legalizată - dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție), pentru ca, în numele acestora, să efectueze toate demersurile în

vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului din Timișoara,

înscris în CF X Timișoara, nr. top. X1 și X2, ca urmare a apariției Legii

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de

locuințe, trecute în proprietatea statului.

În cuprinsul

aceleiași procuri se menționează că, în situația în care redobândirea dreptului

de proprietate nu se va putea realiza, mandanții îl împuternicesc pe mandatar

să facă toate demersurile în vederea acordării despăgubirilor legale.

Tribunalul,

interpretând clauzele acestei procuri, a considerat că mandatul acordat de notificatori

i-au legitimat mandatarei acestora calitatea de reprezentant, în vederea

întocmirii și depunerii inclusiv a notificărilor formulate în baza Legii nr.

10/2001, neputând interpreta în mod restrictiv această procură, întrucât

notificatorii au avut în vedere, la momentul acordării mandatului, protejarea

intereselor lor, în sensul obținerii imobilului în natură ori a despăgubirilor.

De altfel,

formularea, ulterior, a contestației în baza Legii nr. 10/2001 (inițial față de

refuzul unității deținătoare de a soluționa notificările), de către

notificatori, ca persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, poate fi

interpretată ca o ratificare tacită a depunerii notificărilor pentru aceștia,

de către mandatara M.C.

Cât privește

contestația de față, formulată și depusă de avocat B.D. în numele

contestatorilor M.A. și M.H., aceasta își legitimează calitatea de reprezentant

prin procura depusă în rejudecare la dosar.

Dând eficiență

principiului disponibilității, Tribunalul a admis prezenta contestație astfel

cum a fost formulată și precizată, și a anulat Dispoziția nr. 2618 din 01

noiembrie 2006 și, constatând că notificatorii sunt persoane îndreptățite

conform legii, a obligat pe pârâtul Primarul municipiului Timișoara să emită

dispoziție motivată prin care să soluționeze pe fond notificările formulate de

contestatori cu privire la imobilul în litigiu.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Primarul municipiului Timișoara și Consiliul local al

municipiului Timișoara, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 492 din 8

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

În pronunțarea

acestei decizii, Curtea a stabilit că, în mod corect, a reținut Tribunalul

Timiș faptul că notificatorii M.A. și M.M. au dat o procură generală către

avocat M.C., la data de 4 ianuarie 1996, pentru ca aceasta să efectueze, în

numele notificatorilor, toate demersurile în vederea redobândirii dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Această procură este

legalizată de notarul R.K. și se află în original la Dosarul nr. 6167/30/2006

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, legitimând calitatea mandatarei M.C.,

de reprezentantă a notificatorilor M.M. și M.A. pentru depunerea notificărilor

în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 67 C.

proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin

mandatar. Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe

mandant numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

La alin. (3) al art.

67 C. proc. civ., se prevede că, dacă cel care a dat procură generală nu are

domiciliul și nici reședința în țară sau dacă procura este dată unui prepus,

dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.

Ca urmare, dacă

dreptul de administrare în judecată se presupune dat, cu atât mai mult avocatul

M.C. avea, în baza procurii generale, dreptul de a depune notificările, context

în care reproșurile aduse hotărârii referitoare la calitatea de reprezentant

legal al mandatarei au fost înlăturate.

Referitor la

calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor M.M. și M.A., de a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, această

calitate a fost reținută încă din primul ciclu procesual, prin decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Calitatea de persoane

îndreptățite, de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, rezultă și din

mențiunile de carte funciară, care relevă situația de fapt descrisă mai sus.

Notificatorii M.A. și

M.M. au făcut dovada calității de persoane îndreptățite a accede la beneficiul

Legii nr. 10/2001 și prin acte de stare civilă, respectiv certificat de

căsătorie, certificat de deces al numitului M.Mh., copii pașaport, precum și

certificat de naștere al contestatorului M.H., care a formulat contestație

alături de mama sa, în calitate de succesor al notificatorului decedat M.M.

(Mh.).

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul

local al municipiului Timișoara, criticând-o pentru următoarele motive:

Procura ce poartă

data de 04 ianuarie 1996, dată numitei M.C., nu îndeplinește condițiile de

valabilitate în vederea depunerii notificării în baza Legii nr. 10/2001. Mai

mult, aceasta nu îndeplinește cerința supralegalizării actelor oficiale străine

(cerință ce era obligatorie în anul 1996 pentru ca mandatul menționat să fie valabil).

În ceea ce privește

calitatea de persoane îndreptățite în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții nu

legitimează o asemenea calitate, atâta vreme cât, la dosar, nu au depus

certificat de moștenitor, ci doar acte de stare civilă, iar, din cuprinsul acestora

se pot observa anumite neconcordanțe în ceea ce privește prenumele

(neconcordanță nelămurită prin niciun document).

Recurenții pârâți au

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea

apelului și schimbarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimații reclamanți

au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca

nefondat.

Analizând decizia

civilă atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Susținerile

referitoare la nevalabilitatea mandatului acordat de reclamantă și soțul

acesteia, în prezent decedat, M.M., către avocat M.C., în vederea depunerii

notificărilor privind imobilul în litigiu, sunt lipsite de relevanță.

Astfel, într-adevăr,

pentru a produce efecte, procura acordată de M.A. și M.M. lui M.C., în vederea

efectuării demersurilor privind restituirea imobilului în litigiu, trebuia să

fie apostilată în condițiile art. 3 cu referire la art. 4 din O.G. nr. 66/1999

pentru aderarea României la Convenția cu privire la suprimarea cerinței

supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie

1961, în raport de data introducerii acțiunii în care s-a intenționat folosirea

acestui act și care este ulterioară intrării în vigoare a O.G. menționate (6

decembrie 2006 - data sesizării primei instanțe).

Cu toate acestea,

aspectul enunțat mai sus este nerelevant în ceea ce privește formularea

notificărilor de către M.C. în numele și pe seama soților M., în raport de

contestația formulată în cauză de către M.A. și M.H. împotriva dispoziției

emise de pârât și care valorează ratificare a mandatului ce nu îndeplinește

condiția apostilării, potrivit regulilor de drept substanțial ce guvernează

contractul de mandat [art. 1546 alin. (2) cu referire la art. 1533 C. civ.].

Potrivit art. 1546

alin. (2) C. civ., "mandantul nu este îndatorat pentru tot ceea ce

mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale, afară numai când a

ratificat expres sau tacit".

Prin formularea

contestației care formează obiectul dosarului de față împotriva dispoziției de

respingere a notificărilor privind imobilul în litigiu, reclamanții, în nume

propriu (M.A.) și în calitate de moștenitori ai lui M.M., au demonstrat voința

neîndoielnică de a-și însuși notificările formulate în numele lor de un

mandatar a cărui procură nu a îndeplinit cerința apostilării.

În consecință, în mod

corect Curtea de Apel a confirmat soluția primei instanțe sub aspectul

depunerii notificării în condițiile legii, cu motivarea de față.

Referitor la

nejustificarea, de către reclamanți a calității de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, determinat de faptul că, la

dosar, nu a fost depus certificatul de moștenitor de pe urma proprietarului

M.M., critica este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 23.1. lit. b)

din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001.

Conform acestui text

de lege, dovada calității de moștenitor se poate face și prin "acte de

stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului

de proprietate", nu numai prin certificatul de moștenitor. Or,

înscrisurile de la dosar fond, care reprezintă acte de stare civilă, fac dovada

deplină a calității reclamantei M.A., de moștenitoare a lui M.M., în calitate

de soție supraviețuitoare, și a calității reclamantului M.H., de moștenitor al

aceleiași persoane, în calitate de fiu.

În ceea ce privește

diferențele de prenume între "M." și "Mh.", referitor la

coproprietarul în prezent decedat, respectiv între "An." și

"A.", referitor la reclamantă, susținerea recurenților este

neîntemeiată, fiind evident că cele două reprezintă aceleași prenume în limbi

diferite și, în consecință, identifică aceleași persoane.

În raport de aceste

considerente, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea

dispozițiilor legale în materie, analizate mai sus, astfel încât, în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâți ca

nefondat, nefiind întrunite cerințele motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9.

Motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu a fost avut în vedere la

soluționarea recursului, întrucât criticile recurenților nu se subsumează

încadrării în acest text de lege, referitor la schimbarea naturii sau

înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al unui act juridic, prin

interpretarea greșită a actului, de către instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Timișoara și

Consiliul local al municipiului Timișoara împotriva Deciziei nr. 492 din 8

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 mai 2012.

Procesat de GGC - GV