ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față

în baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 30 august 2011, s-a înregistrat pe

rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, plângerea

formulată de petiționara F.M. împotriva ordonanței din 1 iulie 2011 dată în

dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

Prin ordonanța

din 1 iulie 2011 dată în dosarul

nr. 669/P/2011

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția

Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de magistratul C.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 242, art. 246, art. 264 C. pen., reținându-se, în esență, că faptele nu

există, pentru următoarele motive :

Petiționara a

formulat plângere penală la parchet, susținând că magistratul C.V., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

a dispus soluția în dosarul nr. 399/P/2004 pe baza unor cercetări incomplete,

aspect constatat și de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria lași prin

rezoluția de infirmare nr. 541/11/2/2005 și a dat o interpretare eronată

actelor din dosar, cu scopul de a exonera de răspundere penală persoanele

reclamate.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut, că este reală susținerea

petiționarei că rezoluția nr. 399/P/2004 emisă de magistratul procuror C.V. a

fost infirmată parțial în controlul ierarhic, însă, în lipsa unor date certe

care să ateste încălcarea cu rea credință a atribuțiilor de serviciu sau

comiterea de acte de favorizare în înțelesul normei de incriminare, această

împrejurare nu poate constitui prin ea însăși temei pentru antrenarea

răspunderii penale.

S-a mai

reținut că pentru faptele reclamate de petiționară, pretins a fi fost comise de

magistratul procuror C.V. în cursul anului 2004, s-a împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale prevăzut de lege.

Fiind

aplicabile simultan atât prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., cât și cele

ale art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în

baza celui din urmă temei legal pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și

art. 264 C. pen.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen., constând în sustragerea de către

persoane neprecizate, de acte din dosarul nr. 7395/2004 al Judecătoriei lași,

s-a reținut că nu există indicii în sensul sustragerii unor astfel de acte de

către magistratul procuror C.V.

Ordonanța de

neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr.

1771//II/2/2011 din 29 iulie 2011 a procurorului șef al Secției de Urmărire

penală și criminalistică.

Plângerea

petiționarei, formulată la instanță, nu este fondată.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului este temeinică

și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul

procuror C.V. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu

dispozițiile legale, pe baza actelor de cercetare efectuate în dosarul nr. 399/P/2004

al Parchetului de pe lângă Judecătoria lași.

Criticile

petiționarei referitoare la modul de soluționare de către intimatul procuror a

unei cauze penale nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de

procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunile

incriminate de legiuitor, prin textul art. 246 și art. 264 C. pen. Pe de altă

parte, emiterea în cauzele penale a unor soluții de netrimitere în judecată,

chiar greșite, nu poate antrena răspunderea penală a procurorilor, decât în

măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.

Or, în cauză,

a rezultat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de magistratul

procuror C.V. a fost doar în parte infirmată de procurorul ierarhic superior.

Legalitatea și

temeinicia activității efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin

exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, iar,

ulterior instanței, în condițiile procedurii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, nu

se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina

intimatului procuror.

În raport de

considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționara F.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționara F.M. împotriva ordonanței din 1 iulie 2011

dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe

care o menține.

Obligă

petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 aprilie 2012.