ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 august 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționara F.M. împotriva ordonanței din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

Prin ordonanța din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul C.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 242, art. 246, art. 264 C. pen., reținându-se, în esență, că faptele nu există, pentru următoarele motive : Petiționara a formulat plângere penală la parchet, susținând că magistratul C.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. a dispus soluția în dosarul nr. 399/P/2004 pe baza unor cercetări incomplete, aspect constatat și de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria lași prin rezoluția de infirmare nr. 541/11/2/2005 și a dat o interpretare eronată actelor din dosar, cu scopul de a exonera de răspundere penală persoanele reclamate.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut, că este reală susținerea petiționarei că rezoluția nr. 399/P/2004 emisă de magistratul procuror C.V. a fost infirmată parțial în controlul ierarhic, însă, în lipsa unor date certe care să ateste încălcarea cu rea credință a atribuțiilor de serviciu sau comiterea de acte de favorizare în înțelesul normei de incriminare, această împrejurare nu poate constitui prin ea însăși temei pentru antrenarea răspunderii penale. S-a mai reținut că pentru faptele reclamate de petiționară, pretins a fi fost comise de magistratul procuror C.V. în cursul anului 2004, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de lege. Fiind aplicabile simultan atât prevederile art. 10 lit. g) C. proc.

pen., cât și cele ale art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza celui din urmă temei legal pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen., constând în sustragerea de către persoane neprecizate, de acte din dosarul nr. 7395/2004 al Judecătoriei lași, s-a reținut că nu există indicii în sensul sustragerii unor astfel de acte de către magistratul procuror C.V. Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluția nr. 1771//II/2/2011 din 29 iulie 2011 a procurorului șef al Secției de Urmărire penală și criminalistică. Plângerea petiționarei, formulată la instanță, nu este fondată.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului este temeinică și legală. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror C.V. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, pe baza actelor de cercetare efectuate în dosarul nr. 399/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria lași. Criticile petiționarei referitoare la modul de soluționare de către intimatul procuror a unei cauze penale nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunile incriminate de legiuitor, prin textul art. 246 și art. 264 C. pen.

Pe de altă parte, emiterea în cauzele penale a unor soluții de netrimitere în judecată, chiar greșite, nu poate antrena răspunderea penală a procurorilor, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință. Or, în cauză, a rezultat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de magistratul procuror C.V. a fost doar în parte infirmată de procurorul ierarhic superior. Legalitatea și temeinicia activității efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, iar, ulterior instanței, în condițiile procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. Așa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimatului procuror.

În raport de considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara F.M. împotriva ordonanței din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. 669/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține. Obligă petiționara la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2012.