ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 569/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 131 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul T.Ș. împotriva rezoluției din 12 august 2008 dată în dosarul nr. 194/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la 50 lei

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-a reținut că prin rezoluția din 12 august 2008, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.D., executor judecătoresc în cadrul biroului din Vișeu de Sus, județul Maramureș, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.;

S-au stabilit cheltuieli de urmărire penală în sumă de 200 lei

care au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin ordonanța emisă de procuror la data de 4 iunie 2008 în dosarul nr. 194/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus, în temeiul

art. 273 alin. (1

1

) și alin. (2) C. proc. pen., redeschiderea și reluarea urmăririi penale față de învinuitul A.D., executor judecătoresc în cadrul biroului din Vișeu de Sus, județul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., învinuirea constând în aceea că, în ziua de 8 noiembrie 2005, s-a deplasat la domiciliul debitorilor T.Ș. și T.I.  și a pus în executare silită sentința civilă nr. 516/2004, pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus, rămasă definitivă și irevocabilă, debitorii fiind evacuați din

imobilul amintit, care a fost la dispoziția creditoarei C.

C.C.V. din Vișeu de Sus. Cu această ocazie, învinuitul nu s-a conformat dispozițiilor art. 580 C. proc. civ.,

care instituie obligația asigurării bunurilor care nu fac obiectul

executării silite, în sensul lăsării în custodie a acestora în grija unei

persoane și a încheierii unui proces verbal cu privire la acest aspect, bunurile scoase din locuință fiind depozitate dezordonat, afară, unele acoperite cu o folie de plastic, astfel că au fost deteriorate.

Ordonanța de redeschidere și reluare a urmăririi penale a fost, adoptată de procuror în temeiul sentinței penale nr. 47/D/2008 din 7 aprilie2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosar nr. 196/33/2008, rămasă definitivă prin nerecurare, prin care s-a hotărât în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 28

1

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 73/2007, admiterea plângerii formulată de petenții T.Ș. și T.I., desființarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală din 10 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, dată în dosarul nr. 33/P/2006 (numărul corect este 93/P/2006), și a rezoluției nr. 447/11/2/2007 din 12 iunie 2007 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș privind pe A.D., executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., precum și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru începerea urmăririi penale față de făptuitorul A.D. sub aspectul infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen.

În legătură cu această dispoziție din sentința penală amintită

mai sus este de menționat că, prin ordonanța de redeschidere și reluare a urmăririi penale s-a acordat prioritate dispozițiilor legii, adică art. 273 alin. (1

1

) C. proc. pen. (redeschiderea urmăririi penale are loc, de asemenea, când judecătorul, potrivit art. 278

1

a admis plângerea împotriva ordonanței sau după caz a rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori de clasare și a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale), deoarece urmărirea penală a fost începută împotriva executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii

de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., prin rezoluția

procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus

emisă la data de 22 februarie 2007, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 73/2007, deci în condiții legale.

S-a reținut că în cauză, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare fiind incidente dispozițiile arte 249 alin. (1), art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, anume intenția directă sau in directă specifică laturii subiective).

Prin sentința civilă nr. 516/2004 din 24 martie 2004

pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 664/2004 a fost admisă acțiunea civilă înaintată de reclamanta C.

C.C.V. din Vișeu de Sus împotriva pârâților T.Ș. și T.I. și, în consecință, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul de natură casă, anexe gospodărești și teren situate în comuna Moisei, în suprafață de 759 mp și 1818 mp.

În motivarea sentinței, s-a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a pârâților dar aceștia, în anul 2000, au

împrumutat de la reclamantă suma de 190 milioane lei pentru care

au ipotecat imobilul și, întrucât, nu au restituit suma datorată, reclamanta a procedat la executare silită, emițând publicația de vânzare 121/2001 în dosarul execuțional 121/2001, iar ulterior a dobândit dreptul de proprietate pe care l-a înscris în cartea funciară cu titlu de preluare la licitație, prin adjudecare, conform încheierilor de întabulare nr. 966 și 967 din 2003. Pârâții nu au evacuat imobilul pentru a permite folosirea și administrarea acestuia de către reclamantă astfel că aceasta a solicitat evacuarea lor din imobil.

Sentința civilă amintită mai sus a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 508 din 6 mai 2005 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 6255/2004 prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul T.Ș. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 217/R/2006 din 26 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 16743/2005 prin care a fost respins tot, ca nefondat, recursul pârâtului T.Ș.

După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de evacuare, executorul judecătoresc A.D. a înregistrat, la cererea creditoarei, dosarul execuțional nr. 116/2005 și a solicitat

Judecătoriei Vișeu de Sus încuviințarea executării silite iar instanța

civilă a admis cererea și prin încheierea nr. 1791 din 25 iulie 2005 a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 516/2004 a Judecătoriei Vișeu de Sus pentru evacuarea „debitorilor T.Ș. și T.I.”

După încuviințarea executării silite, executorul judecătoresc A.D. a comunicat debitorilor T.Ș. și T.I. somația din 1 august 2005 prin care li s-a cerut ca în termen de 5 zile de la primirea acestuia să „evacueze” imobilul și să plătească suma datorată, iar dacă nu-și vor executa de bună voie obligația se va proceda la executare silită. Procedând în acest mod, executorul judecătoresc a respectat dispozițiile art. 387 C. proc. civ., care instituia în sarcina sa obligația de a comunica debitorului o somație înainte de a începe executarea silită.

Somația comunicată de executorul judecătoresc a fost predată la data de 16 august 2005 de către agentul procedural C.l. debitoarei T.I., menționând actul de identitate a acesteia pe dovada de comunicare.

Conform art. 578 C. proc. civ., dacă partea obligată să părăsească ori să predea un imobil nu-și îndeplinește această obligație în termen de 5 zile de la primirea somației, ea va fi îndepărtată prin executare silită iar imobilul va fi predat celui îndreptățit.

De asemenea, potrivit art. 579 C. proc. civ., în vederea executării silite a obligației prevăzute la art. 578, executorul judecătoresc va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, va elibera imobilul cu ajutorul forței publice, punând pe creditor în drepturile sale.

Conformându-se acestor dispoziții legale, în ziua de 2 septembrie 2005, executorul judecătoresc A.D. însoțit de D.O., reprezentantul creditoarei, și de către agentul șef M.G., s-a deplasat la imobilul în litigiu unde i-a găsit pe T.Ș. și T.I. pe care i-a somat să părăsească imobilul însă aceștia au declarat că nu sunt de acord să evacueze imobilul dar acceptă să achite toate datoriile față de creditoare și s-au „angajat” să se prezinte în data de 5 septembrie 2005 la sediul creditoarei pentru a ajunge la o înțelegere. Debitorii au fost atenționați de către executorul judecătoresc că dacă nu-și vor respecta „angajamentul” se va proceda la executare silită, adică imobilul va fi evacuat și predat creditoarei (aceste mențiuni sunt cuprinse în procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 2 septembrie 2005 și semnat și de către debitorii T.Ș. și T.I.). Alte încercări de

executare silită inițiate de executorul judecătoresc au avut loc la 12

octombrie, 27 octombrie și 4 noiembrie 2005.

În ziua de 8 noiembrie 2005, executorul judecătoresc A.D. împreună cu T.V., reprezentantul creditoarei,

un polițist de la Postul de Poliție Moisei și 6 jandarmi de la Sighetu

Marmației, s-au deplasat la imobilul în litigiu unde l-au găsit pe debitorul T.Ș. care a fost somat să părăsească

imobilul, însă acesta a declarat că „nu este de acord să evacueze

imobilul deoarece în data de 17 noiembrie 2007 are termen pentru recurs”, contestația la executare fiindu-i respinsă de Judecătoria Vișeu de Sus.

Având în vedere poziția debitorului, s-a procedat la îndepărtarea acestuia prin executare silită. Mai întâi a fost deschisă ușa de acces în casa edificată din bolțari, timp în care

debitorul a intrat într-o magazie și s-a întors cu o sticlă cu benzină amenințând că-și va da foc, dar a fost imobilizat de către jandarmi.

Această situație tensionată creată de comportamentul debitorului i-

a determinat pe reprezentanții creditoarei (T.V. și președintele cooperativei de credit) să accepte o executare

parțială a hotărârii judecătorești, anume ca debitorii să fie evacuați

numai din casa edificată din bolțari nu și dintr-o altă casă construită din lemn și din anexele gospodărești și nici de pe terenul aferent, urmând să locuiască în același imobil și să

folosească terenul aferent până la data de 1 decembrie 2005, dată

până la care creditoarea a acceptat ca debitorii să-și achite întreaga datorie.

În legătură cu bunurile mobile care s-au aflat în casa

edificată din bolțari și care a făcut obiectul executării silite (obiecte

din mobilier, de uz casnic, îmbrăcăminte etc.), este de precizat că acestea nefiind ridicate de către debitorul prezent T.Ș., au fost scoase din încăperi cu ajutorul unor persoane puse la dispoziția executorului judecătoresc de către creditoare, fiind depozitate în locurile disponibile, adică în curtea casei, și în

anexele gospodărești, fără a fi încredințate unei terțe persoane în

calitate de custode, tocmai în ideea ca aceste bunuri să se afle la dispoziția debitorilor, unul dintre ei fiind și prezent la desfășurarea executării silite, chiar dacă s-a împotrivit acestei proceduri și a creat o stare de tensiune atunci când a amenințat că-și va da foc.

După plecarea executorului judecătoresc și a echipei care l-a

însoțit, câteva persoane, vecini, cunoștințe și rude, au ridicat bunurile din locurile unde au fost lăsate de către organul de executare și le-au depozitat pe terasa casei, într-o șură, în magazia de lemne și sub streașină bucătăriei, o parte fiind acoperită cu folie de plastic pentru a fi protejate, aspecte relevate în declarațiile martorilor T.C., T.N., T.I., H.A., T.M.

Una dintre martorele care a participat la activitatea de

depozitare a bunurile mobile, H.A., a precizat că, „o parte

din mobilă era desfăcută din încheieturi”, iar o altă martoră, T.N., a afirmat că „o parte din mobilă a fost distrusă” pentru că în acea zi a plouat.

Învinuitul A.D. a susținut, la rândul său, constant, faptul că, nu a procedat la îndepărtarea prin executare silită a

debitorilor din întregul imobil, rezumându-se la evacuarea acestora și a bunurilor mobile numai din casa edificată din bolțari tocmai ca

debitorii să aibă posibilitatea să locuiască într-o altă casă din lemn și să folosească anexele gospodărești. Tot pentru a permite folosirea de către debitori a bunurilor mobile care au fost scoase din casa edificată din bolțari, acestea nu au fost enumerate în procesul verbal întocmit de către executorul judecătoresc cu

ocazia predării silite a imobilului în litigiu creditoarei.

În declarația dată în fața procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 9 iunie 2008, învinuitul a arătat că, deși executarea silită s-a desfășurat într-o stare de tensiune determinată de către debitorul T.Ș. care a amenințat că-și va da foc, o parte din bunurile mobile scoase din casa edificată din bolțari, au fost depozitate într-o altă casă din lemn, situată în apropiere, și în anexele gospodărești, fiind posibil ca unele să fi suferit deteriorări nesemnificative (dezmembrări)

specifice operațiilor de manipulare, cu atât mai mult cu cât aceste

bunuri aveau un anumit grad de uzură).

În legătură cu mașina de spălat care a rămas în casa edificată din bolțari, învinuitul a precizat că aceasta era racordată la instalația de apă, astfel că nu a fost scoasă din casa edificată din bolțari a cărei ușă de acces a fost asigurată cu lacăt la încheierea executării silite.

Aceasta fiind starea de fapt, elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., nu sunt întrunite sub nici o formă deoarece, conceptual, această infracțiune este condiționată, sub aspectul laturii subiective, de existența intenției directe sau indirecte în temeiul căreia poate fi

realizată o acțiune de distrugere, degradare ori aducere în stare de

neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia.

Nici faptul că învinuitul nu s-a conformat formal dispozițiilor art. 580 C. proc. civ., care instituie în sarcina executorului

judecătoresc obligația de a încredința unui custode bunurile mobile

care se găsesc într-un imobil supus executării silite dat care nu

formează obiectul executării și pe care debitorul nu le ridică singur, nu poate justifica reținerea infracțiunii de distrugere în modalitatea

normativă a art. 217 alin. (1) C. pen., de vreme ce învinuitul a procedat doar la o executare parțială a unei hotărâri judecătorești evacuând debitorii și bunurile mobile numai din casa edificată din bolțari tocmai pentru a crea o situație favorabilă acestora pentru a avea posibilitatea să folosească în continuare bunurile mobile care, însă au rămas în aceeași stare de păstrare din timpul executării silite fără ca debitorii să întreprindă măsuri suplimentare de protejare deși s-ar fi justificat să acționeze în acest scop deoarece bunurile le aparțineau, ei aveau calitatea de debitori, iar executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege în legătură cu executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil dintr-un titlu executoriu care era o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.

De altfel, nu este lipsit de semnificație juridică faptul că la originea cauzei penale se află o cerere adresată de către

T.Ș. și T.I. Judecătoriei Vișeu de Sus

prin care au „chemat în judecată” pe executorul judecătoresc A.D. și pe T.V., reprezentantul creditoarei, pentru ca aceștia să fie obligați la „despăgubirile” ce le-au fost cauzate prin distrugerea și aducerea în stare de neîntrebuințare a bunurilor casnice cu ocazia executării silite din 8 noiembrie 2005. Această cerere a și fost înregistrată ca acțiune în despăgubiri sub dosar nr. 73/2006 din 3 ianuarie 2006, iar, apoi, printr-o sentință „penală”, nr. 8/2006 din 10 ianuarie 2006, pronunțată în cauza civilă amintită, s-a dispus, în temeiul art. 279 C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus „pentru cercetarea numiților A.D. și T.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 C. pen., la plângerea prealabilă a părților vătămate T.Ș. și T.I.”, cu mențiunea că, în ședința din 10 ianuarie 2006, reclamanții au arătat că doresc „condamnarea pârâților pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.”. Ori, o astfel de atitudine a reclamanților relevă că intenția lor a fost aceea de a solicita despăgubiri civile pe calea unei cereri adresate direct instanței de judecată și nu de a formula o plângere prealabilă împotriva executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere ale cărei elemente constitutive nu sunt întrunite sub nici o formă în această cauză.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și limitele în care procurorul competent pentru efectuarea urmăririi penale a

fost investit prin sentința penală nr. 47/0/2008 a Curții de Apel Cluj,

s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.D.

Împotriva acestei rezoluții a declarat plângere numitul T.Ș., care a fost respinsă prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 9 septembrie 2008, reținându-se următoarele:

În cursul anului 2000, numitul T.Ș., în calitate de reprezentant al A.F. T.Ș. din Moisei, a contractat un împrumut în valoare de 50 milioane lei de la B.P.F. devenită în anul 2001 C.C.

C.V. Datorită nerestituirii creditului, conform

graficului stabilit, creditoarea a solicitat executarea silită a debitorului.

Prin încheierea nr. 1791 din 25 iulie 2005, Judecătoria Vișeu

de Sus, a dispus evacuarea debitorilor T.Ș. și T.I. din imobilul casă, anexe gospodărești și teren

situat în comuna Moisei, județul Maramureș.

Între debitori și reprezentanții creditoarei au existat mai multe

negocieri pentru amânarea executării silite dar, neajungându-se la

un compromis, în data de 8 noiembrie 2005, executorul judecătoresc, învinuitul A.D., împreună cu reprezentantul creditoarei, un polițist de la Postul de Politie Moisei și 6 jandarmi de la Sighetu Marmației, s-au deplasat la imobilul în litigiu unde l-au găsit pe debitorul T.Ș. care a fost somat să

părăsească imobilul, dar acesta a refuzat și a amenințat cu o sticlă

cu benzină că, în cazul în care va fi evacuat, își dă foc.

Dată fiind starea tensionată creată de atitudinea debitorului,

reprezentantul creditoarei a solicitat executorului să-l evacueze pe

debitor doar din casa edificată din bolțari, permițându-i debitorului,

pentru o perioadă de timp, să folosească casa din lemn și anexele gospodărești existente la adresa mai sus arătată.

Bunurile existente în casa din bolțari au fost scoase și depozitate în casa de lemn, în anexele gospodărești și în curte, pentru ca acestea să poată fi folosite de debitor.

S-a reținut că atâta timp cât executorul judecătoresc și-a

îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu punând în executare o

hotărâre judecătorească, sprijinit fiind de reprezentanții poliției și jandarmeriei, a trecut la evacuarea silită a bunurilor aparținând debitorului T.Ș. din imobilul construit din bolțari, nu poate fi vorba de infracțiunea de distrugere, întrucât lipsește intenția de a comite această faptă. Așa cum rezultă din materialul probator, o parte dintre bunuri a fost depozitată în casa de lemn și în anexele gospodărești, iar o altă parte a fost lăsată în curte,

acoperite cu folie de plastic, tocmai ca debitorul T.Ș.

să poată folosi acele bunuri.

Împotriva acestei rezoluții petentul T.Ș. a formulat plângere în baza art. 278

1

C. proc. pen., solicitând desființarea acesteia, reținerea cauzei spre judecare și condamnarea făptuitorului A.D. pentru săvârșirea

infracțiunii de distrugere, susținând că acesta a acționat cu intenție

indirectă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, așa cum corect a reținut și procurorul.

Astfel, infracțiunea de distrugere se săvârșește cu intenție, directă sau indirectă.

În speță, intenția intimatului A.D. de a distruge bunurile petentului nu există. Acesta în calitatea sa de executor judecătoresc s-a deplasat la imobilul în litigiu somându-i pe T.Ș. și T.I. să părăsească imobilul, însă aceștia au refuzat, trecându-se la executarea silită. Întrucât T.Ș. a amenințat că-și dă foc, având asupra sa o sticlă cu benzină, executorul judecătoresc, respectiv intimatul, având acordul creditoarei, a se vedea procesul verbal întocmit de intimat cu acea ocazie, a fost de acord cu o executare parțială a hotărârii judecătorești, în sensul că s-a trecut doar la evacuarea debitorilor din casa construită din bolțari, nu și din cea construită din lemn și anexele gospodărești, sens în care mobila din casa de bolțari a fost scoasă afară în curte sau în anexele gospodărești, rămânând astfel la dispoziția debitorilor. După plecarea intimatului, persoanele aflate acolo, martori, vecini, rude, au ridicat aceste bunuri și le-au depozitat pe terasa casei, în magazia de lemne, sub streașină bucătăriei, etc. Altfel spus, deși executarea silită nu a fost finalizată, aceasta în beneficiul petentului, care a fost lăsat de creditor și intimat să folosească

casa de lemn și anexele gospodărești, acesta formulează plângere

penală împotriva intimatului pentru că i-a distrus bunurile.

Evident că din starea de fapt expusă nu rezultă intenția intimatului de a distruge bunurile petentului.

Instanța apreciază că nu există nici intenție indirectă în speță. Astfel, ceea ce caracterizează intenția indirectă sau eventuală este atitudinea indiferentă a făptuitorului față de rezultatul socialmente periculos, posibil, dar neurmărit al faptei sale și acceptarea eventualității producerii acestuia. Rezultatul

este posibil, dar nu inevitabil, el ar putea să nu se producă, însă de

regulă se produce, iar atitudinea făptuitorului este raportată la acest rezultat real. Intenția indirectă există însă din momentul în care făptuitorul a luat și pus în executare hotărârea de a săvârși

fapta, prevăzând și acceptând eventualitatea producerii rezultatului

socialmente periculos al acesteia.

Prin urmare, în primul rând, intimatul se afla în acel loc într-o

calitate oficială, în vederea executării unei hotărâri judecătorești, iar în al doilea rând lăsând bunurile la dispoziția debitorului,

respectiv petentului, rămânea ca acesta să se ocupe în continuare

de depozitarea și păstrarea lor, cu atât mai mult cu cât petentul se afla prezent la desfășurarea evenimentelor. Eventualele dezmembrări inevitabile ale mobilelor cu ocazia scoaterii acestora din casa de bolțari nu-i pot fi imputate de asemenea intimatului, raportat la împrejurarea că acestea aveau un anumit grad de uzură.

Petentul prin apărătorul său a învederat în plângerea sa că procurorul a ignorat procesul-verbal din 18 septembrie 2006 întocmit în

baza încheierii nr. 1830/2006 privind asigurarea de dovezi prin care

se constată degradarea bunurilor, însă așa cum, se poate observa, acest proces verbal este întocmit la aproape un an de la producerea evenimentelor, astfel că așa cum s-a arătat mai sus, bunurile rămânând la dispoziția debitorului, acesta trebuia să se ocupe de depozitarea lor, neputându-se reproșa că acestea s-au distrus din neglijența petentului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul

T.Ș. care, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața Curții

și nu a motivat în scris calea de atac declarată.

Examinând din oficiu sub toate aspectele hotărârea atacată

în condițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul

este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petenții T.Ș. și T.I. au formulat plângere penală împotriva intimatului A.D., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., imputându-i acestuia distrugerea bunurilor mobile ce le aparțineau și care au fost scoase din imobil în data de 8 noiembrie 2005,cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 516/2004 a Judecătoriei Vișeul de Sus prin care se dispusese evacuarea petentilor din imobilul situat în com. Moiseijud Maramureș.

Probatoriul administrat în cauză a fost evaluat în mod corespunzător atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, care au reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere sub aspectul laturii subiective, întrucât nu s-a putut dovedi că intimatul ar fi acționat cu intenția, directă sau indirectă, de a distruge bunurile petentilor.

Dimpotrivă, actele aflate la dosar demonstrează faptul că petenții, în calitate de debitori, s-au opus în mai multe rânduri la executarea silită inițiată de către intimat, iar abia în ziua de 8 noiembrie 2005, pe fondul stării tensionate create de petenți (care au amenințat că își vor da foc cu o sticlă de benzină pe care o aveau asupra lor),acesta a reușit o evacuare parțială a petenților doar dintr-unul dintre imobilele ocupate, ocazie cu care a dispus scoaterea din interior a bunurilor mobile care le aparțineau (obiecte de mobilier de uz casnic îmbrăcăminte).

Aceste bunuri au fost lăsate la dispoziția debitorilor, fiind inițial depozitate în curte, iar apoi câteva persoane aflate la fața locului(vecini, cunoștințe, rude) le-au ridicat și le-au depozitat pe terasa casei, într-o șură, în magazia de lemne și sub streașină bucătăriei, pentru a le feri de intemperii.

Împrejurarea că cu ocazia manipulării lor unele bunuri au suferit unele deteriorări (dezmembrări),nu se circumscrie din punct de vedere subiectiv infracțiunii de distrugere, fiind vorba despre consecințe inerente manipulării acestora, cu atât mai mult cu cât

bunurile în cauză nu erau noi, ci aveau un anumit grad de uzură.

Prin urmare soluția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului, cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală și temeinică, astfel că în mod corect instanța de fond a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenți împotriva soluției dispuse de către procuror.

În consecință, neexistând niciun motiv care să conducă la casarea sentinței recurate, Curtea va respinge, ca nefondată, calea de atac exercitată de către petent, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.Ș. împotriva sentinței penale nr. 131 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurent petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2009.