ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2331/2010

Asupra recursului penal de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub Dosar nr. 467/33/2010, petiționarul C.G. a solicitat admiterea plângerii formulată în baza art. 278

1

C. proc. pen. și desființarea Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 16 februarie 2010, emisă de procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimații K.L.F., executor judecătoresc și numitul M.G.A., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere prev. de art. 217 C. pen. și abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen.

În susținerea plângerii petentul a arătat că la data de 24 septembrie 2009 executorul judecătoresc K.L.F. și M.G.A. au evacuat bunurile mobile proprietatea sa din imobilul situat în localitatea Fildu de Jos, județul Sălaj, încălcând procedura de evacuare și determinând distrugerea acestor bunuri prin neasigurarea conservării lor, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 55.000 RON, potrivit expertizei extrajudiciare de evaluare a bunurilor.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Sentința penală nr. 43 din 15 aprilie 2010, a dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petiționarul C.G.,  împotriva Rezoluției din 20 ianuarie 2010, dată în Dosar nr. 309/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a Rezoluției din 16 februarie 2010, dată în dosar nr. 139/11/2/2010 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, obligându-l totodată la plata sumei de150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rezoluția din 20 ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 309/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de K.L.F., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de creditorul M.G.A. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Procurorul, în baza actelor premergătoare efectuate a reținut că executarea silită dispusă de executorul judecătoresc K.L.F. la solicitarea creditorului M.G.A. a fost efectuată în baza unui titlu executoriu, care a fost încuviințat de instanța competentă, motive pentru care acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. sau de vreo altă infracțiune.

De asemenea, s-a mai relevat că intimatul creditor M.G.A. a procedat în mod legal solicitând executorului judecătoresc punerea în executare a unui titlu executoriu și a constatat că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., întrucât acesta nu avea calitatea de funcționar public pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu, iar bunurile mobile ale debitorului nu au fost distruse prin evacuarea acestuia.

Prin Rezoluția din 16 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 139/11/2/2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus respingerea plângerii formulată de același petiționar împotriva rezoluției mai sus-menționată.

Împotriva celor două rezoluții petiționarul a formulat plângere la această instanță, așa cum s-a arătat mai sus, plângere ca fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare, de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Astfel, s-a reținut că intimatul creditor M.G.A. a depus la Biroul executorilor judecătorești asociați O. - Ț. - K. o cerere de executare silită a Sentinței civile nr. 3666/2007 a Judecătoriei Zalău, a Deciziei civile nr. 231/2005 a Tribunalului Sălaj și a Deciziei civile nr. 1695/2006 a Curții de Apel Cluj împotriva debitorului C.G., iar în baza acestor hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc K.L. s-a deplasat la domiciliul debitorului C.G. la data de 16 octombrie 2008, unde a încheiat un proces-verbal de situație, constatând că acesta a deținut un imobil situat în localitatea Fildu de Jos, județul Sălaj compus din casă de locuit și anexe gospodărești, cu un teren aferent de 3.800 mp, imobil care a fost evaluat la suma de 100.000 RON. La aceeași dată intimatul executor judecătoresc a emis și o somație către debitor ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să achite suma de 46.846 RON, cuvenită creditorilor M.G.A. și M.D.

Somația trimisă debitorului a fost comunicată și Primăriei Fildu de Jos pentru a fi evidențiată, în sensul de a nu se elibera debitorului certificate de nesechestrare până la achitarea sumei datorate.

Prima instanță a mai reținut că debitorul nu a achitat suma datorată, motiv pentru care, la data de 14 noiembrie 2008, executorul judecătoresc a emis publicația de vânzare cu nr. X/2008, aducând la cunoștință generală că la data de 17 decembrie 2008 ora 10,00 se va vinde la licitație publică în localitatea Zalău, la sediul Biroului executorului judecătoresc, imobilul sechestrat compus din casă de locuit, anexe gospodărești și teren, aferent în suprafață de 3.800 mp, la prețul de 100.000 RON.

La termenul când a fost stabilită licitația nu s-a prezentat nicio persoană, iar executorul judecătoresc a emis o nouă publicație de vânzare pentru data de 9 februarie 2009, dată la care, din nou, nu s-a prezentat nicio persoană.

S-a mai relevat că, deși s-au organizat trei licitații, la niciuna nu a participat niciun cumpărător, astfel că intimatul creditor M.G.A. a preluat, în contul datoriei, imobilul scos la licitație și a consemnat diferența de preț la dispoziția executorului judecătoresc.

Intimatul executor judecătoresc a citat părțile pentru data de 19 iunie 2009, ora 10,00 la sediul acestuia, pentru distribuirea prețului rezultat în urma vânzării imobilului, însă debitorul nu s-a prezentat nici la acest termen, iar ulterior, în baza actului de adjudecare emis în urma vânzării imobilului, s-a format un alt Dosar execuțional cu nr. 279/2009, având ca obiect evacuarea bunurilor mobile.

Prima instanță a mai reținut în considerente că, în urma cererii formulate de creditorul M.G. de evacuare a bunurilor mobile, executorul judecătorescă solicitat Judecătoriei Zalău încuviințarea executării silite, încuviințare care a fost admisă prin Încheierea civilă nr. 678 din 20 mai 2009, iar la data de 1 iunie 2009 debitorul C.G. a fost somat să predea în deplină proprietate și posesie creditorului M.G. imobilul achiziționat de acesta din urmă, însă debitorul nu s-a conformat obligației, astfel că, la data de 16 iunie 2009 intimatul executor judecătoresc a procedat la evacuarea debitorului și a bunurilor acestuia din casa de locuit și din bucătăria de vară.

Cu ocazia evacuării debitorului acesta a solicitat, iar creditorul a fost de acord, ca bunurile mobile existente în șură, grajd și atelier să fie ridicate personal de acesta în termen de 7 zile.

Prima instanță a mai constatat că, întrucât debitorul nu și-a ridicat bunurile proprii nici până la data de 17 septembrie 2009, așa cum a promis, acesta a fost somat de către executorul judecătoresc că la data de 24 septembrie 2009 se va proceda la continuarea evacuării, așa cum rezultă din alt doilea dosar execuțional de evacuare. Cu toate că debitorul a fost înștiințat, acesta a refuzat să se prezinte, motiv pentru care s-a procedat la evacuarea bunurilor mobile de către executorul judecătoresc împreună cu creditorul, bunuri care au fost consemnate în procesul-verbal încheiat la data de 24 septembrie 2009 de executorul judecătoresc.

S-a mai relevat că, întrucât debitorul C.G. nu și-a îndeplinit obligația de a-și ridica bunurile mobile din șură, grajd și atelier, în termen de 7 zile, așa cum s-a menționat în procesul-verbal din 16 iunie 2009, încheiat de executorul judecătoresc și semnat de debitor, în mod întemeiat, la data de 24 septembrie 2009, s-a procedat de către executorul judecătoresc la evacuarea bunurilor mobile ale debitorului din anexele gospodărești, sens în care s-a încheiat procesul-verbal din data de 24 septembrie 2009, iar o eventuală degradare a bunurilor mobile evacuate de executorul judecătoresc s-a apreciat că nu se datorau culpei acestuia sau creditorului, ci culpei debitorului, care nu și-a îndeplinit obligația de a-și ridica personal bunurile proprietatea sa.

Pentru aceste motive, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva Rezoluției din 20 ianuarie 2010, dată în Dosar nr. 309/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a Rezoluției din 16 februarie 2010, dată în Dosar nr. 139/11/2/2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost respinsă, ca nefondată, de către prima instanță.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată, în termen legal, petiționarul C.G. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în fața primei instanțe și reiterate în partea introductivă a prezentei decizii.

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 467/33/2010, fixându-se prim termen de judecată la 14 iunie 2010, când, recurentul petiționar s-a prezentat personal și a solicitat, în esență, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii formulată, infirmarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăriri penale dispusă față de intimați și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la Parchet, pentru continuarea cercetărilor față de aceștia sub aspectul faptelor sesizate în plângerea inițială.

Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen. prin raportare și la dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă, a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins, în mod justificat, plângerea formulată de petiționar, apreciind ca fiind legală și temeinică Rezoluția nr. 309/P/2009 din 20 ianuarie 2010, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc de K.L.F., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de creditorul M.G.A. pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., apreciindu-se, justificat, că faptelor presupus a fi săvârșite de aceștia le lipsește unul din elementele constitutive pentru a fi apreciate fapte de natură penală și nu s-au obiectivat în realitate.

De altfel, Înalta Curte constată că prin Rezoluția nr. 139/11/2/2009 din 16 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 309/P/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimații mai sus menționați, apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârșite de aceștia nu există. în ceea ce îl privea pe intimatul M.A.G., justificat, s-a considerat că acesta nu avea calitatea de funcționar public pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu, iar bunurile mobile ale debitorului nu au fost distruse prin evacuarea petiționarului.

În același sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a mai reținut de către prima instanță și împrejurarea că executorul judecătoresc K.L.F., conform atribuțiilor de serviciu și cu respectarea prevederilor legale, la solicitarea creditorului M.G.A., a pus în executare titlurile executorii - Sentința civilă nr. nr. 3666/2007 a Judecătoriei Zalău, Decizia civilă nr. 231/2005 a Tribunalului Sălaj și Decizia civilă nr. 1695/2006 a Curții de Apel Cluj împotriva debitorului C.G., prin care a efectuat formele de vânzare prin licitație publică a imobilului proprietatea acestuia situat în localitatea Fildu de Jos, județul Sălaj compus din casă de locuit și anexe gospodărești, cu un teren aferent de 3.800 mp, imobil care a fost evaluat la suma de 100.000 RON, în contul unei datorii în sumă de 46.846 RON, cuvenită creditorilor M.G.A. și M.D.

Împrejurarea că nu s-au prezentat cumpărători, deși s-au organizat trei licitații în vedere vânzării respectivului imobil la sediul biroului executorului judecătoresc, a determinat ca intimatul executor judecătoresc, în cadrul limitelor cu care a fost învestit în Dosarul execuțional nr. 699/2008, să ia măsuri pentru acoperirea debitului de către petiționarul C.G. astfel că, în contul creanței, a adjudecat imobilul în favoarea numiților M.G.A. și M.D.

De asemenea, se mai constată că petiționarul C.G. deși, cu ocazia executării silite prin scoaterea la licitație a imobilului proprietatea sa s-a obligat ca în foarte scurt timp să evacueze bunurile mobile existente în anexele gospodărești, ulterior nu și-a mai îndeplinit promisiunea, iar executorul judecătoresc, în cadrul noului Dosar execuțional nr. 279/2009, cu care a fost învestit de aceeași creditori, având ca obiect evacuarea bunurilor mobile, a procedat la evacuarea acestora la data de 24 septembrie 2009, astfel cum a rezultat din procesul-verbal întocmit la aceeași dată.

Totodată, s-a mai relevat că, eventuala degradare a bunurilor mobile evacuate, justificat, s-a constatat că nu-i poate fi imputabilă intimatului executor judecătoresc, ci s-a datorat exclusiv culpei petiționarului (debitor) C.G., care nu și-a îndeplinit obligația de a se prezenta la termenul stabilit, pentru a-și ridica personal bunurile mobile din imobilul adjudecat în contul datoriei.

De altfel, se mai constată că petiționarul, avea deschisă calea formulării unei eventuale contestații la executare, potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., dacă avea nelămuriri cu privire la înțelesul sau întinderea dispozitivului hotărârilor investite cu titlu executoriu.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că plângerea penală împotriva intimatului executor judecătoresc, referitor la modalitatea în care a efectuat executarea silită, nu poate constitui, în sine, temei pentru a se ajunge la concluzia săvârșirii de către acesta a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ori de distrugere, deoarece legiuitorul, având în vedere importanța punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, a stabilit în cazul executării silite o procedură specială, în care partea ale cărei interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziție căi legale prevăzute de C. proc. civ. pentru a le îndrepta.

Totodată, corect, s-a constatat că nici creditorului M.G.A. nu i se poate reține în sarcină săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ori de distrugere, întrucât, pe de o parte, nu avea calitate de funcționar public pentru a putea fi considerat subiect activ al acestui tip de infracțiune, iar pe de altă parte, deteriorarea ori degradarea bunurilor mobile evacuate silit din imobilul pe care l-a adjudecat în contul creanței, nu-i poate fi imputabilă, acest fapt datorându-se exclusiv lipsei de diligență din partea debitorului, care deși a semnat procesul-verbal din 16 iunie 2009, prin care își asuma obligația de a se prezenta personal, în termen de 7 zile pentru a-și ridica bunurile mobile din imobilul adjudecat la acea dată, nu a făcut-o.

Pentru acest motiv, după emiterea unei somații, executorul judecătoresc în mod corect a procedat la continuarea evacuării silite a bunurilor mobile, făcând mențiunile ce se impuneau, în cuprinsul procesului-verbal din 24 septembrie 2009.

Așadar, plângerea penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea atribuțiunilor sale, a pus în executare o hotărâre judecătorească (Sentința civilă nr. 3366/2007 a Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1695/R/2006 a Curții de Apel Cluj), nu poate constitui o nouă cale de atac, față de modul în care s-a desfășurat executarea silită, reținând justificat că, intimatul executor judecătoresc K.L.F. și-a îndeplinit cu bună-credință și cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu cu care a fost învestit, în cadrul celor două Dosare execuționale nr. 699/2008 și respectiv, nr. 279/2009.

Înalta Curte mai reține că aspectele sesizate de petiționarul C.G. își au originea în nemulțumirea generată de faptul că în cauza civilă nr. 2473/337/2003 al Judecătoriei Zalău, ce a avut ca obiect acțiunea de ieșire din indiviziune promovată de reclamanții M.G.A. și M.D. în contradictoriu cu pârâtul C.G., toți moștenitori ai defuncților C.E. și C.F., prin Sentința civilă nr. 3366 din 26 octombrie 2007 (rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr. 1695/R din 22 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj), pârâtul a fost obligat la plata unor sume cu titlu de sultă către reclamanți, întrucât i-a fost atribuit în lotul său imobilul în litigiu, alături de alte bunuri în valoare totală de 108.000 RON.

Întrucât petiționarul nu a achitat reclamanților sumele de bani stabilite drept sultă, creditorii M.G.A. și M.D. au solicitat, în condițiile legii, recuperarea silită a creanței, astfel că, în final, prin intermediul actelor specifice de executare silită efectuate de executorul judecătoresc K.L.F., și-au adjudecat imobilul atribuit petiționarului în urma acțiunii de ieșire din indiviziune, iar urmare evacuării bunurilor mobile din respectivul imobil, parte din acestea s-au degradat, dar nu din culpa creditorilor, ci din lipsa de diligență a debitorului care nu s-a mai prezentat să și le recupereze din imobilul în litigiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționar, reținând, justificat, că nu au rezultat indicii că, intimatul executor judecătoresc K.L.F. ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală, atunci când a procedat la executare silită în litigiul civil mai sus menționat, întrucât aceasta nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, actele și lucrările specifice fiind efectuate în baza prevederilor legale în vigoare.

Așadar, cele susținute de recurentul petiționar rămân doar simple afirmații subiective, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimații K.L.F.(executor judecătoresc) și M.G.A.(unul dintre creditorii petiționarului), ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când au efectuat actele specifice de punere în executare silită a titlului executoriu legal învestit și respectiv, au solicitat recuperarea silită a creanței, în vederea soluționării dosarului civil dedus judecății, corect, apreciindu-se, urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, că în cauză nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor presupuse a fi săvârșite de ambii intimați, prevăzute de art. 246 C. pen. și de art. 217 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, din actele premergătoare efectuate nefiind relevate elemente care să ateste că intimații, punând în executare silită o hotărâre judecătorească învestită cu titlu executoriu în litigiul civil în care petiționarul a fost parte, ar fi avut intenția să producă vreo vătămare drepturilor petiționarului sau ar fi săvârșit vreo altă faptă cu conotație penală, în mod justificat, s-a constatat că aceștia nu și-au încălcat atribuțiile de serviciu și nici nu au comis vreo altă faptă, ce s-ar circumscrie ilicitului penal, cu atât mai mult cu cât, la acest moment, au fost epuizate căile de atac extraordinare prevăzute de legea procesual civilă, iar eventualele nelegalități ale unor hotărâri judecătorești nu puteau fi cenzurate ori înlăturate, decât de către instanțele de control judiciar, al căror principal rol este exact acela de a îndrepta o hotărâre nelegală și netemeinică.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva Sentinței penale nr. 43 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.G. împotriva Sentinței penale nr. 43 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.