ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4058/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 497 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul C.T., a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000, modificată. În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1167 din 21 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în Dosarul nr. 5518/2005, pedeapsa se va executa cumulativ cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, vizând drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 6 1 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 500 RON, consemnată la C.E.C. și s-a făcut aplicarea disp. art. 191 C. proc. pen., urmând ca suma de 150 RON onorariu avocat să rămână în sarcina Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Cu ocazia desfășurării cercetărilor în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari sub nr. 642/P/2008, inculpatul a fost chemat la audieri, alături de alte persoane suspectate că ar fi autori ai furtului de lemne. Din declarația inculpatului, dată în faza de urmărire penală, coroborată cu cea dată în fața instanței, a rezultat că pe data de 15 aprilie 2008, după ce a fost audiat, s-a întâlnit cu un ofițer de poliție, pe nume C., pe care îl întâlnise cu o zi în urmă în pădure, când a mers să-și recupereze atelajul care, i-a spus că „dacă sare bine la zar" depinde și de el să-și recupereze căruța.

S-a constatat că declarația inculpatului este susținută de declarația amicilor săi N.F., suspect și el de a fi sustras material lemnos și M.I. - cel care l-ar fi însoțit pe inculpat în ziua de 14 aprilie 2008 la pescuit și apoi l-ar fi condus cu autoturismul până la aproximativ 200 - 300 metri de pădure, în vederea recuperării căruței, fiind însă infirmată de alt suspect în furtul de lemne - N.D. (fratele lui N.F.), care a revenit în instanță asupra declarației date în timpul urmăririi penale. Încercările inculpatului de a-și recupera căruța, cu care, de altfel, conform declarațiilor martorilor F.C., A.C. și C.I. efectuează diferite transporturi pentru a-și întreține familia, au continuat și în zilele următoare, conform chiar depoziției inculpatului, care a precizat că a hotărât, pe data de 17 aprilie 2008, să îl caute pe polițistul C. chiar la locul de muncă, preocupat fiind să-și obțină căruța.

Negăsindu-l la locul de muncă, l-a căutat și întâlnit, apoi, însoțit fiind de A.C., pe raza satului Colacu. Potrivit declarațiilor sale ar fi oferit polițistului suma de 2.000.000 lei, însă acesta l-ar fi înjurat, făcându-l să priceapă că ar fi prea puțini bani în raport cu dorința sa. Întâlnirea inculpatului cu polițistul C. a fost confirmată și de acesta din urmă, care a arătat că inculpatul aflat într-o mașină, l-a semnalizat cu farurile să oprească și când s-a apropiat de mașina de serviciu în care se afla el i-a propus să-i dea o sumă de bani și chiar a schițat că ar dori să îi ofere pe loc, fapt care l-a determinat să plece imediat. Și martorul A.C. a arătat că inculpatul l-ar fi întrebat pe polițist când să vină la el, polițistul cerându-i să plece imediat, doar pentru că se apropia cu o altă mașină șeful său.

De asemenea, M.M. a precizat că aflat în misiune împreună cu colegul său C.G., deplasându-se fiecare cu mașinile de serviciu în localitatea Colacu a văzut cum acesta a fost oprit de un autovehicul ce circula din sens invers și cum a discutat cu inculpatul care coborâse din mașină, pentru ca la sediu, polițistul să-i povestească cum inculpatul îi oferise o sumă de bani în schimbul restituirii căruței confiscate, el sfătuindu-l să sesizeze încercarea de mituire conducerii poliției județene. În urma acestei din urmă întâlniri cu inculpatul, C.G. a întocmit un denunț, un raport și a dat o declarație în fața superiorilor, în care a relatat întâlnirea cu inculpatul, pe raza localității Colacu și intenția vădită a acestuia de a-i oferi bani pentru a-i restitui căruța.

În toate aceste declarații, polițistul menționează ca dată a întâlnirii cu inculpatul, ce l-a oprit în timp ce circula cu un autoturism D. - ziua de 18 aprilie 2008, în timp ce inculpatul a precizat faptul că în ziua de 17 aprilie 2008 l-ar fi căutat pe ofițer la locul său de muncă și l-ar fi întâlnit în satul Colacu, în timp ce se deplasa cu mașina cu amicul său A.C.

Din cuprinsul declarațiilor inculpatului a rezultat cu certitudine că ziua în care s-a întâlnit cu polițistul și i-a propus suma de 2.000.000 lei pentru obținerea căruței a fost 17 aprilie 2008, de vreme ce în continuarea relatărilor inculpatul prezintă demersurile făcute pe lângă polițist pe data de 18 aprilie 2008, ziua organizării flagrantului, când în dimineața zilei respective l-a căutat la Postul de Poliție Cojasca pe polițistul F., unde adjunctul acestuia - N. i-a precizat că i se va comunica ulterior când să se prezinte la Poliția Racari, pentru ca în jurul orei 13:00 să fie căutat la domiciliu de un alt polițist, care i-a lăsat numărul de telefon al sub-inspectorului C., pentru a lămuri cu el detaliile întâlnirii.

Faptul că ziua de 17 aprilie 2008 a fost cea în care polițistului i s-a oferit de către inculpat o sumă de bani, ce a determinat denunțul său către superiori, a reieșit și din datele de înregistrare ale actelor de desistare și rapoartelor polițistului la I.P.J. Dâmbovița și D.G.A. - Serviciul Teritorial Ploiești - 17 aprilie 2008. Împrejurarea că datele de înregistrare ale respectivelor înscrisuri conțineau unele modificări nu au fost de natură a afecta conținutul lor, ca, de altfel, nici data greșit menționată ca fiind cea a petrecerii evenimentului, cât timp nu s-a contestat de către inculpat, ci, dimpotrivă, s-a confirmat existența discuției, în împrejurările descrise de polițist și chiar și oferirea sumei de bani.

Nu a fost primită, prin urmare, solicitarea de constatare a nulității acestor acte de urmărire și ca urmare și a flagrantului organizat, nefiind afectat conținutul acestora - descrierea încercării de mituire a polițistului. Nici apărarea inculpatului că ar fi fost provocat de către ofițerul de poliție să-i ofere bani, nu a rezultat din actele și lucrările dosarului. Astfel, instanța de fond a înlăturat depozițiile martorilor N.F. și N.D. (cercetați și ei pentru sustragere de material lemnos), care, deși pe parcursul urmării penale au arătat că au asistat la o discuție în care polițistul spunea inculpatului „să sară la zar", pe parcursul judecății au revenit asupra lor, N.D. declarând că nu a asistat la nici o discuție de acest gen și nu-și explică declarația dată pe parcursul urmării penale, iar N.F.

a nuanțat-o, arătând că polițistul le-ar fi vorbit pe țigănește. Nici declarația martorului A.C. nu a fost reținută în sprijinul unei eventuale provocări a inculpatului pentru oferirea sumei de bani, de vreme ce acesta nu a arătat că a asistat la o discuție în care polițistul să fi cerut bani, ci doar că din solicitarea polițistului ca inculpatul să plece imediat, pentru că din urmă venea șeful său cu o altă mașină, a înțeles că inculpatul intenționa să facă demersuri pe lângă polițist în vederea recuperării atelajului, probabil plătindu-i o amendă. De altfel, nu a fost considerată provocare, cum s-a arătat, atitudinea polițistului care nu i-ar fi atras atenția inculpatului că săvârșește o infracțiune, provocarea trebuind să rezulte clar din atitudinea polițistului, așa cum ar fi trebuit să rezulte și o eventuală constrângere fizică sau morală.

Ori, o atitudine de genul celei descrise, pe care ar fi avut-o sau nu polițistul nu se încadrează printre condițiile cerute de lege pentru a constitui cauze care să înlăture caracterul penal al faptei. Mai mult, din conținutul procesului-verbal de redare a înregistrării convorbirii avute de inculpat cu polițistul C.G. la sediul Poliției Răcari la 18 aprilie 2008 nu a rezultat că anterior acesta din urmă i-ar fi cerut vreo sumă de bani inculpatului în schimbul restituirii căruței sau că inculpatul ar fi fost chemat la poliție pentru ai înmâna ofițerului bani, ci, dimpotrivă a reieșit că inițiativa oferirii banilor aparținea inculpatului, care a arătat chiar că ar exista și alții care să intenționeze același lucru: „Oprește-o p-aia (...) ăsta și-a spus că el mai are și el ceva pus de-o parte". Promisiunea de bani s-a și materializat, inculpatul punând, cu acea ocazie, pe biroul polițistului, suma de 500 RON, în bancnote de câte 100 RON, găsită cu ocazia flagrantului.

Având în vedere că infracțiunea de dare de mită se consumă în locul și momentul în care a avut loc promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase, nu a putut fi reținută nici apărarea conform căreia fapta inculpatului nu ar fi fost dovedită și deci nu ar exista. Cât privește latura subiectivă a infracțiunii, prima instanță a apreciat că și aceasta este întrunită, din acțiunea inculpatului rezultând intenția directă și scopul special urmărit, acela de a-l determina pe polițist să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv de a-i restitui atelajul, în condițiile în care bunul făcea obiectul unei anchete penale.

Cum din nici un act al dosarului nu rezulta că polițistul ar fi indus ideea inculpatului că ar trebui să plătească o amendă pentru a obține bunul și „nimeni nu poate invoca necunoașterea legii", indiferent de nivelul de instruire, instanța nu a reținut că ar fi lipsit intenția directă a inculpatului, așa cum s-a susținut în apărare, întrucât acesta ar fi crezut că trebuia să plătească o amendă. Relevantă în acest sens este discuția avută cu polițistul, la 18 aprilie 2008, conform procesului-verbal de înregistrare, în care inculpatul nu spune că ar fi venit să achite amenda, ci că a adus banii: „Pentru căruțe. Să scăpăm și noi (...)". Prin urmare, în raport de cele reținute, s-a apreciat că fapta inculpatului care a remis suma de bani ofițerului de poliție C.G.

pentru ca acesta să-i restituie o căruță indisponibilizată pentru cercetări, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 78/2000. La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite și împrejurările comiterii ei, pe fondul cercetării mai multor persoane (inculpatul numărându-se printre ei) pentru sustragere de material lemnos, în contextul în care au fost confiscate mai multe atelaje aparținând suspecților, printre care și a inculpatului, care o folosea pentru obținerea mijloacelor de trai, aceasta fiind chiar singura sursă de venituri și persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, dar, în același timp, ca o persoană muncitoare și cu o situație familială grea, potrivit depozițiilor martorilor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.T., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât s-a demonstrat într-o altă cauză, privind infracțiuni silvice că inculpatul nu a fost găsit vinovat și, prin urmare, mobilul, latura obiectivă a infracțiunii care să determine săvârșirea infracțiunii de mită nu există. S-a mai susținut de inculpat că actele de urmărire penală, privind flagrantul, sunt lovite de nulitate absolută, dovedite fiind falsurile din aceste acte, precum și împrejurarea că sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de dare de mită nu s-au făcut probe, atâta vreme cât suma de bani a dat-o ca sancțiune (amendă) pentru recuperarea atelajului.

O altă critică susținută de inculpat este aceea a stării de provocare ce constă în întreaga activitate a inspectorului de poliție C.G. Prin Decizia penală nr. 17 din 4 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat. S-a reținut că din probele administrate în faza urmăririi penale, precum și cea de judecată la instanța de fond, demonstrează că inițiativa oferirii de bani a aparținut inculpatului și că acesta a realizat că încearcă să rezolve în afara cadrului legal problema restituirii atelajului. S-a reținut că, săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., întrunește elementele constitutive, iar sub aspectul individualizării pedepsei atât sub aspectul cuantumului dar și a modalității de executare, având în vedere incidența disp.

art. 83 C. pen., pentru o pedeapsă anterioară, a fost corect aplicată de către instanța de fond. Împotriva acestor hotărâri, termen legal a declarat recursul inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente: Latura obiectivă a infracțiunii de dare de mită nu este demonstrată de materialul probator administrat, atâta vreme cât inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii silvice și, în plus nulitatea constatării flagrantului date fiind falsurile din aceste acte de urmărire penală. Chiar dacă prin absurd susține inculpatul s-ar considera că latura obiectivă a infracțiunii ar putea fi considerată ca fiind demonstrată, sub aspectul laturii subiective acest lucru nu ar putea fi susținut în raport de activitățile de provocare ale poliției prin reprezentanții săi.

Recursul nu este fondat. Susținerea inculpatului că, în actul de trimitere în judecată și soluția pronunțată de instanță, s-ar fi urmărit demonstrarea faptului că el ar fi dat mită pentru a scăpa de reținerea în sarcina sa a unei infracțiuni silvice, ceea ce nu este adevărat și că drept urmare mobilul infracțiunii de dare de mită lipsește este nereală. În realitate, așa cum atestă și declarațiile denunțătorului și propriile declarații ale inculpatului, acesta a urmărit tot timpul să-și recupereze atelajul (căruță și cal), ce fuseseră găsite abandonate de către organele de poliție în pădure, lângă o locuință, în care se aflau mai multe persoane ce tăiaseră mai mult material lemnos.

Prin urmare, în nici un moment în cauză, nu s-a reținut că mobilul infracțiunii de dare de mită, incriminarea sau mai exact neincriminarea sa pentru infracțiunea de furt ci, dimpotrivă, s-a reținut atât sub aspectul laturii obiective și subiective că, inculpatul a oferit și apoi a și remis inspectorului C.G., bani pentru a-și recupera atelajul, în afara cadrului legal și deci cu încălcarea de către organul de poliție a atribuțiilor de serviciu. Referitor la susținerea apelantului, că o serie din actele din dosarul de urmărire penală legate de flagrant, ar fi lovite de nulitate absolută, deoarece sunt falsificate, nu pot fi primite, întrucât este vorba numai despre o neconcordanță între datele din 17 sau 18 aprilie 2008, indicate de inculpat și lucrătorul de poliție, atâta vreme cât flagrantul a fost realizat în data de 18 aprilie 2008, iar această dată este necontestat.

Este de subliniat faptul că inculpatul cu intenție și din proprie inițiativă l-a abordat și i-a oferit lucrătorului de poliție o sumă de bani pentru a intra în posesia atelajului său, asigurându-l chiar că nu a „colaborat” cu nimeni. Susținerea conform căreia inculpatul ar fi fost provocat prin faptul că atunci când a mers la postul de poliție, când a mers din proprie inițiativă i-a fost dat numărul de telefon al sub-inspectorului C.G., nu poate fi reținută. Inculpatul la contactat pe sub-inspector cu care a stabilit să se întâlnească în 18 aprilie 2008 la postul de poliție.

Din redarea convorbirilor dintre cei doi cu ocazia deplasării inculpatului la postul de poliție, polițistul i-a spus că urmează să completeze, declarația dată anterior, după care inculpatul face mențiunea că nu are buletinul la el și pomenește despre suma de 5 milioane lei, pe care o pune pe birou, iar discuția continuă, în sensul că acești bani sunt pentru cele 3 căruțe, una a lui, iar celelalte două ale altor doi săteni. Inițiativa oferirii sumei de bani a aparținut fără putință de tăgadă inculpatului, iar scopul era acela de a-i fi înapoiat atelajul. În acest sens sunt relevante denunțul polițistului și ale martorilor dar și recunoașterea inculpatului privitor la discuțiile și demersurile anterioare, făcute de inculpat în același sens, al intrării în posesia atelajului său dar și ale altor doi consăteni.

Este de evidențiat că inculpatul știa că oferă bani pentru ca lucrătorul de poliție să-și încalce atribuțiile de serviciu, un drept „ocol”, iar lucrul acesta rezultă cu claritate din convorbirea realizată cu ocazia flagrantului, când inculpatul îl asigură pe polițist că pentru cea de-a patra căruță aflată la poliție și proprietarul acesteia este dispus să ofere ceva. În raport de considerentele arătate, Curtea consideră că atât situația de fapt cât și vinovăția inculpatului, privitor la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. a fost pe deplin dovedită. Constatând că hotărârile recurate sunt temeinice și legale, urmează ca, în conformitate cu disp. art. 385 15 pct. 1 C. proc.

pen., recursul să fie respins, ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva Deciziei penale nr. 17 din 4 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN