ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor penale

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67 din 25 octombrie 2010

a Tribunalului Sălaj în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c)

C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.R. pentru comiterea infracțiunii

de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) raportat la art. 5 alin. (1),

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-au respins ca nefondate

pretențiile civile formulate de denunțătorii G.D. și D.G.

S-au respins ca nedovedite

cheltuielile de transport efectuate de martorii C.D., L.D., S.I., G.C., B.I., B.E.L.

și I.B.

Cheltuielile judiciare

au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție Pitești a

fost trimis în judecată inculpatul S.R., pentru comiterea infracțiunii de luare

de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1),

art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și

sancționarea faptelor de corupție.

S-a reținut în fapt că

inculpatul S.R., în calitate de funcționar vamal, a pretins și primit la data de

26 aprilie 2006 suma de 5.000.000 ROL de la denunțătorul D.G., în scopul de a nu

dispune sancționarea acestuia contravențională și respectiv reținerea în vederea

confiscării a autoturismului său marca B., pentru nerespectarea legislației vamale

în vigoare.

Coroborând probele administrate

în cursul urmăririi penale: denunțul formulat de D.G. și G.D., declarațiile inculpatului

S.R., declarațiile martorilor T.A., G.C., B.I., B.E.L., I.B., C.D., L.D. și S.S.,

procesele-verbale de confruntare, note explicative ofițeri poliție judiciară, adrese

de la Direcția Regională Vamală Craiova, cu cele administrate în instanță: declarațiile

inculpatului S.R., declarațiile martorilor T.A., B.E.L., I.B., G.C., B.I., L.D.,

C.D., adrese de la Consulatul General al României - Milano - Biroul Atașatului de

Afaceri Interne, adrese de la I.G.P.R., Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală

nr. 14 din 08 februarie 2008 a Tribunalului Sălaj s-a dispus, în baza art. 254

alin. (2) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului

S.R. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se un

termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C.

proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 38 C.

pen.

În baza art. 71 alin.

(1) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), c) C. pen. din momentul în care prezenta hotărâre a rămas definitivă

și până la terminarea pedepsei, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat

pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 19 din Legea

nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorilor D.G. și G.D.,

suma de 5.000.000 ROL.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Instanța a reținut vinovăția

inculpatului, în urma audierii martorilor propuși prin rechizitoriu și a inculpatului,

dispunând astfel condamnarea inculpatului.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat apel inculpatul, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Serviciul Teritorial Cluj și părțile civile D.G. și G.D.

Prin decizia penală

nr. 112/A/2008 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen. s-au admis apelurile declarate de martorii G.D. și D.G., împotriva sentinței

penale nr. 14 din 08 februarie 2008 a Tribunalului Sălaj care a fost desființată

în parte și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Sălaj spre rejudecare doar

sub aspectul soluționării pretențiilor formulate de martorii apelanți G.D. și D.G.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței penale apelate, respingându-se ca nefondate apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial

Cluj și inculpatul S.R.

Împotriva acestei decizii

penale s-a declarat recurs de către inculpatul S.R., Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și martorii G.D.

și D.G.

Prin decizia penală

nr. 1999 din 28 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cu

majoritate, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, inculpatul S.R. și

denunțătorii D.G. și G.D., împotriva deciziei penale nr. 112/A din 06 noiembrie

2008 a Curții de Apel Cluj.

A casat hotărârea recurată,

precum și sentința penală nr. 14 din 08 august 2008 a Tribunalului Sălaj și a trimis

cauza spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea deciziei,

s-a reținut că instanțele de judecată nu au supus analizei și interpretării logice

toate contradicțiile semnalate de inculpat existente în probatoriul administrat,

care erau necesare a fi luate în considerare în soluționarea cauzei sub toate aspectele.

În acest sens, instanța de fond urma să reaudieze toate părțile, inculpatul, denunțătorii,

martorii, să insiste asupra lămuririi contradicțiilor învederate în notele scrise

și în motivele de recurs, să asigure inculpatului posibilitatea de a-și face apărare

efectivă, să lămurească relația dintre denunțători și martori, să emită o adresă

la Ministerul Administrației și Internelor, prin intermediul căruia să solicite

relații în țara de origine unde autoturismul era înmatriculat, în vederea efectuării

de verificări a datelor privind proprietarul, existența unei eventuale procuri pentru

folosința autoturismului.

Cu ocazia rejudecării

cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

În rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial

Cluj, se arată că la data de 26 aprilie 2006 denunțătorii D.G. și G.D. au formulat

un denunț împotriva inculpatului S.R. în sensul că în aceeași zi, în timp ce se

deplasau cu autoturismul marca B. pe DN 64 Drăgășani - Rm. Vâlcea, în punctul B.

au fost opriți în trafic de doi funcționari vamali care, după ce le-au verificat

documentele de proveniență ale autoturismului și au constatat că au încălcat reglementările

vamale în vigoare, le-au pretins suma de 5.000.000 ROL cu scopul de a nu-i sancționa

contravențional și de a nu le reține autoturismul în vederea confiscării.

În denunțul depus și înregistrat

la Ministerul de Interne - I.P.J. Vâlcea la 26 aprilie 2006, denunțătorii au arătat

următoarele: În data de 26 aprilie 2006, în jurul orelor 11

00

ne deplasam

cu autoturismul marca B. înmatriculat în Italia, din direcția Drăgășani - Rm. Vâlcea,

în localitatea I., fiind opriți de doi funcționari vamali, îmbrăcați în uniforme,

care au coborât dintr-un autoturism marca Bo. de culoare neagră, aceștia recomandându-se

ca fiind controlori vamali, numele unuia fiind S. Cei doi au solicitat actele mașinii

și sesizând că sunt pe numele unei persoane T.M., li s-a spus că nu au dreptul de

circulație cu mașina și că se fac vinovați de comiterea unor contravenții vamale

trebuind să li se aplice și o amendă. Cei doi denunțători au afirmat că nu au bani

de amendă, inculpații spunând că-i iartă dacă îi dă 5.000.000 ROL. Neavând bani,

D.G. a mers acasă, de unde a luat suma de 5.000.000 ROL pe care i-a dat inculpatului

în prezența soției sale, pentru a fi iertați de amenda de 120 milioane ROL.

În aceeași zi, celor doi

denunțători li s-au și luat declarații de către organele de poliție, în care au

arătat că în data de 26 aprilie 2006, în jurul orelor 11

00

, el, împreună

cu soția sa se deplasau cu autoturismul marca B. din direcția Drăgășani, iar în

comuna I., au fost opriți în trafic de doi funcționari vamali, care s-au recomandat,

li s-au cerut actele mașinii, spunându-li-se că nu figurează în documente și că

nu poate circula cu acest autoturism. S-a mai arătat că inculpatul s-a urcat în

mașina lui, soția lui coborând și plecând acasă, inculpatul spunându-i să se deplaseze

spre Rm. Vâlcea în vederea confiscării mașinii. Când au ajuns în localitatea B.,

inculpatul i-a cerut suma de 5.000.000 ROL pentru a-l ierta, iar întrucât nu avea

bani la el s-au întors în localitatea I. pentru ca denunțătorul să facă rost de

bani, celălalt funcționar staționând în localitatea B. pentru a-i aștepta.

În apropierea locuinței

s-a întâlnit cu soția lui, care s-a urcat și ea în autoturism. Iar de acasă au luat

suma de 4.000.000 ROL, după care s-au dus la Postul de Poliție de unde soția denunțătorului

a luat de la soția șefului de post suma de 1.000.000 ROL și s-au întors spre localitatea

B., unde i-a dat banii inculpatului, de față fiind și soția lui.

Aceeași stare de fapt

a declarat și G.D. în declarația dată în fața organelor de poliție la data de 26

aprilie 2006. Aceeași denunțătoare a mai declarat că „pe timpul cât soțul meu a

fost plecat cu lucrătorii vamali, iar eu am rămas în localitatea I., au povestit

cele întâmplate șefului de post I.B. și soției lui”, și cu toate acestea, la întoarcerea

soțului s-a dus la soția șefului de post și a cerut suma de 1.000.000 ROL pe care

trebuia să o dea inculpatului, în loc să le aducă la cunoștință și acest incident.

În declarațiile ulterioare

date la procuror în data de 27 decembrie 2006 cei doi denunțători și-au schimbat

în parte declarațiile, arătând că în data de 26 aprilie 2006, când s-au întors de

la Drăgănești, în autoturism, împreună cu ei se mai afla sora denunțătorului G.C.

și mama acesteia B.I., că nu au fost opriți în trafic, ci se aflau în staționare

în fața unui magazin, lângă ei apropiindu-se o mașină cu inscripțiile vama, din

care a coborât inculpatul, care i-a cerut actele, recomandându-se ca fiind S. de

la vamă, spunându-i că nu are actele în regulă și că este pasibil de amendă și de

confiscarea mașinii, cerându-i să-l însoțească cu mașina la Rm. Vâlcea după ce lasă

„doamnele” acasă. Denunțătorul a plecat cu mașina spre locuința sa, în fața lui

deplasându-se mașina vămii. După ce le-a lăsat pe „doamne” acasă, în mașina lui

s-a urcat inculpatul, plecând spre Rm. Vâlcea, pe drum inculpatul i-a cerut suma

de 5.000.000 ROL arătându-și cele cinci degete de la mâna dreaptă. Întrucât denunțătorul

nu avea acești bani, s-au întors înapoi în localitatea I. unde denunțătorul a văzut-o

pe sora sa G.C., care i-a dat suma de 4.000.000 ROL, aceasta reprezentând salariul

ei, după care s-a urcat și ea în mașină și au mers la Primărie pentru a o căuta

pe soția denunțătorului. În această declarație s-a mai arătat că banii ceruți de

inculpat au fost dați în localitatea B., după ce au oprit autoturismul inculpatul

i-a spus denunțătorului „haide, bagă banii aici” indicându-i buzunarul din partea

stângă a vestonului său a hainei de serviciu. Tot în aceeași, zi, în jurul orei

13

00

s-au deplasat la Rm. Vâlcea, pentru a o duce pe soția șefului de

post la un control medical, pe drum întâlnindu-se cu mașina vămii la intrarea în

Rm. Vâlcea.

În cursul judecății, denunțătorii

nu au putut fi audiați, pentru a lămuri contradicțiile dintre cele două declarații

date, întrucât nu s-au prezentat în instanță deși au fost citați de nenumărate ori.

De asemenea, și între

declarațiile date de martori s-a constatat existența anumitor contradicții. Astfel,

martora G.C. în declarația dată în fața procurorului în data de 16 mai 2006 a arătat

că în data de 26 aprilie 2006 s-a aflat în autoturism împreună cu cumnata sa, fratele

său și mama sa, în timp ce erau în staționare în fața magazinului din localitatea

I., a oprit mașina vămii, au coborât cei doi vameși, inculpatul a venit la mașină

și a cerut actele fratelui său, ambii inspectori verificând actele. Ea și celelalte

femei au fost duse acasă, denunțătorul urmând să meargă la Rm. Vâlcea. După ceva

timp la locuința lor a venit fratele său care i-a cerut suma de 5.000.000 ROL pentru

a o da vameșului să nu-i rețină mașina și să nu-i aplice amenda.

În declarația dată în

instanță martora a arătat că în data de 26 aprilie 2006, ea, mama și cumnata sa

au coborât din mașină, în fața magazinului și au plecat acasă, iar inculpatul s-a

urcat în mașină lângă fratele ei, de la acesta aflând că banii au fost puși în buzunarul

vestei inculpatului înainte de a ajunge în localitatea B.

Martora B.I. a declarat

în fața instanței că din spusele fiului ei știe că banii au fost dați după ce au

coborât din mașină, în localitatea B., inculpatul cerându-i să-i bage în buzunarul

de la vestă arătându-i cu mâna locul unde să-i pună.

Martora B.E.L. a arătat

că nu-și amintește sigur de la cine a cerut suma de 1.000.000 ROL pe care i-a dat

lui G.D., știind că trebuie să dea acei bani unei persoane de la vamă. Aceeași martoră

a mai declarat că G.D. i-a povestit că în localitatea B. s-au întâlnit cu mașina

vămii în care erau două persoane iar banii au fost dați unuia dintre ei, dar nu

mai reține dacă i-a pus în buzunarul de la haină sau între scaunele mașinii însă

nu-și mai amintește ce componență aveau bancnotele, numele persoanei la care au

fost dați, trecând mult timp de atunci.

Martorul I.B. a arătat

că denunțătorul i-a spus că a dat suma de 5.000.000 ROL unei persoane de la vamă,

atunci ei discutând cu colegul său L. care se afla în control. La întrebările adresate

de inculpat acesta a negat existența unui protocol încheiat de I.P.J. Vâlcea cu

vama în sensul de a opri în trafic mașinile care au numere de înmatriculare străine.

Martorul T.A. a declarat

că în data de 26 aprilie 2006 se afla împreună cu inculpatul într-o misiune de trei

zile pe raza jud. Vâlcea. În localitatea I. a oprit un autoturism marca B. de culoare

neagră, a cerut actele mașinii șoferul spunându-i că nu le are la el, el spunându-i

că trebuie să-i însoțească la Rm. Vâlcea la biroul vamal. Acesta a luat-o înainte,

ei cu mașina vămii în urma lui, la un moment dat denunțătorul a fugit. Au fost anunțate

organele vamale Rm. Vâlcea ceea ce s-a întâmplat fiind menționat în raport. S-a

mai arătat că el nu a reținut actele mașinii și că în acea zi nu s-a despărțit deloc

de inculpat.

Din adresa înaintată de

Autoritatea Națională a Vămilor, a rezultat că în data de 26 aprilie 2006, în perioada

10-11

30

echipajul a comunicat telefonic conducerii Direcției Regionale

Vamale Craiova că un autoturism marca B. de culoare neagă, înmatriculat în Italia,

a fost oprit în trafic, conducătorul nu a putut prezenta documentele mașinii, după

care a demarat în viteză.

De asemenea, din foile

de deplasare întocmite s-a putut observa că în data de 26 aprilie 2006, în jurul

orei 11

30

autoturismul nu a staționat în localitatea B., iar în jurul

orei 14

00

se aflau în mers spre localitatea C.

Din planșele foto existente

s-a putut observa că vesta reflectorizantă purtată de vameși nu este prevăzută cu

nici un buzunar.

De asemenea, la data de

15 aprilie 2005 a fost semnat un protocol între I.G.P.R. și Autoritatea Națională

a Vămilor privind prevenirea și combaterea fraudelor de natură vamală astfel încât,

chiar și polițiștii de la posturile de poliție aveau obligația de a înștiința Autoritatea

Vamală în cazul depistării în trafic a autoturismelor străine care nu prezentau

documentele legale, contrar celor susținute de martorul I.B. Coroborând toate aceste

declarații și mijloace de probă, având în vedere și contradicțiile dintre declarațiile

martorilor audiați și ale denunțătorilor date în cursul urmăririi penale se reține

că probele administrate nu oferă suficiente indicii de vinovăție a inculpatului

care să justifice tragerea la răspundere a acestuia.

Conform art. 345

alin. (1) C. proc. pen. asupra învinuirii instanța hotărăște prin sentință, pronunțând

după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Art. 345 alin.

(2) C. proc. pen. precizează că soluția de condamnare a inculpatului se pronunță

numai dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă

de inculpat.

Or, din piesele și lucrările

existente la dosar, nu s-a putut reține dacă inculpatul S.R. a pretins și primit

o sumă de bani, sub ce formă, în ce loc au fost pretinși și primiți banii, în prezența

căror persoane, întrucât așa cum am relatat din declarațiile denunțătorilor și ale

așa zișilor martori oculari, aceștia se contrazic în mod constant.

Interesul numiților D.G.

și G.D. în a formula un asemenea denunț, este unul justificat având în vedere că

nu posedau documentele necesare introducerii în țară a unui autoturism înmatriculat

în străinătate fiind pasibili de sancțiuni contravenționale și confiscarea autoturismului,

iar la câteva zile de la data incidentului aceștia au părăsit teritoriul țării.

Pentru aceste considerente,

având în vedere că probele strânse în cursul urmăririi penale și verificate în instanță,

nu dovedesc în mod cert că fapta a fost comisă de inculpat, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului.

Inculpatului i s-a respectat

dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme,

promovat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, cu privire la acest

principiu Convenția Europeană a Drepturilor Omului precizează că „exigențele egalității

de arme, în sensul unui echilibru just, între părți, implică obligația de a oferi

fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele

în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj față de adversarul

său”, ceea în cazul de față i s-a asigurat inculpatului.

Pe cale de consecință,

s-au respins pretențiile civile formulate de martorii denunțători, în baza art.

346 pct. 3 C. proc. pen.

De asemenea, întrucât

martorii C.D., L.D., S.I., G.C., B.I., B.E.L. și I.B. nu au justificat contravaloarea

cheltuielilor de transport și mijlocul de transport cu care s-au deplasat, având

în vedere că doi dintre ei sunt polițiști și au fost emise și mandate de aducere,

instanța a respins cererile ca nedovedite.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj.

În motivele de apel s-a

apreciat că soluția apelată este criticabilă, achitarea inculpatului S.R. de sub

învinuirea comiterii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, fiind în contradicție cu starea de fapt rezultată din probatoriul administrat.

În cauza de față, instanța

de fond și-a întemeiat soluția de achitare pe dispozițiile procedurale care reglementează

situația în care fapta dedusă judecății nu a fost săvârșită de către inculpat, respectiv

art. 10 lit. c) C. proc. pen., ceea ce presupune existența unei infracțiuni de luare

de mită, însă aceasta nu poate fi reținută în sarcina persoanei inculpate.

Motivarea sentinței se

fundamentează pe aprecierea probatoriului ca fiind contradictoriu, fără alte argumente

de natură să fundamenteze o astfel de soluție.

Prin decizia penală

nr. 149/A din 12 septembrie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de

procuror, a desființat în totalitate sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art. 254

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5, art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.R.

la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului

de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii

s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen.

În baza art. 359 C.

proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor a căror nerespectare

are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, a prevederilor

art. 83 C. pen.

În baza art. 19 din Legea

nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul să restituie denunțătorilor D.G. și G.D. suma

de 500 RON.

În considerentele deciziei

recurate se reține că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă, dar a

dat o greșită interpretare probelor administrate, reținând existența infracțiunii

de luare de mită, care însă ar fi fost comisă de o altă persoană și nu de către

inculpat.

A rezultat din probatoriul

administrat că la data de 26 aprilie 2006 inculpatul S.R. a pretins și primit suma

de 500 RON de la denunțătorul D.G., în scopul de a nu dispune sancționarea acestuia

contravențională și respectiv reținerea în vederea confiscării a autoturismului

marca B., pentru nerespectarea legislației vamale în vigoare.

Comiterea faptei și vinovăția

inculpatului S.R. sunt demonstrate de denunțul și declarațiile denunțătorilor D.G.

și G.D.

,

fișa postului inculpatului S.R., raport de misiune din 25 aprilie 2006,

planul de misiune pe perioada

17 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006, ordinul de misiune din 25 aprilie 2006, ordinul

de deplasare nr. D1, declarațiile martorilor G.C.

, B.I., B.E.L., I.B., C.D.M., L.D., S.I.,

proces-verbal de confruntare între denunțătorul D.G. și inculpatul S.R., proces-verbal

de confruntare între denunțătorul D.G. și martorul T.A., proces-verbal de confruntare

între denunțătoarea G.D. și inculpatul S.R., proces-verbal de confruntare între

denunțătoarea G.D. și martorul T.A., procese-verbale de confruntare între inculpatul

S.R. și martorii G.C., B.I.

În mod greșit instanța

de fond a apreciat că fapta nu a fost comisă de inculpatul S.R., câtă vreme probele

administrate dovedesc contrariul.

Din planul de misiune

pe perioada 17 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006 reiese că pentru data de 26

aprilie 2006 au fost planificați să desfășoare misiune timp de 10 ore pe raza județului

Vâlcea inculpatul S.R. și T.A. în scopul identificării mărfurilor sustrase de la

vămuire și a mărfurilor contrafăcute și a verificării legalității transporturilor

de coletărie.

Din ordinul de deplasare

nr. D1 din 25 aprilie 2006 aflat la dosar u.p. reiese că inculpatul S.R. s-a deplasat

pe raza județului Vâlcea în perioada 26-28 aprilie 2006, fiind reținut un autoturism

cu A.R.B. nr. R1 din 27 aprilie 2006 clarificarea situației vamale și că în timpul

misiunii a fost semnalat un incident consemnat în raportul la ordinul de misiune

din 25 aprilie 2006.

Din raportul de misiune

din 25 aprilie 2006, dosar u.p. reiese că în data de 26 aprilie 2006 între orele

10 și 11,30 inculpatul împreună cu martorul T.A. au efectuat supraveghere vamală

pe raza localității I., fiind oprit în trafic un autoturism marca B. de culoare

neagră, cu numere de Italia și pentru că actele de identificare ale conducătorului

auto și ale autoturismului nu au fost prezentate, conducătorul auto motivând că

le-a uitat acasă, a fost invitat conducătorul auto să meargă la cel mai apropiat

Birou Vamal, și anume cel din Râmnicu Vâlcea, pentru clarificarea situației vamale

a autoturismului. În timpul escortării către Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea conducătorul

auto a fugit, îndreptându-se către Râmnicu Vâlcea, echipajul mobil nereușind să-l

mai prindă.

Acest raport este datat

27 aprilie 2006, însă în lipsa altor elemente care să confirme întocmirea sa la

data respectivă (exemplu: consemnarea într-un registru special, cu numerotarea filelor,

sau cu număr de înregistrare), nu se poate exclude varianta întocmirii sale la o

altă dată. Se remarcă și faptul că în raport nu este trecut numărul de înmatriculare

al autoturismului marca B., număr ce ar fi trebuit reținut de inculpat sau de însoțitorul

său, în condițiile în care se susține că se bănuia comiterea unei contravenții de

către denunțător.

La dosarul de urmărire

penală se află adresa din data de 24 mai 2006 prin care Autoritatea Națională a

Vămilor a solicitat sprijinul Direcției Poliției de Frontieră Giurgiu în vederea

clarificării situației vamale a autoturismului marca B. de culoare neagră.

De asemenea la dosarul

de urmărire penală se află adresa din data de 30 mai 2006 a P.T.F Porțile de Fier

I întocmită urmare a solicitării telefonice a inculpatului, din care reiese că autoturismul

a intrat în România prin P.T.F. Nădlac în 26 noiembrie 2005, proprietarul autoturismului

fiind cetățeanul român C.M., la aceeași dată cu autoturismul intrând în România

și cetățeanul român D.G.

Se observă că aceste din

urmă demersuri au fost efectuate după circa o lună de zile de la data sesizării

organelor de urmărire penală cu prezenta faptă, nefiind de natură a ilustra buna

credință a inculpatului în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Fiind audiat de instanța

de apel la data de 8 iunie 2011 inculpatul a arătat că nu a solicitat ajutorul organelor

de poliție și nu a înștiințat poliția de frontieră în 26 aprilie 2006 deoarece nu

avea astfel de atribuții, doar șefii săi putând face respectivele sesizări (dosar

curte).

Această susținere a inculpatului

este contrazisă de adresa din dosarul de urmărire penală, care a fost întocmită

la solicitarea telefonică a inculpatului și nu a șefilor săi.

Denunțătorii D.G. și G.D.

au arătat în mod constant că inculpatul S.R. a pretins și primit suma de 5.00.000

ROL pentru a nu li se aplica o amendă în sumă de 120.000.000 ROL și a nu se confisca

autoturismul.

La denunțul formulat au

fost atașate și actele de proprietate ale autovehiculului.

Existența acestor acte

pune sub semnul întrebării susținerea inculpatului S.R. în sensul că denunțătorul

nu a prezentat nici un act cu privire la autovehicul, ci doar niște acte în limba

italiană, fiind greu de crezut că acesta nu ar fi prezentat actele, din moment ce

se afla în posesia lor.

Din declarația de la dosarul

de urmărire penală dată în 27 decembrie 2006 de către D.G. reiese că acestuia i

s-a prezentat spre vedere fotografia inculpatului S.R., denunțătorul confirmând

cu certitudine că acesta este vameșul care l-a oprit în trafic și i-a solicitat

documentele pentru control.

Greșit a reținut instanța

de fond că nu se poate stabili dacă inculpatul S.R. a pretins și primit o sumă de

bani, sub ce formă, în ce loc au fost pretinși și primiți banii, în prezența căror

persoane, întrucât denunțătorii și așa zișii martori oculari se contrazic în mod

constant.

Aspectele reținute ca

și contradicții de instanța de fond, referitoare la forma sub care au fost pretinși

banii, în ce loc au fost pretinși și primiți banii, în prezența căror persoane nu

sunt relevante pentru existența infracțiunii de luare de mită, aspectul esențial,

acela al pretinderii și primirii sumei de 5.000.000 ROL fiind relatat în mod constant

în toate declarațiile denunțătorilor și ale martorilor L.D., G.C., B.I., B.E.L.,

I.B.

Nu poate fi primită nici

reținerea instanței de fond că denunțătorii D.G. și G.D. aveau interes să formuleze

denunț împotriva inculpatului S.R., deoarece nu posedau documentele necesare introducerii

în țară a unui autoturism înmatriculat în străinătate fiind pasibili de sancțiuni

contravenționale și confiscarea autoturismului, iar la câteva zile de la data incidentului

aceștia au părăsit teritoriul țării, câtă vreme nu s-a demonstrat că autoturismul

cu care circulau ar fi fost introdus ilegal în țară ori că denunțătorul D.G. nu

avea dreptul de a circula cu respectivul autoturism, fiind astfel pasibil la data

de 26 aprilie 2006 de a fi sancționat contravențional.

Din adresele de la dosarul

de u.p. reiese că autoturismul cu nr. de înmatriculare a intrat în România prin

P.T.F. Nădlac în 26 noiembrie 2005, proprietarul autoturismului fiind cetățeanul

român C.M., la aceeași dată cu autoturismul intrând în România și cetățeanul român

D.G.

Scopul misiunii inculpatului

din data de 26 aprilie 2006 a fost de a identifica mărfuri sustrase de la vămuire,

mărfuri contrafăcute și de a verifica legalitatea transporturilor de coletărie.

Nu s-a demonstrat în prezenta

cauză că autoturismul  a fost sustras de la vămuire de inculpat, eventuala datorie

vamală fiind în sarcina proprietarului autoturismului și nu a utilizatorului.

Cu ocazia rejudecării

cauzei s-au făcut demersuri suplimentare, iar din nota Consulatului General al României

din Milano de la Dosarul nr. 2710/84/2010 al Tribunalului Sălaj reiese că autoturismul

marca B. nu figurează ca fiind furată din Italia, vândută sau radiată din circulație

și este înscrisă la 22 octombrie 2007 pe numele R.A.S., rezident în Italia, localitatea

L. și că din data de 29 iunie 2005 până la cea a vânzării auto în cauză a aparținut

cetățeanului român T.I.M., rezident în localitatea L.

În declarația dată la

27 decembrie 2006 denunțătorul D.G. a arătat că a venit în România în preajma sărbătorilor

de Paști, pentru a oficia căsătoria cu actuala sa soție G.D., cu autoturismul, pe

care îl împrumutase de la nașul său T.I.M., care lucrează, ca și denunțătorul, în

Italia.

În consecință nu se poate

reține că denunțătorii aveau interes să formuleze denunț împotriva inculpatului

deoarece erau pasibili de plata unei amenzi contravenționale consistente ori de

confiscarea autoturismului, nefiind demonstrat că autoturismul era furat.

Darea sau pretinderea

de sume de bani pentru ca funcționarul să îndeplinească un act contrar îndatoririlor

sale de serviciu reprezintă una din modalitățile alternative de comitere a infracțiunilor

de dare și luare de mită, astfel că de regulă în cazul acestor infracțiuni cei care

dau bani unui funcționar cu atribuții de sancționare contravențională o fac pentru

a nu fi sancționați.

Nu poate fi primită nici

apărarea inculpatului că prezentul dosar se datorează relației de prietenie dintre

denunțătorul D.G. și șeful de post din localitatea I. și a relației de dușmănie

dintre inculpat și șeful de post ca urmare a unui control declanșat la postul de

poliție în urma identificării de către funcționarii vamali pe raza localității I.

a unor autoturisme furate, câtă vreme afirmațiile inculpatului nu se coroborează

cu nici un mijloc de probă și câtă vreme nu s-a demonstrat că șeful de post a avut

de suferit vreo consecință pe plan profesional ori personal în urma controlului

la care a făcut inculpatul referire.

Suma pretinsă de inculpat,

de 500 RON, la nivelul anului 2006, când salariul minim pe economie era de 370 RON,

începând cu data de 1 aprilie 2006, nu poate fi considerată ca fiind o sumă prin

care s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală.

În opinia Curții la aprecierea

gravității atingerii aduse relațiilor sociale trebuie să se țină seama de situația

generală a societății și de cea particulară a celui direct lezat.

Aceasta deoarece o astfel

de sumă într-o țară în care venitul minim pe economie este și în prezent de circa

100 euro, în care pensia de care beneficia majoritatea pensionarilor nu depășea

100 euro, nu poate fi apreciată ca fiind o sumă mică.

Suma nu este nesemnificativă

nici din perspectiva denunțătorului D.G., nefiind demonstrat că acesta era o persoană

care să realizeze venituri importante, suma fiind astfel insignifiantă, cu atât

mai mult cu cât la data respectivă denunțătorul nici nu dispunea de suma de 500

RON, fiind nevoit să apeleze la mai multe persoane, pentru a aduna suma de bani

pretinsă de inculpat.

Pentru toate aceste considerente

Curtea a apreciat că fapta mai sus descrisă prezintă toate trăsăturile tipice și

esențiale ale infracțiunii de luare de mită și că a fost comisă de inculpatului

S.R., motiv pentru care î

n

baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de

către D.N.A. - Serviciul

Teritorial Cluj împotriva sentinței penale nr. 67 din data de 25 octombrie 2010

a Tribunalului Sălaj.

Împotriva deciziei penale

nr. 149 din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj în termen legal au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Cluj și inculpatul S.R.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj a criticat

decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante

în favoarea inculpatului.

În motivarea recursului

se arată că lipsa antecedentelor penale și conduita corespunzătoare a inculpatului

anterior săvârșirii faptei nu sunt elemente de individualizare de natură să determine

reținerea în mod obligatoriu în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante, în

condițiile atitudinii de nerecunoaștere adoptată și a rezonanței negative pe care

activitatea infracțională a generat-o.

În consecință, se solicită

înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea pedepsei aplicate și a termenului

de încercare.

Inculpatul S.R. a criticat

hotărârea atacată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, având în vedere că probele administrate nu dovedesc

cu certitudine comiterea acestei infracțiuni.

Recurentul inculpat a

solicitat casarea deciziei penale recurate și menținerea hotărârii instanței de

fond.

Examinând recursurile

declarate în cauză prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru

considerentele ce urmează:

Pe baza probelor administrate

atât la urmărirea penală, cât și la cercetarea judecătorească, inclusiv în cursul

rejudecării, instanța de apel a reținut corect în sarcina inculpatului săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. raportat la art. 5,

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În fapt, la data de 26

aprilie 2006, inculpatul, în calitate de funcționar vamal, a pretins și a primit

de la denunțătorul D.G. suma de 500 RON (5.000.000 ROL) cu scopul de a nu dispune

sancționarea contravențională a acestuia și reținerea, în vederea confiscării, a

autoturismului marca B. pentru nerespectarea legislației vamale în vigoare.

Săvârșirea infracțiunii

de către inculpat rezultă din declarațiile martorilor denunțători D.G. și G.D. ce

se coroborează cu declarațiile martorilor G.C., B.I., B.E.L., I.B., C.D., L.D.,

S.I., procesele-verbale de confruntare între inculpat și denunțătorii D.G. și G.D.,

inculpat și martorii G.C., B.I., procesul-verbal de confruntare între denunțătoarea

G.C. și martorul T.A., cu fișa postului inculpatului S.R., raportul de misiune din

25 aprilie 2006, ordinul de deplasare nr. D1 și planul de misiune pe perioada 17

aprilie 2006 - 30 aprilie 2006.

Astfel, denunțătorii au

arătat constant pe parcursul procesului penal că inculpatul a pretins suma de 500

RON pentru a nu aplica o amendă în cuantum de 120.000.000 ROL și a nu dispune confiscarea

autoturismului.

Pentru că denunțătorul

D.G. nu dispunea de suma respectivă a împrumutat 400 RON de la sora sa, martora

G.C. și 100 RON de la martora B.E.L.

Împrejurarea că denunțătorul

a împrumutat sumele respective de la martorele menționate rezultă din declarațiile

acestora ce se coroborează cu declarațiile martorilor C.D., I.B., L.D. și B.I. Aceștia

au aflat de la denunțător care este scopul pentru care a împrumutat banii, respectiv

pentru a-i da inculpatului, care îi pretinsese această sumă de bani.

Martora G.D. a mers împreună

cu inculpatul și cu soțul său D.G. cu autoturismul condus de acesta la sediul Primăriei

I. unde lucra martora B.E.L. pentru a împrumuta de la aceasta suma de 100 RON, după

care toți trei s-au deplasat în localitatea B. unde martorul T.A. - celălalt vameș

- cu autoturismul de serviciu.

Pe drum, G.D. i-a înmânat

soțului său suma de 100 RON, iar în momentul în care autoturismul marca B. condus

de denunțător a oprit lângă autoturismul vămii, inculpatul i-a cerut denunțătorului

să-i bage banii în buzunarul din partea stângă a ținutei.

Denunțătorii și martorele

G.C. și B.I. și-au menținut aceste declarații și cu ocazia confruntării cu inculpatul

și cu martorul T.A.

În cursul judecății martorii

și-au menținut declarațiile date la procuror, din acestea rezultând fără dubiu că

în momentul când inculpatul i-a pretins banii denunțătorului D.G. în mașina acestuia

nu se aflau decât ei, iar banii au fost dați inculpatului în prezența soției denunțătorului

- martora G.D.

Ambii martori au arătat

că banii au fost puși de D.G. în buzunarul stâng al uniformei pe care o purta inculpatul,

la solicitarea acestuia, susținând că inculpatul a ridicat vesta reflectorizantă

pe care o avea (Dosar nr. 1539/84/2007).

Înalta Curte constată

că nu au relevanță sub aspectul comiterii infracțiunii, împrejurarea că martorii

au folosit diferiți termeni cu privire la obiectul vestimentar - sacou, ținută,

haină, veston, aceasta fiind o chestiune de percepție a martorilor.

Oricum martorii au arătat

că inculpatul purta o ținută oficială, de culoare închisă, precum și vesta reflectorizantă,

aspect recunoscut și de inculpat.

Conform fișei postului,

inculpatul avea ca atribuții de serviciu constatarea și sancționarea nerespectării

reglementărilor în domeniul vamal, reținerea și confiscarea mărfurilor și bunurilor

care fac obiectul nerespectării prevederilor legale aplicabile domeniului vamal.

Conform planului de misiune

al echipelor mobile pe perioada 17 aprilie 2006 - 30 aprilie 2006, inculpatul și

martorul T.A. au fost planificați să desfășoare o misiune timp de 10 ore pe raza

județului Vâlcea pentru a identifica eventuale mărfuri sustrase de la vămuire, mărfuri

contrafăcute și a verifica legalitatea transporturilor de coletărie.

Din raportul de misiune

din 25 aprilie 2006 întocmit de inculpat rezultă că la data de 26 aprilie 2006 între

orele 10:00 și 11:30 a oprit în trafic un autoturism marca B. de culoare neagră,

înmatriculat în Italia și pentru că șoferul a refuzat prezentarea actelor sale și

ale autoturismului a fost invitat să meargă la cel mai apropiat birou vamal, respectiv

cel din Rm. Vâlcea. În timpul escortării către biroul vamal, șoferul a fugit, iar

echipajul mobil nu a reușit să-l prindă.

Din examinarea raportului

de misiune rezultă că a fost datat 27 aprilie 2006, însă așa cum a reținut și instanța

de apel nu există alte elemente care să susțină întocmirea sa în acea dată (înscrierea

într-un registru, primirea unui număr de înregistrare etc.), ceea ce nu exclude

împrejurarea ca acest raport să fie întocmit ulterior.

Cele susținute de inculpat

și consemnate în raportul de misiune sunt contrazise și de declarațiile martorilor

G.C., B.I. din care rezultă că inculpatul s-a întors cu denunțătorul la domiciliul

acestuia, în localitatea I., din drumul spre Biroul Vamal Rm. Vâlcea.

Martora B.E.L. a arătat

că în aceeași zi - 26 aprilie 2006 - s-a deplasat în mun. Rm. Vâlcea împreună cu

denunțătorii pentru investigații medicale depunând la dosar biletul de trimitere

pentru analize medicale eliberat la 26 aprilie 2006 și și-a notat nr. de înmatriculare

al autoturismului de serviciu al celor doi vameși, pe baza căruia comisarul șef

C.G. de la I.P.J. Vâlcea a identificat membrii echipei mobile aflată în misiune

pe raza județului Vâlcea.

Ulterior, după începerea

cercetărilor în prezenta cauză, inculpatul a făcut demersuri pentru a clarifica

situația vamală a autoturismului marca B.

Astfel, la data de 30

mai 2006, ca urmare a solicitării telefonice a inculpatului, P.T.F. Porțile de Fier

1 comunică Direcției Vamale Craiova că autoturismul respectiv a intrat în România

prin P.T.F. Nădlac la data de 26 noiembrie 2005, iar la aceeași dată a intrat în

România și martorul D.G.

Din nota Consulatului

General al României la Milano rezultă că autoturismul respectiv nu figurează ca

furat din Italia sau radiat din circulație, este înscris din 22 octombrie 2007 pe

numele lui R.A.S., iar din 29 iunie 2005 până la cea a vânzării a aparținut cetățeanului

român T.I.M., rezident în Italia.

Această notă se coroborează

cu declarațiile martorului denunțător D.G. care a relatat că a venit în România

cu autoturismul marca B. pe care îl împrumutase de la nașul său T.I.M., ce lucrează

în Italia.

Toate aceste aspecte demonstrează

că denunțătorii nu aveau un interes să formuleze denunțul împotriva inculpatului,

autoturismul nefiind furat sau radiat din circulație, iar o eventuală sancțiune

contravențională legată de regimul vamal nu putea fi aplicată decât proprietarului

acestuia.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte constată că hotărârea de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită este temeinică și legală.

Referitor la recursul

declarat de procuror prin care se solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante,

majorarea pedepsei și a termenului de încercare, Înalta Curte reține că dispozițiile

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.

Prin decizia recurată

s-a realizat o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise,

suma de bani pretinsă și primită cu titlu de mită, datele care circumstanțiază persoana

inculpatului.

Astfel, acesta nu este

cunoscut cu antecedente penale, nu a mai fost anterior cercetat penal sau disciplinar

pentru fapte legate de activitatea de serviciu, este căsătorit și are în întreținere

un copil minor, iar după comiterea faptei a demisionat din cadrul D.R.V. Craiova.

În favoarea inculpatului

a fost reținută corect circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C.

pen., pedeapsa fiind redusă corespunzător și este în măsură - prin cuantumul său

și modalitatea de executare - să corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei

prevăzut de art. 52 C. pen.

În motivele scrise de

recurs, inculpatul S.R. a criticat decizia recurată și sub aspectul cuantumului

cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, apreciind că acesta este nejustificat

în raport cu actele efectuate în dosar.

Înalta Curte nu poate

cenzura însă cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul

prin prisma cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de dispozițiile

art. 385

9

pct. 1-21 C. proc. pen.

În raport cu cele arătate,

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

ca nefondate recursurile declarate de procuror și de inculpați.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul S.R. împotriva deciziei penale

nr. 149 A din 12 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16 mai 2012.