ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1120/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1120/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 154

din 12 aprilie 2011 pronunțată în Dosar nr. 7478/117/2010 al Tribunalului Cluj,

a fost condamnat inculpatul D.D., în baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la

art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a)

și art. 76 lit. c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la

pedeapsa de 1 (un) an și 6 (sase) luni închisoare.

S-a făcut

aplicarea art. 71 alin. (2) și art. 64 lit. a) Teza a ll-a C. pen.

În temeiul

art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de

art. 82 C. pen., respectiv acela de 3 ani și 6 luni.

Conform art.

359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a

suspendării condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen.

S-a făcut

aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art.

254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus

confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 200 RON

care a făcut obiectul material al infracțiunii de luare de mită.

Conform art.

189 C. proc. pen. s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 100 RON

reprezentând onorariul, parțial, al apărătorului din oficiu (avocat C.D.), care

s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției.

Potrivit art.

191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat, în sumă de 500 RON, din care 100 RON reprezintă onorariul

avocațial din oficiu.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu nr. 979/P/2009, a

fost trimis în judecată inculpatul D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare

de mită, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7

din Legea nr. 78/2000, reținându-se în principal că, în data de 26 septembrie 2009,

în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza Municipiului

Cluj-Napoca, în calitate de agent principal de poliție, desemnat polițist rutier,

a pretins și a primit de la conducătorul auto M.B.L., prin intermediul

denunțătoarei O.A.M., suma de 200 RON pentru a-i aplica acestuia o sancțiune

contravențională mai ușoară.

Inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lui.

Din probele administrate

în cauză, instanța a reținut următoarele:

La data de 05

octombrie 2009, la sediul D.G.A. - Serviciul Teritorial Anticorupție Cluj, s-au

prezentat denunțătorii B.M.L. și O.A.M. care au sesizat organele de urmărire penală

cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de dare de mită, corelativ

cu săvârșirea de către doi agenți de poliție a infracțiunii de luare de mită.

Astfel, la data

de 26 septembrie 2009, denunțătorii, care erau prieteni, au ieșit în oraș împreună,

denunțătorul B.M.L. conducând autoturismul marca F.F., proprietatea denunțătoarei

O.A.M., pe raza Municipiului Cluj-Napoca, în zona Pieței C., respectiv în dreptul

sediului P.B. și a Băncii T., aceștia au fost opriți în trafic de către un agent

de poliție care a coborât din autospeciala poliției marca V.T., având indicativul

RR și inscripția Poliție, vehiculul fiind parcat în zona de delimitare a stației

de troleibuz.

Potrivit Buletinului

Postului Secției X Poliție din data de 26 septembrie 2009, agentul principal de

poliție D.D. a fost repartizat în schimbul III (între orele 22 - 06), într-o echipă

mixtă cu plutonierul de jandarmi P.A.M.

Potrivit fișei

postului, inculpatul D.D. avea printre atribuțiile de serviciu și competența privind

constatarea contravențiilor la regimul circulației rutiere, precum și aplicarea

sancțiunilor contravenționale aferente, având obligativitatea ca la terminarea serviciului

să predea exemplarele 2 și 3 ale proceselor-verbale încheiate și să întocmească

raport de evenimente.

În acest context,

la momentul opririi în trafic a denunțătorilor, inculpatul D.D. Ie-a explicat acestora

că au trecut pe culoarea roșie a semaforului amplasat în dreptul instituțiilor bancare

amintite.

Denunțătorul B.M.L.

a coborât din autoturism să discute cu agentul de poliție care i-a comunicat că

pentru contravenția săvârșită se prevede sancțiunea reținerii permisului de conducere

în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile și aplicarea

unei amenzi contravenționale în cuantum de 300 RON.

Denunțătorul a

explicat agentului de poliție că este cetățean tunisian și că urmează să părăsească

România, neavând posibilitatea să se reîntoarcă pentru a-și ridica permisul de conducere.

Inculpatul D.D.

i-a comunicat acestuia că nu poate să îl lase să plece nesancționat, deoarece este

împreună cu „șeful său", în aceste condiții denunțătorul solicitând să discute

și cu celălalt bărbat care îl însoțea pe agent și care se afla în mașina poliției.

Denunțătorului

i s-a cerut să aștepte în mașină până când cei doi vor ajunge la o concluzie.

În așteptarea

inculpatului, denunțătorul B.M.L. a hotărât să înregistreze audio-video convorbirea

pe care urma să o aibă cu acesta, sens în care s-a folosit de telefonul său marca

I. pe care se afla instalat softul de înregistrare audio C.

Denunțătoarea

O.A.M. a rămas în mașină alături de denunțător în partea dreaptă a șoferului.

Potrivit declarațiilor

concordante ale denunțătorilor, coroborate cu imaginile video și înregistrările

audio ale convorbirii, precum și cu imaginile surprinse de camerele exterioare de

supraveghere ale bancomatului aparținând Băncii P. România - Sucursala C.C., înregistrări

puse la dispoziția organului de urmărire penală pe suport optic, inculpatul D.D.

s-a reîntors la mașina în care se aflau denunțătorii având asupra sa carnetul de

procese-verbale.

Procesul-verbal

era deja scris, inculpatul explicând textual denunțătorilor că „Ie-a dat numai un

avertisment pentru altceva", solicitând totodată ca denunțătorul B.M.L. „să-i

dea o semnătură".

În timp ce inculpatul

D.D. îi indica denunțătorului rubricile din procesul-verbal în care trebuie să semneze,

denunțătoarea O.A.M. încerca să îl convingă pe polițist că nu au trecut pe culoarea

roșie.

În timpul convorbirii,

agentul de poliție cere expres denunțătorilor să nu aprindă lumina interioară din

habitaclul autoturismului, după care acesta le pretinde că, „având în vedere că

îi 300 (RON) sancțiunea, să pună în procesul-verbal 200 de RON".

Denunțătoarea

O.A.M. nu a auzit la început solicitarea, întrebându-l pe agentul de poliție dacă

dorește o cafea.

În momentul în

care denunțătorii se dumiresc că li s-a pretins o sumă de bani, denunțătoarea a

scos din portmoneu suma de 20 RON, bancnotele fiind înmânate celuilalt denunțător

pentru a le preda inculpatului.

Inculpatul D.D.

Ie-a precizat că „a spus 200 RON, iar nu 20 RON", context în care, neavând

suma de bani la ei, denunțătorul B.M.L. i-a cerut denunțătoarei să meargă la bancomatul

Băncii P. să scoată suma de bani.

Imaginile surprind

momentul când inculpatul D.D. nu înțelege pe moment ce se întâmplă, cere să i se

dea procesul-verbal cu banii puși în el și este extrem de nemulțumit când înțelege

că denunțătoarea trebuie să meargă la bancomat, motiv pentru care restituie denunțătorului

permisul de conducere și îi precizează expres acestuia că „se vor întâlni, după

colț, un pic mai jos".

Denunțătoarea

O.A.M. s-a deplasat la bancomatul Băncii P România - Sucursala C. din Piața C.,

fiind surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce se apropia de bancomat, efectua

operațiunea de retragere a sumei de 200 RON, după care s-a reîntors la autoturismul

în care se afla celălalt denunțător.

Potrivit adresei

Băncii P. România - Sucursala C. în noaptea de 26 septembrie 2009, la ora 23:29:51,

s-a înregistrat tranzacția efectuată la terminalul Băncii P. România - Sucursala

C.C. cu cardul Visa aparținând Băncii B., în valoare de 200 RON.

În timp ce denunțătoarea

efectua operațiunile la bancomat, în fundalul înregistrării se observă că inculpatul

se îndepărtează de mașina denunțătorilor, ulterior camerele de supraveghere înregistrând

trecerea vehiculului de poliție și a mașinii conduse de denunțător care venea în

urma acesteia, ambele intrând pe strada T.M. unde în zona restaurantului S., denunțătoarea

O.A.M. a coborât din mașină și i-a dat agentului de poliție suma de 200 RON, după

care toți s-au îndepărtat.

Efectuându-se

verificări pentru a se identifica unitatea de poliție care utilizează autovehiculul

marca V.T. cu indicativul RR indicat de denunțători, s-a stabilit că acesta se află

în utilizarea Poliției Municipiului Cluj-Napoca, Secția X, iar în data de 26

septembrie 2009 acesta a fost utilizat în activitățile de patrulare de către echipajul

compus de agentul principal de poliție D.D. și de plutonier de jandarmi P.A.M. din

cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj.

Potrivit Buletinului

Postului Secției X Poliție din data de 26 septembrie 2009, inițial, inculpatul D.D.

și făptuitorul P.A.M. urmau să utilizeze în activitățile de patrulare din noaptea

respectivă alt vehicul din dotarea instituției, stabilindu-se că, datorită lipsei

carburantului, s-a luat decizia deplasării cu autovehiculul marca V.T. având indicativul

RR.

La datele de 14

octombrie 2009 și 24 octombrie 2009, ambii denunțători l-au recunoscut după planșa

foto pe agentul de poliție căruia i-au dat suma de 200 RON, acesta fiind identificat

în persoana inculpatului D.D.

Potrivit originalului

procesului-verbal de contravenție din data de 26 septembrie 2009, ora 23:20, conducătorul

auto B.M.L. a fost sancționat contravențional cu avertisment pentru că la controlul

documentelor nu avea asupra sa actele de identitate, menționându-se în cuprinsul

procesului-verbal ora și locul în care a fost oprit în trafic denunțătorul, împrejurarea

că denunțătorul recunoaște fapta contravențională, procesul-verbal fiind semnat

de denunțător în lipsa unui martor asistent, atestând că a luat la cunoștință de

conținutul procesului-verbal și că a primit procesul-verbal de contravenție.

În cursul urmăririi

penale, a fost identificat carnetul de procese-verbale utilizat de inculpatul D.D.,

stabilindu-se că exemplarul aflat în acesta conține aceleași date, nefiind operate

modificări.

Potrivit fișei

postului, inculpatul D.D. avea printre atribuțiile de serviciu și competența privind

constatarea contravențiilor la regimul circulației rutiere, precum și aplicarea

sancțiunilor contravenționale aferente având obligativitatea ca, la terminarea serviciului,

să predea exemplarele 2 și 3 ale proceselor-verbale încheiate și să întocmească

raport de evenimente.

Inculpatul D.D.

nu a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, însă a confirmat susținerile

denunțătorilor privind oprirea în trafic, prezența și participarea ambilor denunțători

la discuțiile legate de trecerea pe culoarea galbenă sau roșie a semaforului și

aplicarea contravenției.

În pofida faptului

că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lui, vinovăția

sa este dovedită fără dubiu prin probele administrate în cauză, și anume: proces-verbal

de verificare, denunțurile formulate de B.M.L. și O.A.M., declarațiile denunțătoarei

O.A.M., proces-verbal de examinare a Buletinului Postului Secției X Poliție, proces-verbal

de redare a înregistrărilor audio-video puse la dispoziție de denunțătorul B.M.L.,

procese-verbale de prezentare spre recunoaștere după planșa foto, declarațiile martorilor

asistenți B.E.N., S.Z., P.A.M. și R.L.L., adresa din 12 octombrie 2009 a Băncii

P. România SA - Sucursala C.C., în original procesul-verbal de contravenție din

data de 26 septembrie 2009, cotoarele proceselor-verbale de contravenție întocmite

de inculpat, ridicate de la secție (în plic sigilat anexat), proces-verbal de examinare

a fișei postului inculpatului D.D., declarațiile martorilor P.A.M. și P.A.l., proces

- verbal de examinare a suportului optic tip DVD marca S., pus la dispoziție de

Banca P. România SA Sucursala C.C., la data de 12 octombrie 2009, conținând imagini

înregistrate de sistemul de supraveghere în cursul zilei de 26 septembrie 2009,

între orele 23.10-24.00, în original suporturi optice: DVD marca I. predat de denunțătorul

B.M.L., DVD marca S. înaintate de Banca P. România SA - Sucursala C.C. cu imagini

înregistrate de sistemul de supraveghere din data de 26 septembrie 2009, orele 23.10-24.00

și DVD marca T. înaintate de Banca T. cu imagini înregistrate de sistemul de supraveghere

din data de 26 septembrie 2009, orele 23.00-24.00, proces-verbal de examinare a

suporturilor optice sus-menționate de către instanța de judecată, în ședința publică

din data de 22 martie 2011, coroborate cu declarațiile inculpatului D.D.

Trebuie menționat

că apărarea inculpatului s-a axat pe criticarea sub aspecte de nelegalitate și netemeinicie

a unor probe administrate în cauză, acesta susținând, în esență, că procesul-verbal

de recunoaștere după fotografii de către denunțătorul B.M.L. este nelegal, întrucât

cu ocazia activității respective au fost încălcate prevederile art. 128 C.

proc. pen. privind asigurarea unui interpret, denunțătorul necunoscând limba română

suficient de bine, după cum rezultă din declarațiile martorei S.Z., dar și din răspunsurile

date de către denunțător, prin e-mail, instanței de judecată; că acest denunțător

nu a fost audiat deloc de către organele de urmărire penală, nefiind efectuate demersuri

în acest sens; că declarațiile denunțătoarei O.A.M. sunt oscilante și nesigure cu

privire la aspecte esențiale ale cauzei; că înregistrarea audio-video prezentată

de către denunțătorul B.M.L. nu poate fi folosită ca mijloc de probă întrucât a

fost obținută ilegal, cu implicarea organelor judiciare - D.G.A., care ar fi pus

la dispoziția denunțătorului aparatura de înregistrare audio-video mult mai performantă

decât un simplu telefon mobil (motiv pentru care a și fost predat organelor judiciare

un DVD cu imaginile filmate în seara respectivă și nu suportul original, care ar

fi putut fi în cazul de față memoria telefonului sau cardul de memorie); că înregistrările

video ale camerelor de supraveghere de la bănci, deși legale, sunt lipsite de temeinicie

întrucât nu apare pe ecranul filmării data, ora și minutul la care filmările au

fost realizate, iar aceste imagini nu se corelează, sub aspect temporal, nici între

ele și nici cu celelalte probe administrate în cauză.

Tribunalul a constatat

că toate criticile formulate de inculpat sunt neîntemeiate, întrucât, în ceea ce-l

privește pe denunțătorul B.M.L., nu se impunea desemnarea unui interpret nici cu

ocazia formulării denunțului și nici cu ocazia efectuării recunoașterii după planșa

fotografică, deoarece, după cum chiar denunțătorul arată în cuprinsul denunțului

aflat la dosarul de urmărire penală, acesta înțelege, vorbește limba română și citește

fără probleme, mai greu descurcându-se cu scrierea în limba română, motiv pentru

care a și solicitat ca denunțul să fie consemnat în scris de către organul de cercetare

penală. De altfel, chiar inculpatul arată în cuprinsul declarației date în faza

de urmărire penală că a vorbit cu denunțătorul B.M.L. în limba română, putându-se

înțelege (ceea ce este până la urmă firesc, deoarece denunțătorul a absolvit o facultate

în România), iar martorii asistenți la recunoașterea după planșa foto nu au sesizat

să fi existat probleme de comunicare sau înțelegere cu ocazia efectuării recunoașterii

de către denunțător (deși martora S.Z. a precizat că denunțătorul vorbea destul

de rău românește), dimpotrivă, denunțătorul înțelegând natura activității procesual

- penale la care participă și recunoscând fără nici o ezitare fotografia polițistului

(inculpatului) care a săvârșit infracțiunea de luare de mită în paguba sa și a prietenei

sale O.A.M.

Referitor la neaudierea

denunțătorului de către organele de urmărire penală, este de precizat faptul că,

după cum rezultă din declarațiile denunțătoarei O.A.M., în toamna anului 2009, terminându-și

studiile, denunțătorul a plecat definitiv în Tunisia, acesta fiind și motivul pentru

care nu a mai putut fi audiat de către organele de cercetare penală. De altfel,

denunțătoarea O.A.M. a pus la dispoziția instanței de judecată adresa de e-mail

a lui B.M.L., ulterior acesta fiind contactat în modalitatea menționată și confirmând

faptul că a plecat definitiv din România, respectiv precizând că este imposibil

pentru el să vină în România, dar își amintește declarația (denunțul) dată cu privire

la fapta dedusă judecății, iar aceasta corespunde în totalitate adevărului.

Cu privire la

declarațiile denunțătoarei O.A.M., este de menționat faptul nu se constată nici

un fel de contradicții sau oscilații cu privire la elementele esențiale ale cauzei,

dimpotrivă denunțătoarea fiind fermă și categorică atunci când afirmă că inculpatul

i-a cerut ei și denunțătorului o sumă de bani pentru faptul că Ie-a întocmit un

proces-verbal pentru „altceva" și nu pentru contravenția săvârșită, relatând

în detaliu atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată

întregul incident și discuțiile avute cu inculpatul (declarații care se coroborează

întrutotul cu denunțurile formulate în cauză, cu imaginile video și înregistrările

audio ale convorbirii, cu mențiunile cuprinse în procesul-verbal de contravenție

încheiat de inculpat, precum și cu imaginile surprinse de camerele exterioare de

supraveghere ale bancomatului aparținând Băncii P. România - Sucursala C., P-ța

C.). Este adevărat că în fața instanței de judecată denunțătoarea a arătat că, din

cauza trecerii timpului, nu-și mai amintește cu certitudine dacă inculpatul Ie-a

solicitat suma de 200 RON sau 300 RON, respectiv dacă ea sau denunțătorul B.M.L.

a înmânat efectiv suma de bani inculpatului (aspecte care oricum nu sunt de natură

să schimbe în vreun fel datele problemei), dar a precizat că își menține întrutotul

declarațiile date în faza de urmărire penală când evenimentele îi erau proaspete

în memorie.

Referitor la susținerile

inculpatului cu privire la caracterul ilegal al înregistrării audio-video efectuată

de către denunțător, este de menționat faptul că acestea sunt total nedovedite și

chiar fanteziste, fiind infirmate categoric atât de susținerile denunțătorului B.M.L.

(care arată că a realizat din proprie inițiativă înregistrarea cu telefonul său

mobil marca I., ce are un soft de înregistrare audio-video numit C., dar a pus la

dispoziția organelor de urmărire penală doar un DVD-R marca I.  conținând înregistrările

efectuate la data de 26 septembrie 2009, ora 23.29), cât și de cele ale denunțătoarei

O.A.M. (care arată că denunțătorul s-a hotărât să-l înregistreze pe polițist cu

telefonul mobil, în momentul în care acesta s-a întors la autoturismul lor și i-a

cerut denunțătorului să semneze procesul-verbal, așezând telefonul mobil între cele

două scaune din față ale mașinii și îndreptat cu camera video înspre geamul din

partea stângă a șoferului; totodată denunțătoarea arată că, în aceeași seară, după

ce s-au întors acasă din oraș, prietenul ei s-a hotărât să denunțe fapta organelor

de cercetare penală, postând totodată pe internet imaginile înregistrate în seara

respectivă cu telefonul mobil, imagini pe care și ea Ie-a văzut cu acea ocazie și

surprind momentul în care polițistul s-a întors la mașina lor, i-a solicitat denunțătorului

să stingă lumina din interiorul autoturismului și să semneze procesul-verbal; mai

precizează denunțătoarea că, a doua zi după acest incident, prietenul ei a depus

denunțul la organele de cercetare penală și că nu știe în ce modalitate au fost

transmise acestora imaginile înregistrate în seara precedentă, dar cu certitudine

telefonul mobil a rămas la denunțător).

La fel stau lucrurile

și în ceea ce privește înregistrările video ale camerelor de supraveghere de la

bănci, imaginile surprinse de acestea coroborându-se cu denunțurile formulate în

cauză, cu declarațiile denunțătoarei O.A.M., cu înregistrările audio-video efectuate

cu telefonul mobil de către denunțătorul B.M.L., cu mențiunile cuprinse în procesul-verbal

de contravenție încheiat de inculpat în care se consemnează data și ora la care

a fost oprit în trafic denunțătorul (respectiv 26 septembrie 2009, ora 23.20), precum

și cu declarațiile inculpatului care confirmă susținerile denunțătorilor privind

oprirea în trafic, prezența și participarea ambilor denunțători la discuțiile legate

de trecerea pe culoarea galbenă sau roșie a semaforului și aplicarea contravenției.

În drept, fapta

inculpatului D.D., care în data de 26 septembrie 2009, în timp ce se afla în exercitarea

atribuțiilor de serviciu pe raza Municipiului Cluj-Napoca, P-ța C., în calitate

de agent principal de poliție, desemnat polițist rutier, a pretins și a primit de

la conducătorul auto (denunțătorul) M.B.L., prin intermediul denunțătoarei O.A.M.,

suma de 200 RON pentru a-i aplica acestuia o sancțiune contravențională mai ușoară,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. și ped.

de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea

pedepsei care a fost aplicată inculpatului, prima instanță a luat în considerare

gradul de pericol social concret ridicat al infracțiunii săvârșite, atitudinea nesinceră

avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum și conduita bună avută de

inculpat înainte de săvârșirea infracțiunii, respectiv conduită profesională, familială

și socială ireproșabilă, acesta fiind absolvent al școlii de subofițeri și licențiat

în drept, fiind căsătorit și având doi copii minori.

În consecință,

făcând și aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C.

pen. (vis-a-vis de conduita bună avută de inculpat înainte de săvârșirea faptei

deduse judecății), instanța a considerat că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare

aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, va fi în măsură

să contribuie la reeducarea lui.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (2) și art. 64 lit. a) Teza a ll-a C. pen.

Apreciind totodată

că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate și fiind îndeplinite

condițiile prev. de art. 81 C. pen., instanța a dispus suspendarea condiționată

a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata termenului de

încercare prev. de art. 82 C. pen., respectiv acela de 3 ani și 6 luni.

Conform art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării

condiționate a executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 254

alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus confiscarea specială

de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 200 RON care a făcut obiectul material

al infracțiunii de luare de mită.

B. Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul D.D.

Parchetul a solicitat

desființarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării cauzei, pronunțarea unei

noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa cu închisoare, în cuantum sporit, fără

reținerea de circumstanțe atenuante, cu menținerea modalității de individualizare

a executării pedepsei, dispusă de instanța de fond, respectiv suspendarea condiționată

a executării pedepsei și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

În apelul său,

inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea

unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa cu privire la săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite toate elementele infracțiunii,

respectiv lipsa laturii subiective și obiective.

Prin decizia penală

nr. 210/A din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Cluj și inculpatul D.D. împotriva sentinței penale nr. 154 din 12 aprilie 2011 a

Tribunalului Cluj, constatându-se criticile neîntemeiate.

C. Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri

pentru nelegalitate, reiterând motivele de apel și solicitând, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnico-științifice

pentru a se stabili intervalul orar în care au fost imprimate imaginile surprinse

de camerele de supraveghere ale SC P.B.; care este data, ora, minutul și durata

filmării de pe suportul original dar și de pe suportul DVD prezentat de denunțător,

precum și dacă copia prezentată coincide cu suportul original al filmării. A apreciat

că prin respingerea acestei probe, instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces

echitabil.

În subsidiar,

a solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de luare de mită.

A motivat că hotărârea

de condamnare se întemeiază pe mijloace de probă obținute nelegal, respectiv înregistrarea

audio-video a fost făcută de denunțător nu cu un telefon, așa cum se susține, ci

cu aparatură mult mai performantă pusă la dispoziție de organele judiciare din cadrul

D.G.A. care îl urmăreau de mai multă vreme; la recunoașterea după fotografii s-au

încălcat dispozițiile art. 128 C. proc. pen., întrucât denunțătorul nu a beneficiat

de un interpret deși nu cunoștea prea bine limba română; o parte din probe nu au

fost administrate în faza de urmărire penală, ci în faza actelor premergătoare -

recunoașterea după fotografii, ascultarea denunțătoarei O.A.M., acesta nemaifiind

audiată după începerea urmăririi penale; denunțătorul M.B.L. nu a fost audiat nici

în faza de urmărire penală nici în cea de judecată, la dosar aflându-se doar denunțul

acestuia și un e-mail trimis instanței de fond.

Inculpatul a mai

criticat lipsa de temeinicie a hotărârilor care se întemeiază pe un probatoriu fragil

și neconvingător. Astfel, înregistrările video ale camerelor de supraveghere de

la bănci denotă că respectivele filmări au fost făcute întrun interval orar anterior

datei la care se pretinde că s-a comis fapta, iar neclaritatea imaginilor constituie

un motiv în plus pentru înlăturarea acestui mijloc de probă; denunțătoarea O.A.M.

a avut o poziție oscilantă cu privire la cuantumul sumei remise inculpatului cu

titlu de mită, precum și la persoana care a dat inculpatul banii, ea sau denunțătorul

M.B.L., arătând totodată că a făcut denunțul doar la insistența lucrătorilor D.G.A.,

care i-au promis că, în acest fel, va avea calitatea de martor.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 10,

12, 17

1

și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat.

principală a inculpatului, de casare cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea

unei expertize tehnico-științifice care să stabilească intervalul orar în care au

fost imprimate imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale SC P.B., precum

și care este data, ora, minutul și durata filmării de pe suportul original dar și

de pe suportul DVD prezentat de denunțător, respectiv dacă copia prezentată coincide

cu suportul original al filmării, nu este întemeiată, cererea sa în acest sens fiind

corect respinsă de instanța de apel.

Înalta Curte constată

că împrejurarea potrivit căreia imaginile prezentate ca probe de către acuzare,

surprinse de camerele de supraveghere ale SC P.B., ar fi fost create în intervalul

orar 22.10 - 23.00, deci anterior orei la care se susține că a fost comisă fapta,

nu are o asemenea relevanță încât să determine expertizarea lor, întrucât ceea ce

este important o reprezintă conținutul înregistrării și mai puțin intervalul orar,

fiind cel mai probabil ca ceasul intern al sistemului de înregistrare al băncii

să nu fi fost reglat corespunzător, de altfel, inculpatul nu a contestat conținutul

imaginilor surprinse de camerele de supraveghere ale SC P.B., ci intervalul orar

la care s-au făcut aceste înregistrări, aspect care nu mai poate fi stabilit la

acest moment printr-o expertiză tehnico-științifică, întrucât între timp - după

cca. 2 ani și jumătate - este puțin probabil ca sistemul intern de supraveghere

al băncii să fie același sau în aceeași stare, ori să mai aibă stocate respectivele

imagini.

În ceea ce privește

celelalte obiective propuse pentru expertizarea înregistrării prezentate de denunțător,

respectiv care este data, ora, minutul și durata filmării de pe suportul original

dar și de pe suportul DVD prezentat de denunțător, precum și dacă copia prezentată

coincide cu suportul original al filmării, Curtea constată că acestea sunt imposibil

de efectuat în lipsa suportului original, care se presupune că a fost telefonul

mobil al denunțătorului, ce a părăsit definitiv țara.

criticile subsidiare de nelegalitate și netemeinicie, Curtea constată că și acestea

sunt nefondate.

Astfel, susținerea

cum că la recunoașterea după fotografii s-au încălcat dispozițiile art. 128 C.

proc. pen., întrucât denunțătorul nu a beneficiat de un interpret deși nu cunoștea

prea bine limba română, este neîntemeiată, pentru argumentele expuse de prima instanță,

respectiv împrejurarea că denunțătorul cunoștea destul de bine limba română, urmând

cursurile unei facultăți în România, dificultățile sale fiind preponderent în ceea

ce privește scrisul în limba română. Mai mult, Curtea constată că dispozițiile invocate

se referă strict la ascultarea unei persoane sau la prezentarea unor înscrisuri

redactate într-o altă limbă decât cea română, ceea ce nu este cazul în speță, unde

era vorba de o recunoaștere după fotografii.

În ceea ce privește

critica vizând faptul că o parte din probe nu au fost administrate în faza de urmărire

penală, ci în faza actelor premergătoare - recunoașterea după planșa fotografică;

ascultarea denunțătoarei O.A.M. care nu a mai fost audiată după începerea urmăririi

penale; denunțătorul M.B.L. nu a fost audiat nici în faza de urmărire penală nici

în cea de judecată, la dosar aflându-se doar denunțul acestuia și un e-mail trimis

instanței de fond, Înalta Curte constată că aceleași aspecte au fost invocate și

în fața instanței de fond și apel. Totodată, prin prisma propriului examen,

Înalta Curte constată că parte dintre aceste activități au fost în mod corect desfășurate

în faza actelor premergătoare - identificarea lucrătorilor de poliție care au constatat

contravenția, stabilirea atribuțiilor acestora, ridicarea fișei postului, obținerea

imaginilor surprinse de camerele de luat vederi din zonă, obținerea desfășurătorului

cu operațiunile bancare efectuate de denunțătoare în luna septembrie 2009, prezentarea

spre recunoașterea denunțătorilor a celor doi lucrători de poliție, redarea convorbirilor

ambientale purtate de denunțători cu lucrătorii de poliție, puse la dispoziție de

denunțători, fiind activități specifice acestei faze și care se efectuează cu necesitate

înainte de începerea urmăririi penale. Pe de altă parte, împrejurarea că denunțătoarea

O.A.M. nu a mai fost audiată după începerea urmăririi penale nu este de natură să

invalideze declarația acesteia din faza actelor premergătoare, dată la data de 5

noiembrie 2009, mai ales că a fost luată chiar de către procuror; de altfel, în

măsura în care inculpatul aprecia că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin

neaudierea martorei - denunțător în prezența avocaților săi, putea să solicite reaudierea

cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Relativ la faptul că denunțătorul

M.B.L. nu a fost audiat nici în faza de urmărire penală nici în cea de judecată,

la dosar aflându-se doar denunțul acestuia și un e-mail trimis instanței de fond,

în mod corect s-a constatat imposibilitatea obiectivă a audierii acestuia întrucât

a părăsit definitiv teritoriul României după terminarea studiilor.

Sub un alt aspect,

critica potrivit căreia hotărârea de condamnare se întemeiază pe mijloace de probă

obținute nelegal - respectiv înregistrarea audio-video a fost făcută de denunțător

nu cu un telefon, așa cum se susține, ci cu aparatură mult mai performantă pusă

la dispoziție de organele judiciare din cadrul D.G.A. care îl urmăreau de mai multă

vreme, este de asemenea nefondată, proba respectivă fiind admisibilă potrivit dispozițiilor

art. 91

6

alin. (2) C. proc. pen., conform cărora înregistrările efectuate

de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile

convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Or, în cauză, nu există

nicio dovadă că înregistrarea audio-video a fost făcută de denunțător cu aparatură

performantă pusă la dispoziție de organele judiciare din cadrul D.G.A., iar susținerea

inculpatului cum că modelul de telefon deținut de denunțător la momentul efectuării

înregistrării nu era dotat cu funcția de înregistrare video, chiar dacă ar fi reală,

nu este relevantă, întrucât este cunoscut că, din punct de vedere tehnic, este posibil

upgrade-ul unui sistem software cu orice aplicație compatibilă cu aparatul respectiv.

În ceea ce privește

criticile formulate de inculpat referitor la lipsa de temeinicie a hotărârilor care

se întemeiază pe un probatoriu fragil și neconvingător - înregistrările video ale

camerelor de supraveghere de la bănci denotă că respectivele filmări au fost făcute

întrun interval orar anterior datei la care se pretinde că s-a comis fapta, iar

neclaritatea imaginilor constituie un motiv în plus pentru înlăturarea acestui mijloc

de probă; denunțătoarea O.A.M. a avut o poziție oscilantă cu privire la cuantumul

sumei remise inculpatului cu titlu de mită, precum și la persoana care a dat inculpatul

banii, ea sau denunțătorul M.B.L., arătând totodată că a făcut denunțul doar la

insistența lucrătorilor D.G.A., care i-au promis că, în acest fel, va avea calitatea

de martor, Înalta Curte apreciază că și acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse

ca atare. Astfel, cu privire la faptul că înregistrările video ale camerelor de

supraveghere de la bănci denotă că respectivele filmări au fost făcute întrun interval

orar anterior datei la care se pretinde că s-a comis fapta, s-a arătat anterior

că este vorba cel mai probabil de o nesetare corespunzătoare a orei interne a sistemului

de supraveghere al băncii, iar referitor la neclaritatea imaginilor, acesta nu constituie

un motiv pentru înlăturarea acestui mijloc de probă, atâta vreme cât conținutul

imaginilor se coroborează cu datele ce rezultă din extrasul desfășurătorului de

cont al denunțătoarei - ce atestă prezența acesteia la bancomatul băncii de unde

a retras suma de 200 RON la ora 23:29:51, împrejurarea ce se coroborează, la rândul

său, cu datele înscrise pe procesul verbal de contravenție, întocmit de inculpat

la ora 23:20, anterior momentul pretinderii sumei de 200 RON și, evident, a retragerii

acestei sume în vederea remiterii.

În ceea ce privește

solicitarea de înlăturare a declarațiilor denunțătoarei O.A.M. întrucât aceasta

a avut o poziție oscilantă cu privire la cuantumul sumei remise inculpatului cu

titlu de mită, precum și la persoana care a dat inculpatul banii - ea sau denunțătorul

M.B.L., arătând totodată că a făcut denunțul doar la insistența lucrătorilor D.G.A.,

care i-au promis că, în acest fel, va avea calitatea de martor, Înalta Curte constată,

în acord cu instanța de apel, care a verificat susținerile denunțătoarei inclusiv

prin audierea nemijlocită a acesteia, că aceste împrejurări sunt nerelevante sub

aspectul faptei săvârșite de inculpat, că ceea ce este esențial o reprezintă faptul

că acesta a solicitat o sumă de bani pentru a nu suspenda permisul de conducere

al denunțătorului și că a primit o sumă de bani, sub acest aspect declarațiile denunțătoarei

fiind constante și coroborându-se cu restul probatoriului administrat în cauză.

În concluzie,

în raport de mijloacele de probă administrate în cauză, Înalta Curte reține că susținerile

inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptei de luare de mită

reținută în sarcina sa, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor

de vinovăție expuse mai sus, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel,

acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea

dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit

fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și

vinovăția inculpatului.

Pentru aceste

considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie

luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând

că instanța de fond și cea de apel au apreciat corect că există probe certe în sensul

că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa.

Conform dispozițiile

art. 192 alin. (2) din același Cod, recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 210/A din 29

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 aprilie 2012.