ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3594/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 9 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 623/45/2010, s-a respins propunerea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași și în consecință: În baza disp. art. 145 1 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, începând cu data 23 septembrie 2010, față de inculpatul C.L.C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.

și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a impus inculpatului, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., respectiv: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Municipiului Iași, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului de urmărire penală; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, inculpatului i s-a impus și obligația prevăzută de art. 145 1 raportat la art. 145 alin. (1 2 ) C. proc. pen., respectiv să nu se apropie și să nu ia legătura cu denunțătorul și martorii din Dosarul nr. 107/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, să nu comunice cu aceștia direct sau indirect. În baza art. 145 alin. (2 2 ) C. proc. pen. și art. 145 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor ce-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive. În temeiul art. 145 alin. (2 1 ) C. proc. pen., s-a stabilit că de pe prezenta încheiere se va comunica copie inculpatului, Poliției Municipiului Iași, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor care le revin.

În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția Poliției Municipiului Iași, asupra obligației de a verifica periodic respectarea măsurilor luate față de inculpat și a obligațiilor ce îi revin. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că sub nr. 623/45/2010 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sesizarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, a inculpatului C.L.C., cercetat sub aspectul infracțiunilor de de luare de mită, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.

și trafic de influență, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se ca și situație de fapt că, în calitate de ofițer în cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție al Județului Iași, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu a pretins/primit în cursul lunii iulie 2010 de la denunțătorul P.D. suma de 1.000 RON pentru a-i întocmi în regim de urgență documentația de obținere a unei licențe de funcționare pentru activitatea de pază și protecție solicitate de acesta, în calitate de reprezentant legal al SC K.I.S. SRL, iar ulterior, în cursul lunii septembrie anul curent i-a mai pretins și suma de 3000 RON (acceptând în final și primând de la denunțător suma de 2000 RON), lăsând să se înțeleagă că acționează în calitate de interpus al ofițerului din cadrul I.G.P.R.

care trebuie să elibereze, în schimbul respectivei sume de bani, licența în cauză. În motivarea propunerii de arestare preventivă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen., dar și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis două infracțiuni, cât și condițiile prevăzute de art. 136, art. 137, art. 143, art. 148 lit. f) și art. 149 1 C. proc.

pen., în sensul că inculpatul a săvârșit două infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, necesitatea intervenției prompte a organului judiciar manifestată în luarea celei mai severe dintre măsurile procesuale preventive, fiind impusă de gravitatea faptei, calitatea de ofițer de poliție a inculpatului angrenat în mecanismul etatic de asigurare a respectării legii de către ceilalți cetățeni, crearea riscului formării unei imagini nereale în opinia publică asupra funcției și rolului social al lucrătorilor de poliție, fiind vătămată imaginea corectitudinii, profesionalismului și a obiectivității acestora, creându-se impresia că deciziile administrative pe care aceștia sunt chemați să le ia pot fi facil influențate prin fapte de corupție de genul luării de mită sau cumpărării de influență.

S-a mai arătat că lipsa datelor personale care să-l caracterizeze drept periculos pentru ordinea publică pe inculpat nu exclude luarea măsurii arestării preventive față de acesta și nu anulează necesitatea analizei pericolului social al infracțiunii și trebuie făcută o distincție clară între modul de analiză al pericolului pentru ordinea publică generat de faptele de corupție față de cel generat de celelalte fapte penale. Analizând propunerea de arestare preventivă a inculpatului C.L.C., formulată de Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, instanța de fond a apreciat că aceasta nu este fondată.

Astfel, s-a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de influență și luare de mită, prevăzute de lege cu închisoare de la 3 la 14 ani închisoare și, respectiv, de la 2 la 14 ani închisoare dar, în cauză, nu este îndeplinită niciuna din cerințele art. 148 lit. f), teza a II-a C. proc. pen. și niciunul din celelalte cazuri prevăzute de acest articol. Scopul măsurilor preventive, în sensul cerut de art. 136 C. proc. pen., este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Analizând caracterul necesar al măsurii arestării preventive în cauza de față, instanța de fond a constatat că buna desfășurare a procesului penal nu impune arestarea preventivă a inculpatului, scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. putând fi atins și printr-o măsură restrictivă și nu privativă de libertate, respectiv prin măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură aptă să asigure prezența inculpatului ori de câte ori este necesar în fața organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pregătirea inculpatului, nivelul de instrucție, funcția pe care a ocupat-o și din care a demisionat, conduita lui anterioară generală bună, sunt elemente care nu conduc la existența unui pericol social concret pentru ordinea publică prin lăsarea lui în libertate.

S-a reținut că argumentul stării de pericol asupra ordinii publice nu poate fi considerat suficient și pertinent decât dacă are la bază elemente de fapt din care rezultă că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar periclita în mod real, efectiv ordinea publică. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, solicitând casarea încheierii și pe fond admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

În motivarea recursului s-a învederat, în esență, că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri, lăsarea inculpatului în stare de libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptele reținute în sarcina inculpatului și relațiile sociale lezate, această măsură răspunzând scopului prevăzut de legiuitor și este în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. În mod corect instanța de fond a apreciat că nu se impune luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C.L.C.

Astfel, deși în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea art. 143 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele penale de care este acuzat, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, acesta având capacitatea și pregătirea necesară conștientizării adoptării unui comportament adecvat situației în care se află.

În plus, măsura preventivă dispusă de instanța de fond - de obligare a inculpatului de a nu părăsi țara - ca alternativă legală la arestarea preventivă, este proporțională cu gravitatea faptelor presupus a fi săvârșite și oferă suficiente garanții, prin obligațiile ce i-au fost impuse pe durata ei, pentru a asigura supravegherea eficientă a comportamentului social viitor al inculpatului, prezența acestuia în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată și corecta administrare a probatoriului cauzei, eventuala încălcare a obligațiilor respective expunându-l pe acesta riscului de a fi arestat, în condițiile legii. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva Încheierii nr. 9 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 623/45/2010, privind pe inculpatul C.L.C. Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași împotriva Încheierii nr. 9 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 623/45/2010, privind pe inculpatul C.L.C. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2010. Procesat de GGC - GV