Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2008

HOTĂRÂRE
08.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1519/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 31 iulie 2006, la Tribunalul Constanța, reclamanta SC M.T. SRL Constanța a solicitat anularea actului prin care a fost declarat câștigător al licitației ofertantul SC T.T. SRL Constanța și să fie desemnată reclamanta câștigătoare a licitației; în subsidiar s-a solicitat anularea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, precum și suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică până la soluționarea acțiunii. Prin încheierea din 1 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, soluționarea cauzei a fost strămutată Tribunalului Călărași, la solicitarea Spitalului C.J.U.

Constanța. Tribunalul Călărași prin sentința civilă nr. 1535/2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios, administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 255 alin. (1) și (256) din O.U.G. nr. 34/2006. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 10/2008, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Călărași, reținând că dispozițiile art. 283 alin. (1) și ale art. 288 din O.U.G. nr. 34/2006 prevăd competența curții de apel numai pentru soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei pronunțate de C.N.S.C. și pentru soluționarea recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunal.

Înalta Curte, sesizată pentru soluționarea conflictului negativ de competență, apreciază că revine Tribunalului Călărași competența de soluționare a pricinii. Se reține că procedura de atribuire s-a desfășurat în baza O.U.G. nr. 60/2001 și s-a finalizat la data de 7 iulie 2006, după intrarea în vigoare a O.U. G. nr. 34/2006. Reclamanta a formulat contestație conform art. 80 alin. (3) din O.U.G. nr. 60/2001. Curtea de Apel Constanța, a reținut corect că nu este competentă să soluționeze cauza, deoarece art. 298 din cap XI. „Dispoziții tranzitorii și finale” din O.U.G. nr. 34/2006, intrată în vigoare la data de 30 iunie 2006, prevede că procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.

Cum inițierea atribuirii s-a produs anterior intrării în vigoare a noului act normativ, se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 60/2001, care în art. 80 alin. (3) prevede că Tribunalul este competent să soluționeze acțiunile referitoare la încălcarea prevederilor ordonanței. Dispozițiile art. 255 alin. (1) și ale art. 288 din O.U.G. nr. 34/2006 au în vedere situații create după intrarea în vigoare a noii legi, potrivit principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Pe cale de consecință, cauza va fi înaintată spre competentă soluționare Tribunalului Călărași, unde a fost strămutată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios, administrativ și fiscal, astfel cum s-a precizat mai sus.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC M.T. SRL Constanța, Spitalul C.J.U. Constanța, SC A. SRL Constanța și SC T.T. SRL Constanța, în favoarea Tribunalului Călărași, secția de contencios, administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4188/2009
ția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de contestatoarea SC A. SA Constanta în contradictoriu cu intimata D.G.F.P. Constanța, A.F.P. Constanța, în favoarea Tribunalului Co
ÎCCJ 2008-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2008
un plan de investiții însoțit de acte de proveniență. De asemenea, adjudecatara a încălcat dispozițiile actului normativ – martie 2006, în sensul că nu a depus dovada garanției de participare decât în copie. Prin sentința civilă nr. 574 din
ÎCCJ 2008-06-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2443/2008
în baza prevederilor art. 168 alin. (4) C. proc. fisc. și a sesizat Curtea de Apel Constanța pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ
ÎCCJ 2008-05-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2094/2008
nța civilă nr. 128 din 31 ianuarie 2007, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de A.N.F.P. și a respins acțiunea pe acest motiv, reținând, în esență, că cererea formula
ÎCCJ 2007-03-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1130/2007
este însă critica adusă soluționării excepției inadmisibilității în temeiul art. 111 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond și cea de apel au făcut o corectă aplicarea a acestui temei de drept la împrejurările cauzei. Pent
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă