ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2528/2010

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 24/F din 25

februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea formulată de petiționara

F. Constanța, prin care s-a solicitat anularea unui număr de șase acte în

temeiul dispozițiilor art. 445 C. proc. pen. și revocarea măsurii suspendării

executării pedepsei, aplicată condamnaților M.M. și F.I., care se împotrivesc

la restituirea imobilului "H.A.".

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Petiționara a

formulat anterior o altă cerere cu conținut identic, care a făcut obiectul

Dosarului penal nr. 678/46/2009 al Curții de Apel Pitești, fiind respinsă

cererea calificată drept contestație la executare. Această hotărâre a rămas

definitivă prin Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, în ce

privește primul punct al cererii, s-a reținut că judecătorul delegat la

compartimentul executări penale din cadrul Curții de Apel Pitești a procedat la

anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. Constanța și SC

M.J. SRL.

S-a mai reținut că

prin sentința penală sus-menționată, instanța s-a pronunțat și a motivat expres

cererea de revocare a suspendării sub supraveghere a celor doi condamnați,

arătând că dispozițiile art. 84 C. pen. sunt inaplicabile, intervenind atunci

când condamnatul nu a executat obligațiile civile impuse prin hotărârea de

condamnare, iar în condițiile în care F. nu a făcut niciun demers pentru

restabilirea situației anterioare, nu se poate reține refuzul condamnaților de

a executa dispozițiile civile ale hotărârii.

Pe de altă parte, s-a

motivat că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 447 C. proc. pen. trebuie

susținută de un minim de probe, aspect nedovedit în cauză, astfel că a fost

considerat netemeinic acest motiv.

Prin Decizia penală

nr. 383 din 2 februarie 2010, Înalta Curte a respins ca nefondat atât recursul

parchetului, care a criticat sentința penală sus-menționată referitor la

omisiunea instanței de a a se pronunța asupra cererii de revocare a suspendării

executării pedepsei sub supraveghere dispusă față de intimații M.M. și F.I.,

cât și al contestatoarei F. Constanța.

În consecință, față

de conținutul sentinței criticate prin recurs și soluția instanței supreme, s-a

apreciat că prin Sentința penală nr. 1007F/2009, Curtea de Apel Pitești s-a

pronunțat asupra ambelor cereri formulate de către F. Constanța, iar formularea

unei alte cereri cu același obiect, înainte de rămânerea definitivă a soluției

pronunțată în prima cerere trebuie respinsă prin aplicarea autorității de lucru

judecat.

În situația în care

s-ar aprecia că ulterior pronunțării sentinței sus-menționate s-au făcut dovezi

în susținerea cererii de revocare a suspendării executării pedepsei, instanța a

constatat cererea ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Apărarea intimaților,

conform căreia rezolvarea unei cereri întemeiată pe art. 447 alin. (1) C. proc.

pen. se face numai din oficiu sau la sesizarea procurorului, trebuie analizată

din perspectiva alin. (2) al art. 447 C. proc. pen., deoarece se invocă

nerespectarea obligațiilor civile, adică dispoziția de repunere a părților în

situația anterioară.

Aceste dispoziții

privind latura civilă a cauzei sunt opozabile foștilor inculpați numai în

limitele impuse prin Sentința penală nr. 51/F din 20 mai 2008, care prin

repunerea părții civile în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor, a

dispus asupra dreptului de proprietate, însă realizarea lui efectivă se face

prin acțiuni civile separate, având ca obiect redobândirea posesiei, evacuarea,etc.

sau pe calea executării silite.

În cauză, F. a făcut

dovada că s-a adresat executorului judecătoresc, care a întocmit dosarul de

executare și a emis somații către cei doi condamnați să se supună dispozițiilor

privind repunerea părților în situația anterioară, însă intimații au depus

înscrisuri doveditoare a faptului că Ie-a fost admisă cererea și s-a dispus

suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de

suspendare a executării formulată în Dosarul nr. 28195/212/2009, încheiere

definitivă și irevocabilă.

Dat fiind că

executarea silită a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, nu se poate

reține ca fiind imputabilă celor doi condamnați, intimați, neexecutarea

dispozițiilor civile ale hotărârii și nu se poate dispune revocarea

beneficiului suspendării executării pedepsei.

Dispozițiile art. 447

alin. (2) C. proc. pen. trimit la prevederile art. 84 și 86

4

C.

pen., care permit revocarea suspendării executării pedepsei, dacă până la

expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile

civile stabilite prin hotărârea de condamnare și numai dacă cel condamnat nu a

făcut dovada că nu a putut îndeplini aceste obligații.

În cauză, termenul de

încercare se află la începutul perioadei stabilite de către instanța de

judecată, iar constatarea aparenței temeiniciei contestației la executare prin

suspendarea executării dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr. 51/F/2008

a Curții de Apel Pitești, constituie o situația asimilată celei prevăzute de

textul menționat, în sensul că cei doi condamnați au făcut dovada că nu au

putut îndeplini respectivele obligații.

În raport și de

faptul că unul dintre actele care au stat la baza pronunțării sentinței de

condamnare a fost anulat de către instanța civilă, ulterior pronunțării

hotărârii definitive de condamnare, așa cum rezultă din Sentința civilă nr.

4498/COM din 19 iunie 2009 a Tribunalului Constanța, secția comercială,

instanța a apreciat că până la rezolvarea irevocabilă a contestației la

executare nu se poate reține vreo culpă a condamnaților de natură să atragă

revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

Împotriva Sentinței

penale nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petiționara F.

Constanța, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 447 alin. (2) C. proc. pen.

și art. 84 C. pen.

În motivarea

recursului, a susținut că nu mai este aplicabil principiul autorității de lucru

judecat, întrucât la data pronunțării Sentinței penale nr. 100/F din 20

octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești și la judecarea în recurs, actul

autentic nu era anulat. A mai arătat că s-a adresat executorului judecătoresc

pentru intrarea în posesie a imobilului H.A.

Recursul petiționarei

nu este fondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată, într-adevăr, că asupra

cererii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a celor

doi condamnați-intimați M.M. și F.I., s-a pronuțat anterior Curtea de Apel Pitești,

prin Sentința penală nr. 100/F din 20 octombrie 2009, rămasă definitivă prin

Decizia penală nr. 383 din 2 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În acest sens, se

constată că instanța s-a pronunțat asupra faptului că nu sunt incidente

dispozițiile art. 447 C. proc. pen. raportat la art. 84 și art. 86

4

C. pen. sunt inaplicabile, acestea intervenind atunci când până la expirarea

termenului de încercare, condamnatul nu a executat obligațiile civile impuse

prin hotărârea de condamnare sau dacă cel condamnat nu a făcut dovada că nu a

avut putința de a îndeplini acele obligații.

Drept urmare, în mod

corect s-a concluzionat că cererea formulată de petiționară are același obiect

cu cea soluționată cu caracter definitiv anterior, astfel că este incident

principiul autorității de lucru judecat.

Pe fondul cauzei,

astfel cum a fost analizat de prima instanță, se constată următoarele:

Din interpretarea

dispozițiilor art. 447 din C. proc. pen. raportat la art. 84 și art. 86

4

C. pen., rezultă că partea interesată, în speță petiționara F., poate sesiza

instanța competentă, conform art. 447 alin. (1) C. proc. pen., cu o cerere de

revocare a suspendării executării pedepsei cu o condiție prealabilă: ca până la

expirarea termenului de încercare să nu fie respectate obligațiile civile

prevăzute în art. 86

4

alin. (1) C. pen.

Or, în cauză,

termenul de încercare se află la începutul perioadei stabilite de către

instanța de judecată, astfel că nu se poate reține în sarcina intimaților

condamnați nerespectarea obligațiilor civile din hotărârea judecătorească.

În raport de

considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică

și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara

F. Constanța, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară F. Constanța împotriva

Sentinței penale nr. 24/F din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

pentru intimații F.I. și M.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2010.