ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1391/2010

Deliberând asupra recursului

de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele.

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin sentința

penală nr. 142/ P din 15 noiembrie 2009, în baza art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.I.

împotriva Ordonanței nr. 470/P/2008 din 10 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-au dispus următoarele

soluții/măsuri: (i) scoaterea de sub urmărire penală / aplicarea unor amenzi

administrative în cuantum de 1.000 lei și respectiv 700 lei sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. a învinuiților P.C.C.,

notar public și F.M. în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. b)

alin. (1) cu aplicarea art. 91 C. pen., (ii) scoaterea de sub urmărire penală,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 249 și art. 289 C.

pen. pe acelorași învinuiți întrucât faptele ilicite amintite nu există, în

temeiul art. 228 alin. (6) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen.; (iii)

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.

292 C. pen. a intimatului făptuitor S.I., întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive lipsind latura subiectivă, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen. și respectiv; (iv) sesizarea restanței de judecată în

vederea anulării actului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 2008 autentificat

la B.N.P P.A. în temeiul art. 245 alin. (1) lit. c)

1

C. proc. pen.

[menținându-se în totalitate ordonanța atacată anterior arătate].

Prin plângerea formulată

petentul a solicitat ca în cadrul controlului efectuat de judecător potrivit art.

278

1

alin. (1) și (8) lit. b) C. proc. pen. să se dispună

desființarea parțială a ordonanței în sensul schimbării termenului juridic al soluției

de neîncepere a urmăririi penale adoptate de procuror față de acesta sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prv.de art. 292 C. proc. pen. în art. 208 C.

proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 228 alin. (6) rap. la art.

10 lit. a) C. proc. pen. (“fapta nu există”) și în consecință înlăturarea și a

măsurii de sesizare a instanței pentru anularea actului autentic de vânzare –

cumpărare din 22 ianuarie 2008.

Hotărând respingerea

plângerii judecătorul cauzei a motivat că petentul făptuitor se face vinovat de

înstrăinarea prin actul autentic de vânzare-cumpărare fără consimțământul

soției a imobilului bun comun situat în Constanța – fiind justificată astfel

soluția de neîncepere a urmăririi penal în baza art. 288 alin. (6) rap.la art. 10

lit. d), C. proc. pen. și măsura adiacentă de anulare a actului amintit

adoptate de procuror – în care sens au fost reținute în fapt următoarele:

La data de 2 iulie 2009 în

calitate de persoană vătămată numita S.M. a formulat plângere penală – a

înregistrată sub nr. 470/P/2008 din 3 iulie 2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța – prin care a solicitat efectuarea de

cercetare în legătură cu înstrăinarea imobilului bun comun situat în Constanța,

față de Biroul Notarului Public P.A. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.

246, art. 249 și art. 289 C. pen. (și respectiv față de soțul acesteia S.I., în

calitate de vânzător al imobilului pentru complicitate ca faptele amintite și

fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.).

Din actele premergătoare /

urmărire penală efectuate de procuror pe baza cărora a fost adoptată rezoluția

atacată – constatări în fapt confirmate de judecătorul cauzei cu ocazia

verificărilor ulterioare – a reieșit că cei doi învinuiți lucrează la biroul

notarial P.A. primul în calitate de notar iar cea de-a doua în calitate de

secretar-dactilograf.

În anul 1989 reclamanta S.M.,

din Constanța s-a căsătorit cu S.I. și au locuit împreună până în anul 1999

într-un apartament obținut de reclamantă de la unitatea la care a lucrat.

Cei doi soți au cumpărat

împreună o locuință situată în Constanța, și un apartament situat la km. 4-5.

Între cei doi soți au

intervenit neînțelegeri, așa încât S.M. a locuit o perioadă de timp în Năvodari

împreună cu mama sa, iar S.I. a rămas în continuare în locuința de pe str. C.

Având în vedere faptul că

neînțelegerile dintre soți au continuat, cei doi au convenit să dea fiecare

celuilalt soț câte o procură prin care fiecare era împuternicit să vândă în

numele celuilalt și pentru el cui va crede de cuviință și cu prețul pe care îl

va socoti potrivit imobilul proprietate comună.

Pe baza procurii astfel

obținute la B.N.P. P.A., S.M. a vândut apartamentul de la km. 4-5.

Relațiile dintre cei doi

s-au deteriorat și mai mult,reclamanta a fost alungată din locuința de pe str. C.

și realizând că soțul său, având procură, poate vinde locuința în baza

împuternicirii, în luna septembrie 2007 S.M. s-a prezentat la același notar P.C.C.

solicitând revocarea procurii date soțului ei.

Potrivit informațiilor

existente în situația în care o persoană cere revocarea unei procurori, se face

această mențiune în registrul general în dreptul cererii inițiale (cea de

împuternicire prin procură) în cazul de față în registrul din 2002 la poziția

89 acolo unde era menționată cererea numitei S.M. prin care îl împuternicea pe

soțul ei.

Din declarația învinuitei F.M.

rezultă că ea s-a ocupat de întocmirea formularelor (inclusiv mențiunile din

registru) în ambele cazuri adică și în anul 2002 când a fost obținută procura

și în anul 2007 când S.M. a cerut revocarea.

Din motive pe care învinuita

nu și le poate explica, în anul 2007 când S.M. a solicitat revocarea, nu a

făcut această mențiune și în registrul din 2002 la poziția 89.

În luna ianuarie 2008 s-a

prezentat la același birou notarial S.I. care a cerut autentificarea unui

contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul din str. C. Vânzarea s-a făcut pe

baza procurii obținute în 2002 de la soția sa.

Întrucât nu era făcută nici

o mențiune la poziția din registrul din 2002 unde era înregistrată procura,

actul de vânzare-cumpărare a fost autentificat.

În declarațiile date notarul

public P.C.C. arată că verificările în registru se fac de către funcționarii

biroului, notarului revenindu-i sarcina semnării documentelor.

Ambii învinuiți arată că dat

fiind volumul de muncă, este greu de ținut minte pe toți clienții care vin în

birou și ce acte solicită fiecare.

Întrucât nu există nici o

obligație legală, B.N.P. P. nu l-a anunțat pe S.I. despre faptul că soția sa a

revocat procura.

Despre vânzarea locuinței, S.M.

a aflat doar la 26 iunie 2008 în timp ce se judeca pentru reintegrare în spațiu

și a sesizat de organul de urmărire penală.

În declarația dată, S.I. arată

că nu a cunoscut că procura a fost revocată, iar despre faptul că el va vinde

locuința i-ar fi comunicat soției cu mult mai înainte de data revocării

actului.

Este de menționat că S.I. a

vândut casa fiului lui afirmând că, în fapt, vânzarea s-a făcut imediat după ce

s-a despărțit de petentă, însă actul material l-a făcut abia în luna ianuarie

2008.

Pentru a face dovada că

soțul ei știa de revocarea procurii, S.M., a depus la dosar înregistrarea

emisiunii P.A. difuzată de postul A.T. la data de 28 ianuarie 2008.

Este adevărat că, în cadrul

acelei emisiuni, într-o discuție telefonică, petenta i-a transmis soțului ei că

a revocat procura. Acest aspect nu mai are relevanță întrucât vânzarea se

făcuse la 22 ianuarie 2008.

În aceste împrejurări în

sarcina lui S.I., nu se poate reține săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală în ceea ce privește vânzarea locuinței pe baza procurii.

În sarcina învinuiților P.C.C.

și F.M., se reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art. 246

C. pen., întrucât au îndeplinit un act în mod defectuos și prin aceasta au

cauzat o vătămare intereselor legale unei persoane.

Astfel, notarul P.C.C. avea

obligația să solicite verificarea, inclusiv prin serviciul I. situației

procurii prezentate de S.I. atunci când s-a făcut vânzarea în luna ianuarie

2008 (sistemul funcționează din 01 ianuarie 2007 potrivit Hotărârii nr. 8/2004

a Uniunii Notarilor din România).

La rândul său F.M. avea

obligația să facă mențiunile necesare în registru așa încât ele să reprezinte

situația reală a tuturor solicitărilor clienților și să poată ajuta la

respectarea pe deplin a legalității.

amintite a declarat în termen recurs petentul-făptuitor S.I. reiterând

criticile de nelegalitate și netemeinicie adresate judecătorului în primă

instanță pentru desființarea parțială a ordonanței procurorului potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. b) în sensul schimbării temeiului juridic al soluției de

neîncepere a urmăririi penale față de acesta din art. 228 alin. (6) rap. la art.

10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) C. proc. pen. / și implicit

înlăturarea și a măsurii de sesizare a instanței pentru anularea actului

autentic de vânzare-cumpărare nr. 113/2008.

Recursul amintit este

nefondat urmând a fi respins ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. cu consecința menținerii sentinței ce a confirmat soluția de

neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. [”lipsește

unul fin elementele constitutive ale infracțiunii” în speță elementul

subiectiv] adoptată de procuror întrucât:

- actul de vânzare-cumpărare

autentificat la nr. 113 din 22 ianuarie 2008, prin care S.I. a înstrăinat și

numele soției sale S.M. în baza unei procuri care a fost revocată la data de 27

septembrie 2007, imobilul din Constanța, este nul de drept, întrucât lipsește

consimțământul soției;

- conform art. 245 alin. (1)

lit. c)

1

C. proc. pen., introdus prin art. 1 pct. 132 din Legea nr. 356/2006,

aplicabil în cazul soluțiilor de netrimitere în judecată se statuează că prin

ordonanța de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală

se dispune și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la

desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul S.I. împotriva sentinței penale nr. 142/ P din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei

de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 aprilie 2010.