ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3956/2009

Asupra cauzei penale

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 35 din 5 ianuarie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în

Dosarul nr. 876/2004 a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul

C.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 5/A din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel

Oradea.

Împotriva acestei

decizii, în temeiul art. 386 și art. 392 C. proc. pen. condamnatul C.C.R. a

formulat contestație în anulare la data de 15 octombrie 2009 înregistrată pe

rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8121/1/2009

la 16 octombrie 2009, solicitând admiterea acesteia în principiu și pe fond

desființarea hotărârii a cărei anulare se cere și rejudecarea recursului.

În motivarea

contestației în anulare, condamnatul arată că instanța de apel era obligată

să-l audieze, la fel și instanța de recurs, în condițiile în care curtea de

apel nu-l audiase, încălcându-se dispozițiile art. 385

14

C. proc.

pen. De asemenea condamnatul învederează că nu a fost citat în recurs cu

mențiunea prezentării pentru audiere, încălcându-i-se dreptul la un proces

echitabil.

Examinând contestația

în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta

Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu pentru următoarele

considerente:

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

iar examinarea admiterii în principiu a cererii de contestație în anulare,

respectiv termenul în care cererea a fost introdusă, motivele invocate (care

trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admiterea în

principiu a cererii de contestație în anulare, presupune îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (1) C. proc. pen., în caz

contrar contestația urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 38

6

C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din

cele prevăzute la art. 10 lit. f) - i

1

), cu privire la care existau

probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat doua hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Motivele invocate de

către petent în cererea sa, referitoare la neaudierea sa de către instanța de

apel și ulterior de instanța de recurs nu se încadrează în nici unul din

cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., cazul indicat

de contestator, respectiv art. 386 lit. e) C. proc. pen., se referă la

neaudierea sa de către instanța de recurs, ori ceea ce critică acesta este

neaudierea sa de către instanța de apel și ulterior și de instanța de recurs.

Această critică (a

neaudierii în recurs) nu poate fi primită întrucât audierea inculpatului nu era

obligatorie, nefiind incidente dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

)

ori art. 385

16

alin. (1

1

) C. proc. pen., care prevăd că

audierea ar fi fost obligatorie în situația în care instanța de fond nu ar fi

pronunțat o hotărâre de condamnare, ci una de achitare a inculpatului.

Or, din actele și

lucrările dosarului, rezultă că instanța de fond (Tribunalul Bihor) l-a

condamnat pe inculpat, soluție menținută de instanța de apel (Curtea de Apel

Oradea) și de instanța de recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție), astfel

încât audierea acestuia nu era obligatorie.

În situația în care

ar fi dorit să dea o declarație în fața instanței de recurs avea posibilitatea

valorificării acestui drept la momentul soluționării cauzei, cu atât mai mult

cu cât acesta a fost prezent personal fiind asistat de doi apărători aleși,

astfel încât exercitarea drepturilor la apărare nu a fost îngrădit în nici un

mod, ca de altfel întreg procesul s-a desfășurat cu respectarea drepturilor și

garanțiilor procedurale în vederea asigurării unui proces echitabil.

Astfel, contestația

în anulare introdusă de către petentul condamnat C.C.R. nu cuprinde motive din

cele menționate în textul evocat, motiv pentru care aceasta nu poate fi admisă

în principiu.

Față de cele

reținute, Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatorul C.C.R. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.C.R.

împotriva Deciziei penale nr. 35 din 5 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2009.

Procesat

de GGC - NN