ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3956/2009

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 35 din 5 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală pronunțată în Dosarul nr. 876/2004 a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 5/A din 15 ianuarie 2004 a Curții de Apel Oradea. Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 386 și art. 392 C. proc. pen. condamnatul C.C.R. a formulat contestație în anulare la data de 15 octombrie 2009 înregistrată pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 8121/1/2009 la 16 octombrie 2009, solicitând admiterea acesteia în principiu și pe fond desființarea hotărârii a cărei anulare se cere și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației în anulare, condamnatul arată că instanța de apel era obligată să-l audieze, la fel și instanța de recurs, în condițiile în care curtea de apel nu-l audiase, încălcându-se dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. De asemenea condamnatul învederează că nu a fost citat în recurs cu mențiunea prezentării pentru audiere, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă în principiu pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată iar examinarea admiterii în principiu a cererii de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost introdusă, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admiterea în principiu a cererii de contestație în anulare, presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 38 6 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute la art. 10 lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat doua hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Motivele invocate de către petent în cererea sa, referitoare la neaudierea sa de către instanța de apel și ulterior de instanța de recurs nu se încadrează în nici unul din cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.

pen., cazul indicat de contestator, respectiv art. 386 lit. e) C. proc. pen., se referă la neaudierea sa de către instanța de recurs, ori ceea ce critică acesta este neaudierea sa de către instanța de apel și ulterior și de instanța de recurs. Această critică (a neaudierii în recurs) nu poate fi primită întrucât audierea inculpatului nu era obligatorie, nefiind incidente dispozițiile art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1 1 ) C. proc. pen., care prevăd că audierea ar fi fost obligatorie în situația în care instanța de fond nu ar fi pronunțat o hotărâre de condamnare, ci una de achitare a inculpatului. Or, din actele și lucrările dosarului, rezultă că instanța de fond (Tribunalul Bihor) l-a condamnat pe inculpat, soluție menținută de instanța de apel (Curtea de Apel Oradea) și de instanța de recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție), astfel încât audierea acestuia nu era obligatorie.

În situația în care ar fi dorit să dea o declarație în fața instanței de recurs avea posibilitatea valorificării acestui drept la momentul soluționării cauzei, cu atât mai mult cu cât acesta a fost prezent personal fiind asistat de doi apărători aleși, astfel încât exercitarea drepturilor la apărare nu a fost îngrădit în nici un mod, ca de altfel întreg procesul s-a desfășurat cu respectarea drepturilor și garanțiilor procedurale în vederea asigurării unui proces echitabil. Astfel, contestația în anulare introdusă de către petentul condamnat C.C.R. nu cuprinde motive din cele menționate în textul evocat, motiv pentru care aceasta nu poate fi admisă în principiu. Față de cele reținute, Curtea urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C.C.R.

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 35 din 5 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009. Procesat de GGC - NN