ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 705/2011

Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1982 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.F. împotriva încheierii din 16 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, încheiere pronunțată în Dosarul nr. 2004/187/2007. Împotriva acestei decizii, numitul S.L.F. a formulat prezenta cerere de contestație în anulare, cazul fiind cel prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen., în sensul că „judecata a avut loc fără ca eu să fiu legal citat" (fil. l). Cererea de contestație în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta.

Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare nu este suficientă invocarea formală a unor cazuri prevăzute de art. 386 C. proc. pen., fiind obligatoriu ca în sprijinul contestației să se depună ori se invoce dovezi care sunt la dosar (art. 391 alin. (2) C. proc. pen.). Simpla trimitere la actele și lucrările dosarului nu este suficientă, prin ea însăși, să satisfacă cerințele art. 391 alin. (2) C. proc. pen. Opinia contrară ar transforma examinarea în principiu a admisibilității cererii de contestație în anulare într-o activitate procesuală formală și, implicit, aflată la dispoziția exclusivă a contestatorului.

Examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare presupune existența un minim de date care să facă rezonabilă ipoteza vătămării unor drepturi procesuale a părții cu ocazia judecării recursului, ipoteză care, confirmată ulterior cu ocazia examinării pe fond a contestației, să justifice legal demersurile procesuale ulterioare (citarea părților interesate, etc.). În prezenta cauză, în sprijinul cererilor de contestație în anulare, apărarea nu a depus dovezi noi, ci a făcut trimitere la actele și lucrările dosarului. Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele. - prin încheierea din 16 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată, prin apărător ales, de inculpatul S.L.F.; - prin decizia penală contestată, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii.

Se reține că la dosarul de recurs avocatul ales a depus un „memoriu" (fil. 30-32), și că - pe parcursul celor 3 termene de judecată -inculpatul a fost citat la adresele cunoscute organelor judiciare, inclusiv prin afișare la consiliul local, iar avocatul ales, deși a depus un „memoriu" cu privire la motivele de recurs, nu s-a prezentat la instanța de recurs. Ca o ultimă observație, instanța de recurs a constatat că adresa din Franța, unde recurentul pretindea că se află, „este inexactă" (pag.

19). Se constată astfel că judecarea recursului declarat de avocatul ales, în numele inculpatului, cu citarea acestuia din urmă la adresele cunoscute organelor judiciare și, mai ales, prin examinarea de către Înalta Curte a motivelor scrise de recurs depuse de către avocatul ales al inculpatului, nu a vătămat interesele procesuale legale ale acestuia, iar critica din cererea de contestație în anulare privitoare la „necitarea în Franța "care ar fi avut drept consecință împrejurarea că „despre această hotărâre am aflat când am venit în țară"este doar una formală. Față de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispozițiilor art. 391 alin. (1) - (2) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul S.L.F. împotriva Deciziei penale nr. 1982 din 19 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 2491/1/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2011.