ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 724/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 104/ R din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins cererea precizată, formulată de I.T. și I.V. vizând lămurirea și completarea dispozitivului deciziei civile nr. 712 din 24 iunie 2009 a aceleiași instanțe și a încheierilor date în Dosarul nr. 82591/325/2006 precum și revizuirea și contestația în anulare formulate împotriva aceleiași hotărâri. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în esență că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 teza 1 și 2 C. proc. civ., iar în ceea ce privește cererea de revizuire petenții nu au precizat-o și nici nu au făcut dovada rămânerii definitive prin neapelare sau ca urmare a respingerii apelului ori a pronunțării în recurs cu ocazia evocării fondului.

Cât privește încheierile de ședință date în dosarul mai sus menționat, s-a reținut că acestea nu pot face obiect al unei cereri de revizuire, dispozițiile art. 322 alin. (1) al C. proc. civ. fiind de strictă interpretare. Cererea de revizuire a fost privită ca inadmisibilă și din perspectiva faptului că prin decizia nr. 712/ R din 24 iunie 2009 nu s-a evocat fondul, în sensul dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Tot astfel, prevederile art. 281 1 , 281 C. proc. civ., conchide instanța de revizuire, nu sunt aplicabile încheierilor de ședință date în dosar ci doar deciziei nr. 712/ R din 24 iunie 2009 care, printr-un dispozitiv extrem de clar a respins recursul petenților, neimpunându-se lămurirea acestuia în înțelesul art. 282 1 C. proc.

civ. Nici cererea de completare a hotărârii în condițiile art. 282 2 C. proc. civ. nu a fost privită ca întemeiată, contestatorii nefăcând nicio referire la omisiunea afirmată. Împotriva acestei decizii, irevocabile au declarat recurs I.T. și I.V., invocând argumente de nelegalitate și netemeinicie. Prin încheierea din 23 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea pricinii nu s-a prezentat niciuna din părți și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a suspendat judecata recursului. Potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., cauza a fost repusă din oficiu pe rol, cu citarea părților, pentru a se verifica dacă sunt întrunite cerințele art. 248 alin. (1) din același cod.

Conform acestui din urmă text, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 1 an. Ca atare, perimarea apare ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, ea având un caracter mixt, atât de sancțiune cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții, sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de acțiune și asupra căilor de atac. În speță, din culpa recurenților, cauza a rămas în nelucrare, de la 23 noiembrie 2010 - data suspendării - nemaifiind îndeplinit niciun act de procedură.

În consecință, se va constata din oficiu, că a operat sancțiunea prevăzută de lege, recursul declarat de revizuenți fiind perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatorii I.T. și I.V. împotriva deciziei nr. 104/ R din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.