Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2011
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7949/2011

HOTĂRÂRE
08.11.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7949/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 11 octombrie 2010 revizuenții S.M., C.E. și S.M.E. au solicitat în temeiul art. 322 pct. 3 și 7 C. proc. civ. revizuirea Deciziei civile nr. 594 din 4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1189/30/2006, în sensul schimbării în parte a acestei hotărâri în conformitate cu dispozițiile Deciziei civile nr. 750 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 968/325/2006. Curtea de Apel Timișoara prin Decizia nr. 53 din 27 iunie 2011 a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerentele deciziei s-a reținut că, se solicită revizuirea Deciziei nr. 594 din 4 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș care este contradictorie cu Decizia civilă nr. 750 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și că raportat la dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., competența materială de soluționare a unei astfel de cereri revine Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind instanța mai mare în grad față de cele care au pronunțat aceste hotărâri. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 februarie 2011. În vederea soluționării cererii de revizuire s-a dispus atașarea dosarelor în care s-au pronunțat hotărârile a căror revizuire se solicită.

În Ședința publică din 8 noiembrie 2011 s-a invocat excepția tardivității cererii de revizuire. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 324 (1) C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare, pentru hotărârile prevăzute de pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță, revizuenții au solicitat revizuirea Deciziei nr. 594 pronunțată la 4 mai 2010 de Tribunalul Timiș ca fiind contradictorie cu Decizia nr. 750 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Prin urmare ultima hotărâre a fost pronunțată la 4 mai 2010 iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la 11 octombrie 2010. Dispozițiile art. 324 (1) C. proc. civ., sus-enunțat, circumscriu că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 de la pronunțare, întrucât hotărârile au fost pronunțate de instanțe de recurs după evocarea fondului. Cum ultima hotărârea a fost pronunțată la 4 mai 2010 iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la 11 octombrie 2010, este cert că a fost nesocotit termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc.

civ. Așadar, în raport de cele reținute, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de revizuire.

D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentele S.M., C.E. și S.M.E. împotriva Deciziei nr. 594/R din 4 mai 2010 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Obligă pe revizuenți la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata D.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6887/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 03 august 2010, sub nr. 878/59/2010, pe rolul Curții de Apel Timișoara, formulată de revizuenții G.O. ș
ÎCCJ 2012-04-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2408/2012
2006 a Curții de Apel Timișoara. Revizuenții au solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, anularea Deciziei civile nr. 10426 din 15 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 11442/1/2006 de Înalta Curte, admiterea recursului,
ÎCCJ 2012-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4379/2012
. civ. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 28 din 22 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 6583/30/2009, a respins cererea de sesizare a Curții de Apel Timișoara cu soluționarea conflictului negativ de competență, cu motivarea
ÎCCJ 2012-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 594/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția civilă, la data de 13 decembrie 2010, sub nr. 1266/59/2010, revizuenții L.R.E. și L.D.T. au solicitat revizuirea deciziei nr. 9
ÎCCJ 2012-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4703/2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția I civilă sub nr. 1427/59/2011, la data de 30 septembrie 2011, revizuent
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă