ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții B.G., S.Ș., R.A., V.G., V.Ga., M.A., A.S., H.I., O.I., I.L., C.T., având în vedere hotărârea nr. AA din 09 martie 2010 și nr. BB din 09 martie 2010 a Consiliului de conducere din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut personalului conex din cadrul acestei instituții, beneficiul sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50%, au formulat o nouă contestație la decizia nr. 2 din 29 ianuarie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin sentința civilă nr. 306 din 19 ianuarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul conex nu mai beneficiază de acest drept.

Cu privire la modul de determinare a salariilor pentru personalul conex, începând cu 12 noiembrie 2009, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) pct. a-b din Anexa nr. VI - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției prevede că „(...) procurorii de la Parchetele de pe lângă aceste instanțe, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor (...), personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică (...), beneficiază de următoarele sporuri: a) de risc și suprasolicitare neuropsihică - 25 % din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară; b) de confidențialitate - 15 % din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară”.

Alin. (3) lit. a)-b) al aceluiași art. arată că „(...) de la 1 ianuarie 2010 personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de următoarele drepturi salariale: a) un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și respectiv 10% pentru asigurarea confidențialității (...)”. Din dispozițiile articolelor invocate, rezultă că aceste sporuri, respectiv pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru sporul de confidențialitate, se acordă exclusiv procurorilor și personalului auxiliar de specialitate, nefăcându-se nici o vorbire de personalul conex.

Mai mult decât atât, la art. 21 din Anexa VI secțiunea a 4-a din Legea nr. 330/2009, se arată că salariile de bază pentru personalul conex se stabilesc conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți în Anexa nr. VI/3 și nu pe aceeași grilă cu personalul auxiliar de specialitate, de unde rezultă iară putință de tăgadă faptul că legiuitorul a stabilit distinct grila de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex, respectiv Anexa VI12 și Anexa VI/3. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) Anexa VI din Legea nr. 330/2009 lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice Titlul „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției Secțiunea a 4-a Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea „personalul auxiliar de specialitate și personalul conex al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de stabilire a drepturilor salariale, la colegiul de conducere al Curții de Apel sau, după caz, la colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea persoana în cauză ori, după caz, al Direcției Naționale Anticorupție, D.I.I.C.O.T., la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) Anexa VI din același act normativ: „împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau după caz a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile”. În cauza de față, recurenții-reclamanți au formulat plângere împotriva deciziei nr. 2 din 29 ianuarie 2010 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, plângere care a fost soluționată irevocabil de Curtea de Apel București.

Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (2) Anexa VI din Legea nr. 330/2009, împotriva hotărârii pronunțate nu se poate declara recurs. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.G., S.Ș., R.A., V.G., V.G., M.A., A.S., H.I., O.I., I.L., C.T., împotriva sentinței civile nr. 306 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie 2012.