ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5598/2012

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data

de 20 mai 2009 Judecătoria sectorului 3 București, constatând că desfășurarea procesului

este împiedicată din cauza faptului că contestatorul C.G. nu se supune dispozițiilor

instanței date prin încheierea de ședință de la 15 aprilie 2009, respectiv nu a

precizat obiectul cererii și temeiul de drept al acțiunii, a dispus în temeiul

art. 155

1

C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei, până când reclamantul

se va supune acestor exigențe.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

contestatorul, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă din 13

noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a III a civilă.

C.G. a formulat contestație

în anulare împotriva acestei hotărâri, care a fost respinsă prin decizia civilă

nr. 1721 din 26 august 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs contestatorul, iar Curtea de Apel București, secția a IV a civilă,

prin decizia din 16 decembrie 2010 l-a respins, ca inadmisibil.

Contestatorul a atacat

cu recurs și această decizie, recurs soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă prin decizia nr. 7666 la data de 31 octombrie 2011, prin respingerea

lui, ca inadmisibil.

La data de 7

noiembrie 2011 C.G. formulează contestație în anulare a acestei decizii arătând

că soluția respingerii recursului, ca inadmisibil, contravine rezoluției emisă de

Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București și care precizează că s-a

dat neînceperea urmăririi penale în ceea ce îl privește iar cheltuielile de judecată

rămân în sarcina statului. Totodată, A.N.A.F. nu s-a prezentat la niciuna din ședințele

de judecată pentru a proba susținerile pentru care a emis somația de executare silită.

La termenul de judecată

din data de 21 septembrie 2012 Înalta Curte a pus în discuție inadmisibilitatea

contestației în anulare în raport de dispoz. art. 317 alin. (1)și 318 alin. (1)

C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând

cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor

art. 137 C. proc. civ., o găsește incidentă speței pentru următoarele considerente:

Căile de atac și condițiile

în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică,

deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze

care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru

ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația

în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și

ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate

fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate

fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare

a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență.

Contestația în anulare

specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată

recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul

ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de casare.

Textul are în vedere greșelile

materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru

verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu

relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Or, în speță, criticile

formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute

expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., ci sunt, în esență, aceleași

critici din cererea de recurs, ceea ce echivalează cu declararea recursului la recurs,

iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în recurs

este inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 299 C.

proc. civ.

În consecință, față de

argumentele dezvoltate de contestatorul C.G. cu titlu de motive ale căii extraordinare

de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior

enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva deciziei civile

nr. 7666 din 31 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2012.