ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1560/2013

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20

mai 2009 Judecătoria sectorului 3 București, constatând că desfășurarea procesului

este împiedicată din cauza faptului că contestatorul C.G. nu se supune dispozițiilor

instanței date prin încheierea de ședință de la 15 aprilie 2009, respectiv nu a

precizat obiectul cererii și temeiul de drept al acțiunii, a dispus în temeiul

art. 155

1

C. proc. civ. suspendarea judecății cauzei, până când reclamantul

se va supune acestor exigențe.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs contestatorul, care a fost respins, ca nefondat, prin

decizia civilă nr. 1867R din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă.

C.G. a formulat

contestație în anulare împotriva acestei hotărâri, care a fost respinsă prin decizia

civilă nr. 1721 din 26 august 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatorul, iar Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 1596R din 16 decembrie 2010 l-a respins, ca inadmisibil.

Contestatorul

a atacat cu recurs și această decizie, recurs soluționat de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 7666 la data de 31 octombrie 2011,

prin respingerea lui, ca inadmisibil.

Împotriva acestei

hotărâri C.G. a formulat contestație în anulare, iar prin decizia civilă nr. 5598

din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

calea de atac a fost respinsă ca inadmisibilă.

La data de 3

octombrie 2012 C.G. formulează contestație în anulare a acestei ultime decizii arătând

că soluția respingerii contestației în anulare, ca inadmisibil, contravine rezoluției

nr. 2258/P/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București

și care precizează că s-a dat neînceperea urmăririi penale în ceea ce îl privește

iar cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.

La termenul de

judecată din data de 21 martie 2013 Înalta Curte a pus în discuție inadmisibilitatea

contestației în anulare în raport de dispoziția art. 317 alin. (1) și 318 alin.

(1) C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o găsește incidență speței pentru următoarele

considerente:

Căile de atac

și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura

orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată

doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art 317 C. proc. civ.

(contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă)

și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect

poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care

poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de

chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență.

Contestația în

anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea

dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând

recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

din motivele de casare.

Textul are în

vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau

reaprecierea probelor.

Prin urmare, pe

calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale,

iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus

judecății.

Or, în speță,

criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale

prevăzute expres și limitativ de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

În consecință,

față de argumentele dezvoltate de contestatorul C.G. cu titlu de motive ale căii

extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile

legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare,

ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația

în anulare împotriva deciziei civile nr. 5598 din 21 septembrie 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul C.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 martie 2013.