ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7666/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7666/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 18 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, contestatorul C.G. a solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 1867 din 13 noiembrie 2009, iar în fond admiterea recursului, modificarea încheierii recurate în sensul exonerării de plata cheltuielilor judiciare. Prin Decizia civilă nr. 1721 din 26 august 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestator. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contestație se invocă greșeli de judecată, criticile contestatorului vizând legalitatea impunerii la plata cheltuielilor judiciare, deși instanța nu s-a pronunțat asupra acestei legalități, contestatorul neînțelegând să-și precizeze obiectul pretenției.
Cum motivele de contestație exced celor avute în vedere de disp. art. 318 (1) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea data recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când recursul a fost respins ori admis în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul C.G. În motivarea recursului, recurentul a arătat că soluția de respingere ca „inadmisibilă” a contestației contravine Rezoluției nr. 2258/P/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 care precizează că s-a dat neînceperea urmăririi penale în ceea ce îl privește pe acesta, iar cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.
Pe de altă parte, cauza nu a fost judecată pe fond, deși instanța a amânat soluționarea litigiului din 15 iulie 2010, la 26 august 2010, tocmai pentru citarea și audierea reprezentantului A.N.A.F. pentru prezentarea documentului pe baza căruia s-a făcut executarea. În ședința publică din data de 16 decembrie 2010 instanța de apel a invocat excepția inadmisibilității. Prin Decizia civilă nr. 1596 R din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator, reținându-se, în esență, că obiectul cererii dedus judecății l-a reprezentat contestație în anulare împotriva unei decizii formulate în recurs, decizie care este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ. Împotriva deciziei mai sus menționate a declarat recurs, contestatorul C.G. În motivarea cererii, recurentul a arătat că decizia recurată a fost dată în lipsă de procedură și fără citarea părții adverse, astfel că, pe cale de consecință, în fața unor dovezi intrinsece, decizia dată drept inacceptabilă, este fără suport juridic. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. În cauza de față, decizia recurată este una irevocabilă, astfel că nu mai poate fi atacată cu recurs. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva Deciziei nr. 1596R din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.