ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4178/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4074 din 06 octombrie 2009, a respins recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 886 din 03 martie 2009 ca nefondat, reținând în acest sens că, în condițiile în care temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții, acordarea cheltuielilor de judecată este justificată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect, față de împrejurarea că actul administrativ atacat nu era în ființă în momentul sesizării instanței și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului.

Împotriva acestei decizii recurentul a formulat contestație în anulare susținând, în esență, că în condițiile în care cererea reclamantului a fost avizată pozitiv, înainte de comunicarea cererii de chemare în judecată, instituția pârâtă nu a căzut în pretenții și nici nu a fost pusă în întârziere, iar pe de altă parte cererea a fost soluționată în termenul de 5 luni stabilit de O.U.G. nr. 36/2009, aspecte care, în opinia contestatorului, echivalează cu o greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., „Hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Așa fiind, rezultă că textul de lege are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere sau interpretare a unor dispoziții legale.

Ori, în cauză, rezultă cu evidență că nu se invocă de către contestator o greșeală materială, adică o eroare evidentă legată de aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea ca tardiv declarat sau anularea ca netimbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi care învederează contrariul, ci modul în care instanța a dezlegat o anume problemă de drept, cea privind soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Pe cale de consecință, constatând că motivele invocate de contestator nu se circumscriu condițiilor expres și limitativ impuse de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Justiției împotriva deciziei nr. 4074 din 06 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.