ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4222/2010

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 2276 din 15 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă contestația în anulare formulată de B.I., împotriva deciziei nr. 658 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea contestației în anulare a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 și 318 din C. proc. civ., motiv pentru care contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 658 din 20 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte a fost respinsă.

Instanța a reținut că deși s-a susținut că pentru nici un termen de judecată contestatorul nu a fost legal citat și că în mod greșit i-a fost respins recursul fără a fi fost judecat în fond și fără a fi cercetate toate motivele de casare, instanța a constatat, analizând actele și lucrările dosarului, că procedura de citare a fost corect îndeplinită, iar contestatorul avea cunoștință de termenele acordate, văzând cererile formulate în dosar. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare B.I., criticând hotărârea pronunțată ca netemeinică și nelegală. Contestatorul a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât nu a fost legal citat la fond, recurs și contestația în anulare precedentă, hotărârea atacată este plină de greșeli materiale, iar instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de recurs formulate și a respins recursul fără ca să fie judecat în fond.

Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) din C. proc.

civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. În cauza de față, Înalta Curte constată că cererea de față nu îndeplinește condițiile minime de admisibilitate, întrucât dispozițiile art. 318 din C. proc. civ. deschid calea contestației în anulare pentru două motive ce pot fi valorificate însă numai împotriva hotărârilor pronunțate în recurs.

În cazul de față, hotărârea ce se atacă a fost pronunțată într-o contestație în anulare promovată de aceeași parte și nu într-un recurs, așa cum cer dispozițiile legale, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.I. împotriva deciziei nr. 2276 din 15 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2010.