ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4782/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4782/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1078 din 23 februarie
2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, a respins recursul declarat de I.S. împotriva sentinței nr. 139 din
15 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
În motivarea acestei
soluții, instanța de control judiciar a reținut că recurentul-reclamant a fost
numit în funcția de director începând cu 15 martie 2009, în condițiile în care
avea deja calitatea de pensionar pentru muncă depusă și limită de vârstă,
astfel că raportul său de serviciu a încetat de drept, prin efectul legii,
respectiv potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
188/1999, în forma în vigoare la data emiterii ordinului, actul administrativ
contestat pe calea acțiunii în contencios administrativ fiind, astfel, legal
emis, așa cum apreciase și instanța de fond.
Împotriva acestei
decizii a formulat contestație în anulare recurentul I.S., solicitând, în temeiul
dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură civilă, anularea acesteia și
rejudecarea recursului.
În motivarea cererii,
contestatorul a susținut că la termenul la care s-a pronunțat decizia
contestată formulase cerere de amânare a judecării cauzei în vederea angajării
unui apărător, cerere care a fost respinsă, recursul fiind soluționat în lipsa
sa.
Contestatorul a
criticat, în esență, decizia atacată, prin prisma încălcării dreptului său la
apărare, drept garantat atât de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, cât și de art. 24 din Constituția României.
Prin întâmpinarea
formulată în cauză, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a invocat
excepția tardivității contestației în anulare, în condițiile în care aceasta a
fost depusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2)
teza a II-a C. proc. civ., precum și excepția inadmisibilității contestației,
cu motivarea că aceasta nu s-ar încadra în nici una din ipotezele reglementate
de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
Examinând cu
prioritate excepțiile invocate de către intimat, în temeiul art. 137 C. proc.
civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la
excepția tardivității contestației în anulare
Potrivit
dispozițiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., „c
ontestația
se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei,
până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau lit. c).
Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de
executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la
data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un
an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”
În speță,
decizia contestată a fost pronunțată la data de 23 februarie 2011, termenul
pentru formularea unei contestații în anulare expirând cel târziu la 23
februarie
2012
.
În aceste
condiții, contestația înregistrată la 14 iunie 2011 apare ca formulată în termenul
fixat de lege, excepția invocată de către intimatul Ministerul Administrației și
Internelor fiind apreciată ca neîntemeiată și urmând a fi respinsă.
b. Referitor
la excepția inadmisibilității contestației în anulare
Contestația în anulare
reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată doar
în limitele și condițiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit dispozițiilor
art. 317 C. proc. civ., „hotărârile
irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai
jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat
pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când
hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică
privitoare la competență”, iar art. 318 ne arată că
„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație
când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând
recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul
dintre motivele de modificare sau de casare
.”
Or, în speță,
analizând înscrisurile dosarului, Înalta Curte nu a constatat incidența vreunuia
din aceste motive de anulare a deciziei instanței de recurs.
Contestatorul
a fost legal citat pentru termenul din 23 februarie 2011, potrivit dovezii atașate
la dosarul de recurs, iar argumentul său privind încălcarea dreptului la apărare
nu poate fi încadrat în vreuna din ipotezele determinante de retractare prevăzute
de textele procedurale sus-citate.
Pentru aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
prezenta contestație în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția tardivității.
Respinge contestația în
anulare formulată de către I.S. împotriva deciziei civile nr. 1078 din 23 februarie
2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2011.