ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1396/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra admisibilității în principiu a cererii de contestație în anularea de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 februarie 2010 (conform ștampilei de pe plic), condamnatul B.M. - aflat în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Giurgiu - a formulat prezenta contestație în anulare. Decizia penală nr. 4447 a Curții Supreme de Justiție a fost pronunțată la data de 13 octombrie 2003, iar arestarea condamnatului în vederea executării pedepsei închisorii a avut loc la data de 8 iulie 2009 (Referat întocmit de Compartimentul executări penale). Or, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., una din condițiile de admisibilitate în principiu a contestației în anulare este ca aceasta să fie făcută în termenul prevăzut de lege.
Conform art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a), b), c) și e) din C. proc. pen. poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării. În consecință, nefiind îndeplinită condiția termenului prevăzut de lege, contestația în anulare formulată de condamnat nu poate fi admisă în principiu. De asemenea, se mai reține că printr-o Decizie penală din 7 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6060/1/2009, Înalta Curte a respins, ca nefondată, o altă contestație în anulare formulată de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție (fișa Dosarului nr. 6060/1/2009).
Față de cele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul B.M. - aflat în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Giurgiu. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 13 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.