ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2385/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 602/36/2010, Curtea de Apel Constanța, învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpații din cauză, între care și inculpatul P.V., în baza art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.V., respingând, ca nefondată, cererea acestuia de înlocuire a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen. Instanța a constatat că față de inculpatul P.V. s-a dispus arestarea preventivă, în lipsă, la data de 26 noiembrie 2008 de către Tribunalul Constanța sesizat prin rechizitoriul din 24 noiembrie 2008, cu săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și aceea de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Mandatul de arestare preventivă a putut fi pus în executare abia la data de 21 iulie 2009, când inculpatul a fost prins. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că din anul 2004, sus-numitul inculpat, preot al Parohiei Cotu Văii, a determinat mai multe persoane să-i înmâneze buletinele de identitate și să accepte semnarea unor contracte de credit în calitate de giranți, pentru nevoi personale, pretins încheiate de preot în nume propriu cu instituții de credit și bancare, în realitate persoanele respective, semnând contractele de credit în calitate de titular a împrumuturilor . În scopul obținerii acestor credite, în valoare totală de peste 200.000 euro, au fost folosite numeroase înscrisuri false, respectiv cărți de muncă și adeverințe de salariu, contrafăcute de contabila Protoieriei Mangalia.

Instanța a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), f) C. proc. pen., se mențin în continuare și justifică privarea de libertate a inculpatului. Pe de o parte, s-a reținut că, începând cu data de 12 ianuarie 2006, inculpatul s-a sustras urmăririi penale, părăsind teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei - Cenad, cu autoturismul și nu a mai putut fi descoperit direct după mai mult de 3 ani, astfel încât menținerea măsurii arestării preventive se impune în vederea desfășurării cu celeritate a procesului penal.

Pe de altă parte, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din gravitatea și modalitățile faptice de săvârșire a infracțiunii, calitatea făptuitorului și urmările produse, care se răsfrâng asupra unui număr mare de enoriași din parohia Cotu Văii și care creează un sentiment de insecuritate pentru comunitatea locală. S-a apreciat că durata arestării inculpatului se înscrie în limitele rezonabilității, în cauză impunându-se cercetarea judecătorească complexă, dată de numărul mare de persoane ce se impunea a fi audiate. Împotriva acestei încheieri inculpatul P.V. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând revocarea arestării pentru a putea să-și exercite în condiții optime dreptul la apărare, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Așa cum s-a arătat, inculpatul P.V. după săvârșirea unor infracțiuni, contra patrimoniului și a altor valori sociale, cu consecințe deosebit de grave și care s-au răsfrânt și asupra drepturilor și intereselor locuitorilor din parohia în care își îndeplinea atribuțiile religioase, a dispărut din localitate, sustrăgându-se urmăririi penale. Prinderea și arestarea acestuia, în baza mandatului de arestare emis la 26 noiembrie 2008, s-a înfăptuit abia la data de 21 iulie 2009. Prin Sentința penală nr. 116 din 1 aprilie 2010 Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

Constatările instanței de apel, referitoare la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului pe durata procedurii judiciare în calea de atac, sunt întemeiate. Inculpatul s-a sustras urmăririi penale o perioadă de peste 3 ani și există temeri justificate că, lăsat în libertate, se va sustrage de la judecată. Asemenea, prin calitatea avută, de educator religios al locuitorilor, perceput ca model de corectitudine, prin faptele săvârșite inculpatul a provocat nemulțumiri, care, prin lăsarea sa în libertate ar induce un sentiment de insecuritate și nedreptate în comunitate, ceea ce reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Față de cele ce preced, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, recursul inculpatului P.V.

urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Încheierii din 20 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 602/36/2010. Obligă recurentul inculpat la 260 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2010.