ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2385/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunțată

în Dosarul nr. 602/36/2010, Curtea de Apel Constanța, învestită cu soluționarea

apelului declarat de inculpații din cauză, între care și inculpatul P.V., în

baza art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.V., respingând, ca nefondată,

cererea acestuia de înlocuire a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen.

Instanța a constatat

că față de inculpatul P.V. s-a dispus arestarea preventivă, în lipsă, la data

de 26 noiembrie 2008 de către Tribunalul Constanța sesizat prin rechizitoriul

din 24 noiembrie 2008, cu săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și

aceea de înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

Mandatul de arestare

preventivă a putut fi pus în executare abia la data de 21 iulie 2009, când

inculpatul a fost prins.

Prin actul de

sesizare a instanței s-a reținut că din anul 2004, sus-numitul inculpat, preot

al Parohiei Cotu Văii, a determinat mai multe persoane să-i înmâneze buletinele

de identitate și să accepte semnarea unor contracte de credit în calitate de

giranți, pentru nevoi personale, pretins încheiate de preot în nume propriu cu

instituții de credit și bancare, în realitate persoanele respective, semnând

contractele de credit în calitate de titular a împrumuturilor .

În scopul obținerii

acestor credite, în valoare totală de peste 200.000 euro, au fost folosite

numeroase înscrisuri false, respectiv cărți de muncă și adeverințe de salariu,

contrafăcute de contabila Protoieriei Mangalia.

Instanța a constatat

că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv

cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), f) C. proc. pen., se mențin în

continuare și justifică privarea de libertate a inculpatului.

Pe de o parte, s-a

reținut că, începând cu data de 12 ianuarie 2006, inculpatul s-a sustras

urmăririi penale, părăsind teritoriul României, prin punctul de trecere a

frontierei - Cenad, cu autoturismul și nu a mai putut fi descoperit direct după

mai mult de 3 ani, astfel încât menținerea măsurii arestării preventive se

impune în vederea desfășurării cu celeritate a procesului penal.

Pe de altă parte, s-a

apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret

pentru ordinea publică, rezultat din gravitatea și modalitățile faptice de

săvârșire a infracțiunii, calitatea făptuitorului și urmările produse, care se

răsfrâng asupra unui număr mare de enoriași din parohia Cotu Văii și care

creează un sentiment de insecuritate pentru comunitatea locală.

S-a apreciat că

durata arestării inculpatului se înscrie în limitele rezonabilității, în cauză

impunându-se cercetarea judecătorească complexă, dată de numărul mare de

persoane ce se impunea a fi audiate.

Împotriva acestei

încheieri inculpatul P.V. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și

solicitând revocarea arestării pentru a putea să-și exercite în condiții optime

dreptul la apărare, apreciind că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol

concret pentru ordinea publică.

Verificând hotărârea

atacată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat.

Așa cum s-a arătat,

inculpatul P.V. după săvârșirea unor infracțiuni, contra patrimoniului și a

altor valori sociale, cu consecințe deosebit de grave și care s-au răsfrânt și

asupra drepturilor și intereselor locuitorilor din parohia în care își

îndeplinea atribuțiile religioase, a dispărut din localitate, sustrăgându-se

urmăririi penale.

Prinderea și

arestarea acestuia, în baza mandatului de arestare emis la 26 noiembrie 2008,

s-a înfăptuit abia la data de 21 iulie 2009.

Prin Sentința penală

nr. 116 din 1 aprilie 2010 Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpat la

pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim privativ de

libertate.

Constatările

instanței de apel, referitoare la necesitatea menținerii măsurii arestării

preventive a inculpatului pe durata procedurii judiciare în calea de atac, sunt

întemeiate.

Inculpatul s-a

sustras urmăririi penale o perioadă de peste 3 ani și există temeri justificate

că, lăsat în libertate, se va sustrage de la judecată.

Asemenea, prin

calitatea avută, de educator religios al locuitorilor, perceput ca model de

corectitudine, prin faptele săvârșite inculpatul a provocat nemulțumiri, care,

prin lăsarea sa în libertate ar induce un sentiment de insecuritate și

nedreptate în comunitate, ceea ce reprezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

Față de cele ce

preced, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, recursul

inculpatului P.V. urmează să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Încheierii din 20 mai

2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în Dosarul nr. 602/36/2010.

Obligă recurentul inculpat la 260 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă

de 100 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2010.