ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față constată: Prin rezoluția nr. 1221 /P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul B.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291, art. 246 și art. 264 C. pen. În considerentele acestei rezoluții s-au reținut următoarele: La data de 14 septembrie 2009, pe rolul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a fost înregistrată sub nr. 1221/P/2009 plângerea formulată de petiționarul M.I.

împotriva procurorului B.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Vaslui pentru săvârșirea infracțiunilor de "fals", "uz de fals", "abuz în serviciu" și "favorizarea infractorului", constând în aceea că "a înscris în conținutul rechizitoriului nr. 453/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, informații false, cu privire la data unor acte și la numărul lor de înregistrare, prezentând astfel, o cronologie falsă, imposibilă în raport cu timpul fizic". La aceeași cauză penală, au fost înregistrate și celelalte plângeri formulate de același petiționar și adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, Parlamentul României și Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, constatându-se că exista identitate de părți și obiect între acestea și plângerea inițială.

Pe baza informațiilor obținute în etapa verificărilor preliminare, s-a stabilit că împotriva petiționarului M.I. a fost rechizitoriul nr. 453/P/2003 din 08 octombrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, fiind trimis în judecată sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și instigare la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 rap. la art. 289 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada martie 200 - mai 2004, în calitate de șef serviciu plăți pensii la Casa Județeană de Pensii Vaslui, l-ar fi ajutat pe H.E.

să întocmească adeverințe false, în scopul îndeplinirii condițiilor pentru a fi pensionat și l-ar fi determinat pe A.V., inspector șef la Inspectoratul de Muncă Vaslui, să aprobe o cerere de acordare a unor plăți retroactive învinuitului H.E., pentru perioada 15 octombrie 1992-15 octombrie 1997. Prin sentința penală nr. 2604 din 13 octombrie 2006 a Judecătoriei Vaslui, petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 709 din 09 octombrie 2007 a Curții de Apel lași. Față de cele arătate, s-a considerat că în sarcina procurorului B.C.

nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, nemulțumirea petiționarului cu privire la conținutului rechizitoriului prin care fusese trimis în judecată și condamnat definitiv, neconstituind o împrejurare care să justifice în caz depășirea atribuțiilor de serviciu ori exercitarea necorespunzătoare a îndatoririlor profesionale de către intimat. Sub acest aspect, s-a menționat că, potrivit legislației în vigoare, numai instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei prin rechizitoriu este singura în măsură să se pronunțe, în cadrul cercetării judecătorești, asupra apărărilor și obiecțiilor formulate în legătură cu probele administrate în cursul urmăririi penale de către procurorul instrumentator.

De asemenea, s-a reținut că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 591/P/2008 din 09 septembrie 2008 fusese pronunțată neînceperea urmăririi penale împotriva aceluiași procuror, în plângerea formulată tot de petiționar și că soluția de neurmărire penală fusese conformată prin rezoluția nr. 10079/5799/11-2/2008 din 28 octombrie 2008 a procurorului ierarhic superior, constatându-se că nu exista fapta de abuz în serviciu sesizată prin plângere. În raport de cele arătate, procurorul de caz a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatul B.C., procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Biroul Teritorial Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 289, art. 291, art. 246 și art. 264 C. pen. Plângerea petiționarului, formulată conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr. 10873/5415/11/2/2009 din 23 noiembrie 2009 a procurorului sef Secție Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiționarul M.I.

s-a adresat cu plângere la instanță, conform prevederilor art. 278/1 C. proc. pen. În considerentele plângerii, aflată la filele 2-14, dar și în concluziile scrise, dezvoltate în memoriul depus la filele 68-76, petiționarul a reiterat criticile invocate în plângerile anterioare, susținând în esență că rezoluțiile emise în cauză sunt nelegale și netemeinice, întrucât organele de urmărire penală refuzaseră să examineze modalitatea în care fusese condusă și efectuată ancheta penală desfășurată de intimat în dosarul în care a fost el a inculpat, or tocmai aceste aspecte era reclamate prin plângerea penală formulată în cauză. S-a arătat că, în dosarul penal nr. 453/P/2003, intimatul a ascuns faptele penale comise de persoanele care contribuiseră direct, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la întocmirea și avizarea documentelor necesare lui H.E.

pentru completarea pieselor la dosarul de pensionare, ajungându-se astfel a nu se trimite în judecată și aceste persoane, deși existau probe certe că erau vinovate. S-a mai arătat că procurorul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, comisă prin exercitarea abuzivă a puterilor conferite de lege, prin trimiterea petiționarului în judecată, deși nu existau probe certe de vinovăție și aplicarea unui tratament juridic diferit, în defavoare, față de celelalte persoane. Totodată, s-a menționat că în cauza în care fusese cercetat penal au fost încălcate prevederile art. 6 din CEDO, deoarece nu a avut parte de un proces echitabil în fața procurorului și a instanței. Petiționarul a afirmat că dacă procurorul era imparțial ar fi decis trimiterea în judecată a lui C.C.

și celelalte persoane vinovate, cu consecința disculpării sale. S-a mai afirmat că prin modul în care intimatul a soluționat dosarul nr. 453/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui se face vinovat de discriminare, prin încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și că abuzul de putere comis de intimat se reflectă în refuzul sistematic de a da curs solicitărilor petiționarului de extindere a cercetărilor și asupra altor persoane, îngreunând astfel aflarea adevărului și, în final, asigurându-le acestora din urmă scăparea de rigorile legii, prin împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. În concluzie, petiționarul a solicitat admiterea plângerii, desființarea celor două rezoluții și trimiterea dosarului la parchet în vederea declanșării urmăririi penale față de magistratul B.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului.

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, se cția penală, sub nr. 305/1/2010. Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că acestea este nefondată, pentru considerentele ce urmează: Prin plângerea penală formulată împotriva intimatului B.C. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, petiționarul a solicitat cercetarea modului în care s-a efectuat și condus ancheta penală privind cauza în care a fost inculpat, susținând că intimatul, în calitate de organ de urmărire penală, ar fi săvârșit o serie de abuzuri și ilegalități, cu consecințe în planul stabilirii situației de fapt și identificarea celor vinovați.

Exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către intimat a fost invocată în raport de faptul că ar fi dispus trimiterea sa în judecată, în mod nejustificat, pentru fapte săvârșite de alți salariați și că ar fi refuzat constant să extindă cercetările cu privire la adevărații vinovați. Acuzele aduse intimatului nu au fost însă susținute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al procurorului în instrumentarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conținând practic punctul de vedere al petiționarului asupra modului în care ar fi trebuit efectuată urmărirea penală și stabilite vinovățiile în dosarul penal. Activitatea de urmărire penală este prevăzută în competența procurorului, fiind în atributul acestuia desfășurarea activităților menite să conducă stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabili de comiterea lor.

Întreaga activitate desfășurată de procurorul de caz este supusă cenzurii procurorului ierarhic superior, la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen. În cazurile în care are loc sesizarea instanței, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, iar soluțiile pronunțate sunt la rândul lor supuse căilor legale de atac. Până la sesizarea instanței, procurorul este cel care apreciază asupra suficienței probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și dispune trimiterea în judecată a persoanelor considerate responsabile de săvârșirea faptei penale. Revenind la speță, se constată că întreaga activitate de urmărire penală, cât și rechizitoriul emis în dosarul nr.453/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au fost supuse controlului instanței învestită cu judecarea cauzei penale.

În cursul procedurilor judiciare subsecvente sesizării instanței a fost analizată temeinicia acuzațiilor formulate de parchet și apărările petiționarului în proces. Prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat a fost stabilită vinovăția persoanelor trimise în judecată, fără a se constata existența vreunor deficiențe în activitatea de urmărire penală. În acest context, Înalta Curte constată că nu există indicii care să susțină pretinsul comportament abuziv, neglijent ori părtinitor al intimatului în efectuarea urmăririi penale, cercetarea judecătorească confirmând întrutotul rezultatul anchetei penale. Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de procurorul de caz care, prin rezoluția ce face obiectul examinării de față, a decis neurmărirea penală a intimatului.

În consecință, în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 1221/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, menținând rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va dispune obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HO T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției nr. 1221/P/2009 din 12 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.