ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4027/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4027/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 71/F din 27 aprilie

2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-au respins, ca nefondate,

plângerile formulate de petenții C.M. și D.M. împotriva Ordonanței nr.

707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați.

În baza disp. art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a menținut ordonanța

atacată.

În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au

fost obligați petenții C.M. și D.M. la plata a câte de 50 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond că reținut că petenții C.M. și D.M. s-au

adresat instanței de judecată cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. împotriva Ordonanței nr. 707/P/2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați, solicitând admiterea plângerii și, menținând soluția

procurorului de scoatere de sub urmărire penală, să se dispună schimbarea

temeiului acesteia potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În susținerea

plângerii, petenții au arătat că aceștia nu aveau competență pentru a efectua

acte de cercetare sub aspectul unei infracțiuni de înșelăciune (reclamată de

intimata C.C.) și în mod corect au îndrumat-o să se adreseze cu o plângere

penală.

Au mai arătat că

soluția de scoatere de sub urmărire penală conform dispozițiilor art. 18

1

C. pen. este superficială și nemotivată.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului instanța de fond a constatat următoarele:

Prin Ordonanța nr.

707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petenților (învinuiți)

D.M. - comisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului

Brăila - Serviciul de Investigare a Fraudelor și respectiv, C.M. - subcomisar

de poliție în cadrul Poliției municipiului Brăila - Biroul de Investigații

Criminale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și

aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 850 RON

pentru fiecare învinuit.

S-a mai dispus

neînceperea urmăririi penale față de cei doi petenți sub aspectul infracțiunii

prev. de art. 247 C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune

astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin Rezoluția cu nr.

707/P/2009 din data de 09 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Galați, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții D.M. și

C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a reținut faptul

că, în ziua de 16 aprilie 2009, în timp ce se aflau în exercițiul atribuțiilor

de serviciu, învinuiții D.M. și C.M., ofițeri de poliție, fiind solicitați de

către partea vătămată C.C. să efectueze cercetări față de numitul S.C., cu

știință, nu au îndeplinit actele legale, cauzând o vătămare a intereselor

legale ale acesteia.

Din materialul de

urmărire penală administrat în prezenta cauză au rezultat următoarele:

Prin adresa din 26

iunie 2009 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila - Serviciul

Management Resurse Umane, s-a comunicat faptul că ofițerii de poliție D.M. și

C.M. au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare.

Partea vătămată C.C.

a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru a se efectua

cercetări față de ofițerii de poliție D.M. și C.M., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen.

În concret, partea

vătămată și-a exprimat nemulțumirea, deoarece, în ziua de 16 aprilie 2009, după

ce a sesizat organele de poliție, prin apelul unic de urgență „112" și a

mers la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, unde au fost

desemnați ofițerii D.M. și C.M. să efectueze cercetări față de numitul S.C.,

aceștia s-au deplasat la fața locului, însă nu au îndeplinit actele legale și

nu au luat măsuri pentru recuperarea mărfii care îi aparținea.

Ca situație de fapt,

s-a reținut că, în ziua de 16 aprilie 2009, conform înțelegerii avute cu

martorul D.D., partea vătămată C.C. s-a deplasat cu un autoturism încărcat cu

marfă în municipiul Brăila, însă a observat că, în realitate, șoferul

autoturismului, respectiv martorul L.D.A., a depozitat marfa la sediul

societății „S.S." SRL care era administrată de martorul S.C.

În acest context,

partea vătămată a sesizat organele de poliție.

În continuare, partea

vătămată s-a deplasat la fața locului fiind însoțită de învinuiții D.M. și

C.M., care au discutat cu numitul S.C., însă nu au întocmit acte procedurale și

în final au îndrumat-o pe numita C.C. să depună plângere la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Brăila.

Având în vedere

faptul că învinuiții D.M. și C.M. nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu,

partea vătămată a sesizat organele de urmărire penală pentru a efectua

cercetări față de aceștia. De asemenea, la data de 11 mai 2009, partea vătămată

a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, prin

care a solicitat efectuarea de cercetări față de numiții D.D., S.C., L.D.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a)

C. pen. și de art. 215 alin. (3) C. pen. și față de O.M.M., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. și de art. 208 - 209

alin. (1) lit. a) C. pen., plângere care face obiectul Dosarului cu nr.

835/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

Fiind audiați cu

respectarea drepturilor procesuale, învinuiții D.M. și C.M. au recunoscut, în

parte, săvârșirea faptei și au motivat că nu au încheiat niciun act procedural,

deoarece în final partea vătămată nu a mai dorit să depună plângere la poliție,

fiind îndrumată să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

Analizând întreg

materialul probator a rezultat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10

lit. b

1

) C. proc. pen., deoarece, în concret, fapta sesizată este

lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al

unei infracțiuni.

La stabilirea în

concret a pericolului social, s-a ținut seama de împrejurările în care fapta a

fost comisă, precum și de conduita celor doi

De altfel, pe parcursul urmăririi penale învinuitul

D.M. a depus la dosar „un raport" adresat conducerii Inspectoratului de

Poliție al județului Brăila, întocmit la data de 16 aprilie 2009, în care

menționa modul de soluționare a sesizării părții vătămate C.C.

Prin adresa din 12

noiembrie 2009 emisă de Inspectoratul de Politie al Județului Brăila -

Serviciul Cabinet, se menționează că pentru lămurirea situației sesizate de

către partea vătămată, cauza a fost preluată de Serviciul de Investigare a Fraudelor,

pentru ca, în final, la fișa de caz, să se precizeze că numita C.C. a fost

îndrumată să-și soluționeze cauza pe cale civilă.

S-a reținut, în mod

evident, că învinuitul D.M. a fost convins de la început că fapta sesizată de

partea vătămată ar putea fi de natura unui litigiu comercial, motiv pentru care

nu a încheiat acte procedurale ca urmare a sesizării numitei C.C.

În ceea ce-l privește

pe învinuitul C.M., acesta nu a îndeplinit acte legale, deoarece a avut în

vedere faptul că învinuitul D.M. era superior în gradul superior, avea

experiență în domeniu și, în mod implicit, a achiesat la modul de rezolvare a

sesizării formulate de către C.C., fapt pe care l-a adus și la cunoștința

conducerii Poliției Municipiului Brăila, respectiv martorului C.G.D.

În cauză, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de numiții D.M. și C.M., sub aspectul

infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de

art. 247 C. pen., întrucât fapta sesizată, în realitate nu există.

S-a reținut că încadrarea

juridică corectă a faptei sesizate de către partea vătămată este de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

La adoptarea acestei

soluții de scoatere de sub urmărire penală s-au avut în vedere dispozițiile

art. 11 pct. 2 lit. b) în ref. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv,

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin Ordonanța nr.

1449/11/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Procurorului general de la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Galați s-au respins plângerile formulate de D.M. și

C.M. împotriva Ordonanței nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 ca nefondate.

Analizând și

coroborând actele și lucrările dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Galați, raportat la motivele invocate de petenți, instanța de fond a constatat

că plângerile sunt nefondate.

Astfel, s-a apreciat

că situația de fapt a fost corect reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Galați, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

În speță, numita C.C.

a sesizat comiterea unei infracțiuni de înșelăciune în cursul zilei de 16

aprilie 2009.

Cei doi petenți au

fost desemnați de conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila

pentru a efectua verificări la locul comiterii faptei cu privire la cele

sesizate de partea vătămată C.C.

Deși s-au deplasat la

locul faptei și au discutat cu cei prezenți, petenții nu au întocmit niciun act

procedural în care să fie consemnate aspectele constatate, rezumându-se doar la

a o îndrepta pe partea vătămată să formuleze o plângere penală.

Având în vedere

dispozițiile legale în materie, s-a constatat că în mod corect, în ordonanța

atacată, s-a reținut faptul că petenții aveau obligația de a consemna plângerea

părții vătămate într-un proces-verbal și de a efectua primele acte procedurale

la fața locului.

În condițiile în care

se stabilea că fapta constatată nu intra în competența lor, petenții aveau

posibilitatea legală de a-și declina competența, însă era necesar ca inițial -

la momentul deplasării la fața locului - să procedeze conform art. 213 C. proc.

pen.

Conform dispozițiilor

legale arătate mai sus, organul de cercetare penală este obligat să efectueze

actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză

care nu este de competența lor.

Or, în speță,

aspectele semnalate de partea vătămată și percepute de cei doi petenți cu

ocazia deplasării la fața locului aveau caracter urgent, impunându-se

întocmirea unui act constatator.

Având în vedere cele

mai sus arătate, s-a considerat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Galați a apreciat că faptele petenților se încadrează în dispozițiile

art. 246 C. pen., însă nu prezintă gradul de pericol social al unor

infracțiuni, prin prisma dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind corect temeiul în

baza căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi petenți,

neimpunându-se modificarea acestuia, întrucât în speță nu sunt incidente

prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs petenții C.M. și D.M.

Prin motivele de

recurs formulate, petentul C.M. a solicitat casarea sentinței, în baza art. 385

9

pct. 171 C. proc. pen., și menținerea ordonanței procurorului, cu schimbarea

temeiului soluției în sensul aplicării art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art.

10 lit. b) C. proc. pen., învederând în esență că judecătorul fondului a

ignorat faptul că, potrivit dispozițiilor legale, nu reprezenta organul de

poliție competent să efectueze acte de cercetare cu privire la cele sesizate de

numita C.C.

Recurentul petent

D.M., prin recursul formulat, a solicitat casarea sentinței și achitarea, în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., învederând că în sentință nu s-a reținut un

aspect esențial, respectiv faptul că intimata a refuzat să-i însoțească pe

petenți la parchet pentru a depune plângere.

Înalta Curte,

examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că

recursul este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public, care în

exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act

ori îl îndeplinește defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor

legale ale unei persoane.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se

săvârșește numai cu intenție directă sau indirectă, culpa fiind exclusă,

deoarece termenul „cu știință", pe care îl conține textul de lege, implică

cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării

atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se

ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În prezenta cauză,

din modul în care au înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu, rezultă că

petenții, deși nu au urmărit producerea unei vătămări a intereselor legale ale

numitei C.C., au acceptat acest lucru.

Astfel, din actele

premergătoare efectuate rezultă că petenții C.M. și D.M., în calitate de ofițeri

de poliție, fiind desemnați de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila la

sesizarea numitei C.C. să efectueze cercetări cu privire la o infracțiune de

înșelăciune, deși s-au deplasat la locul respectiv și au discutat cu persoanele

implicate în săvârșirea faptei sesizate, apreciind că fapta nu este de

competența lor de cercetare, nu au întocmit niciun act procedural, îndrumând-o

pe numita C.C. să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

În mod corect

instanța de fond a constatat că, întrucât fapta sesizată de numita C.C. avea un

caracter urgent și impunea întocmirea unui act constatator, petenții aveau

obligația să respecte dispozițiile art. 213 C. proc. pen. - care prevăd că

organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu

suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența

lor -, iar ulterior, în măsura în care se stabilea că fapta constatată nu intra

în competența lor, aceștia aveau posibilitatea legală de a-și declina competența.

În consecință, fapta

petenților se încadrează în dispozițiile art. 246 C. pen., procurorul făcând o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., având în vedere că, față de împrejurările

în care a fost comisă și de conduita celor doi petenți, fapta sesizată nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.M.

și D.M. împotriva Sentinței penale nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curții de

Apel Galați, secția penală.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petenții C.M. și D.M. împotriva Sentinței

penale nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurenții

petenți la plata sumelor de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 noiembrie 2010.