ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4027/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petenții C.M. și D.M. împotriva Ordonanței nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. În baza disp. art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a menținut ordonanța atacată. În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați petenții C.M. și D.M. la plata a câte de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond că reținut că petenții C.M. și D.M. s-au adresat instanței de judecată cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen. împotriva Ordonanței nr. 707/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, solicitând admiterea plângerii și, menținând soluția procurorului de scoatere de sub urmărire penală, să se dispună schimbarea temeiului acesteia potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În susținerea plângerii, petenții au arătat că aceștia nu aveau competență pentru a efectua acte de cercetare sub aspectul unei infracțiuni de înșelăciune (reclamată de intimata C.C.) și în mod corect au îndrumat-o să se adreseze cu o plângere penală. Au mai arătat că soluția de scoatere de sub urmărire penală conform dispozițiilor art. 18 1 C. pen. este superficială și nemotivată.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a constatat următoarele: Prin Ordonanța nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petenților (învinuiți) D.M. - comisar de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila - Serviciul de Investigare a Fraudelor și respectiv, C.M. - subcomisar de poliție în cadrul Poliției municipiului Brăila - Biroul de Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 850 RON pentru fiecare învinuit. S-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi petenți sub aspectul infracțiunii prev. de art. 247 C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a reținut următoarele: Prin Rezoluția cu nr. 707/P/2009 din data de 09 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții D.M. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. S-a reținut faptul că, în ziua de 16 aprilie 2009, în timp ce se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu, învinuiții D.M. și C.M., ofițeri de poliție, fiind solicitați de către partea vătămată C.C. să efectueze cercetări față de numitul S.C., cu știință, nu au îndeplinit actele legale, cauzând o vătămare a intereselor legale ale acesteia.

Din materialul de urmărire penală administrat în prezenta cauză au rezultat următoarele: Prin adresa din 26 iunie 2009 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila - Serviciul Management Resurse Umane, s-a comunicat faptul că ofițerii de poliție D.M. și C.M. au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare. Partea vătămată C.C. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru a se efectua cercetări față de ofițerii de poliție D.M. și C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen. În concret, partea vătămată și-a exprimat nemulțumirea, deoarece, în ziua de 16 aprilie 2009, după ce a sesizat organele de poliție, prin apelul unic de urgență „112" și a mers la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila, unde au fost desemnați ofițerii D.M.

și C.M. să efectueze cercetări față de numitul S.C., aceștia s-au deplasat la fața locului, însă nu au îndeplinit actele legale și nu au luat măsuri pentru recuperarea mărfii care îi aparținea. Ca situație de fapt, s-a reținut că, în ziua de 16 aprilie 2009, conform înțelegerii avute cu martorul D.D., partea vătămată C.C. s-a deplasat cu un autoturism încărcat cu marfă în municipiul Brăila, însă a observat că, în realitate, șoferul autoturismului, respectiv martorul L.D.A., a depozitat marfa la sediul societății „S.S." SRL care era administrată de martorul S.C. În acest context, partea vătămată a sesizat organele de poliție. În continuare, partea vătămată s-a deplasat la fața locului fiind însoțită de învinuiții D.M.

și C.M., care au discutat cu numitul S.C., însă nu au întocmit acte procedurale și în final au îndrumat-o pe numita C.C. să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Având în vedere faptul că învinuiții D.M. și C.M. nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, partea vătămată a sesizat organele de urmărire penală pentru a efectua cercetări față de aceștia. De asemenea, la data de 11 mai 2009, partea vătămată a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de numiții D.D., S.C., L.D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) C. pen. și de art. 215 alin. (3) C. pen.

și față de O.M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. și de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a) C. pen., plângere care face obiectul Dosarului cu nr. 835/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Fiind audiați cu respectarea drepturilor procesuale, învinuiții D.M. și C.M. au recunoscut, în parte, săvârșirea faptei și au motivat că nu au încheiat niciun act procedural, deoarece în final partea vătămată nu a mai dorit să depună plângere la poliție, fiind îndrumată să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Analizând întreg materialul probator a rezultat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., deoarece, în concret, fapta sesizată este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a pericolului social, s-a ținut seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și de conduita celor doi De altfel, pe parcursul urmăririi penale învinuitul D.M. a depus la dosar „un raport" adresat conducerii Inspectoratului de Poliție al județului Brăila, întocmit la data de 16 aprilie 2009, în care menționa modul de soluționare a sesizării părții vătămate C.C. Prin adresa din 12 noiembrie 2009 emisă de Inspectoratul de Politie al Județului Brăila - Serviciul Cabinet, se menționează că pentru lămurirea situației sesizate de către partea vătămată, cauza a fost preluată de Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru ca, în final, la fișa de caz, să se precizeze că numita C.C.

a fost îndrumată să-și soluționeze cauza pe cale civilă. S-a reținut, în mod evident, că învinuitul D.M. a fost convins de la început că fapta sesizată de partea vătămată ar putea fi de natura unui litigiu comercial, motiv pentru care nu a încheiat acte procedurale ca urmare a sesizării numitei C.C. În ceea ce-l privește pe învinuitul C.M., acesta nu a îndeplinit acte legale, deoarece a avut în vedere faptul că învinuitul D.M. era superior în gradul superior, avea experiență în domeniu și, în mod implicit, a achiesat la modul de rezolvare a sesizării formulate de către C.C., fapt pe care l-a adus și la cunoștința conducerii Poliției Municipiului Brăila, respectiv martorului C.G.D. În cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții D.M.

și C.M., sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., întrucât fapta sesizată, în realitate nu există. S-a reținut că încadrarea juridică corectă a faptei sesizate de către partea vătămată este de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. La adoptarea acestei soluții de scoatere de sub urmărire penală s-au avut în vedere dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) în ref. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv, art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin Ordonanța nr. 1449/11/2/2009 din 24 noiembrie 2009 a Procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați s-au respins plângerile formulate de D.M.

și C.M. împotriva Ordonanței nr. 707/P/2009 din 17 noiembrie 2009 ca nefondate. Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, raportat la motivele invocate de petenți, instanța de fond a constatat că plângerile sunt nefondate. Astfel, s-a apreciat că situația de fapt a fost corect reținută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pe baza actelor de urmărire penală efectuate în cauză. În speță, numita C.C. a sesizat comiterea unei infracțiuni de înșelăciune în cursul zilei de 16 aprilie 2009. Cei doi petenți au fost desemnați de conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Brăila pentru a efectua verificări la locul comiterii faptei cu privire la cele sesizate de partea vătămată C.C.

Deși s-au deplasat la locul faptei și au discutat cu cei prezenți, petenții nu au întocmit niciun act procedural în care să fie consemnate aspectele constatate, rezumându-se doar la a o îndrepta pe partea vătămată să formuleze o plângere penală. Având în vedere dispozițiile legale în materie, s-a constatat că în mod corect, în ordonanța atacată, s-a reținut faptul că petenții aveau obligația de a consemna plângerea părții vătămate într-un proces-verbal și de a efectua primele acte procedurale la fața locului. În condițiile în care se stabilea că fapta constatată nu intra în competența lor, petenții aveau posibilitatea legală de a-și declina competența, însă era necesar ca inițial - la momentul deplasării la fața locului - să procedeze conform art. 213 C. proc.

pen. Conform dispozițiilor legale arătate mai sus, organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lor. Or, în speță, aspectele semnalate de partea vătămată și percepute de cei doi petenți cu ocazia deplasării la fața locului aveau caracter urgent, impunându-se întocmirea unui act constatator. Având în vedere cele mai sus arătate, s-a considerat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a apreciat că faptele petenților se încadrează în dispozițiile art. 246 C. pen., însă nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, prin prisma dispozițiilor art. 18 1 C. pen.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind corect temeiul în baza căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi petenți, neimpunându-se modificarea acestuia, întrucât în speță nu sunt incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs petenții C.M. și D.M. Prin motivele de recurs formulate, petentul C.M. a solicitat casarea sentinței, în baza art. 385 9 pct. 171 C. proc. pen., și menținerea ordonanței procurorului, cu schimbarea temeiului soluției în sensul aplicării art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., învederând în esență că judecătorul fondului a ignorat faptul că, potrivit dispozițiilor legale, nu reprezenta organul de poliție competent să efectueze acte de cercetare cu privire la cele sesizate de numita C.C.

Recurentul petent D.M., prin recursul formulat, a solicitat casarea sentinței și achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., învederând că în sentință nu s-a reținut un aspect esențial, respectiv faptul că intimata a refuzat să-i însoțească pe petenți la parchet pentru a depune plângere. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen., infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se săvârșește numai cu intenție directă sau indirectă, culpa fiind exclusă, deoarece termenul „cu știință", pe care îl conține textul de lege, implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În prezenta cauză, din modul în care au înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu, rezultă că petenții, deși nu au urmărit producerea unei vătămări a intereselor legale ale numitei C.C., au acceptat acest lucru. Astfel, din actele premergătoare efectuate rezultă că petenții C.M. și D.M., în calitate de ofițeri de poliție, fiind desemnați de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila la sesizarea numitei C.C.

să efectueze cercetări cu privire la o infracțiune de înșelăciune, deși s-au deplasat la locul respectiv și au discutat cu persoanele implicate în săvârșirea faptei sesizate, apreciind că fapta nu este de competența lor de cercetare, nu au întocmit niciun act procedural, îndrumând-o pe numita C.C. să depună plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. În mod corect instanța de fond a constatat că, întrucât fapta sesizată de numita C.C. avea un caracter urgent și impunea întocmirea unui act constatator, petenții aveau obligația să respecte dispozițiile art. 213 C. proc. pen. - care prevăd că organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lor -, iar ulterior, în măsura în care se stabilea că fapta constatată nu intra în competența lor, aceștia aveau posibilitatea legală de a-și declina competența.

În consecință, fapta petenților se încadrează în dispozițiile art. 246 C. pen., procurorul făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., având în vedere că, față de împrejurările în care a fost comisă și de conduita celor doi petenți, fapta sesizată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.M. și D.M. împotriva Sentinței penale nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenții C.M. și D.M. împotriva Sentinței penale nr. 71/F din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenții petenți la plata sumelor de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2010.