ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3620/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 1832/30/2009, la data de 24 martie 2009, reclamantul U.Z. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții Prefectura Timiș, Primăria Traian Vuia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne, Guvernul României și Președintele României, să constate refuzul nejustificat al pârâților de a răspunde cererilor formulate în perioada 1992-2009, la toate ministerele, prefectură, primărie, respinse, neconstituțional, ca tardive. S-a mai solicitat obligarea pârâților la repararea pagubei care a fost cauzată reclamantului. La data de 30 septembrie 2010 pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instanței supreme.

La data de 23 septembrie 2009 pârâtul Ministerul de Interne a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată. La data de 10 iunie 2009 Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, și în subsidiar, excepția tardivității introducerii acțiunii. Prin sentința civilă nr. 449 din 16 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1832/30/2009, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând în esență că în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cu împrejurarea că printre pârâții chemați în judecată se află și autorități publice centrale, competența aparține Curții de Apel Timișoara.

La data de 21 mai 2010, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1832/30/2009. La rândul ei, și această instanță prin sentința nr. 321 din 16 iunie 2010 a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Din cuprinsul cererii de chemare în judecată raportat la înscrisurile depuse de reclamant, rezultă că obiectul prezentei acțiuni este reprezentat de nemulțumirea reclamantului față de refuzul nejustificat de soluționare a cererilor sale adresate autorităților publice locale și anume Primăria Traian Vuia și Instituția Prefectului Timiș, instituții locale care figurează in litigiul de față în calitate de pârâți, neexistând la dosarul cauzei nicio cerere formulată de reclamant în contradictoriu cu autoritățile centrale chemate în judecată.

Având în vedere această situație de fapt, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparține Tribunalului. Constatându-se conflict negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății este Tribunalul, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: În speță, reclamantul a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a răspunde cererilor formulate în perioada cuprinsă între 1992-2009 și obligarea acestora la emiterea răspunsurilor, cu consecința obligării și la repararea pagubei care i-a fost cauzată.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei, însă, se constată că reclamantul a formulat o serie de cereri adresate Primăriei Traian Vuia, Instituției Prefectului Timiș, însă nu a formulat nicio cerere adresată instituțiilor publice centrale care figurează în calitate de pârâți în cuprinsul litigiului, și anume Guvernul României, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne și Președintele României. Având în vedere că solicitarea reclamantului are ca obiect constatarea refuzului nejustificat a unei autorități publice locale de a soluționa cererile formulate, prezentul litigiu este de competența secției de contencios administrativ a Tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamantul solicită judecarea cauzei și în contradictoriu cu autorități publice centrale, este fără relevanță, câtă vreme refuzul de soluționare a unor cereri aparține unei autorități publice locale, raportul de drept fiind stabilit între reclamant și aceste autorități. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe U.Z. și Prefectura Timiș, Primăria Traian Vuia, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne, Guvernul României și Președintele României în favoarea Tribunalului Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.