ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4569/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 454 din 31 martie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația reclamanților P.N., P.B.G. și P.C.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, având ca obiect anularea deciziei nr. 8970 din 24 octombrie 2007 emise de pârâtă și restituirea în natură către reclamanți a imobilului situat în București, sector 4. În motivarea sentinței, instanța a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 09 august 1994 emis de Ministerul Industriilor constituie titlul de proprietate al SC P. SA asupra imobilului din București, sector 4, în condițiile în care a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu a fost desființat.

Așa cum rezultă din relațiile comunicate de Registrul Comerțului, SC P. SA a fost privatizată în anul 1995, prin cesionarea acțiunilor deținute de F.P.S. și F.P.P. V Oltenia (reprezentanții statului) către un număr de 2.030 persoane fizice. Ca urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, pe temeiul cărora în mod corect Primăria Municipiului București a declinat competența soluționării notificării în favoarea A.V.A.S., succesoarea F.P.S., instituția care a efectuat privatizarea. Au fost apreciate neîntemeiate susținerile reclamanților conform cărora Primăria Municipiului București ar fi trebuit să trimită notificarea spre competentă soluționare către SC P. SA, dat fiind că, așa cum s-a arătat, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 38 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat, în esență, că învestită fiind cu determinarea competenței de soluționare a notificării formulate de reclamanți, în mod corect, instanța de fond a aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 și a stabilit că A.V.A.S. este persoana juridică ce trebuie să soluționeze notificarea, deoarece imobilul se află în patrimoniul unei societăți privatizate integral, figurând înscris în cartea funciară pe numele SC P. SA. Criticile ce vizează nulitatea actului de privatizare și ca atare, nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu pot fi analizate în prezenta cauză, instanța nefiind învestită cu o acțiune în constatarea nulității acestui act juridic.

Oricum, constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate a SC P. SA asupra imobilului în litigiu se poate solicita doar pe calea unei acțiuni de drept comun și nu în contestația împotriva dispoziției Primăriei ce face parte din procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. Ca atare, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a SC P. SA produce efecte juridice până la constatarea nulității lui prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a conchis instanța de apel. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și susținând următoarele: - În mod greșit, ambele instanțe de fond au considerat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 09 august 1994 emis de Ministerul Industriilor reprezintă titlu de proprietate, deoarece a fost emis cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; în cazul în care SC P. SA poate fi socotit proprietar, trebuia să soluționeze notificarea în sensul restituirii în natură a imobilului, care ar fi trebuit înaintată de către Primăria Municipiului București; - Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, acest text nu mai poate fi aplicat în speță; - Primăria Municipiului București este competentă a soluționa notificarea, față de împrejurarea că a vândut imobilul din cauză, A.V.A.S.

neavând nicio calitate; - În mod greșit, s-a apreciat că nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi invocată în cadrul unei contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Instanța de apel a reținut că imobilul ce formează obiectul notificării reclamanților adresate Primăriei Municipiului București, situat în București, sector 4, este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral anterior anului 2001, respectiv SC P. SA, ca atare, a considerat că entitatea învestită cu soluționarea notificării este instituția care a efectuat privatizarea, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Confirmând, în acest fel, soluția primei instanțe privind incidența dispozițiilor art. 29, pentru determinarea competenței de soluționare a notificării, instanța de apel nu a făcut aplicarea acestei norme în forma în vigoare la data formulării contestației împotriva dispoziției nr. 8970 din 24 octombrie 2007 (cu atât mai mult la data soluționării căii de atac), astfel cum această formă a fost conturată în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 830 din 08 iulie 2008, la care, în mod corect, se face referire prin motivele de recurs, formă care coincide celei a fostului art. 27 existent înainte de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv formei de la data notificării formulate în 2001. Chiar dacă art. 29 s-a aplicat în mod corespunzător (din perspectiva regulilor de aplicare a legii în timp) la momentul emiterii dispoziției contestate, în forma în vigoare la acea dată, învestită fiind cu soluționarea contestației împotriva dispoziției primarului, instanța avea obligația de a aplica decizia Curții Constituționale, date fiind efectele erga omnes și de imediată aplicare ale acesteia.

O asemenea valorificare a deciziei menționate ar fi avut, oricum, loc la momentul soluționării efective a notificării, astfel încât respectarea sa în prezenta cauză este de natură și să evite o nouă eventuală dezînvestire de soluționarea acesteia, în baza art. 29 în forma actuală, determinându-se cu putere de lucru judecat entitatea învestită cu soluționarea notificării, din perspectiva legii aplicabile.

În acest context, se constată că, pentru ca art. 29 să fie incident, este necesar ca imobilul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral privat, însă numai dacă imobilul a fost preluat cu titlu de către stat anterior anului 1989. Această din urmă condiție subzistă tocmai în urma deciziei Curții Constituționale, prin care s-a declarat ca neconstituțională abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din conținutul fostului art. 27 (devenit art. 29). Este, așadar, nerelevant că societatea comercială deținătoare a imobilului deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în baza H.G.

nr. 833/1994 (care, de altfel, vizează doar terenul, în suprafață totală de 16.113 m.p., nu și construcțiile de pe teren) sau dacă acest act reprezintă sau nu titlu de proprietate în favoarea titularului, fiind lipsită de interes analiza susținerilor recurenților relative la valoarea juridică a certificatului menționat ori la posibilitatea invocării nulității acestui act juridic în cadrul contestației împotriva dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001. Ceea ce interesează în cauză este faptul dacă imobilul evidențiat în patrimoniul societății comerciale a fost preluat de către stat în baza unui titlu valabil, astfel cum această sintagmă este definită în art. 6 din Legea nr. 213/1998. Doar în măsura în care se constată că imobilul a fost preluat cu titlu, este activată obligația A.V.A.S.

de soluționare a notificării, în caz contrar, atare obligație revine chiar unității deținătoare, caz în care notificarea ar fi trebuit înaintată de către Primăria Municipiului București la SC P. SA, și nu la A.V.A.S. Constatându-se că nu a avut loc o cercetare a cauzei în raport de cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, urmează a se dispune rejudecarea cauzei pentru verificarea modului de preluare a imobilului și a valabilității titlului statului constituit prin asemenea preluare.

Nu poate fi, însă, ignorat că unitatea deținătoare nu figurează în acest litigiu, însă va suporta efectele hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, deși nu a avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la aspectele pe care se presupune că instanța trebuie să le soluționeze în acest cadru procesual, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează persoanei juridice deținătoare și numai dacă sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 29 (fost 27) din lege, se stabilește calitatea instituției implicate în privatizare, de entitate învestită cu soluționarea notificării.

Pentru aceste motive, urmează ca instanța de rejudecare să aprecieze, prioritar, după ascultarea părților pe acest aspect, asupra oportunității trimiterii notificării chiar la unitatea deținătoare, SC P. SA, care va analiza cerințele de aplicare a prevederilor art. 29 și se va pronunța asupra notificării, modul de aplicare a dispozițiilor urmând a fi verificat de către instanță în cadrul eventualei contestații împotriva acelei dispoziții. Este posibil, cu toate acestea, ca A.V.A.S. să fie entitatea învestită cu soluționarea notificării, însă pentru alte rațiuni decât cele rezultate din aplicarea art. 29 din lege, ce trebuie avute în vedere de către instanța de rejudecare. Din actele depuse la dosar reiese că nu autorii reclamanților au fost proprietarii imobilului ce formează obiectul notificării, ci persoana juridică la care autorii N. și V.P.

au fost acționari, respectiv SC T. SA, ce figurează în anexele Legii nr. 119/1948. În acest caz, se pune problema incidenței art. 31 cu referire la art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea cărora A.V.A.S. este entitatea învestită cu soluționarea notificării, în aplicarea art. 31 atât în forma modificată în cursul judecării apelului, prin Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009, cât și în forma anterioară, date fiind prevederile art. 2 din acel act normativ. Instanța de rejudecare urmează a aprecia dacă analizează ea însăși incidența art. 31 cu referire la art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, pe baza înscrisurilor de la dosarul primei instanțe, luând în considerare faptul că înscrisurile arătate se regăsesc în dosarul întocmit de Primăria Municipiului București și este posibil ca soluția de dezînvestire în favoarea A.V.A.S.

să fi fost justificată de aceste documente, dar a fost întemeiată greșit pe prevederile art. 29, instanța având a cenzura doar temeiul juridic al soluției adoptate. În egală măsură, instanța va avea în vedere alternativa de a înainta notificarea unității deținătoare SC P. SA, pentru ca aceasta să verifice cerințele de aplicare a normelor menționate, inclusiv a dispoziției art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, intervenția instanței urmând a avea loc doar în cadrul unei eventuale contestații împotriva deciziei motivate astfel emise. Pentru aceste considerente, fiind necesară cercetarea aspectelor de fapt și de drept arătate în prezenta decizie, a căror dezlegare în recurs ar priva părțile de caracterul devolutiv al apelului, în baza art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T. împotriva deciziei nr. 38/A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2011.