ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.05.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4569/2011

HOTĂRÂRE
27.05.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4569/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 454 din 31 martie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

ca neîntemeiată contestația reclamanților P.N., P.B.G. și P.C.T., în contradictoriu

cu pârâta Primăria Municipiului București, având ca obiect anularea deciziei

nr. 8970 din 24 octombrie 2007 emise de pârâtă și restituirea în natură către reclamanți

a imobilului situat în București, sector 4.

În motivarea sentinței,

instanța a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate din

09 august 1994 emis de Ministerul Industriilor constituie titlul de proprietate

al SC P. SA asupra imobilului din București, sector 4, în condițiile în care a fost

emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și nu a fost desființat.

Așa cum rezultă din relațiile

comunicate de Registrul Comerțului, SC P. SA a fost privatizată în anul 1995, prin

cesionarea acțiunilor deținute de F.P.S. și F.P.P. V Oltenia (reprezentanții statului)

către un număr de 2.030 persoane fizice.

Ca urmare, în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, pe temeiul

cărora în mod corect Primăria Municipiului București a declinat competența soluționării

notificării în favoarea A.V.A.S., succesoarea F.P.S., instituția care a efectuat

privatizarea.

Au fost apreciate neîntemeiate

susținerile reclamanților conform cărora Primăria Municipiului București ar fi trebuit

să trimită notificarea spre competentă soluționare către SC P. SA, dat fiind că,

așa cum s-a arătat, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 38 din

20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a constatat, în esență, că învestită fiind cu determinarea competenței

de soluționare a notificării formulate de reclamanți, în mod corect, instanța de

fond a aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001 și a stabilit că A.V.A.S.

este persoana juridică ce trebuie să soluționeze notificarea, deoarece imobilul

se află în patrimoniul unei societăți privatizate integral, figurând înscris în

cartea funciară pe numele SC P. SA.

Criticile ce vizează nulitatea

actului de privatizare și ca atare, nulitatea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, nu pot fi analizate în prezenta cauză, instanța nefiind învestită

cu o acțiune în constatarea nulității acestui act juridic. Oricum, constatarea nulității

certificatului de atestare a dreptului de proprietate a SC P. SA asupra imobilului

în litigiu se poate solicita doar pe calea unei acțiuni de drept comun și nu în

contestația împotriva dispoziției Primăriei ce face parte din procedura specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Ca atare, certificatul

de atestare a dreptului de proprietate a SC P. SA produce efecte juridice până la

constatarea nulității lui prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a conchis instanța

de apel.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:

- În mod greșit, ambele

instanțe de fond au considerat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate

din 09 august 1994 emis de Ministerul Industriilor reprezintă titlu de proprietate,

deoarece a fost emis cu încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; în cazul în care SC P. SA poate

fi socotit proprietar, trebuia să soluționeze notificarea în sensul restituirii

în natură a imobilului, care ar fi trebuit înaintată de către Primăria Municipiului

București;

- Art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale

nr. 830/2008, acest text nu mai poate fi aplicat în speță;

- Primăria Municipiului

București este competentă a soluționa notificarea, față de împrejurarea că a vândut

imobilul din cauză, A.V.A.S. neavând nicio calitate;

- În mod greșit, s-a apreciat

că nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi invocată

în cadrul unei contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursul este fondat.

Instanța de apel a reținut

că imobilul ce formează obiectul notificării reclamanților adresate Primăriei Municipiului

București, situat în București, sector 4, este evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate integral anterior anului 2001, respectiv SC P. SA, ca atare,

a considerat că entitatea învestită cu soluționarea notificării este instituția

care a efectuat privatizarea, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr.

10/2001.

Confirmând, în acest fel,

soluția primei instanțe privind incidența dispozițiilor art. 29, pentru determinarea

competenței de soluționare a notificării, instanța de apel nu a făcut aplicarea

acestei norme în forma în vigoare la data formulării contestației împotriva dispoziției

nr. 8970 din 24 octombrie 2007 (cu atât mai mult la data soluționării căii de atac),

astfel cum această formă a fost conturată în urma Deciziei Curții Constituționale

nr. 830 din 08 iulie 2008, la care, în mod corect, se face referire prin motivele

de recurs, formă care coincide celei a fostului art. 27 existent înainte de modificarea

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, respectiv formei de la data notificării

formulate în 2001.

Chiar dacă art. 29 s-a

aplicat în mod corespunzător (din perspectiva regulilor de aplicare a legii în timp)

la momentul emiterii dispoziției contestate, în forma în vigoare la acea dată, învestită

fiind cu soluționarea contestației împotriva dispoziției primarului, instanța avea

obligația de a aplica decizia Curții Constituționale, date fiind efectele erga omnes

și de imediată aplicare ale acesteia.

O asemenea valorificare

a deciziei menționate ar fi avut, oricum, loc la momentul soluționării efective

a notificării, astfel încât respectarea sa în prezenta cauză este de natură și să

evite o nouă eventuală dezînvestire de soluționarea acesteia, în baza art. 29 în

forma actuală, determinându-se cu putere de lucru judecat entitatea învestită cu

soluționarea notificării, din perspectiva legii aplicabile.

În acest context, se constată

că, pentru ca art. 29 să fie incident, este necesar ca imobilul să fie evidențiat

în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral privat, însă numai

dacă imobilul a fost preluat cu titlu de către stat anterior anului 1989. Această

din urmă condiție subzistă tocmai în urma deciziei Curții Constituționale, prin

care s-a declarat ca neconstituțională abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu

titlu valabil” din conținutul fostului art. 27 (devenit art. 29).

Este, așadar, nerelevant

că societatea comercială deținătoare a imobilului deține un certificat de atestare

a dreptului de proprietate emis în baza H.G. nr. 833/1994 (care, de altfel, vizează

doar terenul, în suprafață totală de 16.113 m.p., nu și construcțiile de pe teren)

sau dacă acest act reprezintă sau nu titlu de proprietate în favoarea titularului,

fiind lipsită de interes analiza susținerilor recurenților relative la valoarea

juridică a certificatului menționat ori la posibilitatea invocării nulității acestui

act juridic în cadrul contestației împotriva dispoziției emise în baza Legii

nr. 10/2001.

Ceea ce interesează în

cauză este faptul dacă imobilul evidențiat în patrimoniul societății comerciale

a fost preluat de către stat în baza unui titlu valabil, astfel cum această sintagmă

este definită în art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Doar în măsura în care

se constată că imobilul a fost preluat cu titlu, este activată obligația A.V.A.S.

de soluționare a notificării, în caz contrar, atare obligație revine chiar unității

deținătoare, caz în care notificarea ar fi trebuit înaintată de către Primăria Municipiului

București la SC P. SA, și nu la A.V.A.S.

Constatându-se că nu a

avut loc o cercetare a cauzei în raport de cerințele de aplicare a dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 10/2001, urmează a se dispune rejudecarea cauzei pentru verificarea

modului de preluare a imobilului și a valabilității titlului statului constituit

prin asemenea preluare.

Nu poate fi, însă, ignorat

că unitatea deținătoare nu figurează în acest litigiu, însă va suporta efectele

hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, deși nu a avut posibilitatea să formuleze

apărări cu privire la aspectele pe care se presupune că instanța trebuie să le soluționeze

în acest cadru procesual, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22 din Legea

nr. 10/2001, notificarea se adresează persoanei juridice deținătoare și numai dacă

sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 29 (fost 27) din lege,

se stabilește calitatea instituției implicate în privatizare, de entitate învestită

cu soluționarea notificării.

Pentru aceste motive,

urmează ca instanța de rejudecare să aprecieze, prioritar, după ascultarea părților

pe acest aspect, asupra oportunității trimiterii notificării chiar la unitatea deținătoare,

SC P. SA, care va analiza cerințele de aplicare a prevederilor art. 29 și se va

pronunța asupra notificării, modul de aplicare a dispozițiilor urmând a fi verificat

de către instanță în cadrul eventualei contestații împotriva acelei dispoziții.

Este posibil, cu toate

acestea, ca A.V.A.S. să fie entitatea învestită cu soluționarea notificării, însă

pentru alte rațiuni decât cele rezultate din aplicarea art. 29 din lege, ce trebuie

avute în vedere de către instanța de rejudecare.

Din actele depuse la dosar

reiese că nu autorii reclamanților au fost proprietarii imobilului ce formează obiectul

notificării, ci persoana juridică la care autorii N. și V.P. au fost acționari,

respectiv SC T. SA, ce figurează în anexele Legii nr. 119/1948.

În acest caz, se pune

problema incidenței art. 31 cu referire la art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001,

în aplicarea cărora A.V.A.S. este entitatea învestită cu soluționarea notificării,

în aplicarea art. 31 atât în forma modificată în cursul judecării apelului, prin

Legea nr. 302 din 06 octombrie 2009, cât și în forma anterioară, date fiind prevederile

art. 2 din acel act normativ.

Instanța de rejudecare

urmează a aprecia dacă analizează ea însăși incidența art. 31 cu referire la

art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, pe baza înscrisurilor de la dosarul primei

instanțe, luând în considerare faptul că înscrisurile arătate se regăsesc în dosarul

întocmit de Primăria Municipiului București și este posibil ca soluția de dezînvestire

în favoarea A.V.A.S. să fi fost justificată de aceste documente, dar a fost întemeiată

greșit pe prevederile art. 29, instanța având a cenzura doar temeiul juridic al

soluției adoptate.

În egală măsură, instanța

va avea în vedere alternativa de a înainta notificarea unității deținătoare SC

inclusiv a dispoziției art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, intervenția instanței

urmând a avea loc doar în cadrul unei eventuale contestații împotriva deciziei motivate

astfel emise.

Pentru aceste considerente,

fiind necesară cercetarea aspectelor de fapt și de drept arătate în prezenta decizie,

a căror dezlegare în recurs ar priva părțile de caracterul devolutiv al apelului,

în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Admite recursul declarat

de reclamanții P.N., P.B.G. și P.C.T. împotriva deciziei nr. 38/A din 20 ianuarie

2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1495/2010
dispozițiile acestui act normativ atât la Primăria Municipiului București, sub nr. 10555 din 11 iulie 1996, cât și la Primăria sector 1 București, sub nr. 2310 din 24 iulie 2006, singurele entități abilitate prin Legea nr. 112/1995 să prime
ÎCCJ 2010-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2010
chide instanța, nu imobilul formează obiectul privatizării, ci societatea comercială, ca persoană juridică, prin transferul acțiunilor de la stat, la persoane de drept privat. Or, activele societății comerciale privatizate, nu trec în propr
ÎCCJ 2010-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5137/2010
, și nu în cazul unei pricini de natura celei de față. Deși recursul vizează și decizia civilă nr. 170 din 5 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, intervenienta nu formulează nicio critică referitoare la această hotă
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6922/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 10 aprilie 2007 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr. 3757/302/2007, reclamanții P.D.A., T.A.M., N.O.C., P.I.R. și C.A.G. au chemat în judecată pe pârâț
ÎCCJ 2004-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5533/2004
din Legea nr. 10/2001 și cele ale art. 12 alin. (4) teza II din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin H.G. 614/2001 potrivit cărora pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul societăților
Sursă