ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 363 din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 20 iulie 2010 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Zwolle - Lelystad, Regatul Olandei față de persoana solicitată A.C.L. În baza art. 90 alin. (1 1 ) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate A.C.L. în vederea predării către autoritatea judiciară olandeză. A dispus predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară olandeză cu respectarea regulii specialității prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că organele judiciare competente din Regatul Olandei au emis la 20 iulie 2010 mandat european de arestare față de A.C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. La 19 august 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a reținut pe A.C.L. pentru o perioadă de 24 de ore. Prin încheierea din 19 august 2010 Curtea de Apel București a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile. Recursul împotriva încheierii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2913 din 20 august 2010. La 8 septembrie 2010 la dosarul cauzei a fost atașat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Regatul Olandei împotriva persoanei solicitate A.C.L.

Din cuprinsul acestuia rezultă că persoana solicitată a fost condamnată definitiv la 12 august 2001 pentru trafic de droguri constând în aceea că, la 15 septembrie 1998 A.C.L. a introdus împreună și în asociere cu alte persoane 14,95 kg heroină în Olanda. Curtea de Apel București a constatat că mandatul european de arestare a persoanei solicitate îndeplinește condițiile de fond și formă prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004, că infracțiunile ce fac obiectul mandatului sunt sancționate de legea statului solicitant cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 3 ani și nu sunt supuse verificării condiției dublei incriminări, condiție care însă e oricum, îndeplinită având în vedere că faptele constituie infracțiuni și potrivit legii române.

Instanța fondului a mai constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare. Curtea a mai constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea către autoritățile olandeze dacă instanța va dispune acest lucru. Referitor la apărarea că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, Curtea a constatat față de datele noi apărute în cuprinsul mandatului, că acest termen nu s-a împlinit. Din mandatul european de arestare rezultă o altă situație decât cea avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 august 2010 în sensul că hotărârea de condamnare a persoanei solicitate A.C.L. a rămas definitivă la data de 27 mai 2003 prin decizia Curții Supreme a Olandei.

Așa fiind, potrivit legii române, termenul de prescripție a executării pedepsei se va împlini la 27 mai 2011. Mai mult, motivează instanța, chiar dacă termenul de prescripție s-ar fi împlinit, conform art. 88 din Legea nr. 302/2004, refuzul instanței de judecată învestită cu punerea în executare a mandatului european de arestare este opțional. În concluzie, față de aceste considerente, instanța fondului a constatat că nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european de arestare, astfel că a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile olandeze și a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile olandeze.

Împotriva sentinței a declarat recurs persoana solicitată A.C.L. În esență, recurentul critică sentința atacată ca fiind nelegală, sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. g) și art. 81 din Legea nr. 302/2004 în sensul că, în mod greșit, instanța fondului a omis să constate că răspunderea penală pentru fapta comisă în Olanda de către persoana solicitată s-a prescris potrivit legii române. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 instanța care a emis mandatul de arestare preventivă în cursul urmăririi penale ori a judecății sau instanța de executare emite din oficiu sau la cererea procurorului un mandat european de arestare în vederea executării pedepsei dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 4 luni.

Conform art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 autoritatea română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când conform legislației române răspunderea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei s-au prescris dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române. În cauză, așa cum s-a arătat, hotărârea de condamnare a persoanei solicitate a rămas definitivă la 27 mai 2003. Potrivit art. 3 din Legea nr. 143/2000 introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani. Conform art. 126 lit. b) C. pen. român termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.

Din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost condamnată definitiv la 27 mai 2003 la 3 ani închisoare. Așa fiind, termenul de prescripție a executării pedepsei se împlinește la 27 mai 2011 (3 + 5) cum în mod corect a stabilit instanța fondului. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 referitoare la refuzul executării mandatului european de arestare. Curtea observă că nu există nici alte motive de nelegalitate care examinate din oficiu ar fi în favoarea persoanei solicitate. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată A.C.L. împotriva Sentinței penale nr. 363 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2010.