ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 363 din 11 noiembrie
2010 Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de
arestare emis la 20 iulie 2010 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Zwolle
- Lelystad, Regatul Olandei față de persoana solicitată A.C.L.
În baza art. 90 alin.
(1
1
) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate
A.C.L. în vederea predării către autoritatea judiciară olandeză.
A dispus predarea
persoanei solicitate către autoritatea judiciară olandeză cu respectarea
regulii specialității prev. de art. 100 din Legea nr. 302/2004.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a reținut că organele judiciare competente din Regatul Olandei
au emis la 20 iulie 2010 mandat european de arestare față de A.C.L. pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.
La 19 august 2010
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București l-a reținut pe A.C.L. pentru o
perioadă de 24 de ore.
Prin încheierea din
19 august 2010 Curtea de Apel București a dispus arestarea persoanei solicitate
pe o perioadă de 5 zile.
Recursul împotriva
încheierii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.
2913 din 20 august 2010.
La 8 septembrie 2010
la dosarul cauzei a fost atașat mandatul european de arestare emis de
autoritățile judiciare din Regatul Olandei împotriva persoanei solicitate
A.C.L.
Din cuprinsul
acestuia rezultă că persoana solicitată a fost condamnată definitiv la 12
august 2001 pentru trafic de droguri constând în aceea că, la 15 septembrie
1998 A.C.L. a introdus împreună și în asociere cu alte persoane 14,95 kg
heroină în Olanda.
Curtea de Apel
București a constatat că mandatul european de arestare a persoanei solicitate
îndeplinește condițiile de fond și formă prev. de art. 79 din Legea nr.
302/2004, că infracțiunile ce fac obiectul mandatului sunt sancționate de legea
statului solicitant cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 3 ani și
nu sunt supuse verificării condiției dublei incriminări, condiție care însă e oricum,
îndeplinită având în vedere că faptele constituie infracțiuni și potrivit legii
române.
Instanța fondului a
mai constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării mandatului
european de arestare.
Curtea a mai
constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea către autoritățile
olandeze dacă instanța va dispune acest lucru.
Referitor la apărarea
că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, Curtea
a constatat față de datele noi apărute în cuprinsul mandatului, că acest termen
nu s-a împlinit.
Din mandatul european
de arestare rezultă o altă situație decât cea avută în vedere de Înalta Curte
de Casație și Justiție la 20 august 2010 în sensul că hotărârea de condamnare a
persoanei solicitate A.C.L. a rămas definitivă la data de 27 mai 2003 prin
decizia Curții Supreme a Olandei.
Așa fiind, potrivit
legii române, termenul de prescripție a executării pedepsei se va împlini la 27
mai 2011.
Mai mult, motivează
instanța, chiar dacă termenul de prescripție s-ar fi împlinit, conform art. 88
din Legea nr. 302/2004, refuzul instanței de judecată învestită cu punerea în
executare a mandatului european de arestare este opțional.
În concluzie, față de
aceste considerente, instanța fondului a constatat că nu există temeiuri de refuz
a punerii în executare a mandatului european de arestare, astfel că a admis
sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a
dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de
autoritățile olandeze și a dispus predarea persoanei solicitate către
autoritățile olandeze.
Împotriva sentinței a
declarat recurs persoana solicitată A.C.L.
În esență, recurentul
critică sentința atacată ca fiind nelegală, sub aspectul neaplicării
dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. g) și art. 81 din Legea nr. 302/2004 în
sensul că, în mod greșit, instanța fondului a omis să constate că răspunderea
penală pentru fapta comisă în Olanda de către persoana solicitată s-a prescris
potrivit legii române.
Recursul nu este
fondat.
Potrivit art. 81
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 instanța care a emis mandatul de
arestare preventivă în cursul urmăririi penale ori a judecății sau instanța de
executare emite din oficiu sau la cererea procurorului un mandat european de
arestare în vederea executării pedepsei dacă pedeapsa aplicată este mai mare de
4 luni.
Conform art. 88 alin.
(2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 autoritatea română de executare poate refuza
executarea mandatului european de arestare când conform legislației române
răspunderea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea
pedepsei s-au prescris dacă faptele ar fi fost de competența autorităților
române.
În cauză, așa cum s-a
arătat, hotărârea de condamnare a persoanei solicitate a rămas definitivă la 27
mai 2003.
Potrivit art. 3 din
Legea nr. 143/2000 introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc
se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
Conform art. 126 lit.
b) C. pen. român termenul de prescripție a executării pedepsei este de 5 ani
plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.
Din cuprinsul
mandatului european de arestare rezultă că persoana solicitată a fost
condamnată definitiv la 27 mai 2003 la 3 ani închisoare.
Așa fiind, termenul
de prescripție a executării pedepsei se împlinește la 27 mai 2011 (3 + 5) cum
în mod corect a stabilit instanța fondului.
Prin urmare, în cauză
nu sunt aplicabile dispozițiile art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr.
302/2004 referitoare la refuzul executării mandatului european de arestare.
Curtea observă că nu
există nici alte motive de nelegalitate care examinate din oficiu ar fi în
favoarea persoanei solicitate.
În baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul
declarat de persoana solicitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana
solicitată A.C.L. împotriva Sentinței penale nr. 363 din 11 noiembrie 2010 a
Curții de Apel București, secția I penală.
Cheltuielile judiciare
rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 noiembrie 2010.