ÎCCJ, Decizia nr. 294/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2235 din 8 iunie 2010

pronunțată în Dosarul nr. 740/1372/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a respins ca nefondat, recursul declarat, între alții, de inculpatul L.I.

împotriva Deciziei penale nr. 18/ AP din 10 martie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii, inculpatul L.I. a declarat un nou recurs.

La termenul de azi, 23

mai 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. 1 pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în

discuția părților admisibilitatea recursului declarat de inculpatul L.I.

Examinând recursul

declarat de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi

atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz,

nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse

recursului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen.,

pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de

curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale,

tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu

sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de

față.

Totodată, art. 417 C.

proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză,

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat

cu recursul declarat de către inculpatul L.I., împotriva unei hotărâri

definitive, respectiv Decizia nr. 2235 din 8 iunie 2010 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 740/1372/2008.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția

inadmisibilității recursului

pusă în discuția părților din oficiu de către instanță,

este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de

recurentul inculpat, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul

L.I..

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei nr. 2235

din 8 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 740/1372/2008.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.