ÎCCJ, Decizia nr. 381/2011

Ședința publică de la 19 septembrie 2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3144

din 13 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1164/57/2010, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a respins ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpatul G.R. împotriva încheierii nr. 23/MP din 3 septembrie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele :

Prin încheierea nr. 23/MP

din 3 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul G.R. împotriva

ordonanței de prelungire a măsurii obligării de a nu părăsi țara, dispusă de

procuror în dosarul nr. 2/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, la 27 august

2010.

Încheierea pronunțată

a fost dată fără cale de atac, prima instanță apreciind că, în raport de

Decizia nr. 18/2008 a Secțiilor Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt

aplicabile dispozițiile art. 140

3

alin. (1) teza a II-a C. proc.

pen.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul G.R., recurs care a fost respins, ca

inadmisibil, prin decizia nr. 3144 din 13 septembrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că potrivit dispozițiilor art.

140

3

alin. (1) teza finală C. proc. pen., încheierea prin care

judecătorul respinge în timpul urmăririi penale revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

Împotriva acestei

decizii, inculpatul G.R. a declarat un nou recurs.

La termenul de azi,

19 septembrie 2011, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus

în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de inculpatul G.R.

Examinând recursul

declarat de inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi

atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz,

nedefinitive, fiind arătate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse

recursului.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen.,

pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de

curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale,

tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu

sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, cum este cea atacată în cazul de

față.

Totodată, art. 417 C.

proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză,

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

sesizat cu recursul declarat de către inculpatul G.R., împotriva unei hotărâri

definitive, respectiv decizia nr. 3144 din 13 septembrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1164/57/2010,

prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de același inculpat împotriva

încheierii nr. 23/MP din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

inculpatul G.R. împotriva ordonanței de prelungire a măsurii obligării de a nu

părăsi țara, dispusă de procuror în dosarul nr. 2/D/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

Hunedoara, la 27 august 2010.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția

inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către

instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile

formulate de recurentul inculpat, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi

analizate.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.R.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva deciziei nr. 3144

din 13 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 1164/57/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.