ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3891/2010

Asupra recursului penal de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 135 din 10 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 6384/108/2009, s-a dispus, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului C.S.V.  la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, art. 64 lit. b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

l-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă perioada prevenției de la 24 iulie 2009 la zi.

S-a constatat că partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 lit. a) C. pen. raportat la art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical psihiatric până la însănătoșire.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul C.S.V. locuia în comuna P., sat V., împreună cu mama sa O.F., fiind cunoscut ca o persoană bolnavă, epileptică, aflat sub observație la Spitalului Clinic Județean Arad, secția de psihiatrie.

A fost internat, în mod repetat, iar prin expertiza psihiatrică dispusă în cauză s-a constatat că inculpatul are tendința spre impulsivitate, slabă capacitate de autocontrol, tendință de reacții exagerate (frică, furie), toleranță scăzută de frustrare, iritabilitate.

Victima V.F., în vârstă de 83 ani, a locuit în aceeași comună, imobilul fiind situat vizavi de locuința inculpatului. Datorită vârstei, victima obișnuia să apeleze la serviciile inculpatului pentru diferite munci ocazionale.

În ziua de 21 iulie 2009, fără a se putea stabili cu exactitate ora, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a pătruns în locuința victimei și i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței cauzându-i deformarea și tumefacția piramidei nazale, tumefierea pleoapei ambilor ochi, precum și echimoze în zona bărbiei.

Ulterior, cu ajutorul unui cuțit și ciob de sticlă inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona fronto-parietală și fronto-temporală, precum și în zona gâtului, secționându-i vena jugulară dreapta și penetrându-i laringele.

Din raportul medico-legal din 23 septembrie 2009 întocmit de Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, rezultă că decesul victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acută, urmare hemoragiei externe masive prin plăgi tăiate-înțepate ale gâtului.

În timpul agresiunii inculpatul s-a tăiat la mana dreaptă, cauzându-și o leziune pe fața palmară, în zona policelului.

După comiterea faptei, inculpatul a părăsit locuința victimei aruncând cuțitul în grădină, după care s-a deplasat la domiciliul său, unde s-a spălat de sânge.

În raport de această stare de fapt și de probele administrate, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului realizează elemente constitutive ale infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul C.S.V.

Prin Decizia penală nr. 106/A din 28 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 6384/108/2009, s-a dispus admiterea apelurilor și în rejudecare, în baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a unui cuțit - corp delict, folosit la comiterea infracțiunii.

S-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare, constând în interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În esență, instanța de apel a reținut că inculpatul s-a folosit la comiterea infracțiunii de un cuțit care îi aparținea, astfel că în mod greșit, prima instanță, nu a dispus confiscarea acestuia.

Pe de altă parte, în mod greșit i s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, acesta nefăcând parte din nicio categorie profesională la care textul face referire.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.S.V. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

A solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare achitarea sa în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat, hotărârea de condamnare fiind fundamentată numai pe mărturisirea sa.

În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de instanța de fond constând în aceea că în data de 21 iulie 2009 a lovit victima V.F., în vârstă de 83 ani, cauzându-i leziuni care au condus la deces, este corectă, iar încadrarea juridică a faptei, în infracțiunea de omor prevăzut de art. 174 C. pen., este legală.

Rezultă din probele administrate că inculpatul, anterior, a consumat băuturi alcoolice și pe acest fond a pătruns în locuința victimei pe care a lovit-o cu un cuțit și un ciob de sticlă în zona fronto-parietală și fronto-temporală, precum și în zona gâtului, secționându-i vena jugulară dreaptă penetrându-i laringele.

Inculpatul inițial, a recunoscut că a lovit victima dar că loviturile, care au generat decesul nu au fost produse prin activitatea sa și ca atare nu este autorul faptei.

Susținerile acestuia nu corespund realității, probele astfel administrate conducând, fără dubiu, la vinovăția inculpatului.

Astfel, din declarația martorului N.V. rezultă că în perioada arestului inculpatul i-a povestit că în ziua respectivă a fost la un prieten la fân, aspect confirmat și de martorul B.C. care a arătat că în data de 21 iulie 2009 între orele 7-0

00

a fost ajutat de inculpat la fân unde a consumat băuturi alcoolice, după care s-a certat cu victima, a intrat în casa acesteia, a lovit-o cu pumnul și a înțepat-o cu un ciob de sticlă. Arată martorul că inculpatul a recunoscut, totodată, că a lovit victima cu un cuțit de bucătărie, iar după comiterea faptei a intrat în criză și nu-și mai amintește ce s-a întâmplat.

Aceste detalii au fost prezentate și martorului R.U. dar și altor persoane aflate în stare de deținere, iar în ceea ce privește mobilul crimei inculpatul a afirmat că victima îl deranja, iar pentru lucrările efectuate nu îl plătea.

Relevante sunt, declarația martorei P.S., aceasta auzind o discuție purtată între inculpat și mama sa afirmând că „am bătut-o până am omorât-o", respectiv a martorului D.A., acesta arătând că inculpatul i-a spus mamei sale că „am bătut-o rău pe babă și-acum urmezi tu".

Probele testimoniale evidențiate anterior se coroborează cu procesul-verbal de redare în formă scrisă a convorbirilor ambientale din care reiese că fratele inculpatului i-a sugerat acestuia să declare că a lovit victima, dar într-un alt interval de timp.

Relevant, sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, este și faptul că martorii, la care inculpatul susține că a prestat diferite activități în ziua respectivă, nu au confirmat eventualele leziuni suferite de inculpat.

Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că leziunile inculpatului au fost cauzate de folosirea unui ciob de sticlă, obiect la care se face referire și în raportul de constatare medico-legală în care sunt descrise leziunile victimei, modalitatea producerii acestora, dar și obiectul folosit de autorul faptei.

În atare condiții, coroborând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești se constată că, în cauză, nu poate fi reținută o eroare gravă de fapt și ca atare prima critică invocată de recurentul inculpat este neîntemeiată.

Nici critica recurentului inculpat, ce vizează greșita individualizare a pedepsei nu este fondată.

Astfel, deși rezultă că inculpatul are tulburări de comportament epilepsie cu crize grand mal, acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei.

Starea de sănătate precară a inculpatului a fost evaluată corespunzător de instanța de fond aplicând o pedeapsă orientată spre minimul special.

În raport de gravitatea faptei, de atitudinea inculpatului după săvârșirea acesteia, se apreciază că nu pot fi reținute circumstanțe atenuante de natură a permite coborârea pedepsei sub minimul special.

Reprezentarea faptei, modalitățile și împrejurările desfășurării activității infracționale impun o sancțiune de natură a atinge scopul pedepsei, astfel cum rezultă din art. 52 C. pen.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.S.V. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestului preventiv de la 24 iulie 2009 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S.V. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului C.S.V., durata arestării preventive de la 24 iulie 2009 la 03 noiembrie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CT