ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 877/2008

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Timiș, reclamanta F.C.A. în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâților să-i achite sporul

de vechime în muncă pentru perioada 01 august 2005-05 decembrie 2005, actualizat

cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data executării

hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă

și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce necesare plății acestor

sume.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și

este îndreptățită la plata acestei sume reprezentând vechime în muncă, în raport

cu dispozițiile Legii nr. 50/1996 care a acordat acest spor, însă prin O.U.G.

nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 344/2001 „vechimea în muncă" nu a fost

prevăzută, dar nici nu a fost abrogat expres art. 33 din Legea nr. 50/1996 care

reglementa acest drept pentru magistrați.

Reclamanta susține că

raportat la dispozițiile

art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 83/2000, care

prevăd că „orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă",

art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu este un text contrar, ci unul complementar, iar

o dovadă în acest sens este faptul că dispozițiile cu privire la sporul de vechime

se aplică în continuare pentru personalul auxiliar.

Prin sentința civilă

nr. 1689/PI din 15 august 2007 a Tribunalului Timiș a fost declinată competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că dispozițiile privind salarizarea magistraților

din O.U.G. nr. 27/2006, stabilesc în mod clar că instanța competentă a soluționa

litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă

nr. 2676 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București a fost declinată competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă.

Pentru a pronunța soluția

arătată, curtea a reținut că reclamanta nu contestă drepturi salariale stabilite

de autoritatea publică angajatoare, iar în cauză fiind vorba despre drepturi nerecunoscute

de pârâți, nu se poate califica cererea ca o nemulțumire a reclamantei cu privire

la stabilirea drepturilor salariale,în sensul dat de art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006.

Înalta Curte, constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 și 22 C. proc. civ., urmează

a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii.

Conflictul de competență

ivit între Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

și Tribunalul Timiș, secția civilă, se va rezolva în sensul stabilirii competenței

de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta F.C.A. în contradictoriu cu Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului

Timiș, secția conflicte de muncă, pentru considerentele care urmează:

O.U.G. nr. 27/2006 privind

salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii

de personal din sistemul justiției prevede, în art. 36, o procedură specială de

contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce presupune, în mod

logic, preexistența unui act administrativ care să fi statuat asupra acelor drepturi.

În speță, reclamanta nu

a contestat dispoziția care i-a stabilit drepturile salariale cuvenite funcției

sale de procuror, ci a pretins recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui

drept constând în sporul de vechime în muncă.

Așa fiind, Tribunalul

Timiș, secția civilă, s-a dezinvestit în mod greșit de soluționarea acțiunii, întrucât,

în raport cu obiectul cererii, instanța era competentă material, sub incidența dispozițiilor

art. 1 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora el se aplică și raporturilor de muncă

reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții

specifice derogatorii.

De asemenea, dispozițiile

art. 284 alin. (1) C. muncii trimit, în ceea ce privește instanța competentă în

judecarea conflictelor de muncă în general, la codul de procedură civilă, aplicabile

fiind dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c).

În fine, în stabilirea

competenței după materie pentru cererea reclamantei, relevante și exclusiv aplicabile

sunt dispozițiile art. 1 alin. (2) C. muncii, mai sus redate, iar nu cele ale

art. 69 care exclud din sfera conflictelor de drepturi pe cele ivite între unități

și persoane între care există alt tip de contracte decât cele de muncă, deoarece

între părțile din cauză există un raport de serviciu special, specific sistemului

justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe F.C.A., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul

Economiei și Finanțelor în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2008.