ÎCCJ, decizie (scj.ro #84964)

Procuror. Cerere de stabilire și

acordare a sporului de vechime în muncă. Natura litigiului. Instanța

competentă material.

Codul

de procedură civilă, art. 20-22

Codul

muncii, art. 1 alin. (2), art. 284

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic:

Instanță

competentă

Procurori

Regulator de

competență

Spor de vechime în muncă

Potrivit art. 1

alin. (2) din Codul Muncii, dispozițiile acestui cod se aplică

și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în

măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice

derogatorii.

Cererea prin care un

procuror a pretins recunoașterea și acordarea de către

pârâți a unui drept constând în sporul de vechime în muncă, se

subscrie acestor dispoziții iar nu celor cuprinse art. 36 din O.U.G. nr.

27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul

justiției,  prin care se instituie o procedură specială de

contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, procedură ce

presupune însă preexistența unui act administrativ care să fi

statuat asupra acelor drepturi.

Instanța competentă să judece litigiul va

fi astfel,  în temeiul art. 284 din Codul muncii,  tribunalul, ca

instanță de drept comun.

Î

.

C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 877 din 4 martie 2008

Prin

acțiunea  înregistrată  pe  rolul

Tribunalului  Timiș, reclamanta F.C. în

contradictoriu   cu Ministerul    Public - Parchetul

de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă înalta Curte

de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor

Publice a solicitat obligarea pârâților să-i achite sporul de vechime

în muncă pentru perioada 01.08.2005- 05.12.2005, actualizat cu indicele de

inflație de la data nașterii drepturilor și până la data

executării hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor

corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea Ministerului

Economiei și Finanțelor să aloce necesare plății

acestor sume.

Prin sentința

civilă nr.l689/PI din 15 august 2007 a Tribunalului Timiș a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că

dispozițiile privind salarizarea magistraților din OUG nr.27/2006,

stabilesc în mod clar că instanța competentă a soluționa

litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de

Apel București. Prin sentința civilă nr.2676 din 31 octombrie

2007 a Curții de Apel București a fost declinată competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția

litigii de muncă.

Pentru a

pronunța soluția arătată, curtea a reținut că

reclamanta nu contestă drepturi salariale stabilite de autoritatea

publică angajatoare, iar în cauză fiind vorba despre drepturi

nerecunoscute de pârâți, nu se poate califica cererea ca o

nemulțumire a reclamantei cu privire la stabilirea drepturilor

salariale, în   sensul   dat   de

art.36   din   OUG nr.27/2006.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art.20 alin. (l), art.

21 și art. 22 din Codul de procedură civilă, urmează a

pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conflictul de

competență ivit între Curtea de Apel București - Secția de

contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Timiș -

Secția civilă se va rezolva în sensul stabilirii competenței de

soluționare a acțiunii formulate de reclamanta F.C. în contradictoriu

cu Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș

- Secția conflicte de muncă, pentru considerentele care urmează:

Ordonanța de

Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte

drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de

personal din sistemul justiției prevede, în art. 36, o procedură

specială de

contestare

a modului de stabilire drepturilor

salariale, ceea ce presupune, în mod logic, preexistenta unui act administrativ

care să fi statuat asupra acelor drepturi.

In

speță, reclamanta nu a contestat dispoziția care i-a stabilit

drepturile salariale cuvenite funcției sale de procuror, ci a pretins

recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui drept

constând în sporul de vechime în muncă.

Așa fiind,

Tribunalul Timiș - Secția civilă s-a dezinvestit în mod

greșit de soluționarea acțiunii, întrucât, în raport cu obiectul

cererii, instanța era competentă material, sub incidența

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora el

se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi

speciale, numai în măsura în care acestea

nu conțin

dispoziții

specifice derogatorii.

De asemenea,

dispozițiile art. 284 alin. (1) din Codul muncii trimit, în ceea ce

privește instanța competentă în judecarea conflictelor de

muncă în general, la codul de procedură civilă, aplicabile fiind

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c).

În fine, în

stabilirea competenței după materie pentru cererea reclamantei,

relevante și

exclusiv

aplicabile sunt dispozițiile art. 1

alin. (2) din Codul muncii, mai sus redate, iar nu cele ale art. 69 care exclud

din sfera "conflictelor de drepturi" pe cele ivite între

unități și persoane între care există

alt tip de

contracte

decât cele de muncă, deoarece între părțile din

cauză există un raport de serviciu special, specific sistemului

justiției.

Astfel fiind, competența de

soluționare a litigiului a fost stabilită în favoarea Tribunalului

Timiș –Secția Civilă.